Din Avdarma vor să ajungă în Adunarea Populară din Găgăuzia doi candidați: o directoare de liceu și un pădurar

Alegeri in AP din UTAG 24 octombrie 2016 1845
Elena Caramit în cadrul unei competiții sportive din localitate

La 20 noiembrie curent, voturile celor peste două mii de alegători din satul Avdarma (circumscripția nr. 11) din raionul Comrat vor fi împărțite între pădurarul Ivan Trandafilov și directoarea de liceu Elena Caramit. La alegerile în Adunarea Populară de la Comrat, Trandafilov este înaintat de socialiști, în timp ce Caramit s-a înscris în cursa electorală în calitate de candidat independent.



Candidata Caramit deține doar funcții de conducere

Ivan Trandafilov

Elena Caramit, directoarea Liceului Teoretic “Dmitri Celenghir” din localitate, are 41 de ani și conduce și clubul de tenis ”Avdarma”. Anul trecut ea a candidat și la locale, tot ca independent. Acum, Elena Caramit este consilier local în Avdarma. Deși de doi ani este președinta clubului de tenis din localitate, ea nu indică în declarația de avere depusă la Comisia Electorală Centrală din Comrat că ar avea vreun onorariu din această poziție, iar pentru Moldova Curată a declarat că nu este remunerată pentru funcția de președintă.

În actul depus la CEC din Găgăuzia, Elena Caramit declară că în anul 2015 a obținut un venit de la locul de muncă de bază de peste 93 de mii de lei, iar din activitatea prin cumul – circa 29 de mii de lei, fără a indica unde mai activează. Pentru Moldova Curată, candidata a precizat că acest venit l-a obținut în calitatea de fondatoare a Organizației neguvernamentale ”Cunoștințe, Studii, Educație”. Pentru participarea la ședințele consiliului local, Elena Caramit a ridicat indemnizații de peste 2800 de lei.

Candidata mai menționează în declarația de avere o casă de locuit și un teren agricol în satul Avdarma. Soțul său este titularul unui microbus de model Ford Tranzit.

Din pădure în Legislativ

Ivan Trandafilov (60 de ani) este al doilea candidat care pretinde la funcția de deputat din partea satului Avdarma. Mecanic de profesie, în prezent Trandafilov este pădurar, fiind angajatul Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Comrat. Este înscris în lista electorală pe listele Partidului Socialiștilor. El declară că majoritatea deputaților din Adunarea Populară de la Comrat au ajuns acolo doar pentru a-și apăra și promova propriile afaceri și că, odată veniți în Legislativ, au uitat de cei care i-au ales. ”Eu nu am afaceri, sunt pădurar. Venitul meu este doar din salariu. De aceea, când ajung acolo, mă voi gândi la popor”, a menționat Trandafilor.

Într-adevăr, potrivit Camerei Înregistrării de Stat, pe numele acestuia nu este înregistrată nici o firmă. Socialistul declară că în perioada anilor 2014-2015 a obținut din salariu un venit total de 60 de mii de lei, ceea ce ar însemna peste 1400 de lei lunar.

Trandafilov indică faptul că deține o casă de locuit în satul Avdarma, dar și două terenuri agricole, aflate tot în această localitate. El este proprietarul unui autoturism scump, un BMW Seria 5, și al unui Ford Sierra. Pădurarul a explicat că autoturismele datează din anii 90.

Ivan Trandafilor nu este singurul pădurar care vrea să devină deputat. În anul 2012, din partea satului Avdarma a candidat un coleg de-al său, pădurarul Ivan Carainani, propus de către comuniști. Acesta însă a pierdut bătălia în fața contracandidatului său, Alexandr Dinjos, care este medic veterinar și directorul Gospodăriei Țărănești “Asmut aaci”.

Acum în această localitate sunt înregistrați circa două mii de alegători care vor decide la 20 noiembrie cine îi va reprezenta în Legislativul de la Comrat.

În satul Avdarma, circa 95 la sută dintre locuitori sunt de etnie găgăuză, fiid urmați de ruși și ucraineni.

Menționăm că potrivit Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) în componența acesteia intră localităţile în care găgăuzii constituie mai mult de 50 procente din populaţie. Includerea localităţilor în componenţa Găgăuziei are loc în baza rezultatelor referendumului local, efectuat în fiecare localitate.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Alegeri in AP din UTAG

Un deputat, o funcționară și o profesoară candidează în...

Trei candidați s-au înscris în cursa pentru un mandat de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) în circumscripția nr 32, Cotovscoe. La fel ca și în celelalte regiuni, majoritatea candidaților nu reprezintă partide politice, venind în fața alegătorilor ca independenți. Asta deși, indirect, sunt sau au fost susținuți de entități politice.

15 noiembrie 2016
1986
Alegeri in AP din UTAG

Pentru Etulia se bat doi antreprenori în agricultură: u...

Din partea satului Etulia, raionul Vulcăneşti (circumscripţia nr. 20) doi oameni de afaceri în domeniul agriculturii: un candidat socialist şi unul independent, își doresc fotoliul de deputat în Adunarea Populară din autonomia găgăuză. Deşi vrea să ajungă într-o funcţie publică, socialistul Afanasii Uzun nu vrea să vorbească despre veniturile sale.

12 noiembrie 2016
1654
Alegeri in AP din UTAG

Cel mai în vârstă deputat din APG candidează pentru al...

Actualul deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) din partea circumscripției nr. 34 Svetlîi, mun. Comrat, Piotr Ceavdarî, în vârstă de 66 de ani, candidează pentru al patrulea mandat. El spune că o face la rugăminte lui „Igor Nicolaevici” (Dodon - n. r.), iar unii contracandidați îl acuză că ar folosi resursele administrative în campanie. Oponenții săi sunt fostul consilier al ex-bașcanului al Găgăuziei, Mihail Formuzal, Vasilii Torlac, un bugetar de la Inspecția Financiară, Victor Ponomari, și un lăcătuș, Ruslan Unilovschi.

16 noiembrie 2016
2051
Alegeri in AP din UTAG

Mai mulți oameni de afaceri au trecut în turul doi și v...

La Ceadîr-Lunga, în circumscripția numărul 6, în turul doi al alegerilor pentru funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei, unul dintre cei doi candidați care au trecut în turul al doilea este Serghei Goncear, un om de afaceri înaintat de Partidul Socialiștilor. În primul tur, el s-a clasat pe locul doi, cu 523 de voturi, iar cele mai multe voturi – 981, le-a acumulat candidatul Gheorghii Leiciu.

02 decembrie 2016
3837
Alegeri in AP din UTAG

Candidați cu afaceri, dar cu venituri mici, la Chirsova

Până la momentul actual, în cursa pentru fotoliul de deputat în autonomia găgăuză, legislatura a șasea, din partea circumscripţiei Chirsova, nr. 26, s-au înscris cinci candidaţi: Stepan Sarioglo, felcer-narcolog la Policlinica din Comrat, Constantin Fucidji, om de afaceri, Vasilii Neicovcen, manager vânzări, Stepan Piron, economist, şi Victor Radov, inginer-electrician în cadrul companiei Union Fenosa. Unii dintre ei dețin afaceri, dar în calitate de venituri indică doar câteva mii de lei din salarii.

21 octombrie 2016
2185
Alegeri in AP din UTAG

Vicepreşedintele APG candidează pentru un nou mandat. O...

În circumscripția nr. 3 din Comrat doi candidați aspiră la fotoliul de deputat: Alexandru Tarnavschi, care ocupă la momentul actual funcția de vicepreședinte al Adunării Populare a Găgăuziei (APG), și Vasilii Vornicov, lector la Universitatea de Stat din Comrat, membru al Partidului Socialiștilor.

14 noiembrie 2016
2100