Cu 3 ani întârziere, ședințele de judecată sunt înregistrate audio în toate instanțele

Interese la vedere 24 aprilie 2014 1735

Ședințele instanțelor de judecată din toată țara sunt, în sfârșit, înregistrate audio, așa cum prevăd mai multe legi, inclusiv Codurile de Procedură Penală și Civilă. Acest lucru trebuia făcut nu mai târziu de începutul anului 2011. Poate că nici astăzi indicatorul de 100% nu ar fi fost atins dacă nu ar fi fost aplicate sancțiuni disciplinare judecătorilor care nu s-au asigurat că ședințele pe care le conduc sunt înregistrate audio. Ultimele mustrări sau avertismente pentru neînregistrarea ședințelor au fost aplicate de Colegiul Disciplinar al Consiliului Superior  al Magistraturii (CSM) la sfârșitul lunii martie.



Unii judecători s-au conformat doar după ce au fost aplicate sancțiuni

La o întrunire cu judecătorii, desfășurată în luna septembrie 2013, magistraților le-a fost fixat un ultim termen  - până în luna ianuarie să se conformeze legii și să se asigure că fiecare ședință pe care o conduc este înregistrată audio. Ulterior, președintele Curții Supreme de Justiție și membrul CSM, Mihai Poalelungi, desemnat responsabil de monitorizarea implementării acestor măsuri, a intentat proceduri disciplinare în privința a 9 judecători. ”Ei sunt obligați să respecte legea. Mai mult, înregistrarea audio îi pune la respect și pe cetățenii participanți la proces, dar și pe judecători”, a spus pentru Moldova Curată Mihai Poalelungi. 

Potrivit Regulamentului privind înregistrarea audio digitală a ședințelor de judecată, aprobat de CSM la 18 iunie 2009, acest lucru trebuia făcut cel târziu până la 1 ianuarie 2011. Tărăgănările au fost legate, de cele mai multe ori, de asigurarea cu echipament.

Unul dintre judecătorii sancționați cu ”avertisment”, Viorel Pușcaș, de la Judecătoria din Bălți, a motivat în cadrul ședinței CSM că ”înregistrarea audio nu s-a efectuat din cauza ocupării sălilor de judecată unde a fost instalat echipamentul”, dar și din cauză că ”s-au descărcat acumulatoarele reportofoanelor”. Motivele invocate au fost calificate de Colegiul Disciplinar drept formale și care ”denotă o atitudine iresponsabilă față de obligațiile de serviciu”. Magistratul nu a fost de găsit la telefonul de serviciu pentru a ne oferi o reacție.

”În prezent, toate ședințele, în toate judecătoriile, sunt înregistrate audio. Cunosc acest lucru pentru că primesc în fiecare lună darea de seamă de la programul ROLISP al USAID, care a acordat asistență pentru asigurarea inregistrării ședințelor de judecată”, ne-a mai spus Mihai Poalelungi. Astfel, dosarele care sunt depuse în cancelarie conțin obligatoriu și un CD cu imprimarea audio a ședințelor.

Mai multă transparență, dar și disciplină

Experta anticorupție Galina Bostan crede că nu în toate cazurile în care au întârziat cu asigurarea înregistrării audio a ședințelor, judecătorii au făcut-o intenționat. ”Este vorba și despre neglijență, dar și despre dificultățile ce reies din volumul mare de muncă al magistraților și din condițiile de activitate ale lor. În multe instanțe, cum ar fi, de exemplu, cele de fond din municipiul Chișinău, unde ședințele au loc în încăperi strâmte, este dificil, dar nu imposibil, să asiguri înregistrarea audio”, spune Galina Bostan. În opinia sa, înregistrarea audio va spori gradul de transparență a activității magistraților, dar și încrederea părților în justiție. ”Sporește și gradul de etică al judecătorilor, pentru că magistrații își cenzurează comportamentul atunci când știu că sunt înregistrați”, conchide Galina Bostan. 

Pentru dotarea instanțelor cu echipament audio special, dar și pentru instruirea personalului instanțelor, sistemul judecătoresc a beneficiat de asistența Programului ”Consolidarea instituțiilor statului de drept” (ROLISP)  al USAID. Unul dintre scopurile efectuării înregistărilor audio a fost asigurarea independenței justiției.


                                                                                                                                                         Viorica Manole



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

Afaceri cu monumente la Primăria Chișinău

Un monument de arhitectură de importanță națională riscă să fie privatizat de o companie specializată în cumpărarea și vânzarea bunurilor imobiliare. Clădirea, construită în a doua jumătate a secolului 19, în stil eclectic cu reminiscenţe ale stilului neoclasic, este situată în centrul capitalei și i-a fost oferită companiei în locațiune prin decizia Consiliului Municipal Chișinău (CMC), iar mai mulți consilieri afirmă că proiectul a fost promovat de șeful fracțiunii PCRM, Boris Golovin. Anterior aceeași companie a obținut, prin judecată, dreptul de „folosință și posesie” asupra mai multor terenuri din capitală.

15 aprilie 2014
1911
Interese la vedere

Cazul Silviei Volosatâi, măr al discordiei între conduc...

Cazul Silviei Volosatâi, șefa Direcției Construcții Capitale a Ministerului Sănătății, acuzată că nu și-a declarat toate averile, a devenit motiv de dispută între vicepreședintele și președintele Comisiei Naționale de Integritate (CNI). Într-o declarație pentru Ziarul de Gardă, vicepreședintele Victor Strătilă îl acuză pe președintele Anatolie Donciu că ar fi scos din actul de constatare votat de Comisie două puncte, și anume cele care prevedeau ca actul să fie trimis Băncii Naționale și Centrului Național Anticorupție (CNA).  Astfel, în opinia vicepreședintelui, Donciu ar fi comis ”fals în acte”.  

31 martie 2015
1850
Interese la vedere

Achizițiile, veriga slabă a instituțiilor publice

Niciunul dintre dosarele penale deschise în ultimii ani de CNA sau Procuratura Anticorupție pentru presupuse fraude comise în procesele de achiziții publice nu s-au soldat cu vreo condamnare, iar cele mai răsunătoare dintre ele se află încă la faza de urmărire penală și nu există niciun bănuit. În majoritatea cazurilor ele figurează prejudicii de milioane de lei. Consiliul Naţional de Participare susţine că în ultimii 2 ani a făcut nenumărate demersuri către Guvern în privinţa asigurării transparenţei achiziţiilor publice, însă lucrurile nu s-au schimbat.

16 octombrie 2014
2033
Interese la vedere

Fiică în subordinea mamei, la contabilitatea Primăriei...

Contabila Primăriei satului Roșu, Cahul, o are în subordine pe fiica sa, dar fostul primar, care a semnat contractul de angajare, afirmă că nu este vorba despre un conflict de interese, pentru că cele două ar avea atribuții diferite. Ca în majoritatea cazurilor de acest fel, contabila spune că fiica sa a fost angajată pentru că în sat nu ar fi fost găsiți alți specialiști.

15 iulie 2015
2475
Interese la vedere

Soţia primarului - contabilă la primărie

Primarul comunei Jora de Mijloc din raionul Orhei şi-a angajat soţia la primărie în funcţia de contabil. Conducătorul localităţii susţine că a făcut acest lucru, deoarece instituţia ducea lipsă de cadre.

12 decembrie 2013
1923
Interese la vedere

Conflict de interese, salvat de divorţ?

Primarul satului Chiştelniţa, Teleneşti, Constantin Ciobanu, lucrează de doi ani deja în aceeaşi instituţie cu soţia sa, ea fiind contabila primăriei din localitate. Asta deşi cadrul legislativ interzice ca un funcţionar public să fie în subordinea unei rude. În prezent, cei doi sunt în proces de divorţ. Specialiştii spun că funcţionarii publici nu vor scăpa de sancţiunile prevăzute de lege, deoarece atât primarul, cât şi contabila nu au întreprins nimic timp de doi ani pentru a soluţiona această situaţie.

09 iulie 2013
2259