Interesele deschise și cele ascunse ale președintelui interimar al Companiei ”Teleradio Găgăuzia”
Președintele interimar al Companiei ”Teleradio Găgăuzia”, Stepan Piron, ales în această funcție în luna septembrie anul trecut, se află de facto, în incompatibilitate de funcții. Legea cu privire la radio și televiziunea Gagăuziei prevede că președintele Companiei publice regionale nu poate fi conducător, fondator sau investitor al unei companii private în domeniul media. Stepan Piron însă a fost până nu demult proprietarul unei rețele de televiziuni prin cablu din regiune, care acum este trecută în acte pe numele fiului său. Acest fapt a generat un conflict la Companie și chiar o acțiune în judecată privind anularea concursului de alegere în funcție. Litigiul încă nu este consumat, astfel că Stepan Piron își exercită în prezent atribuțiile de președinte interimar.
Stepan Piron recunoaște că a investit în companii private în domeniul media, dar spune că în prezent, oficial, nu deține nicio afacere, deci, în opinia sa, nu există incompatibilitate.
”Vă spun oficial: eu, Piron Stepan Gheorghievici, nu sunt nici fondator și nici director al vreunei organizații private. Toate firmele sunt înregistrate la Camera Înregistrării de Stat pe numele fiului meu. Ce lege am încălcat prin faptul că i-am dăruit fiului meu, care a împlinit 20 de ani, așa cum i-am promis, o casă, de exemplu? Am prezentat și în instanță un certificat prin care am arătat că nu sunt conducător la nicio instituție privată”, a spus Stepan Piron pentru Moldova Curată.
Piron a fost ales în funcție la 22 septembrie 2014, iar câteva zile mai târziu executarea deciziei a fost suspendată. Ulterior, la 10 aprilie 2015, Curtea de Apel Comrat a decis că Piron își poate exercita atribuțiile de președinte interimar, iar dosarul a fost întors în prima instanță pentru reexaminare.
”Când am depus dosarul la concurs eram șomer”
Cazul a ajuns în judecată în urma unei solicitări depuse de Valentina Coroleac și Grigorii Radov, doi angajați ai Companiei, care la fel au participat la concurs. Ei au cerut anularea concursului și a votului Consiliului de observatori, invocând în instanță articolul 37 din Legea cu privire la radio și televiziunea găgăuză. Potrivit lor, însuși Piron a declarat public că a investit în companii media din regiune, iar funcția de director este incompatibilă cu calitatea de investitor. ”Dacă 20 de ani în urmă am deschis la Comrat o rețea de televiziune prin cablu, pot oare spune că nu am investit? Va fi incorect. Altceva este că la momentul când am depus actele la concurs eram șomer. Ce lege am încălcat?”, răspunde Stepan Piron.
În prezent, în baza de date a Camerei Înregistrării de Stat (CÎS) figurează câteva firme pe numele fiului lui Stepan Piron. Este vorba despre "Oguztelcom", Ilk Halk Televizionu", "Telecom Grup Sistem" și Oguzsatlink".
În fiecare an câte o firmă
În anul 2010, fiul lui Stepan Piron a fondat firma "Oguztelecom" SRL, fiind unicul asociat. Firma activează în domenii precum cele de editare a ziarelor; activitati de radio si televiziune; publicitate etc. În anul 2012 această firmă a obţinut din vânzări 2012 circa 386 de mii de lei.
Și în anul 2011 pe numele lui Stepan Piron-fiul apare o firmă: “Ilk Halk Televizionu" SRL. Aici el este administrator şi unicul asociat. Deşi are mai multe domenii de activitate, cum ar fi editarea ziarelor, activităţi de radio şi televiziune, publicitate sau producţia de filme, această firmă nu indică nici un venit din vânzări.
De asemenea, potrivit CÎS, Piron-junior este directorul firmei "Telecom Group Sistem" SRL, înregistrată în anul 2012, la care și mama sa deține 20 la sută din acțiuni. Firma activează în domeniile: telefonie interurbană, telefonie urbană şi rurală; activităţi de telegrafie, poştă electronică, dar şi altele în domeniul telecomunicaţiilor. În anul 2013, pe numele aceluiași Stepan Piron-fiul apare firma "Oguzsatlink" SRL, cu domenii de activitate similare firmei înregistrate în anul 2011, “Ilk Halk Televisionu" SRL.
Contract încheiat cu propriul fiu
În anul 2013, când a deținut pentru o scurtă perioadă funcția de președinte al Companiei ”Teleradio Găgăuzia”, Stepan Piron a încheiat cu fiul său un contract de dare în arendă, gratuit, a unor turnuri de televiziune construite dintr-un ajutor oferit de Turcia și aflate în gestiunea Companiei. ”Am încheiat atunci trei contracte cu diferite organizații. Adunarea Populară a Găgăuziei a decis ca turnurile care au fost transmise de către partea turcă în folosință Companiei ”Teleradio Găgăuzia” sunt proprietate a Găgăuziei, și nu a Companiei. Adunarea a decis că administrația Companiei are dreptul să le dea în folosință gratuit firmelor care vor să-și instaleze acolo echipamentul de transmisie. Au venit reprezentanții a trei companii. Una dintre ele are până în prezent echipament instalat acolo. Firma fiului meu a încheiat contract, dar nu a instalat nimic”, spune Stepan Piron.
În realitate, firma fiului nu a instalat echipament pentru ca la scurt timp acest contract a fost reziliat unilateral de către Ana Harlamenco, care a preluat funcția de președinte al companiei, apoi, la începutul acestui an, a fost demisă. Acum ea se judecă pentru repunerea în funcție. ”Nu a fost organizat un concurs. Când am venit în funcție, am desfăcut unilateral acel contract, iar firma fiului său nu l-a desfăcut. Mă gândesc că acum, când deține funcția de președinte interimar, va reîncheia acel contract. În luna iunie Compania va începe transmisiunea prin cablu. Iar directorul tehnic, care este o persoană apropiată lui Piron, a declarat deja că televiziunea digitală, la care urma să treacă Compania ”Teleradio Găgăuzia”, trebuie construită prin intermediul retelei de cablu. Dar retelele de cablu, care retransmit canale străine, nu au turnuri de televiziune. Numai Compania are. Astfel, cred că având în mâini aceste trei turnuri pe care le folosește gratuit, va începe să construiască la Comrat televiziune digitală pentru sine, folosind acest contract. Cred că până instanța mă va restabili pe mine în funcție, el va reuși să privatizeze totul”, ne-a spus Ana Harlamenco.
Stepan Piron afirmă că nici în acest caz nu a fost vorba despre un conflict de interese, întrucât ar fi încheiat contractul cu fiul său în baza unei hotărâri a Adunării Populare de la Comrat, care, în mod ciudat, obligă conducerea Companiei să dea în arendă gratuit unor firme private turnurile de televiziune ale Companiei publice. Drept dovadă, ne-a expediat acea hotărâre. Ridică semne de întrebare faptul că ea a fost adoptată de Adunarea Populară cu două luni înainte de a fi încheiat contractul în familia Piron. Cât despre acuzațiile aduse de Ana Harlamenco, Piron spune că acestea sunt doar presupuneri și că nu ar avea planuri personale legate de folosirea turnurilor.
Litigiu de judecată cu CCA de la Chișinău
Potrivit Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), întreprinderile: „Ilk Нalk Televizionu” SRL din oraşul Comrat, „Огузсатлинк” SRL şi „Oguztelcom” SRL din aceeaşi localitate, dar şi Întreprinderea Individuală „Piron S” din satul Chirsova activează ilegal, fără a deţine autorizaţie de retransmisie eliberată de CCA.
Marcel Oţel, şeful Direcţiei juridice şi reglementări a CCA, a declarat pentru Moldova Curată că în prezent CCA se află în litigiu cu Direcţia generală construcţii, dezvoltarea infrastructurii şi comunicaţiilor a autonomiei găgăuze, care a eliberat licenţe de emisie acestor companii, inclusiv studioului TV prin cablu din oraş.
“Contrar prevederilor legale din domeniu (Codul audiovizualului), compania fondatoare a studioului TV prin cablu („SGP-Media” SRL) a obţinut licenţă de la Direcţia generală de industrie, construcţii, transport şi comunicaţii a Găgăuziei. În anul 2009, CCA a solicitat în instanţa de judecată anularea acestei licenţe”, a precizat Marcel Oţel. Chiar dacă au trecut 6 ani, în acest litigiu încă nu a fost pronunțată o decizie definitivă.
Contradicție legislativă în folosul lui Piron?
Stepan Piron are și aici o explicație. El afirmă că Legea cu privire la statutul special al autonomiei găgăuze dă dreptul structurilor administrației publice locale să emită acte în conformitate cu legile Republicii Moldova: ”CCA se judecă cu subdiviziunea de profil de la Comrat abilitată să acorde licențe în conformitate cu Legea cu privire la licențierea unor tipuri de activități. Legea cu privire la statutul special al autonomiei găgăuze prevede că toate legile adoptate pe teritoriul Găgăuziei sunt trimise în Parlament și la Președinție pentru informare. Nici președintele și nici Parlamentul nu are dreptul să le anuleze. Această lege este adoptată tot de Parlamentul Republicii Moldova și nu sunt eu persoana care să spună dacă două sau trei legi se contrazic una pe alta”.
La rândul său, Ana Harlamenco afirmă și ea că firmele familiei Piron dețin ilegal licențe de emisie, pentru că singurul distribuitor de licențe TV și radio din țară este CCA. Ea mai spune că pentru a scăpa de litigii judiciare, Piron închide firmele și redeschide în baza lor altele. ”Dacă firma e închisă în timpul litigiului, reiese că autoritățile nu mai au cu cine se judeca”, explică Ana Harlamenco faptul că firmele înregistrate în prezent pe numele fiului lui Stepan Piron datează din ultimii ani, în timp ce această familie are activități în domeniu de 20 de ani. Piron a spus însă pentru Moldova Curată că își deschide firme noi pentru că astfel își diversifică activitatea: unele sunt specializate pe retransmitere TV, altele pe internet sau pe alte activități. ”O firmă nu se poate ocupa de toate odată”, a spus președintele-interimar al Companiei ”Teleradio Găgăuzia”.
Președintele Companiei ”Teleradio Găgăuzia” nu este subiect ai declarării veniturilor și intereselor - o lacună legislativă
Chiar dacă se află la conducerea unei instituţii finanţate din bani publici, Stepan Piron nu şi-a declarat niciodată averea şi interesele la Comisia Naţională de Integritate (CNI), deşi în presă au apărut informaţii că acesta s-ar conduce de interesul personal şi nu de cel public. Astfel, portalul http://www.gagauzmedia.md/ a publicat recent un articol în care menţiona că Stepan Piron, în luna august 2013 şi-ar fi acordat un salariu de peste 10 mii de lei, pentru doar 15 zile lucrătoare, astfel, o zi de muncă fiind remunerată cu peste 708 lei. Acest lucru a fost descoperit de un audit local. Publicul însă nu poate afla care este venitul lui Piron Stepan, deoarece, deşi conduce o instituţie publică, acesta nu este subiect al declarării veniturilor şi intereselor personale, lucru ”datorat” unei lacune legislative. Astfel, potrivit cadrului normativ naţional, printre subiecţii declarării veniturilor şi intereselor personale sunt membrii Consiliului de observatori ai Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului, Companiei „Teleradio-Moldova”, dar şi deputaţii din Adunarea Populară de la Comrat. “În lege nu este prevăzut expres că preşedintele ”Teleradio Găgăuzia” este subiect ar declarării şi acest lucru cred că a fost o scăpare legislativă”, spune Adela Griciuc, şefa Direcţei control interese personale din cadrul CNI.
Lilia Zaharia
Viorica Manole
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Mai mulţi primari din Ialoveni nu au depus declaraţiile...
Câţiva primari din raionul Ialoveni sunt nemulţumiţi de faptul că autorităţile publice raionale nu i-au informat că sunt obligaţi să-şi depună declaraţiile de interese personale pentru anul 2012 până la 31 martie curent. Pentru că nu au prezentat aceste declaraţii, aleşii locali au fost citaţi la Comisia Naţională de Integritate (CNI).
Un primar a divorţat pentru ca soţia sa să rămână în fu...
Primarul satului Donici, raionul Orhei, Serghei Guzun, a divorțat pentru a evita un conflict de interese. Soția sa, Iulia Guzun, este secretar al consiliului local din anul 2007, iar ca să evite situația de a o avea în subordine după ce a devenit primar, alesul a decis să divorțeze. Serghei Guzun a câștigat alegerile din turul doi, candidând din partea Partidului Democrat.
Sentința în dosarul Chirinciuc a fost publicată. Minist...
Fostul ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a fost găsit vinovat de abuz de putere și trafic de influență, însă a primit o pedeapsă blândă, deoarece, împreună cu alți doi inclupați în acest dosar, și-a recunoscut pe deplin vina. Sentința motivată a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a fost publicată la 17 august 2017. În document sunt expuse faptele comise și recunoscute de ministru, însă nu este numită suma concretă a prejudiciului pe care fostul șef la Transporturi l-a adus statului.
Fiică în subordinea mamei, la contabilitatea Primăriei...
Contabila Primăriei satului Roșu, Cahul, o are în subordine pe fiica sa, dar fostul primar, care a semnat contractul de angajare, afirmă că nu este vorba despre un conflict de interese, pentru că cele două ar avea atribuții diferite. Ca în majoritatea cazurilor de acest fel, contabila spune că fiica sa a fost angajată pentru că în sat nu ar fi fost găsiți alți specialiști.
Gălăgie multă fără niciun rost
Acum aproape un an, Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat a sesizat Comisia Naţională de Integritate privind eventuala încălcare a regimului juridic al conflictului de interese de către primarul comunei Pripiceni-Răzeşi, raionul Rezina, Iacob Frunză. Potrivit autorilor sesizării, primarul o angajase în funcţia de specialistă în problemele reglementării regimului funciar la primăria pe care o conduce pe cumnata sa Galina Frunză, astfel încălcând prevederile art.2 din Legea nr. 16 din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese.
