Demnitari din raionul Dubăsari se bat pentru Centrul „Prietenia”

Arhiva 11 septembrie 2014 3504
Centrul de odihnă pentru copii şi tineret „Prietenia”

Preşedintele raionului Dubăsari şi primarul satului Coşniţa sunt în proces de judecată, miza fiind Centrul de odihnă pentru copii şi tineret „Prietenia”, care este întreprindere municipală. Ei se acuză reciproc că ar avea interese personale legate de Centru. Între timp, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat şi un conflict de interese la această tabără.



Până în anul 2004, Centrul de odihnă pentru copii şi tineret „Prietenia” a fost în gestiunea Agenţiei Proprietăţii Publice. De zece ani însă acest Centru, care este de fapt o tabără pentru copii foarte cunoscută şi cu câteva hectare de teren în apropierea râului Nistru, are statut de întreprindere municipală şi aparţine Consiliului Raional Dubăsari.

Nina Torpan, administratoarea Centrului „Prietenia” şi fiica sa, Tatiana Ochişor

Locul pitoresc nu-i lasă indiferenţi pe demnitarii din raionul Dubăsari. Primarul satului Coşniţa spune că Centrul trebuie să fie în gestiunea primăriei localităţii şi nu a Consliliului Raional. „Policinschi vrea să pună mâna pe această instituţie şi să o privatizeze, însă ea aparţine satului nostru”, spune primarul Alexandru Leşan.

Grigore Policinschi, preşedintele CR Dubăsari, susţine însă că primarul vrea acest Centru urmărind propriile interese. „Leşan se zbate pentru această instituţie, ca să puna mâna pe ea fratele său, care este antreprenor în localitate, argumentând că acest edificiu ar fi cota valorică a lor. Sunt doar prostii. Acum, când instituţia este una amenajată şi când conducerea ei a muncit mult să o aducă în această stare, toţi o vor. Fraţii Leşan tind mai mult la cele câteva hectare de teren de pe malul Nistrului care aparţin acestei instituţii. Acum ne judecăm pe acest caz”, explică Policinschi.

Conducerea Centrului, în conflict de interese

Primarul din Coşniţa spune însă că persoanele din conducerea Centrului ar fi apropiate lui Policinschi. „Administratoarea acestei tabere şi-a angajat fiica, cu şapte ani în urmă, pe Tatiana Ochişor, în funcţia de contabil-şef, iar în primăvara acestui an, promovând-o, a angajat-o în funcţia de administrator-adjunct. Aici sigur e un conflict de interese, iar Policinschi nu vede acest lucru, fiindcă el a angajat-o pe Nina Torpan”, spune primarul.

CNI a constatat recent existenţa unui conflict de interese atunci când administratoarea Centrului, Nina Torpan, şi-a angajat fiica în funcţia de administrator-adjunct. Tatiana Ochişor susţine însă că va ataca actul CNI în instanţă, deoarece ea nu a fost promovată de mama sa, ci de Consiliul de administrare al Centrului, din care fac parte câţiva consilieri raionali şi preşedintele Grigore Policinschi.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Noii miniștri Mircea Buga și Vladimir Grosu au avut an...

Declarațiile de avere ale noilor miniștri de la Sănătate și Justiție, Vladimir Grosu și Mircea Buga, arată că anul trecut ei au avut lunar, din salariu și premii, venituri pentru care alți angajați în domeniul public i-ar invidia - în jur de 20 de mii de lei. Astfel, Mircea Buga vine la minister la un salariu de aproape două ori mai mic decât cel pe care îl ridica anul trecut, la Compania Națională de Asigurări în Medicină. El are și o firmă prosperă, administrată de soția sa. Vladimir Grosu a ridicat, în medie, 17 mii de lei lunar de la Ministerul Justiției și a avut și alte venituri din activitatea didactică.

07 martie 2015
2440

La ANI au ajuns primele declaraţii de avere depuse după...

Până în prezent la Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) au fost înregistrate circa şase mii de declaraţii de avere şi interese personale pentru anul 2016. Conducerea ANI a declarat pentru Moldova Curată că în acest an se aşteaptă a fi înregistrate circa 70 de mii de declaraţii de avere şi interese.

21 martie 2017
2590

Avertizorii de integritate au nevoie de protecție din p...

În septembrie 2013, un Regulament–Cadru adoptat de Guvern a introdus termenul de „avertizor de integritate”, adică funcţionarul public şi alte persoane care prestează servicii publice, care informează benevol, cu bună-credinţă şi în interes public, despre comiterea actelor de corupţie, a faptelor de comportament corupţional, despre nerespectarea regulilor privind declararea veniturilor şi a proprietăţii şi despre încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese. Deși angajaţii instituţiilor publice sunt încurajaţi să-i informeze pe conducători despre încălcările descoperite la locul de muncă, totuși Regulamentul nu le oferă protecție sigură acestor avertizori. Experții anticorupţie sunt de părere că, fără un cadru legislativ adecvat care i-ar proteja de persecuţii, funcţionarii nu vor dori să vorbească despre actele de corupție din instituţiile publice.

21 aprilie 2016
2298

Cel mai bogat angajat al Centrului Naţional Anticorupţi...

Mihail Gofman, fostul şef-adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), ar putea să revină în funcţie. Mihail Gofman, despre care Ziarul de Gardă a scris că ar fi cea mai bogată persoană de la CNA, cu avere înscrisă pe numele rudelor, a contestat în judecată decizia prin care a fost demis. În instanţă, ofiţerul CNA invocă faptul că atât membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), cât şi procurorii Anticorupţie au constatat anterior că el nu a încălcat legea. La rândul lor, reprezentanţii Centrului au cerut Parlamentului să anuleze actul CNI pentru că fiul lui Anatolie Donciu, preşedintele Comisiei, care a semnat documentul, a fost subalternul angajatului demis. În acest fel, potrivit juriştilor, a fost admis un conflict de interese. 

02 decembrie 2014
2043

Profil candidat: Gheorghe Para

Integritate în activitatea politică

07 februarie 2019
3075

Olesea Stamate: ”Un control public este întotdeauna cel...

Procesul de achiziții publice trebuie să devină mai transparent, cu acces liber al publicului la mai multe documente din dosarul de achiziții, este de părere preşedinta Asociației pentru o Guvernare Eficientă  și Responsabilă, Olesea Stamate. Ea a explicat, în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată, care sunt noutățile Legii cu privire la achizițiile publice,  care a intrat în vigoare la 1 mai 2016. În acest context, experta a subliniat importanță transparentizării acestui proces, de la inițiere,  până la finalizare.

08 iulie 2016
1985