Prins băut la volanul maşinii de serviciu în noaptea de Crăciun, rămâne fără pedeapsă
Dorian Taşcă, şeful Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat Hânceşti, care a fost tras pe dreapta de inspectorii de patrulare în noaptea de Crăciun pe stil vechi şi care a recunoscut că a băut două pahare de vin îniante de a urca la volanul maşinii de serviciu, nu a fost sancţionat. Conducerea Cancelariei de Stat susţine că a iniţiat o anchetă, dar nu a luat încă o decizie, deşi de atunci a trecut mai bine de o lună şi jumătate. Experţi anticorupţie nu exclud că acest caz ar putea fi muşamalizat la fel ca altele.
Dorian Taşcă a fost oprit la 7 ianuarie 2015 în centrul oraşului Hânceşti în cadrul operaţiunii „Zero grade”. Şeful Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat Hânceşti care se afla la volanul maşinii de serviciu cu numere guvernamentale – RM G 106, a recunoscut atunci că a servit alcool. „Am consumat două pahare de vin cu ocazia Crăciunului. Recunosc public”, le-a spus Dorian Taşcă jurnaliştilor, prezenţi la desfăşurarea operaţiunii. Acesta nu a fost însă amendat de oameni legii pentru că nu a depăşit limita admisibilă. Totuşi, surprins de camerele de filmare ale mai multor posturi de televiziune, el a ajuns în vizorul şefilor săi care au iniţiat o anchetă de serviciu. Deşi de la acel incident a trecut aproape o lună şi jumătate, conducerea Cancelariei nu se grăbeşte să ia o decizie.
„Potrivit actelor de constatare, Dorian Taşcă nu era în stare de ebrietate. Nu va fi sancţionat pentru asta. Problema este alta. Ce făcea domnul Taşcă în acea zi şi la acea oră cu maşina de serviciu? Cert este că nu trebuia să folosească automobilul, iar pentru asta ar trebui sancţionat”, a declarat Sergiu Palihovici, secretar general adjunct al Guvernului.
„Ancheta este încă în derulare, din câte ştiu. Am oferit explicaţiile necesare. Nu cunosc bine ce mi se impută. Mă deplasam regulamentar, fără să încalc vreo regulă de circulaţie. Am servit simbolic două pahare de vin, dar nu am depăşit limita admisibilă. Că era zi de sărbătoare, că era zi de lucru eu îmi exercitam atribuţiile de serviciu”, ne-a spus şeful Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat Hânceşti, numit în funcţie în iulie 2013.
Galina Bostan, directorul Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, nu exclude că acest caz ar putea fi muşamalizat. „Lucrurile, într-adevăr, sunt foarte simple şi ar fi trebuit să existe deja o decizie. Dar să ne amintim de cazuri similare. Bunăoară, acum câţiva ani, când o maşină cu numere guvernamentale a fost surprinsă peste hotare au fost aduse acte precum că automobilul a fost închiriat. Nu exclud că aici s-ar putea întâmpla la fel”, a comentat experta anticorupţie.
Anastasia Nani
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Vicepretor al sectorului Ciocana şi consilier local în...
Igor Moraru, unul dintre vicepretorii sectorului Ciocana din municipiul Chişinău, este, în acelaşi timp, consilier local în comuna Bubuieci din municipiu. El este suspectat de către primarul comunei că s-ar afla în incompatibilitate de funcţii. Vicepretorul spune însă că situaţia a fost examinată de către Comisia Electorală Centrală (CEC), care a stabilit că nu există nicio abatere de la lege. Experţii anticorupţie afirmă însă că CEC şi-a depăşit atribuţiile, deoarece incompatibilitatea de funcţii poate fi examinată doar de către Comisia Naţională de Integritate (CNI).
Fondurile regeşti de la Regina Maria ar putea fi întoar...
Cele trei contracte de achiziţii publice semnate în anii 2011 - 2012 de către primăria comunei Regina Maria, raionul Soroca, cu firma soţiei fostului primar ar putea fi anulate. Instanţa de apel a menţinut decizia instanţei de fond, potrivit căreia fostul primar Oleg Nastas a încălcat regimul conflictului de interese atunci când a ales firma condusă de soţia sa drept câştigătoare a trei tendere.
Președintele raionului Orhei, cu CV, dar fără casă
Democratul Tudor Golub, care a preluat conducerea raionului Orhei în luna iulie 2015, are un CV impresionant, dar o declarație de avere aproape goală. El vine în această funcție de pe poziția de șef al Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat.
Masa rotundă „Eficienţa activităţilor structurilor de c...
Masa rotundă „Eficienţa activităţilor structurilor de control legal referitor la integritatea persoanelor cu funcţii publice”, eveniment organizat de Asociaţia Presei Independente (API) pe data de 30 aprilie 2013. La întâlnire sunt invitaţi lideri de opinie, experţi anticorupţie, membri ai Comisiei Naţionale de Integritate, oameni politici, jurnalişti.
