Averea familiei deputatului Vremea: casă nefinalizată cu draperii la geamuri și mașină nouă de peste 27 de mii de euro
Deputatul democrat Igor Vremea trăiește cu familia sa într-o casă impunătoare situată în orașul Durlești din municipiul Chișinău. Deși stă acolo de mai mulți ani, casa figurează în acte ca imobil care încă nu a fost dat în exploatare, iar din anul 2009, de când Vremea a ajuns în Parlament, imobilul este nefinalizat în declarațiile de avere.
Casa deputatului se află pe ultima stradă din partea de sus a orașului Durlești. Drumul este acoperit cu prundiș, iar casa este mare, cu două nivele și garaj la parter. Edificiul din piatră albă este împrejmuit cu un gard de beton.
Casă nefinalizată – în acte fără apă și lumină
Din anul 2009, de când a fost ales deputat, Igor Vremea indică în declarațiile de avere că acest imobil ar fi nefinalizat. De fapt, casa este bine amenajată, iar la toate geamurile sunt draperii, semn că e locuibilă. Igor Vremea a confirmat pentru Moldova Curată că el locuiește în acea casă, construită de el.
Potrivit datelor cadastrale, ultima evaluare a casei familiei Vremea a fost făcută în anul 2005. Pe atunci imobilul era doar ridicat din piatră albă, fiind acoperit cu țiglă. Nu era conectat la conducta de gaz, apă, canalizare și nici nu era termoficat. La ultima evaluare cadastrală, valoarea estimată a bunului imobil era de circa 244 de mii de lei.
Oficial, casa nu este finalizată. Întrebat de ce în toate declarațiile de avere din anul 2009 până în anul 2016, acest imobil este indicat ca bun în construcție, deputatul a explicat: ”Casa nu este dată în exploatare. Acum nu îți înregistrează casa, dacă nu ai toate conexiunile de apă, canalizare. Acestea nu erau și, respectiv, la cadastru nu erau înregistrate. Acum am finalizat toate chestiile acestea și deja vom trece și la etapa de dare în exploatare. Nimeni de acolo nu a dat în exploatare casele. Nu era posibil, din punct de vedere juridic. De fapt, lumea locuiește acolo de la prima cărămidă. Noi stăteam și fără lumină”, a menționat deputatul.
Deputat ”crescut” de PCRM
Igor Vremea a lucrat peste 15 ani în instituţii publice. Acesta are studii pedagogice, fiind învăţător de clasele primare. Are însă şi studii superioare în drept.
După absolvire a lucrat avocat timp de patru ani. În perioada guvernării comuniste, Igor Vremea a deţinut mai multe funcţii publice. În anii 2005-2007 a fost secretar în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Ungaria.
A activat în cadrul Ministerului Justiţiei, apoi, în 2007, preşedintele Vladimir Voronin l-a numit consilierul său pe probleme juridice, funcție din care, în 2009, a plecat la Parlament, fiind ales deputat din partea Partidului Comuniştilor.
La alegerile parlamentare din anul 2014, Igor Vremea a fost ales deputat din nou, tot pe lista comuniştilor.
În Parlament a ocupat poziţii de conducere. A deținut funcția de vicepreşedinte al Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, apoi - pe cea de preşedinte al Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică.
Salarii de la stat
Şi soţia deputatului a activat în ultimii ani în serviciul public. Timp de trei ani (2013-2016) Natalia Vremea a fost consultantă la Ministerul Justiţiei, iar din luna aprilie 2016 lucrează la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene în calitate de secretar de gradul 3.
În ultimii ani, soţii Vremea nu au avut alte venituri, în afară de cele salariale şi indemnizaţii.
Bunăoară, pentru anul 2016, ei declară un venit total de peste 331 de mii de lei, cu doi ani în urmă - 311 mii de lei, în anul 2014 – 316 mii de lei. Pentru anii 2012-2013, familia Vremea declară un venit total de 494 de mii de lei.
În declarația de anul trecut, soții Vremea mai indică suma de 12 500 de euro, bani trecuți la categoria valutei ”care nu face obiectul unor depuneri în instituții financiare…”
Totodată, soția sa este proprietara a opt terenuri agricole situate în satul Bardar din raionul Ialoveni. Deputatul a precizat că bunurile sunt moștenire de la bunelul soției sale.
Mașină de 27 de mii de euro cumpărată în leasing
Soții declară că au două autoturisme: unul de marca Nissan, achiziţionat în anul 2007 (anul fabricației 2002) cu suma de 12 500 de euro, iar al doilea este recent achiziționat. Noua mașină a familiei Vremea este un autoturism de teren de model Hyndai Tucson (anul de fabricație 2016), a cărui valoare este de circa 535 de mii de lei, echivalentul a circa 27 de mii de euro. Deputatul a menționat pentru Moldova Curată că mașina a fost achiziționată în leasing. Datoria inițială pentru această mașină era de 315 mii de lei, care ar trebui achitați de soții Vremea timp de trei ani, plus dobânda de 8% anual. Așadar, din venitul lunar de 27 de mii de lei, indicat anul trecut de familia Vremea, peste zece mii constituie datoria pentru autoturism.
Deputaţii ”salvatori”
Igor Vremea este unul dintre deputaţii care în anul 2016, împreună cu alţi 13 colegi, a părăsit fracţiunea PCRM. Inițial aleşii poporului au format Platforma social-democratică “Pentru Moldova”, cu ajutorul căreia a fost creată noua majoritate parlamentară. Mai târziu însă foștii comuniști au aderat la Partidul Democrat. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat în câteva emisiuni televizate că deputații transfugi ar fi fost plătiți pentru a părăsi formațiunea care i-a ”crescut”, acuzații respinse de câțiva deputați vizați.
Lilia Zaharia
Această investigație apare în cadrul Proiectului “Consolidarea principiului integrității și acordarea asistenței juridice pentru obținerea informațiilor de interes public prin intermediul platformei online www.MoldovaCurata.md”, implementat de Asociația Presei Independente, cu susținerea financiară a Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Buna Guvernare. Opiniile exprimate în articol aparțin autorului şi nu reflectă neapărat poziția Fundației.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Funcționar din Găgăuzia: casă de lux nedeclarată și fir...
Alexandr Chendighelean, șeful Direcției generale pentru complexul agroindustrial a UTA Gagauz-Yeri (echivalentul local al Ministerului Agriculturii - n.r.), locuiește într-o casă de lux de pe malul lacului Comrat, pe care nu a indicat-o în declarația de avere și interese personale. Datele de la Cadastru arată că imobilul este înregistrat pe numele firmei fondate de Chendighelean – Fabrica Oloi Pak SRL, administrate în prezent de o persoană pe nume Maria Acbaș. Compania, care deține fabrica de lactate „Sana”, a câștigat în ultimii ani contracte în valoare totală de zeci de milioane de lei pentru livrarea produselor alimentare în instituțiile de stat din sudul Moldovei, în special din Autonomia Găgăuză.
Preşedinte de raion şi, în acelaşi timp, administrator...
Nicolae Chendighilean, preşedintele raionului Basarabeasca, este bănuit că, în timp ce exercita această funcţie, era şi administrator la două firme, lucru interzis de legislaţie. La sfârşitul lunii trecute Comisia Naţională de Integritate(CNI) a iniţiat un control pe numele lui, deoarece oficialul nu a indicat în declaraţia de avere pentru anul 2012 că ar fi deţinut şi funcţia de preşedinte de raion, dar şi pe cea de administrator la două firme.
Cazul primarului oraşului Ungheni: Judecătoria Râşcani...
Alexandru Ambros, primarul oraşului Ungheni, a câştigat în prima instanţă procesul cu Comisia Naţională de Integritate (CNI), care a constatat acum doi ani că edilul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese când a cumpărat pentru Primărie rechizite de birou de la firma soţiei. CNI s-a autosesizat în baza unei investigaţii de pe Moldova Curată.
Primăria Chişinău „autorizează” interesele arhitectului...
În anii 2013 şi 2014, Radu Blaj, şeful adjunct al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Primăriei Chişinău, a contrasemnat şi avizat 65 de acte pentru construcţia unor imobile proiectate de întreprinderea „ART-CONSULTGRUP”, în care soţia sa şi fratele său deţin cote-părţi. La sfârşitul lunii decembrie 2014, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că funcţionarul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Experţi anticorupţie susţin însă că Radu Blaj ar putea fi suspectat şi de abuz de putere, fiindcă a semnat mai multe documente, ştiind că se află în conflict de interese, iar primăria ar trebui să dea explicaţii pe marginea acestui caz.
Valoarea unor declarații de integritate ale miniștrilor...
Doi dintre cei 19 membri ai Guvernului Filip care au semnat declarații de integritate la învestire se află acum în arest, bănuiți de fapte de corupție. Totuși, în acele declarații pe propria răspundere ei au afirmat că nu au comis nimic ilegal, nu s-au aflat în conflicte de interese și nu vor accepta nici un fel de sugestii sau influențe în activitatea lor. Moldova Curată a analizat situația actuala a fiecărui semnatar ale acelor declarații (care au doar valoare morală, nicidecum juridică), la mai mult de un an de la depunere.
Firma condusă de soțul deputatei Valentina Buliga conti...
Firma ”Ecostat” SRL, al cărei administrator a devenit acum doi ani Alexei Buliga, soțul deputatei democrate Valentina Buliga, continuă să obțină contracte de prestare a serviciilor la instituțiile medicale din țară. În doar două luni ale anului curent, firma a încheiat cinci contracte în valoare de circa un milion 200 de mii de lei, după alte 7 contracte de peste un milion de lei semnate în 2017. Firma a început să presteze servicii la spitale după ce administrator a devenit Alexei Buliga. Soția acestuia este președintă a Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie. Anterior, deputata a spus că nu are vreo legătură cu licitațiile organizate de spitale și câștigate de „Ecostat” SRL.
