Bloc „cu interese” pentru deputați

Interese la vedere 14 martie 2014 2247
Terenul pe care urmează a fi construit blocul deputaților

Pe sfârșit de mandat, deputații au decis să își „îmbunătățească condițiile de trai” pe turta statului. Chiar dacă afirmă că noul bloc va fi construit exclusiv pe banii deputaților, dar și ai altor beneficiari, iar președintele Parlamentului dă asigurări că statul nu va cheltui niciun ban pentru acest proiect, parlamentarii mizează să obțină gratuit terenul pe care își vor construi locuințe, estimat de experți la peste un milion de euro.



Un bloc, lângă Parlament

La nici 200 de pași de Parlament, în spatele Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, 49 de deputați moldoveni au ochit un teren de 0,45 de ha, pe care le-ar plăcea să își construiască apartamente. Lotul a fost selectat dintr-o listă de trei terenuri pusă la dispoziție de  Guvern, urmare a solicitării venite din partea președintelui Parlamentului Igor Corman, încă pe 11 noiembrie 2013. În solicitarea sa, spicherul roagă „identificarea și alocarea” unui lot de teren de 0,5 ha pentru construcția unui bloc locativ în vederea asigurării deputaților cu spațiu de trai, din cont propriu. Membrii grupului de lucru creat de deputați pentru identificarea terenului pentru asigurarea cu spațiu locativ a deputaților l-au selectat pe cel mai bine amplasat și deci, mai scump.

Un dar de un milion de euro?

Experții bursei imobiliare „Lara” afirmă că un teren cu o astfel de suprafață, în centrul capitalei, ar putea ajunge să coste și peste un milion de euro. De asemenea, spun ei, trebuie luat în calcul și faptul că acesta este practic ultimul teren cu o asemenea suprafață situat în centrul capitalei. Nu este clar deocamdată dacă deputații vor plăti pentru acest teren, decizia urmând a fi luată de Guvern. Cert este însă că în demersul transmis președintelui Parlamentului, deputații din grupul de lucru sus-menționat cer „identificarea posibilității alocării terenului”, iar spicherul Igor Corman s-a scăpat cu vorba în fața jurnaliștilor, menționând că blocul pentru deputați urmează a fi construit în baza unui parteneriat public-privat, ceea ce înseamnă că statul va trebui să vină cu o contribuție, cel mai probabil, oferind terenul.
Deputații care s-au înscris în listă pentru apartamente în noul bloc susțin că nu au pretenții ca terenul să le fie dăruit. „Așa cum va decide Guvernul, așa va fi. Dacă se va lua hotărârea ca să cumpărăm terenul, îl vom cumpăra”, ne-a declarat deputatul Ion Balan, membru al grupului de deputați care caută terenul.

„Terenuri cu interese”

Potrivit datelor de la Cadastru, terenul ales de deputați se află în gestiunea Centrului de pregătire a specialiștilor pentru Armata Națională, întreprindere de stat creată de Ministerul Apărării.  Pământul i-a fost transmis în administrare Centrului încă în anul 2011, împreună cu alte terenuri alocate de Guvern pentru asigurarea cu spațiu locativ a militarilor. Surse din cadrul ministerului Apărării ne-au comunicat că instituția încearcă de mai mult timp să obțină toate aprobările de la Guvern pentru a începe construcția blocurilor, dar inițiativele sunt blocate „prin culoare”. Ceea ce a „deranjat” cel mai mult este că ministerul își dorea să treacă proiectele de construcție a blocurilor de pe str. Ioana Radu 27 de la parteneriat public-privat la proiect de investiții, prin antrenarea unei întreprinderi de stat în efectuarea lucrărilor de construcție, pentru ca beneficiul financiar de pe urma vânzării apartamentelor să se întoarcă la stat. Fostul ministru al Apărării Vitalie Marinuța confirmă că, de mai mult timp, ministerul încearcă să obțină aprobare de la Guvern pentru a construi mai multe blocuri de locuit pentru militari pe terenul de pe str. Ioana Radu.
Decizia grupului de lucru pentru identificarea terenului pentru asigurarea cu spațiu locativ a deputaților pare să ofere „dezlegare” acestei probleme. În procesul-verbal al ultimei ședințe a comisiei, din 6 martie curent, se menționează că membrii grupului au propus ca odată cu alocarea, cu acceptul Ministerului Apărării, a terenului din str. Mitropolit Dosoftei 124 pentru construcția blocului pentru deputați, să fie acceptat și susținut și proiectul de hotărâre a Guvernului „Cu privire la dezvoltarea infrastructurii ÎS Centrul de Pregătire a Specialiștilor pentru Armata Națională și  construcția unor blocuri locative”, prezentat anterior de Ministerul Apărării în adresa Guvernului. Blocurile urmează a fi construite tocmai pe terenul de 1,35 ha de pe str. Ioana Radu 27, aflat în administrarea Centrului.
Pe lângă deputați, din grupul de lucru menționat mai sus fac parte actualul ministru interimar al Apărării, Igor Panfile, dar și directorul Centrului de Pregătire a Specialiștilor pentru Armata Națională Ion Panici.

Proiectul cu bucluc

Contactat de Moldova Curată, Ion Panici ne-a explicat că proiectul de hotărâre de Guvern „acceptat și susținut” de deputații din grupul de lucru prevede schimbarea destinației terenului din str. Ioana Radu din teren cu destinație specială, în teren pentru construcții. „E un proiect mai vechi care nu a reușit să fie promovat de Guvern. Dacă se va schimba destinația terenului, vom putea construi acolo blocuri pentru militari, dar și alte clădiri de care are nevoie Ministerul Apărării. Lucrările de construcție vor fi executate de Centrul de Pregătire a Specialiștilor Armatei Naționale. Noi avem licență de construcție”, a declarat Panici.
Chiar dacă neagă că la mijloc ar fi vorba despre o înțelegere între minister și deputați, directorul Centrului fondat de Ministerul Apărării nu a putut să ne explice de ce au ei nevoie de „acordul și susținerea” deputaților pe proiectul de hotărâre pe care încearcă de mai bine de un an să îl promoveze în Guvern.
„Armata este gata să le cedeze deputaților cei 0,45 de ha pentru ca să poată construi ceva și ea. Noi avem teren, mecanism, dar nu exista voință politică, iar din această cauză militarii noștri locuiesc pe la gazde în 17 m.p. cu doi-trei copii”, explică sursele noastre din Ministerul Apărării.

Cine are de câștigat?

Cu rugămintea de a nu fi citați, deputații care s-au înscris în lista de solicitare pentru „îmbunătățirea condițiilor de trai” afirmă că inițiatorul acestui proiect este liberal-democratul Nae-Simion Pleșca. Potrivit lor, blocul deputaților urmează a fi ridicat de o firmă de construcții controlată de acesta. Oficial, însă, Pleșca nu este asociat în nicio companie de construcții. Însă compania „Dansorpres”, al cărui  asociat unic este Nae-Simion Pleșca, a construit anterior câteva blocuri sociale în sectorul Botanica al capitalei.
Pleșca neagă acuzațiile care i se aduc că ar avea intenția să construiască blocul de locuit pentru parlamentari.
Pe de altă parte, printre cei 49 de deputați care s-au înscris în lista pentru susținerea proiectului de asigurarea cu spațiu locativ, aproape toți au deja câte o locuință sau mai multe. Astfel, în listă regăsim numele liberal-democratului Chiril Lucinschi, cunoscut drept un prosper om de afaceri, proprietarul a două apartamente și al unei case în Chișinău, dar și al unei vile în Odesa, Ucraina. Dar și numele fostului deputat democrat Valeriu Guma, care deține în proprietate mai multe case estimate la aproape zece milioane de lei.
De asemenea, printre semnatarii demersului adresat președintelui Parlamentului se regăsesc Nicolae Juravschi, Sergiu Sârbu, Corina Fusu, Angel Agache, Boris Vieru. Toți cu case sau apartamente în capitală.
Din listă nu lipsesc nici deputații comuniști. Comunistul Artur Reșetnicov, proprietarul unei case de locuit, al unui apartament și al unui lot de construcție în Chișinău, Oxana Domenti, Vasile Șova, Violeta Ivanov, Anatole Gorilă și ei cu case și apartamente de sute de metri pătrați.
Cei mai mulți dintre acești deputați au declarat însă ulterior presei că nu au avut intenția de a-și cumpăra apartamente în noul bloc, ci doar au vrut să își susțină colegii care nu au o locuință sau care locuiesc în cămine.

O problemă de morală

Galina Bostan, directorul Centrului de analiză și prevenire a corupției, susține că nu vede de ce deputații, care au un mandat de patru ani, trebuie să se bucure de un preț preferențial la procurarea apartamentelor în condițiile în care bugetarii trebuie să-și cumpere locuințe la prețul de piață. În plus, spune Bostan, terenul pe care va fi construit blocul este proprietate publică, iar agentul economic care va construi blocul va avea de câștigat din contul acestui lot primit gratuit. „Aici reducerea la apartamente se va face din contul terenului oferit gratuit. E o problemă de morală. Statul nu oferă și altor categorii de cetățeni astfel de privilegii”, susține expertul.

Mariana Rață



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

Hâncești-Silva: procurări de articole de birotică de l...

Întreprinderea de Stat Hâncești-Silva a procurat, în anii 2013 și 2014, rechizite de birou de la firma contabilei-șefe, Olesea Cibotaru. Procurările, în valoare de 63,8 mii de lei și 72,9 mii de lei au fost făcute fără organizarea concursurilor de achiziții publice. Iar contabila-șefă era atunci nu doar fondatoare, dar și administratoare a acestei firme. Acest fapt a fost descoperit de Curtea de Conturi, care a realizat un audit la Agenția de Stat Moldsilva pentru anul 2014. 

21 aprilie 2016
2097
Interese la vedere

Igor Dodon şi casele de bugetari

Candidatul socialist la actualele alegeri prezidențiale, Igor Dodon, care a deținut până acum doar funcții publice, locuiește într-un imobil de milioane în municipiul Chişinău, iar atunci când a fost întrebat de presă de unde a luat bani pentru casă, a răspuns că a fost ajutat de părinţi şi a luat un credit. Unii locuitori ai satului de baştină al acestuia, Sadova, raionul Călaraşi, spun că mișcarea banilor ar fi fost pe sens invers: Igor Dodon a fost cel care a ajutat la repararea și renovarea casei părintești. Candidatul socialist și mama sa au refuzat să comenteze aceste afirmaţii.

11 noiembrie 2016
4836
Interese la vedere

Conflict de interese care durează de cinci ani la Cuiză...

Deja de cinci ani în primăria din Cuizăuca, raionul Rezina, primarul Ion Țurcan o are în subordine pe sora sa, Feodora Teut, care ocupă funcția de contabil-șef. Deși Comisia Națională de Integritate (CNI) a constatat de două ori că alesul local admite un conflict de interese, primarul continuă să sfideze legea.

17 iulie 2016
2312
Interese la vedere

Funcţiile de asistent social şi de secretar al consiliu...

Svetlana Ivanova, secretarul consiliului local din comuna Grădiniţa, raionul Căuşeni, care deţine prin cumul şi funcţia de asistent social în localitate, a încălcat regimul juridic al incompatibilităţii. Verdictul a fost dat de membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI). Acum, funcţionarul public riscă să fie concediat de la locul de muncă de bază. Acesta afirmă că va contesta actul emis de CNI.

25 februarie 2014
2168
Interese la vedere

Un primar a divorţat pentru ca soţia sa să rămână în fu...

Primarul satului Donici, raionul Orhei, Serghei Guzun, a divorțat pentru a evita un conflict de interese. Soția sa, Iulia Guzun, este secretar al consiliului local din anul 2007, iar ca să evite situația de a o avea în subordine după ce a devenit primar, alesul a decis să divorțeze. Serghei Guzun a câștigat alegerile din turul doi, candidând din partea Partidului Democrat.

25 octombrie 2015
2909
Interese la vedere

Octavian Grama va acţiona în judectată CNI pentru defăi...

În şedinţa de astăzi, 24 octombrie 2013, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că viceministrul Sănătăţii, Octavian Grama, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Potrivit actului emis de CNI, oficialul a favorizat includerea în lista medicamentelor compensate de stat produsele unei firme în care soţia acestuia, Stella Grama, este directorul reprezentanţei din R. Moldova. Viceministrul Sănătăţii nu este de acord cu decizia Comisiei şi declară că va da în judecată instituţia pentru defăimare.

24 octombrie 2013
2358