Unii deputaţii intră în noul Parlament cu „păcate” vechi

Cu nr. 13 pe listele partidelor parlamentare sunt deputaţi cu diferită experienţă, diferite venituri, iar unii au şi „păcate": Vladimir Hotineanu (PLDM) a fost acuzat public de malpraxis; Petru Porcescu (PCRM) – că a avut un salariu nejustificat fiind într-o funcţie publică; Constantin Ţuţu (PDM) a fost bănuit, iar acum e martor într-un dosar de omor; Gheorghe Brega (PL) a fost acuzat în public de aplicarea violenţei. Aceştia susţin însă că toate acuzaţiile care le-au fost aduse de-a lungul anilor sunt nefondate sau sunt situaţii în care au nimerit accidental. Un fotoliu de deputat va fi ocupat şi de socialistul Corneliu Furculiţă, român în acte, dar cu idealuri ruseşti.
Corneliu Furculiţă
Finanţistul cu un venit de 2 200 de lei lunar
Membru al Comitetului Executiv al Consiliului Republican al Partidului Socialiştilor (PSRM) din Republica Moldova, Corneliu Furculiţă este din anul 2009 cetăţean român cu acte în regulă. Acest lucru însă nu l-a împiedicat să acceadă în noul Legislativ, chiar dacă pe site-ul partidului este menţionat că „PSRM e ferm convins că situaţia economică şi socială catastrofală în care se află Moldova, poate fi depăşită doar dacă ţara noastră se va integra în Uniunea Vamală – ceea ce va asigura crearea unor noi locuri de munca, piaţă de desfacere pentru produsele moldovenesti, preţuri reduse la resursele energetice”.
Deputatul socialist are două specializări, pe site-ul Comisiei Electorale Centrale (CEC) fiind citat ca jurist şi finanţist, iar din declaraţia de avere aflăm că este consilier pe domeniul financiar în cadrul PSRM. Dacă la imobile deputatul arată că are două apartamente, un lot pentru construcţii de peste 5 ari şi două automobile, la capitolul venituri menţionează că timp de doi ani (ianuarie 2012- decembrie 2013) a obţinut circa 53 400 de lei, adică peste 2 200 de lei lunar, venit mai mic decât salariul mediu pe economie în anul 2013.
El nu indică însă vreun venit obţinut din administrarea firmei S.C. „POLIACTIV” SRL, care, potrivit Ziarului de Gardă, are un capital social de 100 de mii de lei şi activităţi în mai multe domenii, inclusiv construcţii, produse agricole sau lemnărie. Din spusele deputatului, firma respectivă nu activează din anul 2011. Menţionăm că firma „POLIACTIV” SRL a fost beneficiara Programului de susţinere şi dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, finanţat de către Guvernul Japoniei pentru promovarea eforturilor privind ajustările economice structurale în perioada 2005-2013, firmei fiindu-i transmis, în această perioadă, utilaj în valoare de peste trei milioane de lei şi i-a fost acordat un grant de circa două milioane de lei. Deputatul spune însă că firma a beneficiat de utilaj şi grant până în 2011, de când nu mai activează.
Deputatul a refuzat să ne spună dacă a avut și alte venituri în afară de cele prezentate la CEC, argumentând că pentru detalii suplimentare, este gata să vorbească doar văzând înterlocutorul. „Credeţi că soţia mea nu a avut venituri în acest timp? În general, doar dacă ne întâlnim, vă pot răspunde la întrebări suplimentare. Cel mai bine însă ar fi să aşteptaţi declaraţia de avere depusă la secretariatul Parlamentului, unde am arătat toate veniturile familiei”, a spus Corneliu Furculiţă.
Vladimir Hotineanu
Doctorul ajuns în vizorul Curții de Conturi
Născut în 1950 în oraşul Kîzîl-Orda, Kazahstan, Vladimir Hotineanu este în prezent unul dintre cei mai cunoscuți medici chirurgi din ţară. Timp de douăzeci de ani, a deţinut mai multe funcţii de conducere în mediul academic.
O funcţie înaltă în stat a ocupat pentru prima oară în anul 1998, când a devenit viceministru al Sănătăţii. După un an a revenit în mediul academic, fiind timp de nouă ani prorector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testimiţanu”.
În anul 2009 a devenit deputat pe lista Partidului Liberal Democrat (PLDM), după care a fost ales ministru al Sănătăţii, ocupând acest fotoliu până când a fost demis Guvernul Filat. A revenit la poziţia de deputat, fiind şi președintele Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie.
Vladimir Hotineanu vine în noul Legislativ cu mai multe păcate din trecut. Astfel, în Buletinul „Cunoaşteţi candidatul” din 28 noiembrie 2010 se arăta că, după o constatare a Curţii de Conturi, în perioada când a deţinut funcţia de viceministru al Sănătăţii şi preşedinte al Comisiei de eliberare a licenţelor pentru activitate farmaceutică, Vladimir Hotineanu a acordat unor agenţi economici licenţe şi autorizaţii încălcînd prevederile legislaţiei.
O altă constatare a Curţii de Conturi a fost legată de faptul că Vladimir Hotineanu, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei pentru recepţia şi distribuirea ajutoarelor umanitare, a autorizat în mai multe cazuri intrarea în Republica Moldova a medicamentelor cu termenul de valabilitate mai mic de un an şi fără certificate de calitate a producătorilor, ambalate neordinar, fără indicarea seriei şi condiţiilor de păstrare.
Tot ICPC publica informaţia că, în anul 2009, fiind ministru al Sănătăţii, Vladimir Hotineanu a fost acuzat de Consiliul Naţional de Participare că protejează monopolul de stat în domeniul sănătăţii reproductive. Aceeaşi sursă mai menţiona că în 2010, acesta s-a dus la Sângera cu maşina de serviciu de la Ministerul Sănătăţii, pentru a-l susţine pe candidatul PLDM la funcţia de primar.
Acuzaţiile publice la adresa lui Vladimir Hotineanu se ţin lanţ. În anul 2013, acesta a fost învinuit de malpraxis și de intenție de a face contrabandă cu spirt în regiunea transnistreană. Învinuirile îi erau aduse de către președintele Asociației „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici. Actualul deputat a declarat atunci pentru Moldova Curată că aceste acuzaţii sunt nefondate.
Tot Moldova Curată a scris anterior despre faptul că fostul ministru al Sănătăţii deține acțiuni în compania „M.P.P. Farmsintez”, pe care a fondat-o încă în noiembrie 2005. Firma deține o farmacie în sectorul Buiucani al capitalei, iar în ianuarie 2009 a câștigat o licitație pentru livrarea unui lot de medicamente Spitalului Republican.
De fiecare dată, Vladimir Hotineanu a negat acuzaţiile publice care i-au fost aduse.
În declaraţia de avere a lui Vladimir Hotineanu depusă la CEC nu este indicat vreun venit obţinut de la această firmă. Actualul deputat menţionează că timp de doi ani a încasat un venit de peste jumătate de milion de lei. El mai arată că este proprietarul unei case de locuit în municipiul Chişinău, imobilul având suprafaţa de 144 de metri pătraţi, şi al unui teren aferent de jumătate de hectar. Actualul deputat mai deţine peste 21 de hectare de teren agricol, 14 hectare fiind în oraşul Teleneşti, iar restul - în satul Ţânţăreni, Căuşeni. Deputatul conduce un automobil Mitsubishi Outlander, fabricat în anul 2012.
Acum, deputatul este în atenţia Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), fiind bănuit de incompatibilitate de funcţii. Membrii comisiei verifică faptul că în timp ce făcea parte din Legislativul trecut, Vladimir Hotineanu activa și în calitate de medic chirurg. Menţionăm că Vladimir Hotineanu a făcut parte din echipa de medici care a efectuat primele operaţii de transplant de ficat. Cazul lui Hotineanu este în proces de examinare.
Petru Porcescu
Deputatul care stă pe gânduri: să devină deputat sau să rămână la conducerea raionului Străşeni
Petru Porcescu este deputat din fracţiunea PCRM care, de meserie, este inginer cadastral. A absolvit Institutul Agricol din oraşul Lvov, Ucraina. Timp de mai mulţi ani a deţinut diferite funcţii în cadrul Consiliului Raional Străşeni. El a fost şi director al SA „Tutun-CTC”. În anul 2009 a fost ales deputat, însă nu a stat mult în acest fotoliu, alegând să fie vicepreşedinte al raionului Străşeni, funcţie pe care o deţine şi în prezent. Cu toate că a fost prezent la prima şedinţă a actualului Legislativ, deputatul nu este hotărât ce va face în continuare: să fie deputat sau să rămână vicepreşedinte de raion. „Nu eu hotărăsc. Decizia aceasta se ia în cadrul partidului. Eu nu sunt ca Irina Vlah să aleg de unul singur”, a declarat Petru Porcescu pentru Moldova Curată.
Actualul deputat al PCRM a fost vizat şi el de Curtea de Conturi. Astfel, inspectorii acesteia au descoperit că în perioada 2001-2002, în pofida unor prevederi din Regulamentul cu privire la salarizarea conducătorilor întreprinderilor de stat, întreprinderilor cu capital majoritar de stat şi ai celor monopoliste indicate de Guvern, unor conducători le-au fost majorate neîntemeiat salariile și sporurile la salariile de funcţie. Printre beneficiarii de „salarii majorate neîntemeiat” a fost şi Petru Porcescu, care deţinea atunci funcţia de director al SA „Tutun-CTC”. El ridica de la stat un salariu lunar de circa 52 500 lei.
Acest lucru însă nu l-a împiedicat pe Vladimir Voronin, şef de stat în anul 2008, să-i acorde lui Petru Porcescu medalia „Meritul Civic” „pentru muncă prodigioasă în complexul agroindustrial şi în organele administraţiei publice locale şi contribuţie la dezvoltarea social-economică a raionului Străşeni”.
Nici în prezent, actualul deputat nu o duce rău, acesta declarând la CEC un venit de peste 340 de mii de lei obţinut în doi ani. De asemenea, acesta indică mai multe bunuri: un apartament în Chişinău, o casă de locuit în Străşeni, un garaj, un teren agricol şi unul pentru construcţii, situate în Străşeni, un autoturism Toyota şi un minitractor.
Constantin Țuțu
Deputatul-luptător, bănuit, apoi martor într-un dosar de omor
Constantin Țuțu, născut în 1987, este cel mai tânăr deputat de pe listele Partidului Democrat din Moldova. El este un luptător profesionist, practicant al genurilor de arte marţiale și Muay Thai. Țuțu este dublu campion mondial în versiunea KOK (King of Kings), la turneul „KOK World Grand Prix” din 2011 și 2014 şi câștigătorul „Grand Prix FEA” din 2009, campion FEA 2011, campion K-1 „World Grand Prix”, la categoria 85 kg în anul 2013.
Următoarea şedinţă de judecată va fi la 4 martie 2015
În anul 2012 Constantin Țuțu a fost implicat într-o încăierare la Orhei, soldată cu moartea interlopului moldovean Alexei Veretco, alias „Krasavcik”. Actualul deputat democrat a fost bănuit de implicare în omorul lui Veretco și a fost căutat de poliție, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare. Constantin Țuțu a fost scos însă de sub urmărire penală, după ce presupusul asasin s-ar fi predat. Chiar dacă omorul a fost comis în anul 2012, nici până în prezent cazul nu a fost finalizat, dosarul fiind şi acum în instanţa de fond. Şedinţa de judecată care urma să aibă loc în luna decembrie 2014 a fost amânată pentru luna martie. Constantin Țuțu a declarat pentru Moldova Curată că regretă foarte mult cele întâmplate și că s-a aflat absolut accidental în cercul persoanelor implicate. „Abia aştept să se finalizeze acest caz, ca instanța să decidă cine e vinovat. Eu acolo am nimerit întâmplător şi nu am nicio vină”, a menţionat Ţuţu.
Deşi a câştigat mai multe distincţii importante în sport, Constantin Ţuţu s-a ales în acest timp doar cu laude şi medalii. Cel puţin acest lucru îl aflăm din declaraţia de avere depusă la CEC. Timp de doi ani, sportivul nu a avut nici un venit, indicând doar că este titularul unui teren de 9 ari în comuna de baştină, Băcioi, şi că e proprietarul unui autoturism Skoda.
Întrebat cum a supravieţuit fără nici un venit timp de doi ani, Constantin Țuțu ne-a asigurat că nu a murit de foame. „Cunoaşteţi că am luat mai multe premii, însă nu le-am arătat, deoarece nu ştiam că şi acestea trebuie incluse. Acum însă am înţeles că, fiind într-o funcţie publică, este nevoie să arătăm toate veniturile, aşa că în declaraţia de avere pe care am prezentat-o la Parlament veţi vedea că nu am murit de foame”, a spus deputatul democrat.
La ultimele apariţii în ring, Țuțu a fost asistat de Vlad Plahotniuc, sportivul dedicând victoriile sale PDM.
Gheorghe Brega –medic acuzat public de violenţă
Deputatul din Partidul Liberal (PL) Gheorghe Brega este medic de profesie, specializat în oncologie-urologie. El a activat mai mult de 20 de ani în cadrul Institutului Oncologic din Moldova. Timp de 15 ani a fost şef al Secţiei urologie din cadrul acestei instituţii medicale. În anul 2009 Gheorghe Brega a devenit deputat pe lista PL.
Deputatul indică în declaraţia depusă la CEC un venit de circa 400 de mii de lei, un apartament şi un garaj în municipiul Chişinău, un lot pomicol în satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, şi o maşină de model Opel Astra, fabricată în anul 1998.
La fel ca deputaţii menţionaţi mai sus, Gheorghe Brega nu a scăpat nici el de scandaluri. Acum doi ani presa a scris că în urmă cu 20 de ani el ar fi bătut o asistentă medicală. Femeia le-a spus jurnaliștilor că de la acea bătaie are sechele pe viaţă. Efrosinia Boboc a declarat pentru PRO TV că incidentul a avut loc în anul 1994, când actualul deputat deţinea funcţia de şef al Secţiei de Urologie de la Spitalul Oncologic.
Deputatul a declarat pentru Moldova Curată că acuzaţiile respective sunt nişte invenţii care au rolul să-l denigreze.
Numele lui Brega a figurat și într-un scandal legat de piaţa farmaceutică. Astfel, în vara anului 2012 deputatul a acuzat compania farmaceutică românească “Balkan Pharmaceuticals” că produce medicamente de proastă calitate, este favorizată la înregistrarea preparatelor sale și câștigă licitațiile pentru achiziţionarea medicamentelor în instituţiile medicale de stat, deși propune prețuri mai mari. Compania românească a menţionat însă că acuzațiile aduse de către Gheorghe Brega sunt nefondate și lipsite de dovezi. Totodată, compania a lăsat să se înțeleagă că deputatul ar avea el însuși interese pe piața farmaceutică și ar proteja anumite companii producătoare de medicamente.
Deputatul spune că după ce Parlamentul va reveni din vacanţă, va cere Ministerului Sănătăţii explicaţii referitoare la această companie. „Eu nu am uitat acest caz. El trebuie continuat şi voi insista când deputaţii vin din vacanţă. Eu sunt curat şi nu mă tem”, a menţionat Gheorghe Brega.
NOTĂ. Redacţia Moldova Curată a făcut unele concretizări în titlul si textul articolului pentru a exclude interpretarea eronată a informaţiei
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Adaugă comentariu
Articole relaționate:
Juristul de la conducerea raionului Călăraşi este în at...
Consiliul Raional Călăraşi a cumpărat bunuri de la firma administrată de soţia preşedintelui raionului. Sergiu Artene spune însă că nu a ştiut despre asta şi imediat ce a aflat a şi declarat eventualul conflict de interese, încadrându-se în termenul legal. Cu toate acestea, CNI a iniţiat un control.
Ai șanse să devii bogat... dacă ajungi deputat
Celor 101 de deputați aleşi în noul Parlament legea le garantează mai multe facilităţi. Ei au dreptul să primească un apartament de serviciu în Chişinău pe durata mandatului sau o indemnizaţie lunară neimpozabilă pentru chirie, să-și îmbunătățească condițiile de trai dacă fiecărui membru al familiei îi revine mai puțin de 12 metri pătrați spațiu locativ etc. Unii beneficiază din plin de aceste facilități, sporindu-și veniturile. Alții au grijă să-și dezvolte firmele pe care le aveau înainte de a intra în Parlament sau pe care le-au fondat pe durata mandatului. Cert este că cei mai mulți dintre ei au din ce trăi și chiar fac, cel puțin în acte, donații generoase partidelor în campania electorală, sperând să dobândească un mandat de ales al poporului.
Deputați generoși cu partidele lor - au donat sume impo...
Unii dintre noii deputați, care au intrat în Parlament de pe locurile 11 ale listelor electorale, au făcut donații generoase partidelor în campania electorală. Unii au dat și ce n-au avut, adică sumele donate sunt mai mari decât veniturile declarate. Există însă și deputați mai modești. Comunista Elena Bodnarenco, de exemplu, până acum primar al orașului Soroca, locuiește cu chirie, întrucât, așa cum a recunoscut pentru Moldova Curată, nu are o locuință proprie.
Nr.7 în listele partidelor parlamentare: unul fără casă...
Vlad Bătrîncea (PSRM), Grigore Belostecinic (PLDM), Alexandr Bannicov (PCRM), Constantin Botnari (PD) şi Veaceslav Untilă (PL) ocupă poziţia a şaptea în listele formaţiunilor care au acces în Parlament. Doar comunistul Alexandr Bannicov şi liberalul Veaceslav Untilă au fost anterior deputaţi. La alegerile din 2009 şi 2010, socialistul Vlad Bătrîncea a candidat din partea PCRM fără vreo şansă de a ajunge în Legislativ, fiind în coada listei. PSRM l-a adus, în schimb, printre cei 101 legiuitori care vor face legea în ţară. Liberal-democratul Grigore Belostecinic stă încă pe gânduri: să accepte sau nu mandatul de deputat. În 2010 rectorul ASEM a renunţat la această funcţie. Şi democratul Constantin Botnari, care îl însoţea neîntrerupt pe omul de afaceri Vladimir Plahotniuc, în sfârşit, va putea să-şi tragă sufletul în fotoliul de deputat. Cu excepţia lui Vlad Bătrîncea, toţi au declarat venituri frumoase, afaceri prospere sau case de vis.
Atât de diferiți și de incompatibili deputații noștri.....
Poziţiile cu nr. 9 pe listele partidelor care au acces în Parlament după alegerile din acest an sunt ocupate de generalul de poliţie Vladimir Ţurcan (PSRM), diplomatul Eugen Carpov (PLDM), latifundiarul Ion Tomai (PCRM), ex-ministra Monica Babuc (PDM) şi finanțista Veronica Herţa (PL). Dintre toţi, numai Vladimir Ţurcan a mai fost deputat, dar din partea altui partid, PCRM, iar Veronica Herţa a mai figurat pe lista PL pentru alegerile parlamentare din 2009. Ceilalţi obțin mandatul de parlamentar pentru prima dată.
Unii deputaţi, cum ar fi Marina Rădvan sau Vladimir Odn...
Deputați tineri și în etate, șomeri și milionari, novice în Parlament sau la un nou mandat. Acesta ar fi, dacă e să facem o descriere aproximativă, tabloul aleșilor poporului de pe pozițiile cu nr.16 sau chiar mai îndepărtate ale listelor electorale. Marina Rădvan și Vladimir Odnostalko de la PSRM, membri activi ai organizației de tineret a acestei formațiuni, nu au obținut niciun venit în ultimii doi ani, însă au găsit de undeva sute de mii de lei ca să îi doneze partidului ce i-a făcut deputați. La polul opus se află deputatul PDM Oleg Sârbu, care are afaceri ce valorează milioane de lei, dar spune că pentru nevoile zilnice nu are nevoie de atâția bani, de aceea îi reinvestește.
Aici așteptăm comentariul tău!