La Carbalia, un singur candidat. Are salarii mici, dar afaceri de milioane
În cursa pentru fotoliul de deputat al Adunării Populare a Găgăuziei din partea circumscripţiei Carbalia, nr. 23 (raionul Vulcăneşti), aspiră un singur candidat, Valentin Gaidarji, inginer de profesie, director şi fondator al întreprinderii „Zegor Grup” SRL. Gaidarji candidează pentru al doilea mandat, după ce în 2012 l-a învins în turul doi pe socialistul Ivan Dergaci. Carbalia este o localitate cu 534 de locuitori, potrivit datelor ultimului recensământ. La alegerile parlamentare, în listele electorale au figurat 410 persoane cu drept de vot.
Director de firmă, cu un salariu modest
Valentin Giadarji (32 de ani) este căsătorit şi are doi copii. În declaraţia de avere depusă la Comisia Electorală Centrală din Comrat indică venituri în sumă de 146 861 lei, obţinute pe parcursul anilor 2014-2015 în funcţia de director la „Zegor Grup” SRL (un salariu de circa 6 mii lei lunar), şi 48 566 lei, obţinuţi la locul de muncă prin cumul. Are în proprietate un apartament în mun. Chişinău, cu o suprafaţă de 66 m. p şi un lot de 5, 1 ha, amplasat în satul Carbalia. În declaraţia de avere mai indică patru autoturisme, dintre care două sunt destinate transportării mărfurilor, fără a indica modelul şi anul în care au fost procurate. Din darea în locaţiune a unui imobil a înregistrat în aceeaşi perioadă venituri în sumă de 189 640 de lei.
O întreprindere omisă din declaraţia de avere
SRL „Zegor Grup” a fost înregistrată în august 2013. În calitate de fondator şi conducător figurează Valentin Gaidarji. Solicitat de Moldova Curată, acesta a precizat că întreprinderea este specializată în importul obiectelor de uz sanitar. Pe lângă această întreprindere, candidatul deţine Întreprinderea Individuală „Valentin Gaidarji”, fondată în 2006, care nu figurează în declaraţia sa de avere. Gaidarji motivează că deşi nu a fost lichidată, întreprinderea nu funcţionează, de aceea a omis-o. Potrivit lui, cele cinci ha de teren agricol le-a procurat abia anul trecut şi încă nu i-au adus venit.
Firma soţiei, beneficiara unui contract de achiziţii cu statul
Cele două întreprinderi, nu reprezintă unica afacere a familiei. Soţia candidatului, Aliona Gaidarji, este fondatoare şi director al întreprinderii „Artion Lux” SRL, fondată în luna august 2008 şi specializată în importul şi comercializarea articolelor tehnico-sanitare. Întâmplător sau nu, în iulie 2013, adică la un an după ce Valentin Gaidarji a obținut primul mandat de deputat în Adunarea Populară, firma a obţinut un contract de achiziţii publice cu statul: s-a angajat să doteze Consiliului raional Taraclia cu un sistem de filtrare a apei. Contractul a fost încheiat pentru suma de 119 990 lei.
Potrivit ultimului raport financiar anual, prezentat de Biroul Naţional de Statistică, întreprinderea a înregistrat venituri din vânzări în sumă de 3 490 100 lei.
Cele două întreprinderi importă obiecte tehnico-sanitare din mai multe ţări, printre care Rusia, Turcia, Ucraina. Întrebat de ce dispun de venituri salariale atât de modeste, ţinând cont că au afaceri prospere, Valentin Gaidarji a declarat că firma sa nu are un venit prea mare şi că afacerile sale sunt marcate de criză, „la fel ca şi alte întreprinderi din R. Moldova”.
Vrea să finalizeze proiectele iniţiate anterior
Valentin Gaidarji candidează, ca şi în mandatul precedent, în calitate de candidat independent. Înainte de alegerile din 2012 a aderat la coaliţia preelectorală numită Mişcarea „Găgăuzia Unită”, condusă de fostul bașcan Mihail Formuzal. Atunci a semnat o declaraţie în care cetăţenii erau îndemnaţi să voteze candidaţii, membri ai acestei mişcări, în defavoarea celor care doresc „Unirea cu România” şi „distrugerea relaţiilor de colaborare cu Federaţia Rusă”.
Potrivit candidatului, deşi nu este salarizat și nu are alte beneficii rezultate din funcţia de deputat al APG, îşi doreşte să obţină un nou mandat, pentru a putea atrage investiţii în localitatea sa şi a finaliza un proiect iniţiat pe parcursul mandatului anterior - construcţia apeductului din localitate.
Svetlana Corobceanu
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Pentru Etulia se bat doi antreprenori în agricultură: u...
Din partea satului Etulia, raionul Vulcăneşti (circumscripţia nr. 20) doi oameni de afaceri în domeniul agriculturii: un candidat socialist şi unul independent, își doresc fotoliul de deputat în Adunarea Populară din autonomia găgăuză. Deşi vrea să ajungă într-o funcţie publică, socialistul Afanasii Uzun nu vrea să vorbească despre veniturile sale.
Voturile de aur din Cişmichioi şi Chiriet-Lunga
În această duminică, în 18 circumscripţii din cele 35 câte sunt în Găgăuzia, se va desfăşura turul doi al alegerilor deputaților în Adunarea Populară de la Comrat. Dacă în alte localităţi diferenţa este semnificativă dintre voturile obţinute de candidaţii care au ajuns în turul doi, în satele Cişmichioi din raionul Vulcăneşti şi Chiriet-Lunga din Ciadîr-Lunga pretendenţii au fost separaţi doar de un singur vot.
Mai mulți oameni de afaceri au trecut în turul doi și v...
La Ceadîr-Lunga, în circumscripția numărul 6, în turul doi al alegerilor pentru funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei, unul dintre cei doi candidați care au trecut în turul al doilea este Serghei Goncear, un om de afaceri înaintat de Partidul Socialiștilor. În primul tur, el s-a clasat pe locul doi, cu 523 de voturi, iar cele mai multe voturi – 981, le-a acumulat candidatul Gheorghii Leiciu.
La Copceac, fostul bașcan al UTA Găgăuzia și un președi...
Spre deosebire de alte circumscripții din cele 35 înregistate în UTA Găgăuzia, unde la funcția de deputat în Adunarea Populară candidează 4-5 persoane, în circumscripția nr. 30, satul Copceac din raionul Ceadîr-Lunga, în cursa pentru fotoliul de deputat local s-au înscris doi candidați: actualul deputat Nicolai Dragan, cunoscut ca președintele colhozului „Pobeda”, unul dintre puținele care au rămas după destrămarea Uniunii Sovietice, dar și fostul bașcan al Găgăuziei.
Un deputat, o funcționară și o profesoară candidează în...
Trei candidați s-au înscris în cursa pentru un mandat de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) în circumscripția nr 32, Cotovscoe. La fel ca și în celelalte regiuni, majoritatea candidaților nu reprezintă partide politice, venind în fața alegătorilor ca independenți. Asta deși, indirect, sunt sau au fost susținuți de entități politice.
Circumscripția nr 27: Cinci independenți și doi candida...
În circumscripția nr. 27 din Congaz s-au înscris 7 candidați în cursa pentru un singur fotoliu de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei, la scrutinul din 20 noiembrie 2016. Cinci dintre ei sunt candidați independenți, iar alți doi, susținuți de Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) și respectiv, Partidul „Nostru”.
