Consiliul Raional Ocnița cumpără un autoturism de 600 de mii de lei. Unii consilieri spun că nu au știut despre o astfel de decizie

Alte materiale 1 aprilie 2020 3386
Imagine simbol



În condițiile stării de urgență, când autoritățile publice centrale și locale trebuie să cumpere strictul necesar pentru prevenirea și combaterea infecției COVID-19, Consiliul Raional Ocnița a declanșat procedura de achiziționare a unui autoturism nou, în valoare de 600 de mii de lei. Iurie Plopa, președintele raionului, spune că achiziția era planificată din luna decembrie anul trecut.

În timp ce unele autorități raionale achiziționează aparate de ventilare a plămânilor, indispensabile în tratarea pacienților afectați de virus, Consiliul Raional Ocnița vrea să cumpere un automobil. Valoarea unui aparat medical este de peste 800 de mii de lei, iar mașina râvnită de Consiliul Raional Ocnița – de 600 de mii de lei, echivalentul a 30 de mii de euro. Până în prezent, au cumpărat aparate de ventilare artificială a plămânilor consiliile raionale din Cahul și Hâncești. La Spitalul raional Ocnița există un singur aparat de ventilare a plămânilor, în sala de reanimare. Directorul Spitalului, Fiodor Iurcu, a declarat pentru portalul Moldova Curată că ar mai fi necesare astfel de aparate și că un agent economic din regiune a promis că va face o donație.

Necesitate de urgență

Anunțul despre intenția de a achiziționa un autoturism a fost publicat pe site-ul Mtender.md cu câteva zile înainte de instituirea  stării de urgență.

Experta în domeniul achizițiilor publice, Diana  Ranga-Enachi de la IDIS ”Viitorul” spune că acest fapt contravine principiului legal de utilizare eficientă a banilor publici, prevăzut în Legea achizițiilor publice:

”În Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale scrie negru pe alb că resursele bugetare se utilizează în mod econom, eficient şi eficace conform principiilor de bună guvernare. Este important de menționat că această achiziție a fost lansată pe 12 martie, deci până la decretarea stării de urgență în legătură cu pandemia COVID-19, dar aceasta nu o face cu nimic mai legală”.

Expertă în achiziții publice: ”Este o acțiune iresponsabilă și abuzivă”

Diana Ranga-Enachi adaugă că autoritățile raionale nu au publicat pe site-ul Consiliul Raional un plan de achiziții publice din care oamenii să vadă ce își propun să facă funcționarii.

”Să procuri din bugetul local, planificat sau nu, un automobil cu anul de fabricație 2019 în valoare de 30 de mii de euro într-o țară în care salariul minim pe economie constituie 400 de euro este o acțiune iresponsabilă și abuzivă. Autoritatea locală ar trebui întrebată ce părere au cetățenii din raion despre această achiziție din bugetul public local, o consideră ei o prioritate sau nu, sunt alocate sume similare și pentru sănătate, învățământ, cultură, dezvoltare locală? Iar conducerea CR Ocnița trebuie întrebată care ar fi acele necesități ale autorității locale care nu pot fi satisfăcute de un automobil de 3 ori mai ieftin? Sunt niște întrebări pe care mi le pun în primul rând ca cetățean căruia îi pasă de modul în care sunt utilizate bugetele noastre publice”, spune Diana Ranga-Enachi.

Președintele raionului Ocnița: ”Pentru procurarea mașinii a votat majoritatea consilierilor”

La rândul său, președintele raionului Ocnița, Iurie Plopa, a explicat pentru Moldova Curată că această mașină este necesară, deoarece parcul de mașini al Consiliului Raional are 3 automobile vechi, pentru folosirea și întreținerea cărora s-ar cheltui sume importante din bugetul local. Autoturismul planificat este pentru președintele raionului. Iurie Plopa a precizat că optează pentru un model ”econom”, iată de ce prețul este mare.

”Autoturismul era planificat din luna noiembrie, anul trecut. Majoritatea consilierilor au votat pentru aceasta. Au fost prevăzute 500 de mii de lei pentru o unitate și alte 300 de mii de lei pentru altă unitate”, a argumentat Iurie Plopa.

Ulterior, președintele de raion a revenit și a precizat că de fapt, decizia de achiziționare a mașinii a fost luată la sfârșitul lunii decembrie 2019. Iurie Plopa a fost ales la 11 noiembrie 2019.

Intenție camuflată

Consilierul raional din partea Platformei Demnitate și Adevăr (DA), Igor Lucașciuc, a declarat pentru Moldova Curată că aleșii locali nu au votat o astfel de decizie nici în luna noiembrie, nici în decembrie.

”Eu nu țin minte așa decizie, deși am fost la toate ședințele. A fost discutată doar tema utilizării mașinilor personale în scopul de serviciu, dar nu achiziționarea mașinii. Poate a fost vreo prevedere camuflată pe undeva?”, se întreabă consilierul.

Într-adevăr, pe site-ul Consiliului raional nu este publicată o decizie separată de achiziționare a autoturismului. Însă în proiectul bugetului raional, votat la 24 decembrie 2019, este un punct în care se vorbește despre planificarea alocării sumei totale de 800 de mii de lei pentru procurarea autoturismelor de serviciu.

Și consilierul din partea Partidului Comuniștilor, Andrei Țopa, confirmă că nu cunoaște despre o decizie separată.

”Da, îmi aduc aminte că atunci când s-a votat bugetul, s-a vorbit despre necesitatea cumpărării unui automobil, dar acest punct a fost condiționat: ca să fie cumpărată la sfârșitul anului, doar dacă vor fi rezerve”, a precizat consilierul.

În prezent, Republica Moldova primește ajutoare din partea mai multor donatori pentru a ajuta autoritățile să procure utilaj medical, dar și alte echipamente necesare în procesul de prevenire și combatere a infectării cu virusul COVID-19. Premierul Ion Chicu a declarat că finanțele publice ar trebui gestionate rațional în această perioadă de criză. Guvernul a lansat și  o campanie de colectare a fondurilor sub formă de donații pentru combaterea coronavirsului (COVID-19).

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

2020

O nouă promisiune referitoare la o investiție aproape c...

27 ianuarie 2020
1832
2020

API a lansat versiunea nouă a portalului MoldovaCurata....

În primele zile ale anului 2020, Asociația Presei Independente (API) a lansat o versiune nouă, îmbunătățită și modernizată, a portalului anticorupție MoldovaCurata.md, platformă online care promovează integritatea în serviciul public şi monitorizează activitatea Autorității Naționale de Integritate (ANI). Odată cu lansarea site-ului în versiune nouă, echipa MoldovaCurata.md propune câteva articole și investigații jurnalistice noi despre averile și interesele unor persoane cu funcții publice, inclusiv ale președintelui Igor Dodon.

01 ianuarie 2020
1480
2020

O șefă de subdiviziune din cadrul Agenției Rezerve Mate...

04 martie 2020
5958
2020

ZdG: directorul adjunct al ANP locuiește într-o casă la...

29 iunie 2020
13455
2020

Centrul Național Anticorupție a refuzat să pornească o...

25 septembrie 2020
1490
2020

RISE Moldova: Studiile peste hotare ale fiicei lui Mari...

11 septembrie 2020
1110