Profil candidat:Ludmila Guzun

Arhiva 3 februarie 2019 2440

Integritatea în activitatea politică



Ludmila Guzun a trecut prin trei partide pentru ca, după alegerile din iunie 2014, să fie aleasă în fruntea Consiliului Raional Ungheni. În scrutinul din anul curent Ludmila Guzun va candida în circumscripția nr.16 din orașul Ungheni, acolo unde îi va avea contracandidați pe Ghenadie Mitriuc (PSRM), Octavian Țîcu (Blocul ACUM) şi alţi câţiva candidaţi.

Conform CV-ului oficial, Ludmila Guzun a început să lucreze în 1983, la fabrica de conserve „Rozmiar”, în calitate de economist principal. În anul 2005 devine preşedintă a Uniunii Teritoriale a Sindicatului „Agroindsind”, iar peste doi ani a fost promovată în funcţia de vicepreşedintă a raionului Ungheni, din partea Partidului „Alianţa Moldova Noastră”.

În 2011, Ludmila Guzun a exercitat funcţia de viceprimar al oraşului Ungheni, din partea PLDM. Din 2012, când i s-a propus funcția de șef al SA „Moldtelecom” Ungheni, a aderat la democrați. A plecat din funcția de viceprimar și a activat la întreprinderea „Moldtelecom” până la alegerea sa în funcția de președinte de raion.

În momentul când a renunţat la fotoliul de viceprimar a anunţat public că se va regăsi în PDM, devenind preşedinta Organizaţiei Teritoriale Ungheni a acestei formaţiuni. Guzun a devenit președintele Consiliului Raional Ungheni după alegerile locale din iunie 2015.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

În anul 2014 Ludmila Guzun a raportat venituri în valoare de 134.155 de lei ca salariu, în timp ce soțul său, avocat, a obținut un venit de 76.030 de lei şi o moştenire în sumă de 1.000 de euro. Familia are un teren extravilan de circa 600 de metri pătrați, dobândit în 2006 prin cumpărare, şi un apartament, cumpărat în 1992, cu suprafața de 70,2 metri pătrați, cu valoare cadastrală declarată de 363.198 de lei.

La capitolul datorii, Guzun declara un credit contractat în 2013 în valoare de 120.000 și scandent în 2018.

În anul 2015, a declarat un salariu de 107.244 de lei ca șefă a Moldtelecom Ungheni și 45.603 obţinuţi de la Consiliul Raional Ungheni drept salariu. Soțul a avut un venit de 86.595 de lei. Totodată, Ludmila Guzun a mai declarat că a luat un al doilea credit în valoare de 30.000 de lei scădent în 2016.

Pentru anul 2016, a declarat un venit obținut din salariu, în valoare de 92.228 de lei, iar soțul ei a obținut un venit de 59.165 de lei. Nu în ultimul rând, a mai primit 2.500 de lei de la Moldtelecom sub forma unui premiu. În declarația de venit mai este trecută și o Mazda 626 în valoare de 12.000 de lei.

Pentru 2017, Ludmila Guzun a declarat venituri de 96.188 de lei, în timp ce soțul ei indică un venit de 67.312 de lei. A mai raportat acțiuni la „Moldova-Agroindbank” în valoare de 2.109 de lei. De menţionat că declarația de avere din 2017 nu mai figurează ambele credite la bănci.

La alegerile locale din iunie 2014, Ludmila Guzun a donat pe 25 mai 2015 suma de 80.000 de lei în campania electorală pentru Partidul Democrat, potrivit informațiilor oferite de Comisia Electorală Centrală. Această sumă reprezintă ceva mai mult de jumătate din câștigurile declarate în 2015 sau aproape toate veniturile declarate pentru soțul ei.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Potrivit portalului Moldova Curată, Ludmila Guzun a fost implicată într-un scandal legat de alegerea directorului spitalului raional Ungheni.

Fostul director al spitalului, Lidia Crăciun, membră a PLDM, a acuzat-o pe Ludmila Guzun că în calitate de membră a comisiei de concurs, alături de fosta ministră a Sănătăţii Ruxanda Glavan, ar fi favorizat un candidat PDM la această funcţie. Mandatul de şef de spital al Lidiei Crăciun a expirat în vara lui 2015, relata moldovacurata.md.

Din comisia de concurs a făcut parte şi preşedintele raionului, Ludmila Guzun. Şi-au depus dosarele doi democraţi şi Lidia Crăciun. Medicul Oleg Manachi (PDM) şi-a retras candidatura înainte de concurs, iar Andrei Alexeev, care până în 2010 a făcut parte din PCRM, iar ulterior a aderat la tabăra democraților, în pofida faptului că nu are studii superioare în management, a câştigat concursul cu o diferenţă de 0,27 puncte.

Solicitată de portalul Moldova Curată, Ludmila Guzun a negat că rezultatele concursului ar fi fost influenţate politic. „Lidia Crăciun are meritele ei, dar eu am fost membru al comisiei şi nu m-a influenţat nimeni pentru ce candidatură să optez. Concursul este concurs”, a declarat preşedinta raionului Ungheni. 

„Cazier judiciar”

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatei. 

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Primarul satului Oxentea, condamnat la închisoare cu ex...

Judecătoria raionului Dubăsari l-a condamnat pe primarul satului Oxentea, Valeriu Rusu, la 1,6 ani de închisoare cu executare pentru exces de putere și aplicarea violenței asupra unei persoane aflate în exercițiul funcțiunii, iar pe secretara consiliului local - la 5,5 ani de închisoare. Unul dintre capetele de acuzare a fost înstrăinarea ilegală a trei terenuri aflate pe malul Nistrului, în zona de protecție a râului. Terenurile ar fi proprietate a statului, dar sunt gestionate de Agenția „Apele Moldovei”. Inițial, în calitate de inculpat apărea și inginerul cadastral din sat, dar în privința lui fapta a fost recalificată drept contravenție și nu i-a fost aplicată o pedeapsă, deoarece a expirat termenul de prescripție. Primarul a fost acuzat și de faptul că a aplicat violența asupra a două angajate ale Inspectoratului Fiscal Dubăsari, care, la sfârșitul anului 2012, au venit în satul Oxentea pentru a efectua un control operativ la agenții economici de la piața locală. Valeriu Rusu spune că ambele dosare, de aplicare a violenței și de abuz de putere, au fost fabricate, la baza lor stând plângerile unui consilier local, care a condus anterior colhozul din localitate.

26 august 2016
6148
Arhiva

Invitație la masa rotundă “Confiscarea averilor în cazu...

Asociația Presei Independente și portalul www.MoldovaCurata.md vă invită la masa rotundă “Confiscarea averilor în cazurile penale și civile: rezultate puține, perspective vagi”.

21 martie 2018
1539
Arhiva

Profil candidat: Domnica Manole

Integritatea în activitatea politică

31 ianuarie 2019
2108
Arhiva

Comisia de disciplină din cadrul Judecătoriei Chișinău...

Eugeniu Garbuz, grefierul de la Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) care a înlocuit numele ”Plahotniuc” cu ”Filat” în procesul-verbal de audiere a lui Veaceslav Platon nu a fost sancționat. Președintele instanței a motivat că sancțiunea disciplinară nu poate fi aplicată, deoarece de la data săvârșirii abaterii disciplinare a expirat termenul de prescripție.

27 iunie 2018
1913
Arhiva

„Implicarea societăţii civile în promovarea integrităţi...

11 septembrie 2014
1440
Arhiva

Membrii CNI se pronunţă împotriva adoptării proiectului...

Membrii Comisiei Naționale de Integritate (CNI) critică proiectul de reformare a acestei instituții și acuză Ministerul Justiției că intenționează să creeze o ”instituție monstru” și să deraieze de la cursul european în combaterea corupției.  Într-o scrisoare deschisă semnată de către 4 dintre cei 5 membri ai CNI (nu a semnaat doar președintele Comisiei, Anatolie Donciu) aceștia își exprimă îngrijorarea că instituția, care urmează să fie redenumită în Centrul Național de Integritate va fi transformată într-o instituție de tip ”dictatorial”. Ministrul Justiției, Vladimir Grosu, spune că dimpotrivă, competențele vor fi divizate între președinte și inspectorii de integritate.   

13 iunie 2015
1655