Un primar a încheiat un contract cu firma fiului, invocând lipsa altor participanți la concursurile publice
Tudor Istrati, primarul comunei Răuțel, raionul Fălești, localitate în care trăiesc în jur de patru mii de oameni, a încheiat un contract de achiziționare a serviciilor de transport cu firma fiului său. Tudor Istrati spune că știa că situația reprezintă un conflict de interese, de aceea nu a făcut parte din grupul de lucru care a selectat agentul economic. El adaugă că ar fi fost nevoit să contracteze firma fiului, întrucât la cele două concursuri de achiziții nu s-au înregistrat alte întreprinderi de transport.
La 30 iulie 2017 Primăria Răuțel a organizat un concurs public pentru ”închirierea vehiculelor de transport de persoane, cu șofer” pentru o perioadă de doi ani – 2018 – 2019. Serviciile costă 76 de mii de lei și vor fi prestate de firma ”Tudorys Trans”, fondată și administrată de fiul primarului, Vadim Istrati.
Pentru primarul Tudor Istrati, această situație reprezintă un conflict de interese, care este definit în legislație astfel: ”conflict dintre exercitarea atribuţiilor funcţiei deţinute şi interesele personale ale persoanelor prevăzute la art. 3 (copii, frați, bunici, nepoți etc.) în calitatea lor de persoane private, care ar putea influenţa necorespunzător îndeplinirea obiectivă şi imparţială a obligaţiilor şi responsabilităţilor ce le revin potrivit legii”.
”Am organizat două concursuri de achiziții și nimeni nu a depus ofertele”
Pentru Moldova Curată, primarul Tudor Istrati a declarat că Primăria are nevoie să închirieze un microbuz pentru a transporta elevii la diferite evenimente sau concursuri. El spune că nu a avut altă ieșire decât să accepte serviciile de transport de la firma fiului, în condițiile în care la concursul de achiziții nu a aplicat nici un alt agent economic: ”Am organizat un concurs repetat și tot nu a venit nimeni. Nu-s interesate firmele de transport să vină aici. Ele participă la licitații cu sume mari. Dar la noi, să vină să ia copiii de trei-patru ori pe an și să-i ducă la Fălești sau la Ungheni, pentru ei nu este interesant”. Afirmația primarului este confirmată de datele înregistrate pe pagina web a Agenției Achiziții Publice, unde se arată că la concursul de achiziții a fost depusă o singură ofertă.
Primarul susține că în mod intenționat nu a făcut parte din grupul de lucru de organizare a concursului de achiziții, deoarece cunoaște legislația și stie că ar fi în conflict de interese. ”Dar ca autoritate contractantă, în numele Primăriei, sigur că eu ca primar semnez contractul”, a precizat Tudor Istrati.
”Este un conflict de interese consumat”
Solicitată de Moldova Curată să comenteze această tranzacție, Lilia Ioniță, coordonatoare de programe la Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției, spune că, potrivit legislației, persoana cu funcție publică trebuie să anunțe despre situația de conflict de interese șeful ierarhic sau organul ierarhic superior. În cazul primarilor, acest organ este Autoritatea Națională de Integritate (ANI). ”În momentul în care pe masa primarului a ajuns, pentru semnare, contractul cu firma fiului, alesul local se afla într-o situație de conflict de interese real. Atunci el ar fi trebuit să informeze ANI și, eventual, să solicite o recomandare cum să procedeze și să delege competența de a semna contractul unui alt angajat al Primăriei, de exemplu, contabilului/ei sef/e sau viceprimarului, dacă este. Acum însă, după semnare, e un conflict de interese consumat”, a explicat Lilia Ioniță.
Autoritatea de stat care se ocupă de verificarea faptelor și constatarea oficială a conflictelor de interese este Autoritatea Națională de Integritate. Dacă inițiază un control și constată încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, ANI cere Centrului Național Anticorupție să aplice amenzi pentru nedeclararea sau nesoluționarea conflictului.
Tudor Istrati a fost ales primar în anul 2015 pe listele Partidului Nostru.
Viorica Manole
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Primul an de activitate a CNI - factorii care au influe...
În anul 2013 Comisia Națională de Integritate (CNI) a recepționat 110 000 de declaraţii cu privire la venituri şi proprietate și declaraţii de interese personale. Dintre acestea, a verificat doar 3 000 de declaraţii, ceea ce constituie 3 % din totalul declaraţiilor recepţionate.
Apartamente la preț redus pentru mama și rudele magistr...
Președintele Judecătoriei sectorului Râșcani din municipiul Chișinău, Oleg Melniciuc, și-a procurat un spațiu comercial de 82 m. p. într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica al capitalei, construit special pentru magistrați și angajații Judecătoriei pe care o conduce. Asta în condițiile în care anterior susținea că este nevoie de construcția acestui bloc pentru a asigura judecătorii și pe copiii acestora cu locuințe. În aceeași clădire s-au ales cu apartamente mama magistratului, câteva dintre rudele sale, dar și președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu. Blocul se află pe strada Hristo Botev 6 și urmează să fie dat în folosință la începutul anului 2017.
