Soția ministrului Justiției și-a vândut cu 4 milioane de lei cota parte din compania Fly One

Avere la vedere 2 august 2017 3262

Soția ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, Maria Cebotari, și-a vândut cota-parte din compania aeriană Fly One cu 4 milioane de lei sau aproximativ 200 de mii de euro. Datele apar în declarația de avere și interese personale pentru anul 2016 a ministrului Justiției. Maria Cebotari avea în cadrul SRL Fly One o cotă de 40 la sută, iar valoarea de cumpărare era de 200 de mii de lei, potrivit declarației de venituri și proprietăți a demnitarului făcută pentru anul 2015. Solicitat de Moldova Curată, Vladimir Cebotari a precizat că valoarea cotei deținute a crescut pentru că s-au mai făcut investiții, a fost mărit capitalul social. ”Capitalizare pe asta nu am făcut, nu vă faceți griji”, a precizat ministrul.



Potrivit portalului INDO.md, tranzacția a avut loc în septembrie 2016, când Maria Cebotari a vândut pachetul de acțiuni lui Andrei Țurcan, fost director comercial al companiei Air Moldova în perioada în care Vladimir Cebotari ocupa postul de director al Departamentului juridic, potrivit Anticorupție.md.

Istoricul companiei Fly One SRL

Printre fondatori rămân Nicu-Adrian Berla și Tudor Carabadjac. Compania este condusă de Mircea Maleca, fost director al Autorității Aeronautice Civile.

Nu indică valoare imobilelor

Vladimir Cebotari, la rândul său, a înstrăinat cota parte de 15 la sută din SRL Neaos, contra unei sume de 750 de lei. Ministrul Justiției a mai vândut și un apartament în 2016, dar valoarea tranzacției este tăinuită în declarația sa de avere. Vladimir Cebotari a explicat că acel apartament nu îi aparține de mai bine de 10 ani și că a fost înregistrat oficial pe numele cumpărătorului abia acum.

După ce a înstrăinat oficial apartamentul, Vladimir Cebotari indică (numai) două case în declarație. În plus, casa care era în construcție, un duplex, după cum era indicat în declarația sa din 2015, și-a redus din suprafață, de la 560 de m.p. în declarație pentru 2015, la 180 m.p. în declarația pentru 2016. Cealaltă casă pe care o deține prin succesiune are o suprafață de 270 m.p. Valorile imobilelor nu sunt indicate.

Ministrul Justiției a spus că una dintre case aparține părinților, iar imobilul pentru care a fost indicată o suprafață mai mică este al său. El a explicat că în declarația pentru 2016 a indicat numai suprafața locativă a casei sale.

Mobilă în valoare de 14 mii de euro

Ministrul mai declară și două seturi de mobilă achiziționate în 2010 în valoare de 10 500 de euro și respectiv 4000 de euro. De asemenea, ministrul în vârstă de 37 de ani deține colecții de artă și bunuri prețioase, dar tipul și valoarea acestora nu sunt divulgate publicului.

Ministrul Justiției mai indică un credit de 30 de mii de dolari, luat în 2015, cu 12 la sută de la Credit Rapid, până în 2018. În același timp, Vladimir Cebotari a reușit să stingă o datorie de 1 milion 100 de mii de lei, care nu mai apare în declarație, ceea ce reprezintă un credit luat în 2010, scadent în 2015. Vladimir Cebotari are mai multe conturi deschise cu sume mici, dar și unul cu 110 mii lei, depozit la Victoriabank, 30 mii lei pe un card bancar la Victoriabank și 8000 de lei pe un cont de card la BCR Chișinău.

Pe lângă terenul pe care îl declara achiziționat în 2015, în valoare de 95 de mii de lei, Vladimir Cebotari mai declară un teren intravilan în folosință, pe care îl deține din 2008, neevaluat, dar care nu a fost declarat până acum. Și valoarea automobilului BMW 640 pe care îl deține cu mandat a crescut de la 400 de mii lei în declarația pentru 2015, la 25 mii euro, în cea pentru 2016.

Soția deocamdată încearcă să învețe să facă afaceri”

Ministrul a ridicat din salariu 192 256 de lei, adică un venit lunar de 16 mii de lei, iar la capitolul venituri de la locul de muncă al soției nu indică nimic. ”Pentru că nu are profituri sau venituri. Deocamdată încearcă să învețe să facă afaceri și să câștige bani”, a spus Vladimir Cebotari despre soția sa, care a deținut până nu demult 40 la sută din compania aeriană Fly One.

Ministrul și soția sa dețin în continuare trei companii. SRL Valconic - în comuna Chiperceni, raionul Orhei, cu o cotă de participare de 95 la sută, specializată în agricultură, deținută de soție, cu mențiunea că nu a intrat în succesiune. SRL Tchebo este la fel deținută de soție, care are 550 de acțiuni în valoare de 100 de lei, fiind o companie din domeniul bancar. SRL S&V Asistenta este deținută în proporție de 50 la sută de către Vladimir Cebotari, fiind o companie în domeniul comerțului. Soția sa deține și calitatea de administrator la firmele Administrator SRL și la Tchebo SRL.

Natalia Enache



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Avere la vedere

Mașinile de lux ale ofițerilor anticorupție, în atenția...

Mașinile de lux ale cinci ofițeri de la Centrul Național Anticorupție (CNA) i-au determinat pe membrii Comisiei Naționale de Integritate (CNI) să inițieze controale pentru verificarea averii și veniturilor acestora.

21 februarie 2014
2290
Avere la vedere

Deputatul Sergiu Sârbu promite să declare toate cadouri...

Deputatul democrat Sergiu Sârbu promite să includă în următoarea declaraţie cu privire la venituri şi proprietate toate darurile pe care le-a obținut recent la nunta sa.

25 iulie 2013
2230
Avere la vedere

Oleg Melniciuc a fost reținut. Este cercetat penal pent...

UPDATE: Ora 12.57 

27 iunie 2017
1839
Avere la vedere

Funcționarii din România își declară până și locurile d...

Declarațiile de avere și proprietate pe care sunt obligați să le completeze funcționarii publici din România sunt atât de complexe, încât aceștia sunt nevoiți să indice chiar și bunuri cu caracter oarecum inedit.

13 septembrie 2013
1952
Avere la vedere

Președintele Judecătoriei Botanica a acaparat ilegal un...

Președintele Judecătoriei Botanica Ion Druță locuiește într-un cartier de elită din sectorul Centru al capitalei unde și-a construit o vilă cu două etaje și mansardă. Casa a fost estimată de experții imobiliari la patru milioane de lei. Accesul spre locuință este limitat, fiind instalată o barieră la o distanță de aproximativ 500 de metri de locuință.

03 mai 2013
1781
Avere la vedere

CSJ dă undă verde fostului șef al Direcției Educație Bu...

Fostul șef al Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buiucani, mun. Chișinău, Ion Vrânceanu, găsit vinovat de Curtea de Apel Chișinău de fals în declarația de avere și condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, pretinde la restabilirea în funcție după ce Curtea Supremă a încetat procesul penal în privința lui. CSJ ar fi descoperit erori procesuale comise la etapa de începere a urmăririi penale. După pronunțarea hotărârii CSJ, Ion Vrânceanu a depus o cerere la Judecătoria Chișinău prin care solicită restabilirea în funcția care astăzi este deja ocupată de o altă persoană.

05 aprilie 2018
3039