Ultimele articole
Primăria oraşului Făleşti îşi aşteaptă conducătorul. Cei nouă bărbaţi candidaţi la funcţia de primar sunt propuşi de partide. Trei dintre ei sunt jurişti, alţi trei - directori de intreprinderi, doi sunt ingineri, iar unul este economist. Cea mai mare luptă este dusă între fracţiunile de stânga: partidul comuniştilor, cel al socialiştilor şi Partidul Nostru.
Cinci candidaţi sunt antrenaţi în bătălia pentru fotoliul de primar al oraşului Vulcăneşti. Doi dintre ei candidează independent, iar trei au fost propuşi de “Partidul Nostru”, Partidul Socialiştilor şi de Mişcarea Populară “Antimafie”. După Comrat, este al doilea oraş din autonomia găgăuză la conducerea căruia partidele pro-europene PDM, PLDM şi PL n-au propus niciun candidat.
În această campanie electorală, orașul Drochia este unul dintre campioni la numărul de candidați pentru funcția de primar al localității – la postul de șef al administrației orașului pretind 13 candidați, printre care patru independenți.
Sergiu Renţa intenţionează să devină primarul oraşului Cahul, fiind propus de către formațiunea Partidul Nostru (PN), condusă de Renato Usatîi. El are un cazier juridic impresionant, fiind anterior cercetat penal pentru furt şi escrocherie. Totodată instanţa de judecată a emis o hotărâre prin care Sergiu Renţa este decăzut din drepturile părinteşti. Instanţa l-a mai obligat să-i plătească pensie alimentară copilului său, însă acesta nu s-a conformat deciziei, iar pentru asta are în prezent interdicţie de a părăsi ţara.
În oraşul Florești, pentru funcția de primar candidează zece persoane, între care actualul primar, Grigore Cojocaru (PCRM), despre care presa a scris că a reparat din fonduri publice drumul spre casa fiicei sale, un socialist, Sergiu Groza, care a donat partidului o sumă mare raportată la veniturile sale și o democrată, Svetlana Rusu, fostă deputată, care s-a aflat timp de un an în trei partide. Mai candidează Andrei Verenciuc (Blocul Iurie Leancă), Tatiana Grosu (Partidul Popular), Vitalie Ungureanu (candidat independent), Valeriu Ceapa („Partidul Nostru”), Mihail Lucinschi (Partidul Liberal), Veaceslav Lozan (Partidul Național Liberal) și Sergiu Sochircă (Partidul Liberal Democrat).
În acest an pentru funcția de primar al orașului Sângerei luptă șapte concurenți: Gheorghe Brașovschi (PDM), Arcadie Covaliov (PLDM), Vitalie Tabarcea (PCRM), Tatiana Luca (PSRM), Viorel Onceanu (Blocul ”Platforma Populară Europeană – Iurie Leancă”), Vasile Bologan (Partidul Popular) și Ion Cazacu (PL).
Printre candidații la funcția de primar al orașului Basarabeasca, localitate cu peste 12 mii de oameni, unul a fost inițiatorul referendumului privind orientarea politicii externe a țării spre Uniunea Vamală - candidatul Partidului Socialiștilor (PSRM), Piotr Pușcari, iar alţi sunt susținători ai acestei inițiative, între care, actualul primar, reprezentantul PCRM, Nicolai Nicolaev. Candidatul PLDM, Vasile Guzun, este vicepreședintele raionului, demis pentru că ar fi venit beat la serviciu, dar restabilit prin hotărâre judecătorească.
La Anenii Noi, oraș cu peste 10 mii de locuitori, candidează 10 persoane. Printre acestea și actualul primar, democratul Mihail Cheibaș, care își dorește al 4-lea mandat, dar și un fost deputat comunist, Veaceslav Bondari, care acum e șomer. De asemenea, candidează și o tânără de 33 de ani, în calitate de candidat independent, Elena Bejan, economistă și angajată a Direcției Teritoriale de Asigurări Sociale.
Stație de epurare, locuințe sociale, infrastructură modernă - toate sunt promisiuni electorale ale celor zece pretendenți la funcția de primar al orașului Soroca. Chiar dacă sunt mandatați de partide să lupte pentru primăria orașului de pe malul Nistrului, candidații spun că vor lucra pentru oameni și nu vor face politică.
Șase candidați, patru propuși de partide și doi independenți, se bat pentru funcția de primar al municipiului Comrat. PLDM, PDM și PL, considerate cele mai mari partide cu viziuni pro-europene din țară, nu au înregistrat niciun candidat. În schimb, pentru un nou mandat candidează deputatul PDM, Nicolae Dudoglo, tot el, primarul orașului până la începutul anului 2015, când a renunțat la funcție în favoarea mandatului de deputat. Dudoglo candidează la alegerile din 14 iunie în calitate de independent.
La conducerea capitalei țării, care are, potrivit ultimului recensământ, în jur de 500 de mii de locuitori, își doresc să ajungă 17 persoane. Toate candidează din partea partidelor, nu există niciun candidat independent. Unii dintre cei mai ”vizibili” concurenți, cum ar fi Serafim Urechean sau Dorin Chirtoacă, au mai condus Chișinăul, alții își încearcă puterile pentru prima dată. Cel mai bogat candidat este reprezentantul comuniștilor, omul de afaceri Vasili Chirtoca, a cărui avere se ridică la milioane de lei.
Pentru dreptul de a conduce în următorii 4 ani orașul Cahul, localitate cu 40 de mii de locuitori, se luptă 8 candidați - 7 din partea partidelor și unul independent. Actualul primar candidează pentru un al doilea mandat (din partea Partidului Comuniștilor) chiar dacă are statut de învinuit într-un dosar de folosire a situației de serviciu în interes personal. Un alt candidat este directorul Întreprinderii ”Cahul-Gaz” și fostul președinte al raionului, Ștefan Bratu, care de 3 ani reprezintă Partidul Democrat. Până în anul 2013 a fost comunist. Mai candidează Nicolae Dandiș - independent, Nicolae Arsen de la Partidul Național Liberal, Anatol Malcov de la Partidul Liberal Democrat (PLDM), Sergiu Renţa de la Partidul Nostru, Vasile Mihailov de la Partidul Socialiștilor și Gheorghe Tabuncic de la Blocul Electoral Iurie Leancă.
Pentru conducerea orașului Ocnița care are ceva mai mult de nouă mii de locuitori, concurează opt persoane. Localitatea a fost condusă până în prezent de un reprezentant al Partidului Comuniștilor, care însă nu mai candidează. Astfel, cum tradițional în acest oraș la alegeri câștigă partidele de stânga, acum cei mai activi sunt reprezentanții comuniștilor și socialiștilor.
Opt candidați și-au depus actele pentru funcția de primar de Cantemir. Printre ei, actualul primar, reprezentantul PCRM, fostul primar, care reprezintă PLDM, și un lider local, care a fost până nu demult coleg cu primarul comunist în Consiliul Orășenesc, dar care candidează din partea PDM. În ultimii ani, asociația condusă de el a câștigat licitații de peste un milion de lei organizate de Primăria condusă de fostul camarad de partid.
În cursa pentru Primăria oraşului Leova nu s-a înscris nici un candidat independent – toţi cei opt pretendenţi sunt propuși de partide. Comuniștii l-au propus pe Eujenii Buraga; democraţii - pe Vitalie Gargaun, iar liberal-democraţii pe Alexandru Bujorean. Vor funcţia de primar şi candidaţii altor formaţiuni: Ion Tabac (PNL); Valentina Hinev (PP); Valicu Florea (PPEM); Vladimir Carcea (PSRM) şi Ala Florea (PL).