Anatolie Donciu, preşedintele CNI

2013-2018 29 aprilie 2013 1790
Anatolie Donciu

Odată cu numirea lui Anatolie Donciu de către Parlament, la 25 octombrie 2012, în funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Integritate, fapt contestat vehement de rerezentanţi ai societăţii civile, jurnaliştii au descoperit că acesta ar fi tăinuit o parte din averea familiei sale. Asta în condiţiile în care CNI trebuie, în conformitate cu legislaţia, să verifice veridicitatea declaraţiilor de avere şi de interese ale persoanelor cu funcţii importante în stat.



Astfel, la puţin timp după numirea sa în funcţie, „Ziarul de Gardă” a publicat investigaţii potrivit cărora Anatol Donciu deţine o casă în sectorul Centru al capitalei estimată de experţii imobiliari la circa cinci milioane de lei. Mai mult, acesta nu ar fi înregistrat imobilul la Oficiul Cadastral, deşi locuia de câţiva ani în acea casă, ceea ce presupune neachitarea unor taxe. Întrebările jurnaliştilor erau din ce bani şi-a construit Donciu casa, întrucât aproape toată viaţa a lucrat în sistemul bugetar, şi cum a obţinut lotul pe care a construit casa şi pe care CCCEC, instituţie la care lucra, pusese anterior sechestru. Investigaţiile care vizează acest subiect le puteţi citi pe adresele http://www.zdg.md/investigatii/foto-casa-de-milioane-a-sefului-cni şi http://www.zdg.md/investigatii/casa-de-milioane-a-sefului-cni-ii.

În toiul scandalului, au ieşit la suprafaţă mai multe detalii despre activităţile anterioare ale preşedintelui CNI. Printre acestea se numără şi declaraţiile locotenent-colonelului de poliţie Grigore Gorea făcute pentru „Jurnal de Chişinău” referitoare la „dosare intentate de flori de cuc şi estorcări de bani” sub îndrumarea lui Donciu. Articolul care se referă la subiect îl găşiţi aici: http://ziar.jurnal.md/2012/11/06/asa-facea-donciu-bani-pentru-casa-de-milioane/.

La puţin timp după numirea lui Donciu în funcţia de preşedinte al CNI la propunerea Partidului Liberal, reprezentantul societăţii civile în această Comisie, Cristina Cojocaru, şi-a prezentat demisia, declarând că nu are convingerea că organul în care a fost numită s-a constituit în mod legal. „Această comisie nu este legitimă în fața cetățenilor din momentul în care imaginea comisiei a fost discreditată atât de puternic prin afirmațiile politicienilor. Până la urmă, s-au făcut niște partajări politice. Deja nu mai cred nici eu că această comisie o să poată să-și exercite mandatul așa cum așteaptă societatea”, a declarat atunci presei Cojocaru.

Declaraţie de avere

În declaraţia de avere pentru anul 2011, Anatolie Donciu a specificat că a câştigat un salariu de 48 300 de lei, alţi 15 300 de lei din activitate didactică şi 191 de mii de lei din alte surse (pensii, onorariu, indemnizaţii). Totodată, soţia sa a câştigat 58 600 de lei de la locul de muncă, venitul total al familiei Donciu în 2011 fiind de 314 100 de lei. În acelaşi document mai este indicat faptul că familia Donciu dispune de un lot pentru construcţii de şase ari, o casă de locuit “nefinisată” în Chişinău de 262,8 m.p. (deşi a declarat presei că această nu are nici 200 de m.p. - www.jurnal.md/ro/news/anatol-donciu-si-declaratia-sa-de-avere-591338/), un apartament cu suprafaţa locativă de 29,2 m.p., un “Mercedes E-200” din anul 1995 şi un cont bancar de 300 de euro. 



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2013-2018

Încă un pas spre președinția ANI. Teodor Cârnaț – din n...

Cei doi candidați la funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate, Teodor Cârnaț și Victor Strătilă, au susținut astăzi proba de interviu în fața membrilor Consiliului de Integritate. Cele mai multe puncte au fost acumulate, ca și la proba scrisă, de către Teodor Cârnaț, care este în prezent membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

26 septembrie 2017
2034
2013-2018

Declarațiile de avere pentru anul 2015 vor fi publicate...

Primele 3000 de declarații de avere și de interese pentru anul 2015 vor fi publicate săptămâna aceasta pe portalul Comisiei Naționale de Integritate, promite administratorul firmei care a câștigat licitația pentru procesarea declarațiilor, Dorin Grițcan. Potrivit lui, primele vor fi publicate declarațiile a 1500 de demnitari și funcționari publici.

19 august 2016
1713
2013-2018

Dezbateri pe marginea ”pachetului de integritate”: veri...

Persoanele cu demnitate publică ar putea fi verificate în mod prioritar de Comisia Națională de Integritate (CNI), după reformarea acestei structuri, la propunerea Ministerului Justiției. Este vorba despre judecători, procurori și membrii instituțiilor de autoadministrare ale acestora, adică ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Consiliului Superior al Procurorilor, dar și de membrii Adunării Parlamentare a Găgăuziei, membrii Consiliului de Observatori ai Companiei Teleradio Moldova, membrii CCA și membrii CEC.

14 iunie 2016
1682
2013-2018

Două săptămâni şi nici un alt candidat la şefia ANI

Chiar dacă a fost extins cu zece zile termenul pentru concursul la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ale Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI), nu au mai fost depuse alte dosare. Astfel, în concurs rămân cei patru candidaţi care s-au înscris anterior.

16 mai 2017
2020
2013-2018

Va verifica sau nu ANI proprietățile lui Vlad Plahotniu...

Autoritatea Națională de Integritate ar putea fi în imposibilitatea de a verifica dacă liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, deține sau nu cele patru vile de lux, despre care a dezvălui RISE Moldova în cadrul unei investigații.

19 septembrie 2018
2078
2013-2018

Controalele pe numele angajaţilor DIP, motiv de vrajbă...

Preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) este acuzat de membrii acesteia că ar fi semnat o decizie de sistare a examinării unei petiţii în care erau vizaţi 11 angajaţi ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP), fără ca decizia să fi fost discutată cu membrii CNI. Anatolie Donciu susţine însă că a luat o astfel de decizie, deoarece petiţionarul ar fi pus date incorecte în sesizare. Reclamaţia celor patru membri ai CNI a ajuns în Parlament.

06 august 2014
2041