ALEGERI LOCALE, TURUL DOI: candidați și interese

Arhiva 1 noiembrie 2019 2581

În turul doi al alegerilor locale, care se va desfășura pe 3 noiembrie 2019, au acces și unii candidați care au la activ conflicte de interese recunoscute de autoritatea de profil. În unele orașe sunt pretendenți care, anterior, ocupând funcții publice, au încheiat contracte de achiziții cu firmele familiei sau au comis alte fapte calificate ulterior drept conflicte de interese. Majoritatea dintre ei nu au fost sancționați din cauza expirării termenului de prescripție.



SOROCA: Victor Său, benzină de la firma familiei

Candidatul Victor Său mai râvnește la un mandat de primar al orașului Soroca. În turul doi se va confrunta cu Lilia Pilipețcaia, candidata socialiștilor. Până acum, Victor Său a schimbat câteva partide. A intrat în politică in echipa Partidului Naţional Liberal (PNL), apoi și-a continuat activitatea pe lista Partidului Liberal Democrat (PLDM). În ultimii doi ani a făcut parte din ”familia democraților”, iar la aceste alegeri a decis să candideze independent.

Deși se află în funcții publice din anul 2007, Victor Său nu a uitat de afacerea sa, pe care a condus-o până a obține primul mandat de primar. E vorba despre firma „Navisor” SRL. Portalul Moldova Curată a scris că în anul 2013, Consiliul Raional (CR) Soroca a cumpărat de la această firmă benzină de peste 326 de mii de lei. Cu un an mai târziu, fosta Comisie Națională de Integritate (CNI) a constatat că Victor Său s-a aflat în conflict de interese. Aici - actul CNI. Chiar dacă actul CNI a rămas definitiv, Victor Său nu a fost sancționat pentru admiterea conflictului de interese, invocându-se expirarea termenului de prescripție.

RÂȘCANI: Victor Bogatico, nepot ales de unchi

Victor Bogatico, fost primar al orașului Râșcani, câștigând mandatul în anul 2015 din partea Partidului Nostru. Acum candidează pe lista aceluiași partid. El se va confrunta cu Andrei Tcaciuc de la Partidul Socialiștilor din Moldova.

Portalul Moldova Curată a scris anterior că Victor Bogatico a încălcat regimul conflictului de interese în anul 2013, atunci când a prezidat concursurile publice de dare în arendă a unor terenuri nepotului său, fapt constatat ulterior de Comisia Naţională de Integritate. Acesta însă nu a fost sancţionat din motivul expirării termenului de prescripţie. Bogatico a declarat atunci că nu putea să îi interzică nepotului său să participe la licitaţie.

CĂUȘENI: Grigore Repeșciuc, afaceri cu firma familiei

Fostul primar al orașului Căușeni și actual deputat democrat, Grigore Repeșciuc, își dorește încă un mandat. El se va lupta în turul doi cu Anatolie Donțu, candidatul Blocului Electoral ”ACUM”.

Repeșciuc a intrat în vizorul presei și al instituțiilor anticorupție în anul 2017, când Primăria Căușeni a încheiat contracte cu firma socrului primarului, „Dragoș Camenșcic SRL”, în valorare totală de aproximativ 700 mii lei, pentru asigurarea funcționării iluminatului stradal și a veceurilor publice din oraș. În următorul an, un alt contract. De data aceasta, Primăria a incheiat cu firma soției primarului, ”Galaxia-Parc”, un contract în valoare de 130 de mii de lei, pentru „servicii și activități de agrement pentru copii”.

În luna august 2019, ANI a anunțat că a constatatat că Repeșciuc a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese. Grigore Repeșciuc a declarat pentru Moldova Curată că se consideră nevinovat și a atacat în instanță actul ANI, însă o decizie încă nu a fost pronunțată.

Și atunci când a devenit deputat, Repeșciuc nu a uitat de interesele personale: în primăvara anului 2019, a luat în arendă biroul din sediul Primăriei Căușeni, în care până atunci își exercitase atribuțiile de primar. Scopul – de a folosi acest birou pentru a primi în audiență oamenii, în calitatea sa de deputat. Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat a declarat decizia Consiliului local prin care biroul a fost dat în arendă drept ilegală.

HÂNCEȘTI: Alexandru Botnari, produse petroliere de la firma familiei

Alexandru Botnari candidează pentru fotoliul de primar al orașului Hâncești din partea Partidului Democrat din Moldova. Acesta se va ”duela” cu Marcel Petrușan, candidatul Blocului Electoral ”ACUM”.

Și Alexandru Botnari a fost protagonistul unei investigații publicate de portalul Moldova Curată.  Pe când deținea funcția de primar al orașului Hâncești, afacerea familiei sale, PETROCUB&CO SRL, a câștigat contracte la  Primăria Hâncești în valoare de circa 400 de mii de lei. Botnari le-a explicat jurnaliștilor că nu a făcut parte din grupul de lucru de selectare a câștigătorului.

În acest an,  jurnaliștii de la TV8 au relatat că două străzi din orașul Hâncești au fost numite în memoria tatălui primarului, Chiril Botnari, care a fost arhitect în localitate, dar și în cinstea soacrei acestuia, Nadejda Odobescu, care a lucrat mai mult timp în calitate de directoare de școală. Alexandru Botnari a precizat atunci că deciziile aparțin consilierilor locali.

CIMIȘLIA: Mihai Olărescu, cărbune pentru Consiliul raional

Mihai Olărescu a deținut funcția de președinte al raionului Cimișlia. La aceste alegeri, candidează pentru funcția de primar al orașului Cimișlia din partea partidului Democrat din Moldova (PDM). Se va confrunta în turul doi cu Sergiu Andronachi, candidatul Blocului ”ACUM”.

Și acest candidat a fost protagonistul unei investigații jurnalistice. Portalul Moldova Curată a scris recent că pe când acesta era președinte de raion, firma „Cătădeni-Lux”, a cărui director executiv a fost anterior, a câștigat 13 contracte de achiziții publice în valoare totală de peste un milion 500 de mii de lei. Toate contractele au fost câștigate într-o singură zi – 22 septembrie 2017. Candidatul a explicat însă că firma nu-i aparține și că acolo a activat doar în calitate de director de filială. Totodată, Olărescu a menționat că nu a făcut parte din comisia de achiziții. În cazul lui Mihai Olărescu, ANI nu s-a expus încă.

Alegeri locale 2019: Cunoaște-ți candidatul!

Menționăm că în perioada 6 octombrie – 3 noiembrie 2019, portalul MoldovaCurata.md împreună cu Centrul de Investigații Jurnalistice au publicat profilurile de integritate ale candidaților la funcția de primar al municipiilor, inclusiv ale suburbiilor și orașelor-centre de raion la alegerile locale generale. Profilurile au fost elaborate în baza unor criterii stabilite împreună cu experții Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției și vizează veniturile și bunurile candidaților, conflictele de interese, modul cum au fost gestionați banii publici etc.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Mai grav decât bormașina. Ce SURPRIZE se mai ascund în...

Bormașinile de la Spitalul pentru copii „V. Ignatenco” nu sunt cele mai ciudate instrumente folosite în instituțiile medicale din R. Moldova. Ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, recunoaște că în multe instituții sunt utilizate chiar și burghie manuale, care se foloseau prin 1944. De asemenea, afirmă oficialul, câmpul de improvizare în domeniul traumatologie este foarte mare.  „Ei lucrează cu șuruburi, piulițe, schije. Nu există doar bormașini performante care costă foarte scump. Asta e problema, spitalele nu sunt dotate cu echipament medical sută la sută. Dar avem elaborat un proiect de reechipare a instituțiilor medicale”, a declarat oficialul într-un interviu pentru „Moldova Curată”. Referindu-se la scandalul bormașinilor, ministrul nu exclude că acesta a avut și un substrat politic, iar instrumentul care apare în scandalosul filmuleț apărut în presă a fost adus de acasă de medicul de la spitalul „V. Ignatenco”. „Când am vizitat blocul de operații al spitalului „V. Ignatenco”, nu am văzut acolo bormașini industriale, ci doar din cele acreditate medical. Mi s-a spus că mașinile folosite în filmuleț au fost aduse de acei medici care apoi le-au dus acasă. Cu toate acestea, știam despre faptul că în spitale sunt folosite astfel de instrumente”, a recunoscut Usatâi. Interviul integral îl puteţi citi aici http://moldovacurata.md/interview/ministrul-sanatatii-interviu

19 august 2013
1605
Arhiva

Procurorul Vasile Gherasimenco, salvat şi de judecători...

Magistraţii Judecătoriei Buiucani au dat dreptate procurorilor Anticorupţie care, sesizaţi de Comisia Naţională de Integritate (CNI) în aprilie 2014, au refuzat să pornească un dosar penal în cazul colegului lor de la Procuratura municipiului Chişinău, Vasile Gherasimenco. Omul legii a fost în vizorul Comisiei pentru că ar fi încercat să ascundă mai multe bunuri, inclusiv o casă cu două niveluri. „Corb la corb nu scoate ochii”, a comentat Victor Strătilă, vicepreşedintele CNI.

11 noiembrie 2014
3214
Arhiva

Guvernul Gaburici: Miniştri noi cu trecut bogat

Chiril Gaburici, Stephane Bride şi Oleg Balan sunt nume noi în politică. Primii doi: actualul premier şi ministrul Economiei au gestionat afaceri prospere, iar ministrul Afacerilor Interne a venit în Executiv de la conducerea Academiei de Administrare Publică.

02 martie 2015
2231
Arhiva

Oleg Melniciuc va fi eliberat vineri dimineață. Victor...

Judecătorul Oleg Melniciuc, reținut marți într-un dosar de îmbogățire ilicită, va ieși vineri, în jurul orei 10.00, din izolatorul CNA, întrucât expiră cele 72 de ore în care poate fi reținut. Magistratul nu este suspendat din funcție, de acceea se poate întoarce la Judecătorie și examina dosare imediat ce va fi eliberat. Procurorul Anticorupție Viorel Morari a confirmat pentru Moldova Curată că Melniciuc, deși este cercetat penal, nu are în prezent nici o restricție legată de activitatea de judecător.

30 iunie 2017
1681
Arhiva

Președintele raionului Ocnița a lăsat propria afacere î...

Președintele raionului Ocnița, socialistul Vasili Romaniuc, vine într-o funcție publică de la conducerea unei afaceri de milioane de lei. El deține împreună cu soția și cu un fiu întreprinderea ”Petrol Prestigiu”, care are o stație PECO și desfășoară activități în agricultură. În trecut, întreprinderea a fost implicată într-un scandal, legat de arendarea a 150 de hectare de livadă în satul Ocnița.

15 noiembrie 2015
2234
Arhiva

Viceministrul Culturii şi-a completat declaraţia de ave...

Viceministrul Culturii, Igor Șarov, și-a completat declarația de avere de două ori, lucru pe care legea nu îl permite. Imediat ce a preluat funcția, în septembrie 2013, el a depus o declarație de avere și scria că nu deține nici un imobil, iar pentru Moldova Curată a explicat că locuiește cu familia întrun apartament al mamei sale. După apariția articolului însă, declarația a fost completată și republicată atât pe pagina Comisiei Naționale de Integritate (CNI), cât și pe cea a Ministerului Culturii. În noul document, în proprietatea oficialului apare un apartament. Experţii susţin că legea nu prevede recompletarea declaraţiilor de avere, iar acest lucru este ilegal.

07 aprilie 2014
1657