Averea lui Mihai Moldovanu, cercetată de CNI
Șeful Direcției sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Mihai Moldovanu, este suspectat de faptul că nu și-a inclus în declarația de avere toate bunurile, iar Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat procedura de control al averii acestuia.
Chiar dacă a indicat în declarația de avere mai multe bunuri, Moldovanu nu ar fi inclus și o cotă-parte dintr-o societate comercială.
În cazul în care CNI va constata că Moldovanu nu a declarat toate averile, va trimite materialele procurorilor, Mihai Moldovanu riscând o amendă de până la 12 mii de lei sau un an de închisoare.
Presa a scris anterior despre averea impresionantă a familiei Moldovanu, chiar dacă toată viața cei doi soți au lucrat în instituții bugetare. Astfel, Mihai Moldovanu este proprietarul unei case de milioane cu două nivele şi mansardă, amplasată pe str. Cetatea Chilia din sectorul Botanica al capitalei. Pe numele soţilor Moldovanu mai sunt înscrise două apartamente situate în blocul 15 din str. Trandafirilor. Totodată, familia Moldovanu mai deţine două firme specializate în creşterea păsărilor şi animalelor, dar gestionează şi o companie de detectivi particulari.
De asemenea, Moldovanu indică în declarația de avere pentru 2012 că în anul trecut a câștigat un salariu de 139 294 de lei din funcția de vicepremier pe care a deținut-o anterior, trei loturi de pământ, dintre care unul agrar, și o mașină de model „Subaru” procurată în 2007.
Crina Vlaicu
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Trei viceminiştri vor da explicaţii la CNI
După ce Moldova Curată a descoperit că şapte viceminiştri nu au indicat nicio locuinţă în declaraţiile de avere pentru anul 2012, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a examinat cazurile lor și a iniţiat, la 16 mai, controale pe numele a trei demnitari. Este vorba de viceministrul Economie, Dumitru Godoroja, ex-viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare; viceministrul Culturii, Igor Șarov, şi viceministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Vitali Ciolac. La rândul lor, cei vizați susţin că declaraţiile lor de avere pentru anul 2012 sunt completate corect, iar informaţia este veridică.
Familia primarului din Durleşti a obţinut 39 de terenur...
Primarul oraşului Durleşti, Nicolae Crudu, şi familia sa sunt proprietarii a 65 de terenuri, dintre care mai mult de jumătate sunt obţinute între anii 2007 şi 2014, adică de la începutul primului mandat al alesului local şi până în prezent. Primarul susţine însă că majoritatea terenurilor sunt cumpărate din banii soţiei sale, care a lucrat o perioadă în Italia.
Viceministru cu trei firme, dar fără venituri din activ...
Una dintre firmele în care viceministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vladimir Cebotari, deţine acţiuni, a avut în anul 2012 venituri din vânzări de aproape 9 milioane de lei, însă funcţionarul nu a indicat niciun venit din activitatea acesteia în declarația sa de avere.
Alianţa Anticorupţie solicită CNI să ia măsuri vizavi d...
După apariţia în presă a mai multor informaţii despre faptul că liderul liberalilor Mihai Ghimpu nu şi-a trecut în declaraţia de avere pentru anul 2012 un apartament achiziţionat la finele anului 2011 în plin centrul capitalei, membrii Alianţei Anticorupţie solicită Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) să verifice acest lucru şi să ia o decizie.
