La Mediu avem ministru fără mașină, iar la Agricultură - și fără casă

Interese la vedere 2 martie 2015 1045
Sergiu Palihovici

Doi dintre noii miniștri din Guvernul Gaburici nu se pot lăuda că au autoturisme, iar unul, cel mai tânăr din actualul Cabinet, Ion Sula, nu are nici casă. Ministrul a ocupat și până acum o funcție bugetară și spune că locuiește în casa tatălui său și folosește și mașinile acestuia. Ministrul Mediului însă, Sergiu Palihovici, s-a împrumutat de la bănci cu sume mari în ultimii ani, dar spune că ”își poate permite”. Despre veniturile ministrului Apărării, Viorel Cibotaru, și el persoană nouă în Guvern, încă nu se cunosc prea multe din cauză că încă nu a depus declarația de avere. 



Sergiu Palihovici

Bugetar cu credite de 800 de mii de lei

Sergiu Palihovici este noul ministru al Mediului, propus în funcţie de Partidul Liberal Democrat (PLDM), formațiune al cărui vicepreședinte este soția sa, Liliana Palihovici. Nou ministru are 43 de ani și s-a născut în satul Vadul Raşcov, raionul Şoldăneşti. Potrivit paginii oficiale a Ministerului Mediului, el a studiat la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova și la Academia de Studii Economice, unde a făcut contabilitate şi audit. Este doctor în ştiinţe politice, iar în 2013 și-a susținut masteratul în drept. Și-a început activitatea ca specialist la Primăria Chișinău, în 1995, apoi a ocupat diferite funcții, inclusiv cea de şef al cabinetului primarului în perioada 2007-2008. Un an mai târziu, în 2009, a fost numit șef al Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat. Sub conducerea sa, acest oficiu a iniţiat o serie de procese de judecată împotriva primarului liberal al Chişinăului Dorin Chirtoacă pentru anularea diferitelor acte administrative emise de acesta ca fiind contrare legii. Palihovici a deţinut această funcție aproape 5 ani – până în 2014, când a fost ales secretar general adjunct al Guvernului.

Viorel Cibotaru

Sergiu și Liliana Palihovici au fost în vizorul presei în perioada desemnării candidaților la funcțiile de miniștri atât în Guvernul Leancă 2, cât și în Guvernul Gaburici. Inițial, liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a criticat candidatura lui Sergiu Palihovici la funcția de ministru al Mediului, declarând că este o situaţie de conflict de interese, atât timp cât soția acestuia este deputat. La 18 februarie, când a fost votat Guvernul Gaburici, Liliana Palihovici a declarat că se abţine de la vot.

”Nu avem mașini personale. În timpul săptămânii le folosim pe cele de serviciu”

Potrivit declarației de avere pentru anul 2013, Sergiu Palihovici a avut un salariu de 123 725,17 lei și o îndemnizație de 21 600 lei în calitate de președinte al Comisiei de administrare S. A. ”Termocom”. Soția sa a avut un salariu în Parlament de 162 577 lei și o îndemnizație de circa15 mii de lei. În 2013 venitul soților Palihovici a fost suplimentat cu 50 000 lei, obţinuţi din vânzarea unui Mercedes, fabricat în anul 2003. Sergiu Palihovici a mai declarat că are o casă de 300 m.p., estimată la aproape un milion de lei, un lot pentru construcţie în oraşul Durleşti, de 0,0586 hectare, procurat în anul 2000, și un autoturism Peugeot, fabricat în anul 2012, pe care îl foloseşte în bază de mandat.

La capitolul datorii, familia Palihovici are o situație delicată. Cei doi soți au contractat în anul 2010 3 credite. Un credit, de 500 de mii de lei, a fost luat pe un termen de 5 ani, adică până în 2015, iar altele două, a câte 150 de mii de lei, pe 6 ani. Sergiu Palihovici a explicat că a obținut creditul de 500 de mii de lei punând în gaj terenul pe care, ulterior, a fost construită casa în care locuiește în prezent. Potrivit lui, celelalte două credite sunt pe cont de card și le utilizează doar atunci când are nevoie. ”Dobânda este un pic mai mare, dar este foarte accesibil. Când avem nevoie urgent, luăm 2-3 mii de lei, apoi îi punem la loc”, a spus noul ministru al Mediului.

Astfel, reiese că familia trebuie să plătească băncilor lunar cel puțin salariul unuia dintre soți, circa 10 mii de lei, iar acest lucru înseamnă că cele patru persoane din familie trăiesc de cinci ani cu ceva mai mult de 100 de mii de lei pe an. ”De ce credeți că o familie nu poate să trăiască cu 10 mii de lei pe lună? Atât timp cât nu plătim școala pentru copii, ne putem permite”, a explicat ministrul Mediului pentru Moldova Curată.

Sergiu Palihovici a mai spus că, după ce în 2013 și-a vândut Mercedesul, nu și-a luat alt autoturism. ”N-are rost acum să cumpărăm mașină. Și eu, și soția, beneficiem de mașini de serviciu în timpul săptămânii. În week-end ne descurcăm. Desigur, niciodată nu am utilizat mașina de serviciu în scopuri personale”, a mai spus ministrul.

Viorel Cibotaru

De la analist politic la ministru

Unul dintre cei mai activi analiști politici din ultimii ani a devenit ministru al Apărării. Viorel Cibotaru a fost propus la această funcție de către Partidul Liberal Democrat (PLDM). Noul ministru are 55 de ani și este originar din Chișinău. Întrucât nu a deținut până acum vreo funcție publică, declarațiile de avere și de interese ale sale nu au fost încă publicate. Deocamdată nu se știe ce locuință are acesta, ce venit a avut în ultimii ani sau dacă are sau nu afaceri. În schimb, este cunoscut în mediul jurnalistic, întrucât timp de mai mulți ani a fost profesor la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova.

Potrivit datelor din CV-ul publicat pe pagina Ministerului Apărării, Viorel Cibotaru a absolvit Facultatea de Jurnalistică, este doctor în filologie, a scris 4 cărţi şi 80 de articole ştiinţifice şi publicistice și este colonel în rezervă. Pe parcursul anilor a participat la mai multe cursuri de instruire și exerciții multinaționale de menținere a păcii din cadrul Programului Parteneriat pentru Pace în Ucraina, Cehia, SUA.

Înainte de a deveni ministru al Apărării, în perioada 2008-2010, Viorel Cibotaru a fost director al Centrului de Informare şi Documentare privind NATO în Moldova, iar din 2006 este director al Colegiului Invizibil și director al Institutului European de Studii Politice. De aproape șase ani, noul ministru al Apărării este membru asociat superior, coordonator de program în Nepal al Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic al Forţelor Armate. El a fost membru al Comisiei pentru elaborarea Strategiei militare a Republicii Moldova.

Demnitarul a făcut cunoștință cu armata încă acum 23 de ani, când era redactor-șef al ziarului ”Oastea Moldovei”, publicație a Ministerului Apărării. Ulterior, a devenit șef al Secretariatului de presă al Ministerului Apărării, apoi șef al Direcţiei relaţii externe a aceleiași instituții.

Candidatura lui Viorel Cibotaru la funcția de ministru al Apărării a fost criticată de liberali, cărora această funcție le-a revenit conform partajării în guvernele anterioare, inclusi ultimul Cabinet. În cadrul unei emisiuni televizate, liderul PL, Mihai Ghimpu, a afirmat că nu va susține candidatura lui Viorel Cibotaru pentru că acesta ar fi promovat „ideea federalizării Republicii Moldova”. ”Cibotaru... a spus că singura soluție de rezolvare a conflictului transnistrean este federalizarea, o federație între autonomia Găgăuz-Yeri și Transnistria. A făcut această declarație în 2010”, a declarat Mihai Ghimpu. Viorel Cibotaru însă a respins acuzațiile. Pe o rețea de socializare el a scris: ”Nu știu de ce această declarație a fost legată de numele meu. Am încercat să caut prin google măcar vreo posibilitate că să fiu înțeles eronat din vreun text sau comentariu și nu am găsit nimic potrivit. Nu înțeleg de unde se deduce că aș fi pentru „federalizare”? Dle Ghimpu, indiferent de cine v-a sugerat această idee, ea nu corespunde adevărului și voi discută cu Dvs cu plăcere acest subiect controversat în orice format public”.

Ion Sulă

Viorel Cibotaru este căsătorit și are un copil.

Ion Sula

Ministrul fără locuință și fără mașină

Ion Sula este cel mai tânăr ministru din Guvernul Gaburici, are 34 de ani. El vine în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare din postul de director al Agenţiei Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA). Anterior, în anul 2013, a fost vice-ministru al Agriculturii.

Noul ministru este originar din satul Costești, raionul Ialoveni. CV-ul publicat pe pagina oficială a ministerului arată că Ion Sula a studiat la Facultatea Relaţii Economice Internaţionale de la Universitatea Agrară, iar în prezent face doctorantura la aceeași instituție.

Potrivit declarației de avere pentru anul 2013, Ion Sula a ridicat, în calitate de director general ANSA, un salariu de aproape 117 mii de lei, cu circa 20 de mii mai mult decât în 2012, când era viceministru al Agriculturii. Tot în 2013, a mai avut un venit de 31 de mii de lei în calitate de membru în 3 consilii de administrare ale întreprinderilor de stat. Veniturile familiei Sula au fost suplimentate cu 1800 de lei din vânzarea cotei-părți a capitalului social din SC ”S&S COM” SRL și cu 20 de mii de lei din vânzarea unui autoturism de marca Honda, fabricat în 2006.

Face naveta de la Costești și se deplasează cu mașinile tatălui său

Potrivit datelor din declarația de avere, Ion Sula nu are locuință. În schimb, are un depozit agricol de 220 m.p., estimat la 7700 lei, 7 terenuri agricole și 3 terenuri pentru construcții, toate în valoare de aproape 130 de mii de lei. Demnitarul este fondator al unei Gospodării Țărănești ”Sula Ion Nicolae”, specializată în creșterea legumelor și a strugurilor, după tehnologii moderne.

Întrebat de Moldova Curată unde locuiește, atât timp cât nu deține niciun imobil, noul ministru a răspuns că locuiește în casa părintească din satul Costești și face naveta la Chișinău. Ion Sula a explicat și de ce a vândut autoturismul de marca Honda cu doar 20 de mii de lei, în timp ce în declarația din 2012 a indicat că prețul acestuia este de aproape 5 ori mai mare – 96 de mii de lei. ”A fost accidentat”, a răspuns scurt ministrul. Acesta a declarat că familia sa nu deține în prezent niciun automobil. Atât el, cât și soția, utilizează autoturismele tatălui său, o Toyota și un BMW X6.

La începutul acestui an, Ion Sula a fost criticat de unele instituții de presă pentru că în noiembrie 2014 a emis un ordin prin care obligă vameșii și inspectorii veterinari să inspecteze și să colecteze probe din fiecare lot de produse alimentare importate, lucru ce ar spori corupția în rândul vameșilor. Asta deoarece de fiecare dată când intră cu marfa în țară, antreprenorii ar fi nevoiți să grăbească vămuirea prin mită. Fostul directorul ANSA a explicat atunci că a emis acest ordin pentru a exclude riscul de a importa produse alimentare contaminate.

Olga Miron



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

Interese la vedere

Hâncești-Silva: procurări de articole de birotică de l...

Întreprinderea de Stat Hâncești-Silva a procurat, în anii 2013 și 2014, rechizite de birou de la firma contabilei-șefe, Olesea Cibotaru. Procurările, în valoare de 63,8 mii de lei și 72,9 mii de lei au fost făcute fără organizarea concursurilor de achiziții publice. Iar contabila-șefă era atunci nu doar fondatoare, dar și administratoare a acestei firme. Acest fapt a fost descoperit de Curtea de Conturi, care a realizat un audit la Agenția de Stat Moldsilva pentru anul 2014. 

21 aprilie 2016
966
Interese la vedere

Interese „cu strigare” în oraşul Râşcani

Nepotul primarului de Râşcani şi fiica şefei Serviciului Relaţii Funciare şi Cadastru (SRFC) din cadrul Consiliului Raional Râşcani au fost desemnaţi câştigătorii unei licitaţii cu strigare, la care s-au dat în arendă două terenuri de pământ din localitate, primarul şi conducătoarea SRFC Râşcani făcând parte din Comisia de licitaţie. Acum alesul local şi funcţionara sunt bănuiţi că ar fi încălcat regimul juridic al conflictului de interese, iar Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat un control pe numele acestora.

18 martie 2014
1078
Interese la vedere

Conflict de interese la Ungheni, descoperit de Curtea d...

Întreprinderea Municipală „Apă-Canal” Ungheni a cumpărat, în ultimii doi ani, sulfat de aluminiu - o substanță folosită la tratarea apei pentru a o face potabilă - de la o firmă apropiată directorului furnizorului de apă. Acest fapt a fost descoperit de către Curtea de Conturi (CC) în cadrul unui control efectuat anul trecut. Inspectorii au bănuit existența unui conflict de interese și au sesizat Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Situația însă ar putea fi examinată abia după ce ANI va avea inspectori de integritate. Petru Scutaru spune că între timp a reziliat contractul cu firma respectivă. 

26 februarie 2018
1101
Interese la vedere

Pentru cine votăm la alegeri? Mihai Ghimpu: lupta pentr...

Mihai Ghimpu este candidatul cu nr. 2 înregistrat de CEC. Lansarea acestuia în campania prezidențială pare doar la prima vedere lipsită de sens. Pentru ca a dispărut definitiv de la un timp din sondaje, ratingul său tinzând spre zero absolut.

26 septembrie 2016
890
Interese la vedere

Firma surorii directorului de la achiziții publice a câ...

O firmă fondată de sora directorului Agenției Achiziții Publice (AAP) Viorel Moșneaga a câștigat în ultimii ani contracte cu statul în valoare de 35 de milioane de lei. Asta a constatat o echipă de reporteri ai Ziarului de Gardă și ai Centrului de Investigații Jurnalistice. Potrivit investigației publicate astăzi, firma «Aldos Grup» a fost fondată în anul 2005 de către sora lui Viorel Moșneaga, Diana Cotruța, care avea atunci 21 de ani, împreună cu un partener. De activitatea firmei s-ar ocupa însă fratele lor, Dan Moșneaga.

14 ianuarie 2016
859
Interese la vedere

Pentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernar...

Iurie Leancă este candidatul Partidului Popular European din Moldova (PPEM) înregistrat de CEC cu nr. 3 în cursa prezidențială. Este diplomat de carieră, angajat la MAE din 1991 în diferite funcții. În perioada 2001–2005 și apoi 2007–2009, a fost vicepreședintele companiei petroliere moldovenești „Ascom Group” a miliardarului Stati. În 2009 aderă la PLDM și devine ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. În 2013-2014 este prim-ministru. În 2015 părăsește PLDM și fondează PPEM.

26 septembrie 2016
1060