Utilizarea mașinilor de serviciu în interes personal: abuz în serviciu sau conflict de interese?

Averi nedeclarate și conflicte de interese 12 februarie 2021 2946
Imagine simbol/Colaj



În ultima perioadă, în media au apărut câteva cazuri în care mașinile de serviciu ale demnitarilor din conducerea unor raioane au fost folosite în interes personal. Este vorba despre cazul vicepreședintelui raionului Strășeni, Ion Ursu, și al președintelui raionului Fălești, Sergiu Fîntîna.  Deocamdată nu se știe dacă autoritățile s-au sesizat pe aceste cazuri. Experta anticorupție Mariana Kalughin spune că astfel de situații ar trebui calificate drept abuz în serviciu și cercetate de CNA, și nu drept conflicte de interese, așa cum se proceda anterior de către fosta Comisie Națională de Integritate.

Mașina de serviciu a vicepreședintelui raionului Strășeni, Ion Ursu, a fost surprinsă de mai multe ori în ultimele luni lângă locuința acestuia din sectorul Buiucani al capitalei.

Foto din luna ianuarie 2021: Mașina Consiliului Raional Strășeni lângă blocul în care trăiește Ion Ursu

Potrivit unui locuitor al comunei Lozova, raionul Strășeni, care a solicitat anonimatul, demnitarul este văzut cu mașina de serviciu și la părinții săi, care trăiesc în această localitate.

Menționăm că la Consiliul Raional Strășeni este în vigoare o Dispoziție prin care se stabilește că, după finalizarea zilei de muncă, autoturismele vor fi parcate pe teritoriul adiacent sediului Consiliului Raional”.

Contactat de portalul MoldovaCurata.md, Ion Ursu a confirmat că autoturismul mai înnoptează” în fața blocului unde locuiește, însă neagă că l-ar folosi în interes personal.

Mașina, într-adevăr, a fost în parcare atunci când aveam drum la Chișinău în interes de serviciu și rămâneam acasă. Nu puteam să merg să o aduc la Strășeni și apoi să mă întorc, cheltuiam benzina în plus. Uneori, într-adevăr, a stat în parcare în fața casei, dar se întâmpla când se termina ziua de lucru și eram la Chișinău și a doua zi trebuia să merg la Strășeni. Nu a fost în multe zile, a fost o dată sau de două ori”, argumentează demnitarul.

El spune că a fost văzut la Lozova cu mașina doar când se deplasa acolo în interes de serviciu și pe o perioadă scurtă intra să își vadă și părinții.

Navetă de 54 km

În luna august a anului trecut, portalul Nordnews.md a publicat un reportaj în care se menționa că președintele raionului Fălești, Sergiu Fîntîna, folosea mașina de serviciu în scopuri personale. Conducătorul raionului a fost surprins cum urca la volanul automobilului de serviciu de model „Skoda Superb”, parcat în fața locuinței sale din municipiul Bălți. Potrivit jurnaliștilor, de la locuința demnitarului din Bălți și până la sediul Consiliului Raional Fălești, Sergiu Fîntîna a parcurs, într-o direcție aproape 27 de km. Dus-întors -  54 de kilometri.

Unii consilieri raionali s-au arătat nemulțumiți că demnitarul utilizează bunul public în interes personal. Sergiu Fîntîna a refuzat să răspundă când a fost întrebat de jurnaliști de ce se deplasează cu mașina de serviciu în afara orelor de muncă. „Tăcerea e de aur”, a spus el.

Au mai comis-o și alții

Astfel de cazuri au mai fost înregistrate și erau examinate sub aspectul conflictului de interese. De exemplu, fostul ministru al Finanțelor din Guvernul Leancă, Anatol Arapu, şi fostul secretar adjunct al Guvernului, Eduard Bănaruc, au mers, în anul 2013, cu maşinile de serviciu la nunta colegului lor de atunci de la Serviciului Vamal, Tudor Balițchi. Fosta Comisie Națională de Integritate a stabilit atunci că în ambelele cazuri a fost încălcat regimul juridic al conflictului de interese.

Un an mai târziu, fostul secretar al Consiliului Municipal Chişinău, Valeriu Didencu, a fost surprins cu maşina de serviciu la un depozit al unui centru comercial, de unde a cumpărat ciment. Și în acest caz, CNI a stabilit că ar fi vorba de un conflict de interese.

Utilizarea mașinii de serviciu în interes personal se sancționează cu amendă de până la 4500 de lei

Experta anticorupție Mariana Kalughin, este de părere că fapta utilizării mașinii de serviciu de funcționari în interes personal sau în afara orelor de muncă poate fi calificată ca un abuz de serviciu, deși unii l-ar putea cataloga drept conflict de interese.

„În opinia  mea, este mai corectă și mai sigură calificarea unor astfel de fapte ca abuz de putere sau abuz de serviciu în condițiile art. 312 din Codul contravențional. Normele citate califică în calitate de contravenție  folosirea intenționată a situației de serviciu într-un mod care contravine intereselor publice, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii”, spune Mariana Kalughin. Experta argumentează că  potrivit art. 401 din Codul contravențional, examinarea unor astfel de contravenții este de competența CNA, iar probe pot fi și imaginile publicate în presă. „În astfel de cazuri, în condițiile art. 425 alin.(2) din Codul contravențional, în calitate de probe se admit elementele de fapt constatate prin intermediul tuturor mijloacelor admisibile, inclusiv: procesul-verbal cu privire la contravenție, explicațiile persoanei în a cărei privință a fost pornit proces contravențional, depozițiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile”, afirmă experta.

Menționăm că potrivit Codului Contravențional, folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu într-un mod care contravine intereselor publice, se sancţionează cu amendă de la 30 la 90 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a deţine o anumită funcţie sau de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

În cel mai recent raport de activitate al CNA – pentru anul 2019 – nu găsim nici o mențiune care ar arăta că CNA a avut în procedură astfel de cazuri.

În schimb, siuațiile în care primarii își folosesc mașinile proprii pe post de automobil de serviciu și încheie cu Primăria contracte de arendă sunt calificate corect drept conflicte de interese și examinate de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), punctează experta.

Unul dintre cele mai recente acte de constatare de acest fel a fost emis de ANI în privința primarului or. Sîngera din mun. Chișinău, care ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese deoarece anul trecut a folosit propria mașină, în interes de serviciu, în baza unui contract de locațiune contra zero lei. Potrivit comunicatului emis de ANI, deși Primăria nu a plătit nici un ban pentru folosirea autoturismului, din buget a fost acoperit costul combustibilului – în fiecare lună între 127 și 187 de litri.

Primarul a argumentat inspectorului de integritate că nu el a stabilit cantitatea de combustibil, ci a fost o decizie a Consiliului local. De asemenea, alesul local a motivat la ANI că din cauza multiplelor deplasări, s-a decis să fie arendată mașina sa, mai ales că timp de două luni, după validarea mandatului, și-a utilizat mașina personală în interes de serviciu, alimentând autoturismul din propriul buzunar. Valeriu Popa susține că arendarea mașini personale a fost făcută în interes public, deoarece atât asigurarea mașinii, cât și cheltuielile pentru întreținerea tehnică sunt plătite din bugetul familiei, dar nu al primăriei. El va contesta actul ANI în instanța de judecată.

Elena Panait

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

2021

Secretara Consiliului local Vadul lui Vodă: două mașini...

10 iunie 2021
3100
2021

ANI a pornit un control pe numele lui Igor Șarov, refer...

05 februarie 2021
1692
2021

Imobile nedeclarate în care ar locui fostul șef al SIS,...

11 martie 2021
1585
2021

Cum l-a verificat ANI pe deputatul socialist Vladimir O...

14 mai 2021
2480
2021

Președintele raionului Cantemir are pe conturi 1,245 mi...

Președintele raionului Cantemir, Anatoli Ichim, muncește de ani buni în funcții publice de conducere, cu un salariu de bugetar. La fel și soția sa.

31 ianuarie 2021
1892
PDM

Fostului ministru de Interne, Alexandru Jizdan, i-ar pu...

13 mai 2021
1268