Angajați la stat cu iPhone XS cumpărate din bani publici, fără concurs de achiziții

Alte materiale 1 martie 2020 3047

Rezultatele controlului Inspecției Financiare la Agenția Rezerve Materiale a MAI



Unii reprezentanți ai conducerii Agenției Rezerve Materiale (ARM) a Ministerului de Interne folosesc telefoane Apple de ultimă generație, tablete iPad Pro și un computer MacBook pro cumpărate din bani publici, dar fără organizarea unui concurs de achiziții și fără justificarea necesității de procurare anume a acestor modele scumpe. Asta arată un raport al Inspecției Financiare a Ministerului Finanțelor, care a efectuat un control pentru anul 2018 și primele luni ale anului 2019. Inspectorii au mai stabilit că o parte din bunurile Agenției au fost date în folosință aparatului central al Ministerului de Interne, însă la câteva zile după schimbarea guvernării au fost restituite. De asemenea, inspectorii au descoperit că o parte din angajați au primit sporuri salariale pentru că ar fi muncit în zilele de odihnă, fapt ce contravine legii, iar șefa Direcției Economico-Financiare ar fi ridicat neîntemeiat două salarii, din două funcții pe care le deținea concomitent. Centrul Național Anticorupție a refuzat să inițieze o cauză penală în baza Raportului.

Tehnică de calcul ultramodernă pentru conducerea Agenției

Raportul Inspecției Financiare, datat cu 30 septembrie 2019, arată că Agenția a cumpărat în anul 2018 tehnică de calcul de ultimă generație și anume:

Două computere ASUS a câte 16 332 lei bucata;

Două tablete Apple iPad Pro a câte 16 227 lei bucata;

Două telefoane iPhone XS 64 GB a câte 25,141 de lei bucata;

Un notebook Apple MacBook pro, 13-inc – 39 798 lei bucata.

Inspectorii au notat că aparatele respective au fost date în folosință conducerii Agenției. Ei au menționat, de asemenea, că nu este clară procedura prin care au fost atribuite contractele de achiziționare și nici care a fost ”necesitatea de a procura astfel de modele la așa preț”, explicațiile oferite în timpul controlului arătând că tehnica era necesară pentru ”utilizarea documentelor și arhivelor de documente în format electronic în cadrul ședințelor de lucru (...), pentru schimbul operativ de materiale de serviciu, prin diferite softuri și aplicații IT, pentru participarea în conferințe în format webinar cu colegii și cu omologii din țările partenere”.   

La rândul său, solicitată de Moldova Curată, actuala conducere a Agenției a răspuns că telefoanele, tabletele și notebook-urile au fost procurate prin contracte de valoare mică, sugerând că acesta ar fi motivul din care nu s-a organizat un concurs de achiziții, dar a menționat că toate au fost ulterior înregistrate la Trezoreria Regională Chișinău și trecute în evidența contabilă. ”Mai mult ca atât, conform rezultatelor inventarierii desfășurate la 4.12.2019, tehnica nominalizată se află în volum deplin”, se spune în răspunsul ARM.

Notebook-uri, o tabletă și un aparat de cafea procurate de Agenție, dar folosite de conducerea MAI

Agenția a făcut achiziții de tehnică de calcul și în 2017, o parte din aparatele procurate fiind date în folosință aparatului central al MAI. ”Notebook-uri ASUS S510 UF și Toshiba Satelite, un Apple iPad pro 12,9-inch și un aparat de cafea automat Saeco Incanto au fost transmise, în baza unui contract de comodat încheiat la 15 mai 2019, secretarului de stat general al MAI, dlui Simion Carp, fiind reîntoarse la 14 iunie 2019 în legătură cu rezilierea contractului vizat”, se spune în raport.

Simion Carp, care a plecat de la minister la scurt timp, a negat însă, solicitat de Moldova Curată, că ar fi folosit vreodată bunuri de la ARM:

”Mie personal nu mi-a fost dat nimic. Este exclus. Nu am avut în genere legături și nu am avut nevoie de bunurile agenției. Probabil ceva a fost coordonat, cineva le-a luat în aparatul central al ministerului, apoi le-a restituit. E o chestiune care a avut loc atunci. Cred că este eronat prezentat. Am avut doar echipamentul meu personal și niciodată nu am folosit echipamentul Ministerului de Interne în scop personal și nici chiar în scop de serviciu. Eu personal nu am folosit așa ceva. Vă asigur de asta sută la sută”.

Agenția a refuzat să facă alte precizări la acest subiect, comunicându-ne doar că bunurile au fost transmise legal, în baza unui contract de comodat, încheiat în condițiile art. 1234 al Codului Civil.

Suplimente salariale achitate neregulamentar, în opinia Inspecției Financiare

Unii angajați ar fi primit sporuri salariale pentru munca prestată în zilele de repaus, ceea ce este interzis prin Codul Muncii, dar și pentru ore lucrate suplimentar în timpul săptămânii.

”În baza datelor prezentate de către Agenție, s-a stabilit că pe parcursul anului 2019 (8 luni), unor angajați le-a fost calculat sporul pentru 1014 ore de muncă suplimentară  (12 persoane) în sumă totală de 109006,94 lei. (...). În cazul a trei persoane, orele pe care le-ar fi lucrat suplimentar au fost, în perioada ianuarie-iulie 2019, au fost mai multe decât 120 de ore, care este norma anuală permisă de Codul Muncii. Astfel, angajații au fost plătiți pentru 150, 180 și  310 ore suplimentare de muncă”, se spune în raport. Totodată, inspectorii au notat și explicațiile oferite de responsabilii din Agenție: ”Șefii DEF și DMI au motivat necesitatea de a achita sporul pentru orele prestate suplimentar cu faptul că în direcții sunt înregistrate câte 2-4 funcții vacante, în pofida faptului că toate funcțiile vacante au fost cumulate de angajații direcțiilor respective, cu stabilirea sporurilor pentru cumularea funcțiilor în mărime de până la 100% din salariul de bază”.

”Asta e opinia Inspecției, că aceste suplimente au fost plătite neîntemeiat. Cu raportul inspecției noi nu suntem de acord sută la sută, de aceea ne vom expune în instanță, raportul doar a fost trimis la Procuratură. Clar că avem și noi argumente și le vom prezenta în instanță. Și după decizie vom discuta. Inspecția consideră că ea are dreptate, noi considerăm că noi avem dreptate. Va decide instanța”, a declarat Larisa Goncear, șefa Direcției Economico-Financiare a ARM, solicitată de Moldova Curată să comenteze constatările Inspecției Financiare referitoare la sporurile salariale.

Două funcții deținute de același om, cu salarizare deplină din ambele părți

Controlul a mai arătat că șefa Direcției Economico-Financiare, Larisa Goncear, a ridicat o perioadă, practic, două salarii – al șefului de direcție și al directorului general al Agenției. Ea a fost numită, prin dispoziția Guvernului, la 15 noiembrie 2017, în funcția de director general interimar al ARM. Asta contravine legii, se arată în Raportul Inspecției Financiare, deoarece ar fi fost încălcată Legea 158 din anul 2008, care prevede că funcționarul public nu este în drept să desfășoare o activitate în funcție de demnitate publică fără suspendarea raportului de serviciu pe perioada respectivă, dar și Legea 48/2012, care prevede că funcționarii publici de conducere pot cumula doar funcții de execuție.

”În acest context se menționează că dnei Goncear L., în perioada exercitării funcției de director general (noiembrie 2017 – aprilie 2018) i-a fost calculat salariul de funcție de bază, cu sporuri și suplimente, precum și 90% din salariul de funcție al directorului general, necesar fiind de a calculta numai salariul de funcție al directorului general”. Inspectorii notează că, de exemplu, pentru primele 4 luni ale anului 2018 Larisa Goncear a ridicat un salariu total de 62 de mii de lei, în timp ce ar fi trebuit să ridice 40 de mii de lei. Potrivit lor, calcularea incorectă a salariului a atras și mărirea nejustificată a altor plăți – pentru concediu, indemnizații, premii, și, ulterior, calcularea pensiei: ”Este necesar de menționat că începând cu luna martie curent (2019), dna Larisa Goncear s-a pensionat, cu stabilirea pensiei din salariul calculat și achitat în perioada verificată, în care au fost admise cheltuieli neîntemeiate în mărimi considerabile (în perioada ianuarie 2018 – august 2019 în sumă totală de 71 007,22 lei)”.

”Asta e iarăși opinia inspecției, că a fost făcute neîntemeiat plăți și că pensia a fost calculată neîntemeiat. Eu consider că e intemeiat”, a comentat Larisa Goncear.

Am cerut de la Agenția Rezerve Materiale răspunsuri la o serie de întrebări ce decurg din Raportul Inpecției Financiare, inclusiv dacă au fost desfășurate anchete de serviciu și inițiate măsuri de recuperare a banilor plătiți nejustificat. Agenția ne-a răspuns că Raportul Inspecției a fost expediat Procuraturii Generale, ”spre examinare după competență”, ignorând alte întrebări, însă ne-a informat că Larisa Goncear își exercită în continuare funcția de șefă a Direcției Economico-Financiare a ARM.

Centrul Național Anticorupție ne-a informat că faptele expuse în raport au fost examinate, însă a fost emisă o ordonanță de refuz în pornirea unei cauze penale.

Portalul Moldova Curată va sesiza Autoritatea Națională de Integritate pentru a examina situația sub aspectul incompatibilității de funcții.

Viorica Zaharia

Notă: Portalul Moldova Curată are deschis pe platforma Anonim.md un canal de comunicare securizat, unde ne pot fi transmise informații și sugestii de investigații. Canalul garantează securitatea comunicării și confidențialitatea sursei. 

 


Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

2020

Fostul director al Agenției ”Moldsilva” a obținut o com...

17 martie 2020
1664
2020

Specialist la Centrul de Tineret Cahul, angajat de Cons...

13 martie 2020
1645
2020

O nouă promisiune referitoare la o investiție aproape c...

27 ianuarie 2020
504
2020

Cristina Țărnă: „Cea mai bine vândută promisiune elect...

Fosta directoare adjunctă a Centrului Național Anticorupție, Cristina Țărnă, a acordat un interviu postului de radio ”Europa Liberă”, în care a făcut unele aprecieri ale activităților guvernării pe segmentul reformarea justiției și lupta anti-corupție.

27 decembrie 2019
181
2020

O șefă de subdiviziune din cadrul Agenției Rezerve Mate...

04 martie 2020
3450
2020

Directorul-adjunct al Agenției TASS de la Moscova, Miha...

22 mai 2020
1092