Angajații comisiilor parlamentare vor avea câștiguri mai mari

Arhiva 20 ianuarie 2014 1796

Angajații comisiilor parlamentare ar putea deține funcții în organele de administrare de la întreprinderile de stat şi de la societăţile pe acţiuni cu capital de stat, potrivit unor amendamente efectuate la legislația actuală la finele anului trecut.



„A fost adoptată doar norma, la inițiativa mai multor deputați, ca angajații din comisiile parlamentare să poată deveni membri ai consiliilor de administrație la întreprinderile de stat. Dar regulamentul în baza căruia ar urma să fie aplicată norma urmează să fie elaborat de Ministerul Economiei, ceea ce nu se va întâmpla mai devreme de jumătate de an. Eu personal am avut unele rezerve vizavi de această inițiativă”, a declarat pentru Moldova Curată Veaceslav Ioniță, președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.

Menționăm că, potrivit declarațiilor de avere pentru anul 2012 depuse la Comisia Națională de Integritate, consultanții principali ai comisiei conduse de Veaceslav Ioniță au indicat un venit lunar mediu obținut de peste 9 000 de lei.  

„Nu se poate așa ceva”

Experții economici critică norma adoptată de deputați. „Este o nebunie economico-legală. Nu se poate așa ceva. Anul trecut, am efectuat două studii privind soarta consiliilor de administrație de la întreprinderile de stat și am propus ca din acestea să fie scoși miniștrii, viceminiștrii etc., deoarece aceștia sunt persoane interesate și e vorba de conflict de interese. Ei primesc salarii de la locul de muncă de bază și mai sunt remunerați și de la aceste întreprinderi de stat. Iată numai la SA „Moldtelecom” o indemnizație pentru un membru al Consiliului de Administrație se ridică la 350 de mii de lei pe an. Prin această normă, Parlamentul își asumă răspunderea pentru lărgirea bazei coruptibile a acestui stat. Actuala guvernare nu dorește să lichideze corupția, dar o stimulează”, a declarat pentru portalul nostru doctorul în economie Gheorghe Costandachi.

Acum, în consiliile de administraţie ale întreprinderilor de stat şi ale societăţilor pe acţiuni cu capital de stat sunt delegaţi funcţionari din cadrul ministerelor, inclusiv şefi de agenţii, departamente şi viceminiştri.

Salariile viceminiștrilor, de trei ori mai mici decât indemnizațiile

Pe parcursul ultimilor ani au existat mai multe subiecte în presă care scoteau în vileag faptul că mai mulți funcționari au fost remunerați „regește” în cadrul acestor structuri. De exemplu, cinci funcţionari de stat, membri ai Consiliului de Administrare a SA „Tutun-CTC”, întreprindere în care statul deținea peste 90 la sută din acțiuni, au primit recompense de peste 100 000 de lei fiecare, pentru munca prestată în anul 2010.

Pavel Filip, actualul ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiei, care deținuse anterior funcția de director general al „Tutun-CTC”, considera drept inadecvată diferenţa între premiile de 1 000 de lei acordate angajaţilor întreprinderii şi cele de peste 100 000 de lei de care a beneficiat fiecare membru al Consiliului de Administraţie.

Potrivit legislaţiei, membrii Consiliului de Administrare au dreptul la o recompensă anuală de până la 5% din valoarea profitului. Cei cinci funcţionari de stat au primit în total peste 600 000 de lei, ceea ce reprezintă 4,5% din profitul de 13,38 milioane de lei obţinut de „Tutun-CTC” în anul 2010.

Și fostul viceministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Dona Scola, a deținut funcțiile de membru în patru consilii de administrare de la întreprinderile de stat în același timp. Bunăoară, aceasta a obținut, în 2012, un venit de peste 156 de mii de la „Moldtelecom”, „MoldData”, „IDSI” și ÎS „Radiocomunicații”, toate întreprinderi de stat.   

Situația pare să perpetueze, în condițiile în care viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, a indicat în declarația sa de avere pentru anul trecut că a obținut peste 323 442 de lei din reprezentarea statului în mai multe societăți comerciale, fără să indice denumirile acestora. Menționăm că salariul viceministrului a fost în 2012 de trei ori mai mic – de peste 108 600 de lei. Și celălalt viceministru al Economiei, Dumitru Godoroja, a primit 21 600 de lei drept remunerare pentru deținerea funcției de președinte al Consiliului de Administrare de la întreprinderea „Mileștii Mici”.

Crina Vlaicu



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Ziarul de Gardă: Palatul şi relaţiile unei judecătoare...

Judecătoarea Tamara Chişca-Doneva de la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) şi soţul ei, Vasile Chişca, inspector principal la Vama Leuşeni, locuiesc într-o casă din sectorul Râşcani, cu două niveluri şi cu mansardă, estimată la 7- 8 milioane de lei. Împreună, ei mai deţin nouă terenuri, un automobil Hyundai Santa Fe, un Mercedes E 220 şi bonuri patrimoniale într-o societate pe acţiuni. Totodată, membrii familiei Chişca figurează în calitate de persoane afiliate în mai multe rapoarte ale BC Victoriabank prin intermediul unei firme, iar potrivit paginii web a unei companii germane, specializate în comercializarea hranei pentru câini şi pisici, pe adresa unde locuieşte magistrata este înregistrată o firmă din R. Moldova, reprezentantă a companiei germane „Happy Dog” („Câine fericit”).

17 martie 2014
1829

Alegerea preşedintelui raionului Glodeni este contestat...

Democratul Ion Leucă, ales în luna iulie președinte al raionului Glodeni, riscă să-şi piardă noua funcție. Consilierii socialişti îl acuză că ar fi fost ales ilegal și au acţionat Consiliul raional Glodeni în judecată. O ședință în acest dosar va avea loc pe 30 octombrie, iar Ion Leucă spune că a fost ales fără nicio încălcare de lege.

29 octombrie 2015
2294

TRANSPARENŢA INSTITUŢIILOR PUBLICE – UN IDEAL GREU DE A...

La mai bine de 15 ani de la intrarea în vigoare a legislaţiei privind liberul acces la informaţii de interes public, cele mai multe instituţii publice din România şi Republica Moldova încă nu îşi publică rapoartele anuale de activitate. Mai mult, deşi transparenţa decizională este reglementată în România din 2003 şi în Republica Moldova din 2008, există mari lacune în ceea ce priveşte participarea publică la actul decizional în ambele ţări, fapt cauzat nu numai de lipsa de înţelegere sau de capacitate de implicare a cetăţenilor şi organizaţiilor civice, ci şi de„închiderea” instituţiilor publice.

11 aprilie 2016
1964

Parlamentul este igienizat din bani publici, iar grădin...

De mai mulți ani, grădinițele din capitală nu sunt asigurate cu săpun lichid suficient și nici cu hârtie igienică. Autoritățile publice locale motivează prin faptul că nu sunt bani suficienți pentru aceste produse. De regulă, sunt alocate mijloace financiare doar pentru detergenți, var, clor, iar igiena copiilor este lăsată în grija părinților. În schimb, pentru aleșii poporului statul alocă resurse din belșug pentru produse igienice de calitate. Bunăoară, dacă anul trecut din bugetul public au fost alocați doar 29 de lei pentru procurarea produselor igienice de uz casnic pentru un copil, atunci pentru un angajat din clădirea Parlamentului au fost cheltuiți tocmai 530 de lei, adică de 18 ori mai mult decât se alocă pentru un copil care frecventează grădinița în capitală.

12 decembrie 2017
2145

ANI ar putea fi lipsită de dreptul a verifica averile f...

Autoritatea Națională de Integritate nu îi va putea verifica și nici sancționa pe funcționarii care vor profita de eventuala lege a ”liberalizării capitalului”, chiar dacă au tăinuit până acum bunuri și averi. Proiectele de lege promovate de un grup de deputați ai Partidului Democrat, între care și președintele Parlamentului, Andrian Candu, prevăd modificarea legislației referitoare la ANI, care a intrat recent în vigoare, la 1 august 2016, și care nu a reușit să fie aplicată pe deplin.

14 decembrie 2016
2037

ONG-urile solicită Parlamentului să se expună prin vot...

Organizațiile semnatare consideră că declarația de ieri a Președintelui Parlamentului despre eșuarea tentativei de investire a Guvernului ca urmare a lipsei cvorumului este una nefondată și solicită Parlamentului să se convoace repetat într-o ședință specială pentru a se pronunța asupra programului de activitate și listei Guvernului propus de Ion Sturza, candidatul desemnat la funcția de Prim-ministru.

05 ianuarie 2016
1748