Înregistrări masive de domiciliu în satul Bugeac din Găgăuzia, înainte de alegeri
Încercarea unor deputați locali de a zădărnici o fraudă electorală pare să fie zădărnicită, la rândul ei, de CEC-ul de la Comrat
Версия на русском здесь.
În satul Bugeac din autonomia găgăuză, o localitate situată la 9 kilometri de centrul autonomiei, Comrat, populată tradițional de 1,5 mii de oameni, în lunile decembrie 2020 și ianuarie 2021 au început să-și înregistreze masiv domiciliul oameni din alte localități. Astfel, în doar două luni, peste 415 oameni au fost înregistrați cu reședință temporară la o singură adresă – strada Pavlov 5, unde este situată o clădire cu 5 etaje de tip cămin. Clădirea aparține firmei „Doksancom” SRL, al cărei fondator este Maria Acbaș. Ultima este parteneră de afaceri cu Alexandr Kendighilean, fostul șef al Direcției generale pentru complexul agroindustrial al Găgăuziei. Actualul deputat pe circumscripția Bugeac, Vladimir Kîssa, consideră că aceasta este o tentativă de fraudare a alegerilor din luna mai 2021 pentru Adunarea Populară. Pentru a o zădărnici, Kîssa și colegul său Ilia Uzun au propus adoptarea unui proiect de lege care le interzice să voteze persoanelor înregistrate în localitățile Găgăuziei cu mai puțin de 1 an înainte de alegeri.
În luna ianuarie 2021 președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Vladimir Kîssa, ales pe circumscripția Bugeac, și primarul acestui sat, Nicolai Dudoglo, au făcut declarații publice în care anunțau că în clădirea de pe strada Pavlov 5 are loc un proces masiv de înregistrare a domiciliului temporar pentru persoane care nu au locuit niciodată în această localitate. Ei afirmau că acest lucru se face intenționat înainte de alegerile pentru Adunarea Populară a autonomiei, care urmează să se desfășoare în primăvara anului 2021.
Datele furnizate portalului Moldova Curată de către Agenția Servicii Publice confirmă că în lunile decembrie 2020 și ianuarie 2021 în satul Bugeac au obținut viză de reședință temporară 415 persoane. Toate – pe o singură adresă – str. Pavlov 5. Noii locuitori ai Bugeacului provin din diferite localități ale autonomiei, dar și din câteva sate din afara ei.
Date despre înregistrarea domiciliului, pentru ultimele luni, în satul Bugeac, furnizate de Agenția Servicii Publice
„Acești oameni nu au locuit nici o zi în sat. Cu ce drept pot ei vota și decide cine va fi deputatul pentru această localitate?”, a comentat pentru Moldova Curată primarul Nicolai Dudoglo.
Datele de la Cadastru arată că pe strada Pavlov 5 este situat un bloc cu o suprafață de 702,8 metri pătrați, care a fost cumpărat în anul 2006 de către „Doksancom” SRL. Compania a fost creată în anul 2005, iar până în 2016 fondatori erau Maria Acbaș și Alexandr Kendighelean, ultimul era și administrator. Alexandr Kendighelean a ocupat, între anii 2016-2019, funcția de șef al Direcției generale pentru complexul agro-industrial al Găgăuziei (начальник Главного управления агропромышленного комплекса). Despre averile sale, unele la acel moment nedeclarate, Moldova Curată a scris în februarie 2018.
În prezent, Maria Acbaș este singura fondatoare a „Doksancom”, iar fiul său, Igor Acbaș, este administrator. „Doksancom” este fondatoare cu o cotă de 50% a Companiei „Oloi Pak” SRL, unde alte 50% sunt deținute de Alla Kendighelean, soția lui Alexandr Chendighelean.
„În această casă este imposibil să trăiești”
Unii locuitori din clădirile vecine spun că în blocul de pe Pavlov 5 nu există condiții pentru trai. Potrivit lor, aici nu mai locuiește nimeni de prin anul 2001. În ultimul an însă s-au făcut unele lucrări de renovare. „Clădirea nu este gata, nu există rețele de gaz, nici lumină. Văd că uneori se mai fac anumite lucrări în ea, dar sigur că mai devreme de peste vreun an și jumătate aici oricum nu se va putea locui”, spune o femeie dintr-o clădire învecinată cu blocul deținut de „Doksancom”. Ea spune că știe despre faptul că aici sunt trecuți oficial cu traiul mai mulți oameni și că asta ar avea legătură cu alegerile.
Ne-am convins și noi că în bloc încă nu există locatari. În ziua de 4 martie 2021, când am vizitat satul, în curte nu era nimeni în afară de câini.
Lege anti-fraudă electorală, adoptată și intrată în vigoare
Atât primarul Dudoglo, cât și deputatul Kîssa, consideră că luarea masivă în spațiu a oamenilor în clădirea deținută de „Doksancom” are legătură cu viitoarea înscriere în cursa electorală a lui Alexandr Kendighelean sau a partenerei de afaceri a acestuia, Maria Acbaș.
„Satul Bugeac va intra în istorie ca localitate în care demografia a crescut în două luni tocmai cu 500 de oameni. Cel mai înalt indice al demografiei! Este clar că asta se face cu scopul alegerilor, sunt vize de reședință temporare. Așa ceva nu a mai fost la noi și sperăm că dreptatea va fi de partea oamenilor în primul rând. Sper ca CEC a Gagauziei va atrage atenția la asta, întrucât se va forma un precedent, când fiecare om bogat va putea aduce oameni în orice localitate și să devină apoi deputat. Nu se poate așa ceva. Sunt locuitorii și este legea. Și asta trebuie de monitorizat serios”, ne-a declarat Vladimir Kîssa, deputat și președinte al Adunării Populare, ales la ultimele alegeri pe circumscripția Bugeac.
Drept soluție, deputații Vladimir Kîssa și Ilia Uzun au elaborat un proiect de lege de modificare a Codului Electoral al Găgăuziei, prin care s-a stabilit că la alegerile pentru Adunarea Populară locuitorii autonomiei pot vota în localitatea în care au viză de reședință de cel puțin un an înainte de alegeri. Dacă însă dovedesc că dețin vreun imobil în localitatea respectiă, ei vor putea vota.
„Am inițiat această lege din cauză că cineva viclean care are foarte mulți bani și nu știe ce să facă cu ei vrea să-și cumpere un mandat de deputat în satul Bugeac”, a precizat Vladimir Kîssa.
Legea a fost votată la 26 ianuarie 2021 de Adunarea Populară, apoi a fost promulgată de bașcanul Irina Vlah și a intrat în vigoare. Asta înseamnă că cei peste 400 de oameni domiciliați temporar în satul Bugeac, ar trebui să nu poată vota la 16 mai.
Deocamdată nu se știe cine exact stă în spatele înregistrărilor temporare de domiciliu de la adresa str. Pavlov 5. Din cauza protecției datelor cu caracter personal, nu putem afla cine sunt persoanele cu domiciliu temporar acolo. Maria Acbaș, proprietara „Doksancom” a refuzat să facă vreun comentariu la subiect. La fel, Alexandr Kendeghilean, ne-a sugerat să scriem articolul, iar avocații săi „îl vor analiza”.
În pofida noii legi, se pare că noii-veniți, totuși, vor putea vota în satul Bugeac. Ce spune CEC a Găgăuziei
Solicitată de Moldova Curată, Comisia Electorală Centrală de la Comrat a refuzat să se pronunțe asupra faptului dacă înregistrarea masivă a oamenilor străini în satul Bugeac poate fi calificată ca o încercare de fraudare a alegerilor, în schimb, ne-a informat că, prin decizia din 5 martie 2021, și-a modificat propria Hotărâre, din 2016, referitoare la alcătuirea listelor electorale. Astfel, potrivit p. 25 din Hotărâre, persoanele care au înregistrare de domiciliu cu mai puțin de un an înainte de alegeri vor putea totuși vota la locul nou dacă vor prezenta comisiei electorale de circumscripție „documentecare au servit drept temei pentru înregistrarea în această circuscripție electorală (contractul de achiziționare a imobilelor ș.a.)”.
Fragment din răspunsul Comisiei Electorale Centrale de la Comrat, expediat portalului MoldovaCurata.md la 12 martie 2021
În răspunsul expediat portalului Moldova Curată, CEC nu a explicat care alte documente pot fi acceptate de comisiile electorale de circumscripție drept dovadă a temeiului înregistrării. Nu există o descifrare a „ș.a.” nici în Hotărârea modificată. În lipsa unei liste concrete a documentelor care pot fi prezentate ca dovadă, comisiile de circumscripție pot accepta, în ziua alegerilor, orice fel de documente, ceea ce poate însemna că noii locuitori ai satului Bugeac vor putea vota, în ziua alegerilor, anume în această circumscripție.
Notă: Alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc la 16 mai 2021. Ele se desfășoară pe circuscripții electorale.
Viorica Zaharia
Această investigație este realizată cu suportul Fundației Soros Moldova. Opinia autorilor nu reflectă neapărat opinia Fundației Soros Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Aici așteptăm comentariul tău!