Un dosar penal pornit în baza controlului CNI a ajuns în instanță. Inculpată - Silvia Volosatâi
Urmărirea penală pe numele Silviei Volosatâi pentru fals în declarația de avere, pornită de Procuratura Anticorupție în baza faptelor descrise într-un articol de pe Moldova Curată, a fost finalizată, iar dosarul a ajuns în instanță.
Procuratura Generală a anunțat astăzi că Silvia Volosatâi, care până acum câteva luni a fost şefă a Secţiei investiţii şi administrarea proprietăţii publice din cadrul Ministerului Sănătăţii, nu a indicat în declaraţiile de venituri pentru anii 2012 şi 2013 mai multe bunuri și a indicat date inexacte referitor la venitul obţinut la locul de muncă.
”Inculpata nu a declarat 13 bunuri imobile şi mobile, dar şi 13 conturi bancare, care-i aparţineau ei şi soţului. De asemenea, în declaraţii nu a fost indicată deţinerea acţiunilor la un agent economic şi a unui împrumut bancar în sumă de 2 milioane de lei, contractat de soț”, se spune în comunicatul de presă difuzat astăzi de Procuratura Generală. În prezent, Silvia Volosatâi deţine funcţia de director-adjunct al „Agenţiei Apele Moldovei”.
Anterior, solicitată de Moldova Curată, funcționara a spus că nu a ascuns nimic și că nu toate constatările CNI ar fi corecte. Ulterior, când i-am solicitat o opinie referitor la urmărirea penală pornită pe numele său, ea a refuzat să facă vreun comentariu.”Când se va finaliza investigația, atunci am să comentez, că am și eu ceva a spune”, ne-a răspuns Silvia Volosatâi.
În articolele referitoare la averea Silviei Volosatâi Moldova Curată arăta că funcționara deține o firmă de construcții care execută comenzi de milioane de lei, dar nu a indicat niciun venit din activitatea acestei firme în declarația de avere. După apariția articolului, CNI a pornit un control și a descoperit și alte nereguli, inclusiv faptul că soții Volosatâi, ambii bugetari, au cheltuit într-un an mult mai mulţi bani decât au declarat oficial că au câştigat. În consecinţă, în luna februarie 2015 Procuratura Anticorupţie a pornit un dosar penal pentru fals în declaraţii.
Potrivit procurorilor, dacă va fi găsită vinovată de cele incriminate, funcţionara riscă o pedeapsă de până la un an de închisoare sau o amendă de până la 12 mii lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de 5 ani.
Acesta este unul dintre puţinele cazuri în care procurorii pornesc dosare penale la solicitarea CNI si urmărirea penală se soldează cu trimiterea dosarului în instanța de judecată.
Viorica Manole
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Sistemul de publicare a declarațiilor de avere, mereu c...
După ce Comisia Națională de Integritate (CNI) a întârziat să publice pe pagina sa web declarațiile de avere și de interese ale demnitarilor și funcționarilor în termenele stabilite, nici acum cei interesați nu pot accesa documentele menționate.
Doar 28 demnitari şi persoane cu funcţii publice şi-au...
Până în prezent, 12 miniştri în exerciţiu, 3 viceminiştri în exerciţiu, Secretarul General al Guvernului, directorul Centrului Naţional Anticorupţie, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, 10 judecători din cadrul Curţii Constituţionale şi-au făcut publice declaraţiile de avere pe site-urile oficiale.
Doar un ministru în exerciţiu şi-a făcut publică averea
Până la 31 martie 2013, funcţionarii publici şi alte persoane cu funcţii înalte trebuie să-şi declare veniturile şi proprietăţile pentru anul trecut. Deşi noile prevederi legale nu-i obligă pe funcţionarii şi demnitarii publici să-şi facă publice averile, până la 28 martie 2013, doar ministrul în exerciţiu al Justiţiei, Oleg Efrim, şi-a plasat pe pagina web a ministerului unde activează declaraţia de venituri şi proprietate şi pe cea de interese pentru anul trecut. Pe site-ul Ministerului Educaţiei am găsit şi declaraţia de avere a ministrului în exerciţiu Maia Sandu, dar aceasta se referă doar la prima jumătate a anului 2012, adică până la numirea sa în funcţie.
CNI verifică averea unei judecătoare de la CSJ
Svetlana Novac, magistrat la Curtea Supremă de Justiţie şi unul dintre judecătorii care au obligat Î.S. „Registru” să achite unei firme 7,8 milioane de dolari, a intrat în vizorul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) după o sesizare a Centrului Naţional Anticorupţie (CNA). CNI urmează să verifice dacă în declaraţia de avere pentru anul 2012 a judecătoarei sunt trecute toate bunurile aflate în posesia ei şi a familiei sale.
