Dosarul liderilor sindicatelor din agricultură: condamnați și de Curtea de Apel, dar lăsați deocamdată în libertate

Arhiva 13 aprilie 2018 2286
Sergiu Bernevec, Sergiu Boța și avocatul Anatolie Lupașcu (de la dreapta la stânga) la una dintre ședințele de judecată

Liderii sindicatelor din agricultură, Sergiu Bernevec și Sergiu Boța, condamnați joi, 12 aprilie, la 8,6 ani și, respectiv, 8 ani de închisoare cu executare, au fost lăsați în libertate, deși sentința este executorie din momentul pronunțării.



Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație (FNSAA) „Agroindsind”, Sergiu Bernevec, a fost găsit vinovat de abuz în serviciu și delapidarea averii străine și a fost condamnat, cumulat, la 8,6 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis, cu privarea, pe un termen de trei ani, de dreptul de a activa în sfera pe care a administrat-o. 

Adjunctul lui Bernevec, Sergiu Boța, a fost găsit vinovat doar pe un capăt de acuzare - delapidarea averii străine - și a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis. 

Inculpații ar putea ajunge în penitenciar în aproximaiv 2 luni 

Ambii au fost puși sub acuzare acum 4 ani, iar în luna mai 2017 au fost condamnați de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Inculpații au atacat decizia la Curtea de Apel, care, după un an de examinare, a casat sentința primei instanțe, invocând unele erori la calificarea unor fapte, și a emis o hotărâre nouă. Sentința CA Chișinău este executorie din momentul pronunțării. Asta înseamnă că inculpații ar fi trebuit luați chiar din sala de judecată și încarcerați. Totuși, aceștia sunt în libertate.  Un motiv ar fi lipsa unei poliții judiciare, care să activeze la Curtea de Apel. 

Solicitat de Moldova Curată, procurorul de nivelul Curții de Apel Sergiu Brigai, care a susținut acuzarea în fața instanței, a declarat că sentința, care va fi făcută publică la 14 mai, urmează să fie expediată la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru executare, indiferent dacă va fi sau nu contestată la Curtea Supremă. Potrivit lui, anume prima instanță este responsabiă de executarea acestei sentințe. După ce o va primi de la CA Chișinău - lucru care se va întâmpla după data de 14 mai, Judecătoria Chișinău va demara acțiunile de încarcerare a condamnaților. 

Avocatul inculpaților: „E o absolută lipsă de probe, un dosar total fabricat”

Unul dintre capetele de acuzare pe care a fost judecat Sergiu Bernevec este că ar fi luat în anul 2009 un împrumut de 230 de mii de lei de la Federație, fără să existe o decizie a Biroului acesteia. După acest împrumut, Bernevec ar mai fi luat un ajutor material de 220 de mii de lei. La audierile din timpul urmăririi penale, Sergiu Bernevec a spus că Biroul Executiv a fost împuternicit de Consiliul General să efectueze modificări în bugetul Federației. De asemenea, atât Bernevec, cât și Boța, au fost acuzați că ar fi făcut mai multe extrageri ilegale de bani de pe conturile Federației „Agroindsind” prin intermediul bancomatelor din Republica Moldova și de peste hotare. 

Sergiu Bernevec și Sergiu Boța nu și-au recunoscut vinovăția nici în prima instanță, nici la Apel, insistând că sunt victime ale unor răfuieli interne. „Învinuirea este neîntemeiată. Este culmea absurdității și ilegalității. În dosar nu există nici o probă, sunt doar presupuneri false, contradictorii și abuzive”, a declarat Sergiu Boța la una dintre ședințele de judecată, citat de Anticorupție.md.

Solicitat de Moldova Curată după pronunțarea sentinței Curții de Apel, Anatolie Lupașcu, avocatul inculpaților, a spus că va contesta sentința la Curtea Supremă de Justiție. „E absolută lipsă de probe. Sigur că au spus că nu sunt vinovați. Nu că au susținut că sunt nevinovați, ei chiar sunt nevinovați, pentru că e un dosar absolut fabricat, cu o sumedenie de încălcări de procedură. Dacă așa se face judecata în Republica Moldova, asta e grav de tot”, a declarat avocatul. 

Activitatea financiară a sindicatelor nu este controlată de nicio instituție din afară, deoarece, în conformitate cu Legea sindicatelor, există comisii de revizii în fiecare federație. În cazul „Agroindsind”, Comisia de revizie din interiorul Federației este singura care poate face controale. Instituții din afara sindicatelor, cum ar fi, de exemplu, Curtea de Conturi sau Direcția Control și Revizie a Ministerului Finanțelor, nu pot desfășura controale acolo. Au acces doar procurorii, însă numai dacă este pornit un dosar penal. 

Viorica Manole



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Instrumentele anticorupţie, contestate la Curtea Consti...

Legile din „pachetul anticorupţie” sunt contestate rând pe rând la Curtea Constituţională (CC). După Legea privind testarea integrităţii profesionale, contestată de comunişti, şi prevederile referitoare la „îmbogăţirea ilicită” urmează să fie examinate de către judecătorii Înaltei Curţi. Nemulţumirea faţă de această prevedere vine de la un avocat parlamentar. În prezent, Procuratura Anticorupţie are în examinare trei dosare penale privind îmbogăţirea ilicită.

06 februarie 2015
2024

Masa rotundă: „Integritatea politică – condiție esenția...

Asociația Presei Independente (API) și portalul MoldovaCurata.md vă invită la masa rotundă „Integritatea politică – condiție esențială a unui sistem național durabil de integritate”.

24 mai 2019
1782

Cumnații de la primăria din Bocani

În satul Bocani din raionul Fălești cumnata primarului este contabilă-șefă la primărie. Alesul local spune că atunci când a venit în funcție s-a consultat cu un jurist și acesta i-ar fi spus că nu este o problemă ca o rudă să i se subordoneze. Experții anticorupție îl contrazic și afirmă că atât alesul local,  cât și cumnata sa încalcă regimul juridic al conflictului de interese.

15 decembrie 2015
2411

Auditul extern, un instrument folosit de ANI, demn să f...

Eficiența activității Comisiei Naționale de Integritate (CNI) ar fi mai mare dacă nu ar exista o serie de deficiențe în cadrul legislativ care reglementează procedurile de control și dacă CNI ar aplica mecanisme și bunele practici care s-au dovedit a fi de succes în alte țări. O recunosc reprezentanții CNI, care au analizat problemele identificate în rapoartele anuale proprii, dar și modul cum funcționează Agenția Națională de Integritate (ANI) din România.

10 august 2015
2170

Deputatul Boris Golovin deține două funcții concomitent...

Revenirea în Parlament a deputatului Boris Golovin, care a lucrat, în luna ianuarie 2016, timp de 29 de zile în postul de director al Centrului Național de Medicină Urgentă Prespitalicească (CNMUP), a nemulțumit fosta sa fracțiune, a Partidului Comuniștilor, care acum îi cere demisia. Liderul partidului, Vladimir Voronin, a depus o sesizare la Comisia Națională de Integritate (CNI) în care îi solicită să se pronunțe dacă Golovin se află sau nu în incompatibilitate de funcții. La ședința de vineri, 11 martie, CNI a pornit un control. La fel, fracțiunea cere ca Parlamentul să declare demisia de drept a acestuia, făcând trimitere la Constituție și la Legea cu privire la statutul deputatului. Boris Golovin spune însă că și-a suspendat contractul de muncă la CNUMP, de aceea nu poate fi vorba despre incompatibilitate de funcții. 

14 martie 2016
2309

Primarul din Bleșteni a declarat un eventual conflict d...

În comuna Bleșteni din raionul Edineț primarul și-a angajat sora în calitate de directoare a Centrului comunitar pentru persoane în etate. Alesul local spune că în sat nimeni nu ar lucra cu un salariu atât de mic, de doar circa o mie de lei, de aceea și-a numit sora în această funcție. După aproape un an de la angajare, primarul s-a „spovedit” la Comisia Națională de Integritate (CNI).

30 decembrie 2015
2188