Doar un ministru în exerciţiu şi-a făcut publică averea
Până la 31 martie 2013, funcţionarii publici şi alte persoane cu funcţii înalte trebuie să-şi declare veniturile şi proprietăţile pentru anul trecut. Deşi noile prevederi legale nu-i obligă pe funcţionarii şi demnitarii publici să-şi facă publice averile, până la 28 martie 2013, doar ministrul în exerciţiu al Justiţiei, Oleg Efrim, şi-a plasat pe pagina web a ministerului unde activează declaraţia de venituri şi proprietate şi pe cea de interese pentru anul trecut. Pe site-ul Ministerului Educaţiei am găsit şi declaraţia de avere a ministrului în exerciţiu Maia Sandu, dar aceasta se referă doar la prima jumătate a anului 2012, adică până la numirea sa în funcţie.
Efrim – teren, apartament şi maşină
Astfel, potrivit declaraţiei lui Oleg Efrim (plasată pe www.justice.gov.md), acesta a încasat în anul 2012 circa 132 de mii de lei de la locul de muncă. În document mai este specificat faptul că oficialul are în proprietate un teren de 15 ari în satul Corneşti, raionul Ungheni, şi un apartament în Chişinău de circa 93 de metri pătraţi. Totodată, ministrul în exrciţiu al Justiţiei mai are un autotursm fabricat în 2007 în valoare de circa 290 de mii lei. Deşi ministrul notează în declaraţia din 2012 că maşina ar fi dobândit-o în anul 2010, apartamentul – în anul 2009, iar terenul din Corneşti - în anul 1996, aceste bunuri nu au fost indicate şi în declaraţia de venituri şi proprietate pentru anul 2011 (www.justice.gov.md). Menţionăm că Oleg Efrim şi-a făcut publică pe site şi declaraţia de interese personale pentru anul 2012 (www.justice.gov.md).
Maia Sandu, declaraţie pe jumătate de an
Declaraţia ministrei Educaţiei, Maia Sandu, făcută publică pe pagina web a instituţiei, a fost completată la 24 iulie 2012, ziua când a fost desemnată în funcţie. Până a fi în componenţa Guvernului, Maia Sandu a încasat în primele şapte luni ale anului 2012 un venit de 70 de mii de dolari, fiind consilier al Directorului Executiv al Băncii Mondiale în Washington DC, SUA. În declaraţia completată în luna iulie a anului trecut, ministra a specificat că este titulara unui apartament de circa 75 de metri pătraţi în Chişinău (www.gov.md),
Toţi demnitarii cu funcţii înalte trebuie să-şi scoată averea la vedere
„Pe paginile web a instituţiilor publice trebuie să fie plasate declaraţiile de avere ale persoanelor cu funcţii de conducere”, este de părere Ianina Spinei, expert al Organizaţiei „Transparency International Moldova”. Potrivit sursei citate, deşi Legea nr.1264 din 19.07.2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere, nu prevede ca persoanele vizate în lege să-şi facă publice averile, există totuşi o hotărâre de Guvern care le impune pe acestea să-şi scoată averile la vedere. „Este vorba de Hotărârea nr.188 din 4 aprilie 2012 privind paginile oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în reţeaua de internet care prevede că „declaraţia cu privire la venituri şi proprietate a conducerii autorităţii administraţiei publice va fi publicată pe pagina-web oficială a autorităţii administraţiei publice în funcţie de specificul activităţii acesteia…”. Aşadar, persoanele cu funcţii publice, mai ales cele de la conducerea unei instituţii de stat, sunt obligate să-şi facă publice averile, respectând prevederile acestei Hotărâri”, zice Ianina Spinei.
De menţionat faptul că nici pe site-ul Comisiei Naţionale de Integritate nu este plasată nicio declaraţie de avere a vreunui demnitar, deşi instituţia este obligată să le plaseze în decurs de o lună de la recepţionarea lor şi să asigure accesul publicului la declaraţiile de avere şi de interese ale funcţionarilor.
Lilia Zaharia, Asociaţia Presei Independente
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Misterul mașinilor șefului Direcției Educație Buiucani
Șeful Direcției Educaţie Buiucani, municipiul Chișinău, Ion Vrânceanu, care deține această funcție din 1997, se plimbă cu un automobil Toyota Land Cruiser produs în anul 2008 și locuiește într-o casă impunătoare la Durlești, a cărei valoare este de aproape un milion de lei. Cel puțin așa reiese din declarația sa de avere depusă pentru anul 2013. Asta chiar dacă salariul său abia de a ajuns anul trecut la 7 mii de lei lunar, iar în anul 2012 a fost și mai mic. Declarațiile sale de avere depuse pentru ultimii doi ani sunt pline de mistere. Unul dintre ele este faptul că bugetarul a vândut o mașină Toyota Rav 4 cu 9 mii de lei!
Judecătorul Sergiu Arnăut a depus, contrar legii, două...
Judecătorul Curții de Apel Chișinău, Sergiu Arnăut, care locuiește împreună cu fosta soție într-un palat trecut în acte pe numele acesteia, a depus pentru anul 2012 două declarații de avere. Ambele au fost publicate pe site-ul Comisiei Naționale de Integritate (CNI) și au fost completate la o distanță de aproape o lună una de alta. Singura diferență dintre ele este că din prima lipsește pensia magistratului de 4500 de lei/lună. Un alt paradox este că în ambele declarații judecătorul scrie că a dobândit în 2012 un imobil printr-o donație efectuată un an mai târziu, adică în anul 2013.
Deputatul Petrenco, dat pe mâna Procuraturii Anticorupţ...
Grigore Petrenco nu a indicat în declaraţia de avere pentru anul 2012 toate bunurile pe care le deţine, iar în declaraţia de interese personale nu a menţionat faptul că este vicepreşedintele unei organizaţii internaţionale. Aceasta este concluzia membrilor Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) care au emis, la mijlocul lunii curente, un act de constatare pe numele deputatului. Petrenco însă nu este de acord cu decizia CNI şi afirmă că va contesta în instanţă actul emis de membrii acestei Comisii.
Bănăruc și Muruianu, cu averile „curate”
După un control ce a durat mai multe luni, Comisia Națională de Integritate (CNI) a ajuns la concluzia că atât secretarul adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc, cât și fostul președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Muruianu, au declarațiile de avere în ordine.
Muruianu își construiește castel
Fostul președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Muruianu, nu rămâne în urma foștilor săi subalterni și își construiește un castel de toată frumusețea într-un cartier select din sectorul Buiucani al capitalei. În acte, casa aparține fiicei magistratului, vecinii însă afirmă că de construcție se ocupă judecătorul.
Silvia Volosatâi ar putea fi verificată de Procuratură...
Comisia Națională de Integritate (CNI) a constatat că șefa Direcției construcții capitale din cadrul Ministerul Sănătății, Silvia Volosatâi, ar fi comis fals în declarația de avere. CNI s-a autosesizat în urma unui articol publicat pe Moldova Curată și a demarat un control. Joi, 18 decembrie, CNI a examinat rezultatele controlului și a decis să trimită dosarul la Procuratura Generală. Astfel, procurorii urmează să verifice acțiunile Silviei Volosatâi pentru a vedea dacă acestea se încadrează în art. 352 Cod Penal (fals în declarații).
