Imobile nedeclarate în care ar locui fostul șef al SIS, descoperite de reporterii Anticoruptie.md

Averi nedeclarate și conflicte de interese 11 martie 2021 1584
Foto: Moldpres.md



Fostul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Vasile Botnari, locuiește într-un imobil de lux, amplasat pe trei terenuri dintr-un cartier elitist din Chişinău, însă niciodată, în perioada cât a lucrat la stat, nu l-a indicat în declarațiile sale de avere. Asta au constatat reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice, care susțin că atât terenurile, cât şi construcţiile, au ajuns în proprietatea lui Vasile Botnari pe vremea când acesta deţinea funcţii înalte de demnitate publică.

Potrivit investigației publicate pe Anticoruptie.md, de fapt, gospodăria familiei ocupă un spațiu de aproape 15 ari, fiind compusă din trei imobile, unite între ele printr-o structură de tip tunel. Totul este înregistrat pe numele socrilor lui Vasile Botnari. Jurnaliștii mai afirmă că fostul șef al SIS conduce o mașină de lux, angajează oameni pentru întreţinerea gospodăriei şi cheltuiește lunar cel puţin 9 mii de lei pentru servicii de pază. Fiind solicitat de Anticoruptie.md, Vasile Botnari a refuzat să comenteze aceste fapte. El a fost filmat cum ieșe, în haine de casă, din curte și îi întreabă pe reporteri de ce filmează, apoi întră înapoi în curte, negând că locuiește acolo. Mai multe detalii și imagini foto și video le puteți găsi în materialul Centrului de Investigații Jurnalistice

După publicarea investigației, deputatul Lilian Carp a anunțat că a depus o sesizare la Autoritatea Națională de Integritate cu solicitarea să verifice dacă, în perioada când deținea funcții publice, Vasile Botnari și-a declarat toate averile și interesele personale.

Botnari are 45 de ani și a deținut mai multe funcții de conducere în perioada guvernării Partidului Democrat. Din mai 2018 și până în iunie 2019 a fost director al SIS. Anume în această perioadă, cu contribuția SIS, 7 profesori turci ai liceului privat „Orizont”, cu filiale în Chișinău și Ceadîr-Lunga, au fost reținuți și expulzați în Turcia, sub acuzația de terorism, ulterior fiind condamnați la închisoare. Întreaga operațiune a fost calificată de apărători ai drepturilor omului drept un abuz, iar Republica Moldova a fost condamnată la CtEDO și impusă să plătească despăgubiri de 175 de mii de Euro. În septembrie 2020 procurorul general Alexandr Stoianoglo a anunțat că Vasile Botnari a fost condamnat cu suspendare în dosarul reținerii și expulzării ilegale a profesorilor turci și pus să plătească 125 000 de euro prejudicii aduse Republicii Moldova și alte 380 de mii de euro pentru cursa charter cu care au fost trimiși profesorii în Turcia. 

Acest material apare cu suportul Fundației Soros Moldova. Fundația nu intervine în politica editorială a redacției.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

2021

În anul 2020 salariul de președinte al lui Igor Dodon a...

22 ianuarie 2021
2843
2021

Primarul de Ungheni riscă să-și piardă mandatul după ce...

ACTUALIZARE LA 14.01.2021: În rezultatul rămânerii definitive a actului de constatare, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a expediat Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat o adresare în care a cerut declanșarea procedurii de ridicare a mandatului de primar al orașului Ungheni.

13 ianuarie 2021
2153
2021

Judecătorul Melniciuc, prima persoană condamnată cu exe...

03 septembrie 2021
1313
2021

ANI a pornit un control pe numele lui Igor Șarov, refer...

05 februarie 2021
1692
2021

Cazul Eni de la Termoelectrica: ANI a refuzat controlul...

07 decembrie 2021
2153
2021

Președintele raionului Cantemir are pe conturi 1,245 mi...

Președintele raionului Cantemir, Anatoli Ichim, muncește de ani buni în funcții publice de conducere, cu un salariu de bugetar. La fel și soția sa.

31 ianuarie 2021
1892