Electorala 2019: deputatul socialist Grigore Novac, care ar fi obținut un teren datorită unei căsătorii nevalabile, va mai candida la un mandat
Deputatul socialist Grigore Novac (35 de ani), despre care Partidul Socialiștilor a anunțat că va candida la alegerile parlamentare, a obținut un teren (în anul 2011) de la Primăria Stăuceni prin intermediul unui act de căsătorie fictivă. Deși deputatul neagă acest lucru, Primăria Stăuceni a informat, la solicitare, presa, că Novac a obținut terenul gratuit, în baza articolului din Codul Funciar referitor la familiile tinere. Astfel ar fi procedat și alti doi socialiști, Marina Rădvan și Vladimir Odnostalco. Acea acordare de terenuri de către Primăria Stăuceni este în prezent investigată de CNA, în cadrul unei cauze penale. Grigore Novac a donat partidului, în diferite perioade, mai mulți bani decât a declarat legal, însă spune că acestea sunt venituri obținute anterior, din munca peste hotare.
Grigore Novac s-a născut la 6 februarie 1983 în satul Sălcuța, raionul Căușeni. În anii 2011-2013 a fost jurist la Fundația de Binefacere “Soluția”, iar între 2013 – 2014 - jurist al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). În decembrie 2014 a devenit deputat PSRM, potrivit CV-ului său publicat pe parlament.md. Este căsătorit din aprilie 2018 cu Anișoara Gurițescu, născută în Orhei. Novac este membru al Comisiei parlamentare pentru drepturile omului şi relaţii interetnice și membru-fondator al asociațiilor obștești „Garda Tânără” și „Institutul de modernizare a Moldovei”. Deputatul este semnatarul mai multor proiecte de lege și inițiative legislative, între care cel privind denunțarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană (2014). El a semnat acest proiect împreună cu alți colegi socialiști. Proiectul a fost examint în prima lectură, apoi a fost retras. La fel, a semnat un proiect de abrogare a Legii privind asigurarea egalității, care, la fel, a fost retras (2016).
Averi și donații la partid
Pe parcursul anilor 2012 şi 2013, politicianul a avut un venit de 35 561 de lei. În 2014 acesta declara că a avut un venit de 28.639 lei, (9.585 lei - salariu de deputat), (19.054 lei pentru servicii juridice) și 15.000 ruble rusești – remitențe. Cu toate acestea, Novac a donat partidului în campania electorală din 2014, 85 000 lei. Această sumă depășește veniturile sale legale pentru acel an. El a explicat atunci pentru Moldova Curată că în anii precedenți avusese venituri mai mari, pe care le-ar fi declarat corespunzător la Fisc. „Suma pe care ați văzut-o declarată pe ultimul an nu reflectă nici pe aproape sumele din anii precedenți”, a spus atunci Grigore Novac.
În 2015, conform declarației de avere, deputatul a ridicat un salariu de 189.620 lei. El declară și un teren la Stăuceni. Și-a achiziționat și un automobil marca Volvo XC 90, anul producerii 2007, care a fost estimat la 113.000 lei. Socialistul și-a deschis și un cont bancar pe care a depus 7010 lei. Și în 2015 Novac a donat PSRM-ului 95 000 lei pentru alegerile locale. Aceste date arată că donațiile către partid sunt mai mari decât venitul legal obținut de către deputat în 2015. Grigore Novac susține că ar fi câștigat acești bani în anii precedenți, muncind peste hotare. „Până a veni în funcție o să vedeți decarațiile mele pe acei ani precedenți, bani pe care i-am câștigat în străinătate și pe care i-am declarat la Fisc. Eu pot demonstra aceste venituri de peste hotare. Sursele mele de venit toate au fost declarate”, a declarat Grigore Novac pentru reporterul Campaniei Parlament Curat.
În 2016 Novac a ridicat un salariu de 115.224 lei plus indemnizația de la Parlament în valoare de 73.485 lei. În 2016 deputatul a donat partidului 5000 lei, iar la alegerile prezidențiale de la sfârșitul lui 2016, alte - 74 850 lei candidatului la prezidențiale Igor Dodon.
În 2017, parlamentarul a avut un venit de 219.502 lei, 121.079 lei din salariu de deputat și 98 423 lei indemnizație. Și în 2017, Grigore Novac a donat partidului din care face parte 53 900 lei, iar în 2018 – alte 26 450 lei le-a donat colegului său de partid Ion Ceban, pentru alegerile primarului din Chișinău, potrivit avere.md.
Teren dobândit printr-o căsătorie presupus fictivă. Tranzacție investigată de CNA
În anul 2011, când era jurist la Fundația de binefacere ”Soluția”, Grigore Novac a dobândit un teren public de 0,0390 hectare în comuna Stăuceni. În declarațiile de venit ale socialistului figurează acel teren, costul căruia ar fi de 80.000 lei. Terenul face parte din cele peste 300 de parcele oferite gratuit în anul 2010 de către Consiliul local Stăuceni familiilor nou formate, precum și celor defavorizate, pentru a-și construi locuințe. Deschide.md a scris că socialiștii Grigore Novac, Marina Rădvan și Vladimir Odnostalco ar fi obținut și ei terenuri, datorită încheierii unor căsătorii fictive. Informația că Grigore Novac a primit un teren ca membru al unei familii noi a fost confirmată pentru Deschide de către Primăria localității. Secretarul Consiliului local Stăuceni, Natalia Turturică, declara în iunie 2015, citată de Agora, că „cele trei persoane care fac parte în prezent din partidul socialist, conform actelor depuse, erau căsătorite și aveau viza de reședință în comuna Stăuceni”.
Purtătoarea de cuvânt a CNA a declarat pentru reporterul Campaniei Parlament Curat că la moment dosarul este în fază de urmărire penală.
Grigore Novac: ”Această căsătorie fictivă nu a avut loc”
Reputație de ”bătăuș”
De când a devenit deputat, Grigore Novac a ieșit în evidență și prin comportamentul său. În mai 2015 la ședința Consiliului Municipal un grup de socialiști, din care făcea parte și deputatul Grigore Novac, s-a luat la bătaie cu aleșii locali, cerând retragerea de pe ordinea de zi a unor proiecte funciare. Deputatul nu a fost sancționat.
În aprilie 2016 Grigore Novac a sărit cu pumnii la liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. Acesta apăra de la tribună proiectul ce urma să îi ofere primarului general competenţe sporite. Nici de această dată Novac nu a fost sancționat, motivul fiind lipsa Codului de etică din Parlament. Un an mai târziu, în luna aprilie, Grigore Novac, și-a numit colegii din Parlament, într-o postare pe Facebook, „mecegai”, iar ulterior și ”kazioli”. El și-a exprimat astfel indignarea față de avizul pozitiv al Comisiei parlamentare pentru securitate națională la proiectul privind declararea zilei de 27 martie (Ziua Unirii cu România) drept sărbătoare națională. Socialistul s-a referit la liberali și la deputații neafiliați din comisia securitate națională.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Tranzacție bazată pe acte false la Solonceni, Rezina, c...
Primăria satului Solonceni, raionul Rezina, este obligată să restituie unei firme aproape un milion de lei, pe care aceasta îl plătise Primăriei cu titlu de compensație pentru scoaterea din circuitul agricol a unui teren. Firma, la care jumătate din acțiuni le deține o altă firmă, ce aparține familiei directorului Agenției de Stat Cadastru, Anatolie Ghilaș, intenționa să deschidă pe acel teren o cariera de prundiș și nisip. Acum, când CNA a constatat că afacerea s-a bazat pe acte false, agentul economic s-a răzgândit și cere Primăriei banii înapoi.
Funcționar din Găgăuzia: casă de lux nedeclarată și fir...
Alexandr Chendighelean, șeful Direcției generale pentru complexul agroindustrial a UTA Gagauz-Yeri (echivalentul local al Ministerului Agriculturii - n.r.), locuiește într-o casă de lux de pe malul lacului Comrat, pe care nu a indicat-o în declarația de avere și interese personale. Datele de la Cadastru arată că imobilul este înregistrat pe numele firmei fondate de Chendighelean – Fabrica Oloi Pak SRL, administrate în prezent de o persoană pe nume Maria Acbaș. Compania, care deține fabrica de lactate „Sana”, a câștigat în ultimii ani contracte în valoare totală de zeci de milioane de lei pentru livrarea produselor alimentare în instituțiile de stat din sudul Moldovei, în special din Autonomia Găgăuză.
AVEREA CONDUCERII AȘM: Mașină de 38 de mii de euro pent...
Venitul pentru anul 2016 al familiei președintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), Gheorghe Duca, este la fel ca și cel pentru anul 2015 - soții au ridicat lunar 117 mii de lei. Doar că anul trecut familia a dobândit o mașină în valoare de 38 de mii de euro, pe care o achită în rate, conform declarațiilor demnitarului.
Directorul milionar de la „Poşta Moldovei” are o afacer...
Serghei Nastas, directorul general al Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei” este un conducător „de milioane”. În anul 2014 el declara că pe conturile sale avea circa două milioane de lei şi peste 301 mii de euro. Moldova Curată a descoperit că funcţionarul are în capitala Spaniei o afacere în domeniul construcţiilor, care însă nu a fost trecută în declaraţia de avere.
Secretul de la „Moldsilva” a fost deconspirat (Partea...
Fostul director al Întreprinderii silvo-cinegetice (ÎSC) Străşeni, Eugeniu Nazaria, este un alt funcţionar de la „Moldsilva”, pe lângă cei despre care Moldova Curată a scris anterior, care a arendat contrar legii un teren de jumătate de hectar din fondul forestier pe care îl administra. La fel cum au făcut şi alţi funcţionari din conducerea Agenţiei „Moldsilva”, el a participat la licitaţii şi a arendat teren fără să aibă dreptul să facă acest lucru. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a stabilit că fostul funcţionar a admis un conflict de interese. Actul CNI urmează să fie trimis în instanţă pentru ca aceasta să declare nul contractul de arendă. La două luni de la publicarea articolului de către Moldova Curată, Eugeniu Nazaria a fost concediat.
Salarii duble pentru viceminiştri
Fostele viceministre de la Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (MTIC), Dona Scola şi Mihaela Iacob, erau remunerate, pe când erau în funcţie, şi de la locul de muncă de bază, dar şi ca membre ale consiliilor de administraţie ale instituţiilor fondate de acest minister. Specialiştii afirmă că, în cazul respectiv, este vorba de incompatibilitate de funcţii.
