Încă un pas spre președinția ANI. Teodor Cârnaț – din nou în avantaj
Cei doi candidați la funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate, Teodor Cârnaț și Victor Strătilă, au susținut astăzi proba de interviu în fața membrilor Consiliului de Integritate. Cele mai multe puncte au fost acumulate, ca și la proba scrisă, de către Teodor Cârnaț, care este în prezent membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
Acesta a primit în total 24,5 puncte, iar contracandidatul său, vice-președintele interimar al ANI, Victor Strătilă, a acumulat 21,8 puncte. Amintim că la proba scrisă, Victor Strătilă a acumulat 12,1 puncte, iar Teodor Cârnaț - 16,1 puncte. Cei doi candidați și-au prezentat succint programul și au răspuns la întrebările membrilor Consiliului de Integritate, dar și la întrebări transmise de organizații ale societății civile.
”Proprietatea privată este sacră”
O situație ipotetică i-a fost prezentată lui Teodor Cârnaț de către Mircea Roșioru, președinte al Consiliului Superior al Procurorilor, referitor la eventuale afaceri pe care le-ar putea avea președintele țării, de exemplu, și modul cum ar trebui să procedeze acesta. Teodor Cârnaț, care deține el însuși mai multe proprietăți imobiliare pe care le dă în chirie, a ținut să precizeze că ”proprietatea privată este sacră”. El a declarat că și-a delegat drepturile de proprietate surorii sale, care îi administrează afacerile imobiliare în prezent și a confirmat că beneficiază de profitul încasat.
”Da, am proprietăți pe care le dau în chirie, dar le administrează sora mea. Ea este autonomă în gestionarea proprietății care îmi aparține. Chiar și același președinte Iohannis are cinci case pe care le dă în locațiune în Sibiu și în declarația de avere el reflectă veniturile obținute”, și-a argumentat Teodor Cârnaț poziția.
Potrivit declarației sale de avere, Teodor Cârnaț deține 7 imobile, dintre care 6 în Chișinău și unul în Dubăsari. El mai declară pentru anul 2016 un venit de 326 de mii de lei din închirierea acestor imobile persoanelor fizice.
A criticat reformarea ANI, dar acum candidează la șefia instituției
Contracandidatul său, Victor Strătilă, a fost pus și el într-o situație mai puțin confortabilă, fiind întrebat de către avocatul Oleg Efrim cum se face că a decis să candideze la funcția de președinte al ANI, dacă anterior a criticat aspru proiectul de reformare a fostei Comisii Naționale de Integritate.
Victor Strătilă a argumentat că el, de fapt, ar fi criticat proiectul de reformare a CNI înainte ca acesta să fie discutat în cadrul unei ședințe la Ministerul Justiției și în formatul când i s-ar fi atribuit prea multe competențe președintelui ANI. „După ce acest proiect a trecut de Ministerul Justiției, unele atribuții au dispărut”, a adăugat Victor Strătilă.
Membrii Consiliului de Integritate urmează să se întrunească într-o nouă ședință pentru a analiza rezultatele ambelor probe, cea scrisă și interviul, și pentru a stabili data ultimei probe – testul la „poligraf”.
Acesta urmează să fie organizat în decursul a 5 zile de la data la care a expirat termenul de soluționare a contestațiilor sau a anunțării rezultatelor interviului. În acest sens, Consiliul încheie un acord de organizare a susținerii probei la „poligraf” cu un operator autorizat al testului de „poligraf”, se arată într-un comunicat al ANI.
Șeful serviciului de presă al ANI, Eugeniu Vițu, a precizat pentru Moldova Curată că acordul urmează să fie încheiat cu Centrul Național Anticorupție.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Dezbateri pe marginea ”pachetului de integritate”: veri...
Persoanele cu demnitate publică ar putea fi verificate în mod prioritar de Comisia Națională de Integritate (CNI), după reformarea acestei structuri, la propunerea Ministerului Justiției. Este vorba despre judecători, procurori și membrii instituțiilor de autoadministrare ale acestora, adică ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Consiliului Superior al Procurorilor, dar și de membrii Adunării Parlamentare a Găgăuziei, membrii Consiliului de Observatori ai Companiei Teleradio Moldova, membrii CCA și membrii CEC.
Membrii CNI vor salarii mai mari
Nici nu au reuşit bine să îşi înceapă munca în componenţă deplină, că solicită deja lefuri mai mari! Membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) au solicitat, pe 4 aprilie current, deputaţilor majorarea salariilor. Potrivit preşedintelui CNI, Anatol Donciu, dacă Parlamentul nu va decide majorarea retribuţiilor, instituţia riscă să rămână fără angajaţi şi cu cele peste 45 de mii de declaraţii de avere şi proprietate ale demnitarilor neverificate.
Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii şi t...
La funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI) s-au înscris patru candidaţi, toţi jurişti de profesie. Numele lor au fost anunţate la şedinţa Consiliului de Integritate (CI) din 4 mai curent. Trei dintre candidaţi sunt angajaţi ai fostei Comisii Naţionale de Integritate (CNI): Anatolie Donciu şi Victor Strătilă, preşedintele în exerciţiu şi vicepreşedintele în exerciţiu al ANI; Lilian Chişcă, şeful Direcţiei control, venituri şi proprietate din cadrul aceleiaşi instituţii. Singurul candidat din afara instituţiei este Teodor Cîrnaţ, actual membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). La sfârşitul şedinţei CI, majoritatea membrilor au decis prelungirea concursului până pe 15 mai 2017, motivând că potenţialii candidaţi au avut puţin timp la dispoziţie pentru perfectarea dosarului.
Victoria Iftodi a renunțat la funcția de membră a Consi...
După ce a fost aleasă judecătoare la Curtea Constituțională a Republicii Moldova, Victoria Iftodi a renunțat la calitatea de membră a Consiliului de Integritate (CI) din cadrul Autorității Naționale de Integritate (ANI), iar acum Ministerul Justiției caută o altă candidatură care ar reprezenta Executivul în această entitate anticorupție.
Controalele pe numele angajaţilor DIP, motiv de vrajbă...
Preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) este acuzat de membrii acesteia că ar fi semnat o decizie de sistare a examinării unei petiţii în care erau vizaţi 11 angajaţi ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP), fără ca decizia să fi fost discutată cu membrii CNI. Anatolie Donciu susţine însă că a luat o astfel de decizie, deoarece petiţionarul ar fi pus date incorecte în sesizare. Reclamaţia celor patru membri ai CNI a ajuns în Parlament.
