”Chiar cu toată asistența externă masivă de care a avut parte (…) tot nu vedem ca ANI să ne uimească cu rezultate fulminante”

Problema cadrelor și comunicarea cu presa par ar fi, în prezent, cele mai grave probleme ale Autorității Naționale de Integritate (ANI), în opinia Cristinei Țărnă, expertă anticorupție, fostă directoarea adjunctă în cadrul Centrului Național Anticorupție.

”Pentru o instituție de prevenire, cum este ANI, mi se pare un act sinucigaș să nu vrei să lucrezi cu jurnaliștii, pentru că tot ei o să creeze curentul de opinie care în câțiva ani să o desființeze, la fel cum au desființat CNI”, a subliniat ea în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată.

De asemenea, experta pledează pentru existența a mai puține instituții anticorupție, dar care să fie mai eficiente și funcționale pe deplin, spre deosebire actuala ANI. În schimb, ar fi necesară instituirea unei instanțe specializate anticorupție, care să contribuie mai eficient la finalitatea cazurilor anchetate. Cristina Țărnă a vorbit și despre certificatele de integritate eliberate de ANI și lipsa de comunicare din partea instituției pe marginea acestui subiect. Experta a mai subliniat importanța unui lider puternic la conducerea ANI, care să dea dovadă de fermitate și să-și încurajeze angajații să examineze cazuri de rezonanță, prin care să câștige simpatia și încrederea populației.

Vă mulțumim că ați acceptat acest interviu. Vrem să discutăm despre sistemul de integritate al Republicii Moldova. Avem și o instituție specializată care se ocupă de acest domeniu – Autoritatea Națională de Integritate (ANI). În ultimii ani s-au produs mai multe schimbări instituționale și legislative, cu scopul declarat de a eficientiza acest sector și ca atribuțiile ANI să fie mai extinse și mai eficiente. Cum vedeți că s-au produs aceste schimbări?

În primul rând, ANI nu a fost reformată doar conform doleanțelor autorităților. Crearea ANI s-a produs prin reformarea Comisiei Naționale de Integritate. Și nu putem spune că a fost reformată ANI, deocamdată. De fapt, nu putem spune dacă a fost creată până la urmă, după un concurs care a durat mai mult de un an, aproape un an și jumătate, pentru funcția de președinte al ANI. De asemenea, încă nu s-a încheiat procesul de recrutare a inspectorilor de integritate. Nu putem să spunem că această instituție este perfect funcțională și ne bucură cu acea eficiență pe care am așteptat-o.

Eu nu știu care a fost exact scopul autorităților, dacă e să vorbim la modul sincer. Republica Moldova are parte de foarte multe condiționalități anticorupție de care depinde primirea asistenței din partea partenerilor de dezvoltare. Crearea ANI și eficientizarea acestui sistem de declararea a averilor și intereselor au făcut parte dintr-un pachet de condiționalități anticorupție la care autoritățile, vrând-nevrând, au trebuit să le facă față.

Dar eu întotdeauna am fost de părerea că Republica Moldova este o țară mult prea mică pentru atâtea autorități anticorupție și că ele sunt justificate într-un stat mare, cu zeci de milioane de cetățeni. Dar într-un stat ca R. Moldova, unde nu știu dacă mai avem 3 milioane de cetățeni, cu greu se justifică existența a trei autorități anticorupție specializate – ANI, CNA și Procuratura Anticorupție. După mine, ar fi fost suficiente două și, dacă ar fi fost să o creăm pe a treia, ar fi fost o instanță anticorupție, ca să avem o specializare, din momentul în care pornește oricare dintre procesele anticorupție, terminând cu ultimul cuvânt pe care-l are de spus un judecător. Or, la noi avem o specializare excesivă până când lucrurile ajung în instanța de judecată și acolo se cam împotmolesc pentru toată lumea.

După mine, ar fi fost bine, fie ca competențele actuale ale ANI să fie parte din mandatul CNA, fie ca mandatul CNA să fie împărțit între Procuratura Anticorupție și ANI, adică să avem o instituție de combatere și alta pur de prevenire. CNA și Procuratura Anticorupție au o activitate funcțională, pe când CNI și acum ANI se zbate pentru a fi funcțională, chiar cu toată asistența externă masivă de care a avut parte, inclusiv suportul din partea Băncii Mondiale pentru crearea sistemelor electronice, tot nu vedem să ia foc, să ne uimească cu rezultate fulminante. Deși, la nivel tehnologic au realizat foarte multe – e posibilă verificarea, colectarea automată a declarațiilor, cu cheile electronice. Sincer, mie îmi vine greu să înțeleg de ce lucrurile trenează.

Dacă să revin la gândul meu anterior, cred că ar fi fost mai logic ca ANI să facă parte din mandatul CNA, pentru că e o instituție funcțională de mai mulți ani. Sunt foarte multe obiecții la activitatea acesteia, la fel ca și la activitatea Procuraturii Anticorupție, dar eu cred că ar fi fost mai simplu să îmbunătățim acolo, decât să creăm ceva care trenează deja ani de zile.

Fosta CNI timp de 3-4 ani așa și nu a putut să se miște din loc și să ne impresioneze pe noi, ca public, cu anumite rezultate, până când a crăpat răbdarea și a fost creat ANI. Mie mi-e frică ANI să nu repete soarta CNI, pentru că deja sunt 2 ani de existentă, nu știu cât timp o să mai rabde publicul, încă un an, doi, poate. Într-adevăr, așteptările față de ANI sunt foarte mari.

Dar ANI nu funcționează, adică nu se ridică la așteptările publicului, din ce motive? Instrumentele care i-au fost date nu sunt suficiente sau factorul subiectiv, uman, este de vină?

Părerea mea profesională, subiectivă, este că, deși în R. Moldova sunt foarte mulți oameni capabili, totuși anticorupția este o specializare, integritatea este un domeniu nou. Noi nu prea avem cadre pregătite care să facă față unor asemenea sarcini. Fosta CNI s-a compus din foști angajați ai CNA, care s-a reformat din CCCEC în 2012. O bună parte nu s-a mai regăsit în noua structură și cei care nu au plecat la poliție sau în alte structuri, au fost recrutați. Și glumeam: dacă cei care nu au trecut de reformă sunt buni pentru CNI, de ce credeți că ăștia care sunt în CNA nu ar fi buni să preia funcțiile actuale ale acestei instituții? R. Moldova este prea mică pentru ca să ne așteptăm să avem atâtea cadre foarte bine pregătite în segmentul anticorupție. Era un lucru aproape evident că în afara structurilor care funcționează de mai mult timp deja nu prea există mari șanse să apară niște oameni pe care nu-i știe nimeni și să fie foarte buni.

Chiar mă gândeam care ar putea fi soluția pentru ANI pentru a-și recruta inspectorii de integritate, pentru care salariile, din câte înțeleg eu, nu sunt mici. Și totuși oamenii nu vin la concurs. Ori nu sunt interesați, ori nu sunt pregătiți. Decât să aștepți ani de zile, cred că ar fi fost mai simplu ca ANI să facă un acord de colaborare cu Institutul Național al Justiției sau cu vreo universitate, să organizeze niște testări psihologie și teste de inteligență, ca să-și acumuleze un anumit număr de persoane potrivite ca și caracter și nivel de inteligență, cu pregătirea juridică potrivită. Să facă niște cursuri intense de trei luni, în acest domeniu foarte îngust de specializare al ANI.

Eu cred că problema ANI, lăsând la o parte politicul, dacă există – nu vreau acum să fac nici un fel de speculații, lăsând la o parte legislația care știu că are carențe, ideea este că noi nici măcar nu am ajuns să vedem că ei, aplicând legislația au depistat carențe și cer să fie înlăturate. Cred că asta este etapa care încă va urma. Fiindcă în legislația cu privire la ANI există mai multe hibe care o să o facă ineficientă mai târziu, dar deocamdată de asta nu ne dăm seama. Lucrurile trebuie bine articulate, puse la punct, dar noi nici măcar nu suntem la etapa să vedem că ei întâmpină dificultăți în a aplica legea, că au succese sau poticniri. Ei nu pot crea o practică, atât timp cât nu au oameni, iar problema oamenilor era o problemă absolut previzibilă în Republica Moldova. Pornind de la concursul pentru conducerea ANI, la care toată lumea a fost uimită că a venit tot fosta conducere a CNI. Lumea se întreba de ce. Dar ce vedete cunoașteți în segmentul anticorupție care e straniu că nu au mers la concurs?

Cam la fel se întâmplă și la concursurile pentru inspectorii de integritate – vin foștii angajați ai CNI, din câte vedem. Dar din 46 de posturi vacante, abia 9 au fost angajați.

Ei nu au de unde să vină. Cei din fosta CNI cel puțin au preluat o anumită memorie instituțională, cu bune și cu rele, dar a fost ceva măcar. Poate că ar fi fost mai bine să nu fie desființat acel CNI, dar să fie îmbunătățit.

În prezent, însă, problema ANI ține de resurse umane, astfel încât ei nu pot crea nicio practică și dacă nu există o practică, nu ne putem da seama dacă mai au probleme și de alt gen – că nu le ajung bani, că nu e bună legea. Lucrurile nu se întâmplă, pentru că nu are cine să facă așa încât lucrurile să se întâmple în această instituție.

Ceea ce se întâmplă la ANI, din ce vedem din comunicatele de presă, au fost niște acte de constatare în privința mai multor consilieri. Am observat că ANI se axează pe situațiile de incompatibilitate în care se află mai mulți consilieri, ei fiind angajați și în alte structuri ale autorităților locale. Deocamdată, cazuri mai răsunătoare nu vedem.

După mine, e bine că încearcă să se creeze măcar o practică. Nu contează că încep de la nivelul consilierilor sau de la cel al autorităților centrale. Aici am putea presupune că există anumite interferențe de ordin politic, dar nu poate nimeni să spună cu certitudine că există, din momentul în care nu este probat. Eu aș vrea să le dau o probă de bună credință. E clar că este instituție tânără și care încearcă de-abia să se pună pe picioare și în aceste condiții este greu să te iei de piept cu rechinii, pentru că riști să fii mâncat înainte ca să apuci să te pui pe picioare. E foarte simplu să-i criticăm, e mai greu să fim acolo, pe interior și să încercăm să facem față acelor probleme. Până la urmă, e un act de curaj să vrei să fii într-o instituție în care puțini vor să fie.

Probabil, un lider foarte puternic, care e gata să apere independența angajaților săi, să fie foarte vocal, ar da o undă și pe interiorul instituției. Nu vreau să fiu critică, dar cred că e cel mai bine ca conducerea ANI să devină mult mai vocală, mult mai prezentă în spațiul public, o persoană în care jurnaliștii ar putea să aibă încredere, fiindcă e o instituție care depinde în mare parte de comunicarea cu presa, în condițiile în care în R. Moldova s-a dezvoltat jurnalismul de investigație, se fac multe investigații despre averile, conflictele de interese ale demnitarilor de diferite ranguri. ANI ar trebui să fie foarte receptivă.

Exact asta pare să fie o problemă. Portalul Moldova Curată a sesizat că există o problemă în ceea ce ține de transparența acestei instituții. Solicitările de informații adresate ANI sunt catalogate ca petiții și se cer foarte multe formalități pentru a se răspunde la ele. Asociația Presei Independente, care gestionează Moldova Curată, se află într-un proces de judecată cu ANI pe acest motiv.

E un semn că a pornit cu piciorul greșit această instituție. E foarte simplu pentru o instituție care nu are nicio reputație să-și creeze reputația de la zero, dar e mult mai complicat dacă mai întâi și-a făcut o imagine negativă sau a dezamăgit înainte ca să facă ceva. Cam așa a făcut și CNI, cam asta vedem și la ANI. Să eviți jurnaliștii, să crezi că o să poți să te ascunzi de ei, să crezi că o să-ți poți desfășura activitatea și să te bucuri de un sprijin public, fără să conlucrezi cu jurnaliștii, mai ales cei de investigație, care se așteaptă ca ANI să preia investigațiile lor să le dea o finalitate legală scontată… Dacă ar fi de acord să lucreze la celălalt capăt al firului cu jurnaliștii, ar avea șanse ca într-un timp foarte scurt să devină o instituție îndrăgită de presă și, prin urmare, de public, deoarece opinia publică e formată de presă. Dacă e să enumerăm problemele pe care le are ANI acum, după problema cadrelor ar fi problema de comunicare cu presa, pentru că se poziționează ca instituție închisă în raport cu presa.

Dar e dacă să ne amintim ce spuneau autoritățile din cadrul Ministerului Justiției, în perioada de reformă, când se discutau aceste proiecte de legi, cam asta și ni se promitea – că ANI nu trebuie să fie instituția care vorbește prea mult cu jurnaliștii.

Chiar fostul ministru al Justiției spunea că presa nu ar fi o sursă din care ANI ar urma să se autosesizeze.

Și șefa ANI provine tot din Ministerul Justiției. Nu neapărat voiam să arăt cu degetul la fostul ministru al Justiției, doar că exista în minister această viziune. Nu știu în ce măsură șefa ANI o împărtășea, dar ea provine dintr-o instituție care lăsa de înțeles că nu este presa cea cu care ar trebui să se conlucreze. După mine, e o poziție greșită. Nicăieri în lume autoritățile care verifică declarațiile de avere și conflictele de interese nu au succes dacă nu conlucrează cu presa. Poate să comunice mai puțin instituțiile care instrumentează dosare penale, fiindcă este secretul anchetei, dar în dosarele de corupție oricum nivelul de vizibilitate și comunicare trebuie să fie mai mare. Pentru o instituție de prevenire, cum este ANI, mi se pare un act sinucigaș să nu vrei să lucrezi cu jurnaliștii, pentru că tot ei o să creeze curentul de opinie care în câțiva ani să o desființeze, la fel cum au desființa CNI.

O situație recentă, în care probabil nu s-a comunicat eficient din partea ANI, a fost cea cu certificatele de integritate. Publicul avea niște așteptări de la aceste certificate, dar ANI nu a explicat foarte exact în ce constau ele, astfel că au apărut nemulțumiri și o imagine nu prea bună pentru ANI.

Și, din păcate, a compromis însăși instituția acestor certificate de integritate. Pentru că ideea nu este rea, este chiar foarte bună, dar în aceste condiții, aceste reacții erau previzibile. Încă eram la CNA când apăruseră discuțiile despre aceste certificate. Ideea a apărut pentru că CNA elibera caziere de integritate în rezultatul testelor de integritate. La angajarea la serviciu angajatorul solicita de la CNA să afle dacă persoana a fost supusă testului de integritate, pentru că există o restricție de cinci ani privind angajarea în sectorul public. Așa a apărut ideea în Parlament ca și ANI să elibereze certificate de integritate, care să informeze despre situațiile pe care le constată ei – incompatibilități, conflicte de interese, averi nedeclarate etc. ANI poate să aplice și sancțiuni și unele persoane pot avea interdicție de a ocupa funcții publice o perioadă de timp. E logic să nu-i permiți unui om care are asemenea restricții impuse prin decizii definitive ale instanțelor de judecată, de ce să-i dai voie omului să candideze, să ajungă în Parlament și apoi să nu știi ce să faci cu el? E logic ca autoritățile electorale să nu le permită accesul în cursa electorală, dacă nu au dreptul să ocupe o funcție publică.

Dar era nevoie și de un certificat suplimentar, eliberat de ANI, care să confirme acest lucru?

Ceea ce spuneam eu e că, prin ce s-au compromis ei e că certificatele de integritate au fost introduse într-o perioadă în care ANI nu avea nicio practică creată. ANI până în prezent nu și-a angajat toți inspectorii de integritate și are foarte puține acte de constatare, majoritatea probabil sunt în instanțe de judecată și nu există decizii definitive. Practic, ANI ar trebui să elibereze certificate de integritate ”în alb” și nici nu poate fi altfel, deoarece nu au practică, nu au un număr de cazuri care să facă diferența pentru un procent oricât de mic al candidaților.

Dar ei tocmai asta nu au explicat publicului.

Exact la asta mă gândeam și eu când am văzut că s-a făcut mare tam-tam cu faptul că o să fie eliberate certificate de integritate, se promitea că oameni de calitate, cu integritate vor accede în Parlament. Sună bine, însă dezamăgirea era evident că urma imediat după colț. Și nu înseamnă că toți care au primit acces să candideze nu au probleme de integritate, ci sunt cei în privința cărora ANI nu a putut să constate nimic. Eu sper să nu fie anulate aceste certificate de integritate și sper ca ele să devină importante măcar pentru următorul scrutin. Dar pentru scrutinul din 2019 era absolut previzibil că aceste certificate de integritate sunt, ca și cum, inutile. E bine că există la nivel legislativ această prevedere și că există posibilități tehnice prevăzute. Dar la modul practic, cetățenii nu înțeleg cum persoane în privința cărora presa a scris foarte multe sau în privința cărora există procese de judecată, cărora li se aduc învinuiri foarte grave chiar de către procurori, persoane care chiar și-au recunoscut vina, ei nu înțeleg de ce aceste persoane primesc certificatele de integritate. Și ANI este pusă în situația absolut stupidă, penibilă pentru o instituție de integritate, să spună că aceste persoane au integritate. Dar, în lipsa unor explicații, atunci când pui ANI să elibereze aceste certificate, știind că nimeni nu o să aibă probleme cu certificatele de integritate, pur și simplu, se creează o iritare a opiniei publice în raport cu o noțiune pozitivă, cum este ”integritatea”. După CNI avem și ANI, unde cuvântul ”integritate” din denumirea lor deja devine mai puțin valoros, din păcate. O spun cu durere, fiindcă sunt autorul Legii integrității, țin foarte mult la a crea conceptul de integritate pentru Republica Moldova. Eu înțeleg că se devalorizează această noțiune, prin certificatul de integritate inclusiv, care nu a împiedicat pe nimeni deocamdată să acceadă în cursa electorală.

Din datele prezentat de ANI reiese că din peste 1000 de certificate eliberate, doar 6 erau cu unele mențiuni care ar fi putut să nu permită înscrierea în cursa electorală.

Apropo, ar trebui de verificat dacă acele mențiuni au fost de natură să împiedice înscrierea în cursa electorală. După cum spuneam, doar un procent infim ar putea fi împiedicați să candideze. Pentru asta trebuie să existe o practică care să fie făcută în baza unei selecții de cazuri importante pentru public. De asta nu poți să te închizi în fața comunicării cu presa. Dacă ANI refuză să lucreze pe cazurile pe care i le pune pe masă presa, atunci nici presa nu o să dea rezonanța pe care și-o dorește ANI acelor cazuri pe care ei se pronunță. Este o instituție care depinde cel mai mult de conlucrarea cu presa și trebuie să se autosesizeze din toate tipurile de presă, și care place, și care nu place.

Vreau să facem o scurtă privire înapoi la perioada când avea loc transformarea de la CNI la ANI. În august 2016 s-a oprit activitatea fostei CNI, până la începutul anului 2018, când a fost aleasă conducerea ANI. A fost o perioadă foarte lungă...

În care oamenii își primeau salariile și nu făceau nimic....

Legislația nu a prevăzut nimic pentru această perioadă. A influențat cumva această perioadă de inactivitate viitoarea activitate a ANI? Trebuia reglementată diferit, așa încât să nu existe acest gol?

De asta la acea vreme eu eram printre puținii adepți ai viziunii pe care v-am împărtășit-o că, dacă CNI s-a compromis, o soluție bună ar fi fost ca aceste funcții să treacă la CNA. Era o instituție care deja lucra și putea să preia aceste funcții din prima zi, fără a crea acest gol mai mult decât câteva luni ca să pună lucrurile pe roate, atunci nu am fi avut o întrerupere în procesul de verificare a declarațiilor. Era clar că urma o întrerupere de cel puțin un an, doi și când vorbim de declararea averilor, multe lucruri se pot întâmpla. Orice lucruri stranii și bizare cam poți spune că s-au întâmplat într-o perioadă care a fost în afara oricărui control.

Până să înceapă să funcționeze ANI, a fost, dacă vă amintiți, o încercare eșuată de amnistie fiscală și liberalizare a capitalurilor, după care a urmat una cu succes, care se asigură că instituții precum ANI și ARBI o să aibă dificultăți în a arăta că cineva acumulat ceva ilegal într-o anumită perioadă. ANI este într-o situație obiectiv dificilă în a identifica lucruri cu adevărat impresionante pentru opinia publică, chiar dacă s-ar dori acest lucru. Pentru că a existat această ruptură de timp.

Dacă trebuia reglementat diferit? În dispozițiile finale și tranzitorii ale legii privind ANI scria că președintele CNI asigură interimatul până la numirea noului  președinte al ANI. Nu știu de ce, dar s-a înțeles că nimeni nu trebuie să facă nimic în această perioadă de interimat, nimeni nu mai verifică nimic, doar se primesc salarii. Probabil că era o chestiune de interpretare subiectivă care a fost făcută la acel moment de către conducerea CNI și membrii CNI. Cred că a fost nu doar o problemă de legislație, dar și o problemă de interpretare a legii. Țin minte că zicea fostul președinte al CNI că el nu poate pune în aplicare noua lege despre ANI pentru că el e numit la CNI și a lucrat în baza legii CNI, iar legea privind CNI nu mai este, pentru că a fost înlocuită. Modalitatea asta de lucru poți s-o abordezi oricând nu vrei să faci ceva. Oricând poți să spui că ceva nu-ți este clar sau ceva nu-ți ajunge. Într-o instituție anticorupție sunt posibile două abordări: ori vrei să faci ceva, ori nu. Dacă vrei să faci ceva, găsești argumente de ce poți să faci lucrul ăsta. Când o instituție anticorupție este asertivă și merge înainte, chiar dacă întâmpină critici, ea se bucură neapărat de susținere publică și atunci este foarte complicat să o oprești. Dacă o instituție anticorupție nu vrea și caută motive de ce nu poate să facă ceva, întotdeauna o să găsească aceste motive. Cam asta a fost și soarta CNI, care putea să facă mai multe, chiar cu acea lege pe care o avea, cu toate problemele care existau în organizare. Se putea face mai mult, dacă se dorea într-adevăr să se meargă înainte. Sper că noul ANI, care a preluat mai mulți din foștii angajați ai CNI, nu a preluat și această filosofie că mai bine căutăm motive de ce nu facem, decât să găsim motive de ce să facem ca lucrurile să se întâmple. Am o părere oricum mai bună despre ANI, pentru că reprezentanții ei au parte de foarte mult sprijin din partea partenerilor de dezvoltare, legea lor este mult mai bună, mai sofisticată. Au mai multe premise pozitive pentru a reuși. Mai departe totul depinde de oameni și filosofia pe care o îmbrățișează acești oameni.

Vă mulțumim.

Natalia Enache