Dosarul licitațiilor trucate la DETS Buiucani: în timp ce o inculpată a încheiat acord de recunoaștere a vinei, o firmă câștigă la greu contracte cu statul. Detalii din rechizitoriu
Firma „Lovis Angro”, al cărui administrator este inculpat în unul dintre dosarele licitațiilor trucate în grădinițele din Chișinău, pare să aibă cel mai rodnic an la capitolul contracte cu statul. Faptul că administratorul Lilian Sofrone este judecat în prezent pentru complicitate la o schemă de fraudare a licitațiilor la Direcția Educației Buiucani nu servește drept temei pentru includerea companiei în lista de interdicții a Agenției Achiziții Publice. De asemenea, în mod paradoxal, acest fapt nu îi pune în gardă pe șefii instituțiilor de stat care organizează licitații și aleg drept câștigătoare anume această firmă. O altă companie care figurează în acest dosar, „Crinic Grup”, la fel nu este inclusă în lista de interdicții, dar nici nu are în ultimul timp licitații câștigate la stat.
La Direcția Educație, Tineret și Sport (DETS) a sectorului Buiucani, acolo unde a fost pusă în aplicare una dintre schemele de fraudare, firma „Lovis Angro” nu mai participă la licitații, ne-a spus Veronica Solomițchi, șefă interimară a Direcției. În schimb, firma obține contracte grase la alte instituții. Cel mai recent contract obținut (la data de 10 octombrie 2017) a fost cu Spitalul Clinic municipal nr. 1 din Chișinău, în valoare de 52 de mii de lei. Tot în octombrie firma a câștigat o licitație la Primăria Bălți, soldată cu un contract de 229 600 de lei, iar un altul la grădinița Pas cu Pas din Chișinău, de 106 845 de lei.
În unul dintre dosarele penale legate de licitațiile trucate, aflat în prezent pe rol la Judecătoria Chișinău, Direcția Educație Buiucani apare drept parte vătămată, care solicită de la inculpați plata unui prejudiciu total de 216 517 lei (cu TVA)”. „Mai multe nu vă pot spune la această etapă. Cele două angajate ale Direcției inculpate în dosar sunt suspendate din funcție chiar de la începutul anchetei și nu au contestat ordinul de suspendare”, a mai spus Veronica Solomițchi.
Ea afirmă că a cerut Agenției Achiziții Publice să treacă în lista neagră cei doi agenți economici figuranți în dosar - „Crinic Grup” și „Lovis Angro”, însă deocamdată acestea nu se regăsesc acolo. „Am prezentat actele și probele necesare pentru ca cele două firme să fie trecute în „lista neagră”, însă Agenția ne-a comunicat că între timp s-a schimbat legea și, implicit, procedura de includere a agenților economici în lista de interdicții. Trebuia să începem o nouă procedură, însă noi deja nu mai aveam contracte cu aceste firme, ele nu mai livrau marfă în grădinițele noastre, de aceea nu am mai solicitat a doua oară”, a mai explicat Veronica Solomițchi.
Dacă sunt incluși în lista de interdicții, agenții economici nu pot participa la licitații publice timp de trei ani.
Fosta șefă a Secției Alimentație a DETS Buiucani a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției
Inculpatele la care se referă Veronica Solomițchi sunt Natalia Braga-Bajora, șefa Secției alimentație a DETS Buiucani, acuzată de abuz în serviciu, și Carina Pendus, juristă în cadrul Direcției, acuzată de neglijență în serviciu.
Natalia Braga-Bajora a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției. „Ea recunoaște vina și a depus o cerere pentru a fi examinată cauza conform art. 364 prim Cod de procedură penală, în procedură simplificată. Asta înseamnă că ea recunoaște probele care sunt înaintate de către acuzator, probe noi nu are și își recunoaște vina”, a declarat pentru Moldova Curată avocata Nataliei Braga-Bajora, Georgeta Lupea.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorul de caz din Procuratura Anticorupție, funcționara, care a fost angajată la DETS Buiucani în 2007, de către fostul șef Ion Vrânceanu, condamnat recent pentru abuz în serviciu, a declarat la audieri că a fost influențată de Ghenadie Nicorici, administratorul firmei „Crinic Grup”, să favorizeze două firme - „Crinic Grup” și „Lovis Angro”. Ea a afirmat că deși de jure „Lovis Angro” este administrată de Lilian Sofrone, de facto, aceasta era gestionată tot de Ghenadie Nicorici. Ambii sunt inculpați în același dosar și au negat, la audieri, acest fapt. Ei au spus doar că uneori colaborează între ei, activând ca agenți economici în același sector, însă administrator al „Lovis Angro” ar fi și de facto, nu doar de jure, Lilian Sofrone. Totuși, firmele lor sunt înregistrate la aceeași adresă pe strada Columna din Chișinău. Ghenadie Nicorici a explicat că „Lovis Angro” închiriază acolo încăperi.
Oferte duble, manipulări cu documentele din dosarele de licitații, produse stricate sau de calitate joasă
Procurorul de caz a descris în rechizitoriu câteva episoade în care au fost organizate licitații, iar Natalia Braga-Bajora ar fi acționat ilegal la licitații din anul 2016, astfel ca să câștige una dintre cele două firme. Ea a recunoscut că în unele cazuri scotea din dosarul de licitație depus de„Lovis Angro” certificatele de conformitate a mărfii, special ca oferta să fie descalificată și să câștige următorul agent economic cu cel mai mic preț, „Crinic Grup”. Într-un caz „Lovis Angro” ar fi prezentat certificate de conformitate expirate, ceea ce a fost interpretat de procurori drept o acțiune intenționată, pentru ca oferta să fie anulată în favoarea „Crinic Grup”. Comentând acest fapt, Lilian Sofrone a spus că aceasta ar fi fost o greșeală a persoanei care a pregătit dosarul.
Natalia Braga-Bajora a mai declarat că într-un alt caz „Crinic-Grup” a prezentat două dosare - unul cu prețuri mici și altul cu prețuri mai mari. Astfel, oferind cea mai mică ofertă, firma a câștigat licitația, însă actele au fost semnate deja în conformitate cu celălalt dosar - după prețuri mai mari.
În fața procurorului, în timpul urmăririi penale, Ghenadie Nicorici a recunoscut parțial faptele descrise de Natalia Braga-Bajora, deși a negat, contrar stenogramelor discuțiilor telefonice, că a avut înțelegeri prealabile cu ea. El a afirmat că „o astfel de situație probabil a avut loc”, dar a fost din cauza unei greșeli mecanice a angajaților „Crinic Grup” care au pregătit oferta. „În sensul dat, probabil iniţial a fost întocmită o ofertă de preţuri, iar ulterior o altă ofertă cu preţuri mai mari, şi din greşeală ambele oferte de preţuri au fost puse în plicul care a fost prezentat la licitaţie. La licitaţie s-a citit preţul din oferta iniţială, însă de jure oferta SRL „Crinic Grup” a fost cea care a fost luată în consideraţie de grupul de lucru pentru achiziţie al DETS Buiucani. Pentru a obţine beneficii pentru SRL „Crinic Grup”, a rugat-o pe Braga-Bajora Natalia să ia în consideraţie cea de a doua ofertă, dar nu oferta citită la licitaţie. De asemenea, a rugat-o pe Braga-Bajora Natalia să scoată din oferta SRL „Lovis Angro” certificatele de conformitate pentru poziţiile: Biscuiţi de ovăz, Napolitane şi Lămîi pentru ca acestea să revină SRL „Crinic Grup””, se mai spune în rechizitoriu.
O altă formă de favorizare a celor două firme, recunoscută de șefa de secție de la DETS Buiucani, a fost, potrivit declarațiilor sale făcute la audierile din cadrul urmăririi penale, să accepte produse de o calitate mai proastă. „O altă modalitate prin care a admis favorizarea SRL ”Crinic Grup” şi SRL ”Lovis Angro” gestionate de Nicorici Ghenadie consta în permiterea livrării produselor ce nu corespund cerinţelor contractului de achiziţii şi anume: au fost situaţii când a admis la solicitarea lui Nicorici Ghenadie ca în grădiniţe să fie livrat ulei rafinat în loc de ulei rafinat deodorat, respectiv a fost sunată de către magazineri şi îi spuneau că uleiul nu corespunde, atunci solicita să fie primit aşa cum este şi utilizat, la etapa respectivă nu sesiza faptul că acest lucru se întâmplă din cauza diferenţei de preţ şi de fapt Nicorici Ghenadie urmărea scopul obţinerii unui profit cât mai mare. La fel recunoaşte că ilegal a procedat şi atunci când a fost sunată de la Grădiniţa nr. XX şi i-au comunicat că din 18 kg de cartofi livraţi de companiile lui Nicorici Ghenadie – 12 kg sunt stricate, ea a solicitat să facă porţiile copiilor mai mici astfel încât să figureze conform actelor că a fost livrată cantitatea necesară”, au notat procurorii în rechizitoriu depozițiile Nataliei Braga-Bajora.
Martor: situații în care a fost livrată marfă stricată au fost înregistrate și în anii precedenți
Unul dintre martorii citați în dosar, fostul șef adjunct al DETS Buiucani, a mărturisit că anterior, cu mult timp înainte de deschiderea dosarului penal, prin anii 2006-2007, întreprinderea „Crinic Grup” ar fi livrat mere stricate într-o grădiniță. Cu toate acestea, firma a continuat să câștige licitații pe bandă rulantă. Atunci administratorul le-ar fi spus responsabililor de la DETS care au făcut un control că astfel de situații nu se vor mai repeta.
Cei doi adminstratori de firme, Ghenadie Nicorici și Lilian Sofrone, nu ne-au răspuns la telefon pentru comentarii. La audieri, ei au recunoscut parțial faptele constatate de procuror, iar jurista Direcției, Carina Pendus, susține că este nevinovată. Nici ea nu ne-a răspuns la telefon atunci când am contactat-o pentru a afla detalii.
Dosarul celor patru persoane se află acum pe rol la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, următoarea ședință de judecată urmând să aibă loc în luna noiembrie. Natalia Braga-Bajora este învinuită de depășirea atribuțiilor de serviciu, Carina Pendus de neglijență în serviciu, Ghenadie Nicorici de organizarea și instigarea la comiterea depășirii atribuțiilor de serviciu, iar Lilian Sofrone - de complicitate la comiterea depășirii atribuțiilor de serviciu. Toți, în afară de Carina Pendus, au fost reținuți la 24 noiembrie 2016, apoi s-au aflat o perioadă în arest preventiv, după care au fost plasați sub control judiciar.
Viorica Manole
Această investigație apare în cadrul Proiectului “Consolidarea principiului integrității și acordarea asistenței juridice pentru obținerea informațiilor de interes public prin intermediul platformei online www.MoldovaCurata.md”, implementat de Asociația Presei Independente, cu susținerea financiară a Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Buna Guvernare. Opiniile exprimate în articol aparțin autorului şi nu reflectă neapărat poziția Fundației.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Acuzații noi în dosarul șefului Direcției Educație a se...
În dosarul deschis de procurori în anul 2014 pe numele lui Ion Vrânceanu, șeful Direcției Educație a sectorului Buiucani din Chișinău, apar noi probe care în prezent sunt examinate și analizate de magistratul Silvia Gârbu de la Judecătoria Buiucani. Astfel, pe lângă acuzațiile de îmbogățire ilicită și fals în decarația de avere, Ion Vrânceanu este învinuit și de depășirea atribuțiilor de serviciu. S-a descoperit că în anul 2014, timp de câteva luni, în două instituții de învățământ din sectorul Buiucani o școală auto a închiriat spații și chiar a predat ore de șoferie, doar în baza unor înțelegeri verbale, fără ca actele necesare să fie întocmite și fără achitarea unor plăți legale.
Funcționar din Găgăuzia: casă de lux nedeclarată și fir...
Alexandr Chendighelean, șeful Direcției generale pentru complexul agroindustrial a UTA Gagauz-Yeri (echivalentul local al Ministerului Agriculturii - n.r.), locuiește într-o casă de lux de pe malul lacului Comrat, pe care nu a indicat-o în declarația de avere și interese personale. Datele de la Cadastru arată că imobilul este înregistrat pe numele firmei fondate de Chendighelean – Fabrica Oloi Pak SRL, administrate în prezent de o persoană pe nume Maria Acbaș. Compania, care deține fabrica de lactate „Sana”, a câștigat în ultimii ani contracte în valoare totală de zeci de milioane de lei pentru livrarea produselor alimentare în instituțiile de stat din sudul Moldovei, în special din Autonomia Găgăuză.
Cazul primarului oraşului Ungheni: Judecătoria Râşcani...
Alexandru Ambros, primarul oraşului Ungheni, a câştigat în prima instanţă procesul cu Comisia Naţională de Integritate (CNI), care a constatat acum doi ani că edilul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese când a cumpărat pentru Primărie rechizite de birou de la firma soţiei. CNI s-a autosesizat în baza unei investigaţii de pe Moldova Curată.
Drum reparat din bani publici până la poarta președinte...
Drumul care duce la casa președintei raionului Fălești, Iraida Bînzari, și alte două străzi alăturate din același cartier au fost reparate vara trecută din banii Consiliului Raional Fălești. În total au fost alocați peste 3 milioane de lei. Chiar dacă în zonă sunt și alte străzi pline de gropi, au fost reparate anume acelea care duc spre sau trec pe lângă casa președintei. Iraida Bânzari spune că pentru repararea și altor străzi nu au ajuns bani. Lucrările au fost executate de către firma unui consilier raional. Agentul economic a fost contractat în urma negocierilor directe.
Fonduri regeşti pentru firma „casei”
Într-un raport recent al Curţii de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) este menţionat faptul că primarul comunei Regina Maria din raionul Soroca a desemnat drept câştigător, în cadrul unui concurs de achiziţie, firma care este condusă de soţia acestuia. Pe contul firmei a fost transferată suma de peste un milion de lei, bani ce erau necesari pentru renovarea a trei instituţii din localitate. După un control efectuat de CCRM s-a stabilit că, deşi a fost plătită toată suma necesară pentru efectuarea lucrărilor, agentul economic ar fi utilizat o parte din bani în alte scopuri. Primarul Oleg Nastas neagă că ar fi fost în conflict de interese în acest caz, afirmând că lucrările au fost tergiversate din motive întemeiate.
Secretul de la Moldsilva a fost deconspirat (partea a I...
Un contract de arendă a unui teren forestier încheiat în situație de conflict de interese nu poate fi anulat şi rămâne în vigoare până în prezent, întrucât Legea cu privire la Comisia Naţională de Integritate (CNI) nu este retroactivă. Este vorba despre un document semnat în anul 2011, în baza căruia soţia directorului adjunct al Agenţiei „Moldsilva”, Ion Platon, a primit drept de folosinţă asupra unei fâşii forestiere cu suprafaţa de 10 ari. Funcţionarul a făcut parte din Comisia de licitaţie, deşi acum neagă cu înverşunare acest lucru.
