Fiică în subordinea mamei, la contabilitatea Primăriei satului Roșu, raionul Cahul

Interese la vedere 15 iulie 2015 2527
Contabila-șefă la Primăria satului Roșu, Daria Arabadji

Contabila Primăriei satului Roșu, Cahul, o are în subordine pe fiica sa, dar fostul primar, care a semnat contractul de angajare, afirmă că nu este vorba despre un conflict de interese, pentru că cele două ar avea atribuții diferite. Ca în majoritatea cazurilor de acest fel, contabila spune că fiica sa a fost angajată pentru că în sat nu ar fi fost găsiți alți specialiști.



Daria Arabadji ocupă funcția de contabil-șef la Primăria Roșu din anul 1991. Fiica sa, Veronica Usatenco, a fost angajată la 15 ianuarie 2014. ”Nu este așa de ușor să găsești pe cineva care să lucreze pentru jumătate de salariu în contabilitate, cu un volum de muncă atât de mare. Am mai avut 2-3 persoane pe care am vrut să le învăț, că și eu am o vârstă și trebuie să mă pensionez, și am vrut să pregătesc pe cineva, dar nu s-a găsit nimeni. A venit cineva, a lucrat un an și a plecat”, a explicat Daria Arabadji. Ea a precizat că nu a știut că este vorba despre un conflict de interese și că fiica sa deja a fost eliberată din funcție.

Acest lucru este infirmat, însă, de actualul primar al localității, Nicolae Savilencu, ales în turul doi al alegerilor locale, la 28 iunie. El a declarat pentru Moldova Curată că Veronica Usatenco a rămas în funcție. El mai afirmă că în mod normal, funcția de contabil adjunct nu ar trebui să fie deținută de fiică, dacă mama acesteia este contabil-șef, dar dacă cele două angajate vor da dovadă de profesionalism, el nu vede de ce ar trebui să renunțe la serviciile uneia dintre ele. ”Eu nu am venit în primărie cu coasa și nu am nicio obiecție față de ele”, a subliniat primarul satului Roșu. Totuși, Nicolae Savilencu a adăugat că dacă instituțiile abilitate vor constata că este vorba despre o abatere de la legislație, le va oferi celor două contabile posibilitatea să aleagă care dintre ele să fie concediată.

Pe de altă parte, fostul primar, Grigore Furtună, care a angajat-o pe Veronica Usatenco, afirmă că în acest caz nu poate fi vorba despre un conflict de interese, pentru că cele două contabile gestionează bugete diferite. Daria Arabadji, în calitate de contabil-șef, are grijă de bugetul primăriei, iar fiica ei răspunde de contabilitatea instituțiilor din subordinea primăriei: grădinița, casa de cultură, biblioteca etc. ”Nu există nici un document pe care să îl semneze și contabilul șef și contabilul al doilea. Au domenii diferite și obligații diferite”, a precizat fostul primar.

Potrivit lui Grigore Furtună, Veronica Usatenco ar fi depus deja cerere de eliberare din funcție. El a lăsat să se înțeleagă faptul că, în acest caz, este vorba despre o răfuială politică din partea actualului primar. ”Gunoiul nu ar fi trebuit scos din casă, dar sunt niște persoane care tare s-au preocupat de această problemă. Să le iasă pe gât la toate persoanele care au scris despre asta la Integritate (CNI - n.n.)”, a adăugat fostul primar al satului Roșu.

Daria Arabadji a declarat pentru anul 2013 un salariu de 43 683 de lei și 12708 lei din pensie. Nu declară nici un imobil, teren sau automobil.

În privința acestui caz Comisia Națională de Integritate a inițiat un control și urmează să decidă dacă este sau nu o situație de conflict de interese. 

Conform Legii privind statului funcționarului public, articolul 26 (1), funcţionarul public nu poate exercita o funcţie publică în subordinea nemijlocită a unei rude directe (părinte, frate, soră, fiu, fiică) sau a unei rude prin afinitate (soţ/soţie, părinte, frate şi soră a soţului/soţiei) în cadrul aceleiaşi autorităţi publice. Punctul (2) al articolului 26 arată că aceeaşi prohibiţie se aplică şi în situaţia în care conducătorul superior nemijlocit al funcţionarului public are calitatea de persoană ce exercită funcţie de demnitate publică. Persoanele care se află în situaţiile prevăzute la alin.(1) şi (2) vor întreprinde acţiuni în vederea încetării raporturilor ierarhice nemijlocite în termen de 2 luni. În cazul în care condiţiile alineatul (3) nu se respectă, funcţionarul public se transferă într-o funcţie care ar exclude o astfel de subordonare, iar dacă transferul nu este posibil, acesta este eliberat din funcţia publică deţinută.

Totodată, conform Legii cu privire la conflictele de interese, nedeclararea conflictului de interese în condiţiile art. 9 constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit legislaţiei aplicabile persoanelor respective.

Potrivit expertei Ianina Spinei de la Transparency International Moldova, chiar și în cazul în care conflictul de interese este soluționat, acesta trebuie sancționat pentru nedeclarare. Ianina Spinei a amintit în context două cazuri în care Comisia Națională de Integritate a clasat dosarele privind conflictele de interese drept urmare a soluționării lor.

Este vorba despre doi angajați ai Agenției ”Moldsilva” care și-au angajat soțiile: Boris Curoş, care conduce Întreprinderea de Stat Rezervaţia Naturală „Plaiul Fagului”, și Alexandru Bujor, directorul Întreprinderii de stat pentru silvicultură „Soroca”, despre care Moldova Curată a scris anterior.

Un alt caz de conflict de interese nesancționat este cel al directoarei ADR Sud, Maria Culeșov, care și-a angajat soțul și ginerele

Alt exemplu în acest sens este cel al şefei Direcţiei Finanţe a Consiliului Raional Cahul, Tatiana Zagorschi, care și-a angajat fiica în structura pe care o conducea, iar a doua zi s-a transferat într-o altă direcție. Cazul a fost clasat de CNI pentru că, de asemenea, a fost soluționat. 

Natalia Enache
 


 


 


 



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

Vatra familiei Bobeica

Timp de doi ani, primarul orăşelului Vatra, Ion Bobeica, a fost coleg de serviciu cu fiica sa, ea fiind angajată de acesta în calitate de specialist în cadrul contabilităţii. Alesul local motivează că şi-a angajat propria fiica din cauza lipsei de specialişti. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat procedura de control pe acest caz, urmând să verifice dacă primarul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese.

17 septembrie 2013
2601
Interese la vedere

Primăria Sângera a încheiat contracte de milioane de le...

Mai mult de şapte milioane de lei vor ajunge din bugetul Primăriei oraşului Sângera din municipiul Chişinău pe contul unei firme fondată de către primarul Valeriu Poiată. Firma a fost selectată în cadrul concursului de achiziţii publice pentru a efectua diferite lucrări în localitățile care fac parte din oraşul Sângera.

05 decembrie 2014
2497
Interese la vedere

Soacra şi nora, în funcţii de conducere la Şcoala de bo...

Directoarea Şcolii sportive republicane de box din satul Grimăncăuţi, raionul Briceni, şi-a angajat nora în funcţia de director adjunct, motivând că locul era vacant şi că nu se găsea un specialist potrivit. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a decis că directoarea s-a condus de interesele personale, aşa că va cere instanţei de judecată anularea ordinului de angajare.

24 septembrie 2014
2493
Interese la vedere

Nepotism la primăria din Leova

Primăria oraşului Leova este condusă de un unchi şi nepotul acestuia. Unchiul este primar, iar nepotul deţine funcţia de viceprimar. Experţii afirmă că la conducerea unei instituţii publice nu trebuie să se regăsească neamuri, indiferent de gradul lor de rudenie, deoarece deciziile luate aici ar putea să nu  fie transparente şi corecte.

21 iunie 2013
2712
Interese la vedere

Posibil conflict de interese la Primăria Măgdăcești

Primăria comunei Măgdăceşti din raionul Criuleni, a cumpărat cu 1,6 milioane de lei clădirea fostei şcoli din sat de la soțul primăriței. Edificiul se afla de mai mulți ani în paragină, dar a fost achiziționat pentru a construi acolo încă o grădiniță pentru copiii din localitate. 

22 august 2018
2696
Interese la vedere

Conflict de interese la Ungheni, descoperit de Curtea d...

Întreprinderea Municipală „Apă-Canal” Ungheni a cumpărat, în ultimii doi ani, sulfat de aluminiu - o substanță folosită la tratarea apei pentru a o face potabilă - de la o firmă apropiată directorului furnizorului de apă. Acest fapt a fost descoperit de către Curtea de Conturi (CC) în cadrul unui control efectuat anul trecut. Inspectorii au bănuit existența unui conflict de interese și au sesizat Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Situația însă ar putea fi examinată abia după ce ANI va avea inspectori de integritate. Petru Scutaru spune că între timp a reziliat contractul cu firma respectivă. 

26 februarie 2018
2147