CSJ a amânat, fără explicații, examinarea dosarului „Partidul Democrat împotriva ICPC”

ICPC: la zi 18 octombrie 2013 2535

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a amânat din nou examinarea dosarului „Partidul Democrat versus Inițiativa Civică pentru un Parlament Curat”. Deși CSJ urma să ia o decizie pe 16 octombrie curent, cauza a fost amânată pentru examinare până pe 20 noiembrie curent.



„Nu este clar”

Galina Bostan, avocatul Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat în acest proces, s-a arătat nedumerită de decizia CSJ. „Nu este clar ce materiale mai trebuie să fie prezentate și studiate, din moment ce în acest dosar doar o singură parte, adică noi, am prezentat probe. Există cauze similare în care noi am avut câștig de cauză”, a declarat Galina Bostan.

Amintim că CSJ urma să examineze, pe 16 octombrie curent, recursul Iniţiativei Civice pentru un Parlament Curat (ICPC) în procesul intentat în 2010 de Partidul Democrat după ce a fost făcută publică broșura „Cunoaște-ți candidatul!”. Experții l-au plasat pe democratul Dumitru Diacov în „lista neagră” a concurenților electorali care au integritatea pătată, iar politicianul s-a plâns în instanță că i-a fost lezată onoarea și reputația profesională.

Trafic de influență

Despre Diacov s-a scris în broșură că ar fi exercitat influenţă asupra colaboratorilor Centrului Anticorupție pentru ca informaţiile despre implicarea fiicei sale într-un caz de contrabandă cu ţigări să nu apară în presă. Totodată, în 2009, democratul, în calitatea sa de deputat, ar fi încercat să influenţeze deciziile organelor de drept în cazul unui primar din raionul Rezina.

În noiembrie 2012, Curtea de Apel Chișinău a dat câștig de cauză Partidului Democrat, lăsând în vigoare decizia Judecătoriei Centru prin care ICPC a fost obligată să publice o dezmințire a informației care-l viza pe Dumitru Diacov. Sentința a fost atacată de ICPC la Curtea Supremă de Justiție.

ICPC a câștigat toate procesele

Din 2010, după lansarea broșurii „Cunoaște-ți candidatul!”, mai mulți politicieni care s-au regăsit în „lista neagră” au atacat în judecată ICPC.

Alexandru Oleinic, fost candidat pe listele Alianței „Moldova Noastră” la alegerile în Parlamentul R. Moldova de la 28 noiembrie 2010, a atacat în instanță cele șapte organizații neguvernamentale care formează ICPC după publicarea broșurii „Cunoaste-ți candidatul!”, în care s-a regăsit și domnia sa cu dovezi că nu întrunește criteriile de integritate pentru un deputat. Oleinic a pierdut, în cele din urmă, procesul.

Și Ștefan Urâtu, candidat al Partidului Liberal inclus în aceeași broșură, a atacat ICPC în judecată pe motiv că i-a fost lezată onoarea și demnitatea, dar, la fel, ICPC a obținut câștig de cauză.

În vara acestui an, ICPC a obținut câștig de cauză și în procesul intentat de Partidul Comuniștilor care a invocat același motiv.

Anterior, în anul 2009, ICPC a obținut câștig de cauză într-un proces similar, pornit de candidatul pe listele PSD, Ion Prisăcaru, inclus în lista candidaților care nu întrunesc criteriile de integritate, făcută publică de ICPC la alegerile parlamentare din 29 iulie 2009. Ulterior, urmare a unei declarații publice a ICPC, Ion Prisăcaru a fost retras din lista candidaților în Comisia Națională de Integritate. 
 

Crina Vlaicu



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

ICPC: la zi

Semaforul integrității: „Fiecare al patrulea deputat di...

Organizațiile constituente ale Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat 2019 (ICPC) au prezentat astăzi un „semafor” al Parlamentului ales la 24 februarie curent. Deputații au primit buline roșii, galbene sau verzi, în baza a patru criterii de integritate, unde bulina roșie înseamnă necorespundere criteriului, galbenă - corespundere parțială și verde - deputatul corespunde în mare parte criteriului de integritate. Cele patru criterii stabilite de ICPC sunt: 1. Integritatea în activitatea politică; 2. Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale; 3. Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid și 4. Cazier judiciar. „Semaforul integrității” a fost prezentat în cadrul unei mese rotunde organizate de ICPC.

28 martie 2019
2219
ICPC: la zi

Trecutul de ”angajat la stat” al candidaților blocului...

Reporterii Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat au făcut și o radiografie a candidaților Blocului electoral ACUM, la fel ca și în cazul altor concurenți electorali, iar profilurile integrale sunt publicate pe portalul MoldovaCurata.md. În textul de mai jos citiți câteva spicuiri din aceste profiluri.

20 februarie 2019
2117
ICPC: la zi

Cazul Partidului Democrat împotriva ICPC a ajuns la Cur...

Curtea Supremă de Justiție va examina, pe 16 octombrie curent, recursul Iniţiativei Civice pentru un Parlament Curat (ICPC) în procesul intentat în 2010 de Partidul Democrat după ce a fost difuzată broșura „Cunoaște-ți candidatul!”. Experții l-au plasat pe democratul Dumitru Diacov în „lista neagră” a concurenților electorali care au integritatea pătată, iar politicianul s-a plâns în instanță că i-a fost lezată onoarea și reputația profesională.

14 octombrie 2013
1906
ICPC: la zi

ICPC 2019 a publicat primele profiluri ale candidaților...

Organizațiile constituente ale Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat 2019 (ICPC) au publicat astăzi primele 45 de profiluri ale candidaților la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Profilurile sunt realizate de jurnaliștii de investigație după monitorizarea candidaților în baza unor criterii de integritate.

21 ianuarie 2019
2010
ICPC: la zi

Inițiativa Civică „Pentru un Parlament Curat 2019” a ac...

La 19 decembrie 2018 va avea loc prima ședință de judecată în dosarul Asociația Presei Independente (membră a Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat 2019) versus Autoritatea Națională de Integritate (ANI) pentru apărarea dreptului de acces la informație și contestarea actului de nefurnizare a informației oficiale.

18 decembrie 2018
1889
ICPC: la zi

Actualii președinți de raioane, candidați PDM: unii au...

Indiferent dacă au avut mici sau mari ”păcate” în administrarea treburilor publice, o bună parte din actualii președinți de raioane figurează pe lista electorală a PDM la aceste alegeri. Unii au făcut donații mari către partid, alții nu au intervenit la timp pentru prevenirea cheltuirii în van a banilor publici, iar o președintă de raion, de exemplu, și-a reparat din banii raionului drumul până la poartă. De asemenea, un primar de oraș, și el fruntaș PDM, este implicat în cel puțin două conflicte de interese. Acestea sunt fapte descoperite de reporterii Inițiativei Civice Pentru un Parlament Curat. Profilurile integrale ale candidaților le puteți găsi oricând pe portalul MoldovaCurata.md. În continuare, citiți câteva spicuiri din ele.

05 februarie 2019
2094