Viceminiștri fără locuințe, verificați astăzi de Comisia Națională de Integritate
Declarațiile de avere pentru anul 2012 depuse de șapte viceminiștri și de câțiva angajați ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare vor fi discutate astăzi, 8 mai, în carul ședinței Comisiei Naționale de Integritate (CNI). Membrii CNI au decis să examineze declarațiile viceminiștrilor după ce Moldova Curată a publicat un articol în care am arătat că oficialii nu au indicat nicio locuință în actele completate în anul 2013.
Cei șapte viceminiştri, care, potrivit declarațiilor de avere pentru anul 2012, nu dețineau case sau apartamente, sunt: Veaceslav Ceban de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Iulian Groza de la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), Dumitru Godoroja de la Ministerul Economiei, Igor Şarov de la Ministerul Culturii, Svetlana Cotelea de la Ministerul Sănătăţii şi viceminiştrii Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (MTIC), Vitalie Tarlev şi Vitalie Ciolac. Aceștia au declarat anterior că închiriază locuințe sau stau în apartamentele părinților.
O altă situație care a ajuns în vizorul CNI în urma materialelor de pe Moldova Curată este cea de la Direcţia pentru Statistică din raionul Ocniţa. În materialul „Mama este şefa fiicei” relatam despre un eventual conflict de interese în cadrul Direcției. Această instituţie este condusă de Liudmila Patîca, iar fiica ei, Iana Patîca, a fost angajată în luna decembrie 2012 ca specialist principal în cadrul direcţiei.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, CNI va decide inițierea controalelor pe numele a șapte angajați ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare (DIP). Aceștia sunt: Petru Bârcă, Adrian Burduja, Ana Druță, Iurie Vacari, Liuba Jignea, Serghei Țurcanu, Veaceslav Zabolotnîi. Vor fi verificați, de asemenea, doi foști angajați ai DIP: Marin Lisî și Igor Druță. Toți sunt bănuiți că ar fi încălcat regimul juridic al declarării veniturilor și proprietății pentru anul 2012.
De încălcarea regimului incompatibilităților este bănuit primarul satului Pereni din raionul Rezina, Dumitru Marchitan, și Ion Vrabie, viceprimar al satului Hârbovăț, raionul Anenii Noi.
Tot astăzi CNI va face publice și rezultatele controalelor făcute în privința fostului şef de secţie în cadrul Direcţiei Misiuni Speciale a MAI, Iurie Catană, dar și a lui Ștefan Urâtu, vicepreședinte al Comisiei Electorale Centrale. Ei sunt bănuiți de încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății, pe perioada anului 2012.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Un dosar penal pornit în baza controlului CNI a ajuns î...
Urmărirea penală pe numele Silviei Volosatâi pentru fals în declarația de avere, pornită de Procuratura Anticorupție în baza faptelor descrise într-un articol de pe Moldova Curată, a fost finalizată, iar dosarul a ajuns în instanță.
Cine dintre funcționarii-bugetari cu locuințe de lux ar...
Noul impozit pe avere, introdus prin Legea nr. 138 din 16 iunie 2016, care presupune achitarea unei taxe de 0,8 % pentru deținerea caselor cu suprafața mai mare de 120 de metri pătrați și valoarea cadastrală de peste 1, 5 milioane de lei, îi va pune la cheltuială și pe mulți bugetari. Este vorba despre judecători, procurori sau angajați din administrațiile locală și centrală, care și-au construit case scumpe. Noua reglementare îi va face să scoată din buzunar în jur de 12 mii de lei, adică o sumă mai mare decât un salariu lunar de-al lor, ca să plătească impozitul pe avere. În baza investigațiilor jurnalistice publicate în ultimii ani în presa autohtonă, Moldova Curată a întocmit o listă a funcționarilor care sunt potențiali plătitori de impozit pe avere.
Soția ministrului Justiției și-a vândut cu 4 milioane d...
Soția ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, Maria Cebotari, și-a vândut cota-parte din compania aeriană Fly One cu 4 milioane de lei sau aproximativ 200 de mii de euro. Datele apar în declarația de avere și interese personale pentru anul 2016 a ministrului Justiției. Maria Cebotari avea în cadrul SRL Fly One o cotă de 40 la sută, iar valoarea de cumpărare era de 200 de mii de lei, potrivit declarației de venituri și proprietăți a demnitarului făcută pentru anul 2015. Solicitat de Moldova Curată, Vladimir Cebotari a precizat că valoarea cotei deținute a crescut pentru că s-au mai făcut investiții, a fost mărit capitalul social. ”Capitalizare pe asta nu am făcut, nu vă faceți griji”, a precizat ministrul.
Deputatul care dăruiește firme în Romania
Deputatul democrat Corneliu Dudnic, care a venit în Parlament în iulie 2015, după ce Vlad Plahotniuc și-a depus mandatul, a rămas anul trecut fără afacerea sa din România. El deține acolo o firmă specializată în transportul rutier de mărfuri, „Nik Trade Company”, înregistrată în anul 2008, cu sediul la Constanța. Potrivit informației din catalogul „Pagini aurii” din România, la sfârșitul anului 2015 compania avea 11 angajați. Capitalul subscris al firmei era 200 de lei românești, iar cifra de afaceri, la 31 decembrie 2015, a fost de 2 114 286 lei românești.
Deputatul Petrenco, dat pe mâna Procuraturii Anticorupţ...
Grigore Petrenco nu a indicat în declaraţia de avere pentru anul 2012 toate bunurile pe care le deţine, iar în declaraţia de interese personale nu a menţionat faptul că este vicepreşedintele unei organizaţii internaţionale. Aceasta este concluzia membrilor Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) care au emis, la mijlocul lunii curente, un act de constatare pe numele deputatului. Petrenco însă nu este de acord cu decizia CNI şi afirmă că va contesta în instanţă actul emis de membrii acestei Comisii.
Președintele Comisiei Electorale Centrale are averi în...
Președintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a ajuns în vizorul Comisiei Naționale de Integritate (CNI). Acum o săptămână, CNI a inițiat o procedură de control cu privire la încălcarea regimului juridic privind declararea veniturilor și proprietății de către Ciocan, acuzat anterior de presă că ar fi tăinuit o casă de vacanță pe care o are în România și cota de acțiuni într-o companie deschisă la București. Ciocan afirmă că are inima împăcată, pentru că a indicat în declarația sa de venit tot ce deține.
