Orașul Ocnița: actualul primar nu mai candidează, dar susține tot un comunist, care va lupta cu 7 adversari
Pentru conducerea orașului Ocnița care are ceva mai mult de nouă mii de locuitori, concurează opt persoane. Localitatea a fost condusă până în prezent de un reprezentant al Partidului Comuniștilor, care însă nu mai candidează. Astfel, cum tradițional în acest oraș la alegeri câștigă partidele de stânga, acum cei mai activi sunt reprezentanții comuniștilor și socialiștilor.
Candidatul socialiștilor este șef al Direcției raionale agricultură
Partidul Socialiștilor a mizat la Ocnița pe șeful direcției agricultură din cadrul Consiliului Raional, Ion Ciumac. Candidatul PSRM, care afirmă că nu este membru al acestui partid, a fost numit în funcție în octombrie 2012. Anterior a fost șef al Direcției Financiare a Consiliului Raional timp de nouă ani și 14 ani a fost șef la Inspectoratul Fiscal de Stat din Ocnița. A studiat la Universitatea de Stat în anii 1978-1982. Mai candidează și la funcția de consilier, fiind cu numărul 26 pe lista PSRM.
Pentru anii 2013-2014 indică un salariu de 154 mii lei și alte 125 de mii de lei din pensie. În declarația depusă la CNI pentru anul 2013, indică faptul că deține patru terenuri agricole obținute prin donație și un teren intravilan cumpărat, pe când în declarația depusă la Consiliul Electoral de Circumscripție nu sunt înscrise toate terenurile, ci doar un lot agricol de peste 2 ha în satul Lencăuți, raionul Ocnița, și unul extravilan, de 0,19 ha, în orașul Ocnița. Candidatul a explicat în acest sens că deține două terenuri agricole moștenite de la părinți, unul al său și altul al soției, dar că ar fi uitat să indice unul dintre terenuri.
Ion Ciumac mai deține o casă de locuit în orașul Ocnița cumpărată în 2000, cu valoarea de 94 de mii de lei și suprafața de 98 m. p. Are un automobil VAZ, cumpărat în 2008, iar recent spune că a vândut un alt automobil, un Ford cumpărat în 2010, care apărea în declarația sa pentru anul 2013, dar nu era înregistrat pe numele lui. A mai indicat că are deschise pe numele său două depozite bancare de câte 20 400 lei și 2000 lei și un cont curent cu 480 de lei pe el.
Numele soției sale, Ludmila Ciumac, apare într-o listă a beneficiarilor de material semincer de porumb din raionul Ocnița (satul Lencăuți, unde își are terenul agricol Ion Ciumac), în cadrul proiectului FAO – Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite, în aprilie 2009. Ion Ciumac a declarat pentru Moldova Curată că nu a primit niciodată ajutor de acest fel, pentru că lotul de teren ar fi dat în arendă.
Deși nu este membru de partid, Ciumac a participat la o cursă auto, organizată de PSRM la 11 mai 2015, cu ocazia Zilei Victoriei.
PCRM mizează pe un director de liceu
Actualul primar al orașului, Galina Zalevscaia, care a reprezentat Partidul Comuniștilor, nu candidează, dar îl susține pe reprezentantul PCRM, Alexandr Crivoi, după cum afirmă contracandidații acestuia. Candidatul comuniștilor este directorul liceului teoretic cu predare în limba rusă ”Sf. Gheorghe Biruitorul” din Ocnița, din 2006, și a fost reales prin concurs în 2012. El este profesor de educație fizică, disciplină pe care o predă atât în cadrul instituției pe care o conduce, cât și în cadrul școlii sportive din raion.
În anul 2011 Alexandr Crivoi a fost ales consilier raional din partea PCRM. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 a candidat pe lista comuniștilor pe locul 82.
Solicitat de Moldova Curată, Alexandr Crivoi a declarat că a devenit membru de partid acum 6-7 ani, adăugând că a făcut donații formațiunii din care face parte, dar nu își amintește exact când, la alegerile parlamentare din 2014 sau la cele din 2009. Sumele au variat între 5 și 10 mii de lei din veniturile proprii, a menționat Alexandr Crivoi.
Pentru anii 2013-2014 a declarat un venit de 160 de mii de lei din salariul de director și 42 de mii de lei din activitatea didactică. Alte 2530 de lei le-a obținut din activitatea de consilier raional. Deține două terenuri de 0, 35 ha în total, în valoare de aproximativ 4400 lei, unul primit prin moștenire. Nu are automobil.
Candidatul PDM este donator constant pentru partidul său
Partidul Democrat (PDM) l-a propus la funcția de primar al orașului Ocnița pe Igor Voleac, angajat la Întreprinderea de Stat Cadastru și președinte al Organizației Tinerilor Democrați Ocnița. Are 35 de ani și este căsătorit.
Igor Voleac este un donator constant pentru partidul din care face parte. A donat 10 mii de lei în cadrul actualei campanii electorale, potrivit raportului financiar al PDM depus la CEC. O donație de 10 mii de lei din partea lui Igor Voleac se regăsește și în raportul financiar al PDM pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.
Candidatul spune că a plătit și cotizații pe parcursul anului, fiind membru de partid din 2010.
Pentru ultimii doi ani Igor Voleac a declarat venituri de 215 mii lei din salariul de bază și alte 206 mii de lei din alte surse. Solicitat de Moldova Curată, candidatul a declarat că venitul suplimentar îl are dintr-o gospodărie țărănească pe care a deschis-o în localitatea Hădărăuți, la 14 km de Ocnița. În declarația depusă în calitate de candidat la funcția de primar a indicat că deține în acea localitate două terenuri agricole cu suprafețe ceva mai mari de un hectar fiecare. Igor Voleac spune că are, de fapt, mai multe terenuri, cu o suprafață totală de aproximativ 20 ha, dar nu le-a scris în declarație pentru că nu a avut spațiu. Totodată, are înregistrată o gospodărie țărănească, ce a câștigat și câteva licitații pentru livrarea produselor alimentare către Școala Internat Auxiliară din Grinăuți, raionul Ocnița.
Candidatul a mai declarat că are și o întreprindere individuală, dar nici aceasta, la fel ca și gospodăria țărănească, nu este indicată în declarația sa depusă la Consiliul Electoral.
Igor Voleac spune că a locuit peste hotare timp de 6 ani, iar în 2009 s-a întors. La Cadastru este angajat din 2011. Deține un apartament de 74 m. p. la Chișinău și un automobil Mercedes Benz. La Ocnița a declarat că locuiește într-o casă înregistrată pe numele mamei sale.
Mai candidează un reprezentat al CNAM, un bancher, doi pensionari și un independent, fost consilier comunist
Candidatul PLDM la Ocnița este Serghei Rotari, director al Agenţiei Teritoriale Bălți a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, dar și vicepreşedinte al organizației teritoriale PLDM. De la locul de muncă de bază Serghei Rotari a obținut un venit de 233 mii lei și de la locul de muncă prin cumul – 106 mii de lei. Deține două terenuri de construcție în Ocnița, de 0,0599 ha și 0,0799 ha și un automobil Mercedes, dar nu indică în declarația sa pe venit nicio casă.
Un alt candidat este Petru Cojocaru, din partea formațiunii Partidul Nostru. Este directorul filialei de la Edineț a Băncii Sociale. Declară un venit din salariu pentru ultimii 2 ani de 94 mii lei, iar din alte surse – 16 mii lei. Are un apartament de 49 m. p. în Ocnița și un automobil Dacia.
Din partea Partidului Popular candidează pensionarul Ivan Sacaluș, cu un venit din pensie de 33 de mii de lei pentru ultimii doi ani și din arenda unor bunuri – 2200 lei. Proprietățile nu sunt indicate în declarația de venit depusă la Consiliul Electoral, în care se menționează că lista lor se anexează. Are trei automobile: VAZ, Moscvici și Ford Galaxy.
Anatolie Brumari este candidat independent, fiind șef de secție la o întreprindere din Edineț ”Klassika Force” SRL. Venituri de la locul de muncă sunt declarate în valoare de 119 mii lei, 132 de mii de lei – din alte surse și 1900 lei din înstrăinarea unui bun, pentru anii 2013 - 2014. Are o casă de locuit de 164 m. p. în Ocnița și mai indică și alte patru imobile, cu o suprafață totală de 182 m. p., fără să specifice despre ce este vorba. Are un automobil Scoda Superb și o remorcă. A fost ales în 2011 consilier raional pe lista PCRM. În declarația pe venit pentru 2012 nu indică nici un venit de la locul de muncă, doar pensia de 60 mii lei și indemnizația de la Consiliul raional de 2250 lei. În aceeași declarație nu indică bunuri imobile și nici automobile, iar declarația pentru 2013 nu este pe portalul declarațiilor al Comisiei Naționale de Integritate.
Și Mișcarea Populară ”Antimafie” a propus un candidat la primăria orașului Ocnița, pe Vasile Lîsîi. Potrivit declarației sale la Consiliul Electoral, este șomer, dar arată un venit de 672 mii de lei din arenda unui bun și 48 de mii de lei din alte surse legale. Are o casă de 140 mp la Ocnița și un automobil BMW. A candidat pe lista ”Antimafie” și la alegerile parlamentarele din 2014, unde este menționat ca medic pensionar.
Natalia Enache
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Doi candidați care și-au disputat Primăria Hâncești în...
Locuitorii orașului Hâncești au o ofertă bogată de candidați la actualele alegeri. Nouă persoane s-au înscris în cursă, cu una mai puțin decât la alegerile din 2011. Toate reprezintă partide. Printre candidați este și actualul primar, Alexandru Botnari, care conduce orașul din anul 2003 și reprezintă Partidul Democrat (PDM), dar și contracandidatul acestuia de la alegerile precedente, Constantin Tacu, reprezentant al Partidului Liberal Democrat (PLDM). Alți candidați sunt Vitalie Solomon de la Partidul Comuniștilor, Victor Goroholschii de la Partidul Nostru, Sergiu Ioniţă de la Partidul Național Liberal, Efim Moraru de la Partidul Liberal (PL), Anatolie Tăbăcaru de la Blocul Electoral Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă; Grigore Talmaci de la Partidul Socialiștilor și Ion Panfil de la Partidul Popular.
La Făleşti se vrea dreptate: trei din cei nouă candidaţ...
Primăria oraşului Făleşti îşi aşteaptă conducătorul. Cei nouă bărbaţi candidaţi la funcţia de primar sunt propuşi de partide. Trei dintre ei sunt jurişti, alţi trei - directori de intreprinderi, doi sunt ingineri, iar unul este economist. Cea mai mare luptă este dusă între fracţiunile de stânga: partidul comuniştilor, cel al socialiştilor şi Partidul Nostru.
La Cahul candidează o persoană cercetată penal pentru f...
Sergiu Renţa intenţionează să devină primarul oraşului Cahul, fiind propus de către formațiunea Partidul Nostru (PN), condusă de Renato Usatîi. El are un cazier juridic impresionant, fiind anterior cercetat penal pentru furt şi escrocherie. Totodată instanţa de judecată a emis o hotărâre prin care Sergiu Renţa este decăzut din drepturile părinteşti. Instanţa l-a mai obligat să-i plătească pensie alimentară copilului său, însă acesta nu s-a conformat deciziei, iar pentru asta are în prezent interdicţie de a părăsi ţara.
În orașele Florești, Glodeni și Basarabeasca în turul d...
Un șomer, o femeie aflată în concediu de maternitate și un fost consilier comunist sunt candidații la funcțiile de primar care au ajuns în turul doi al alegerilor locale din partea Partidului Nostru în orașele Florești, Glodeni și Basarabeasca. Toți reprezintă formațiuni pro-ruse, care își vor disputa fotoliile de primar cu reprezentanți ai unor formațiuni cu o orientare similară. Despre contracandidații lor Moldova Curată a scris în articolelele anterioare, publicate în lunile mai și iunie 2015.
Primăria Ialoveni: şase candidaţi partinici şi unul ind...
În cursa pentru funcţia de primar al oraşului Ialoveni s-au înscris şapte candidaţi: şase propuşi de partide şi unul independent. Locuitorii oraşului vor trebui să fie foarte atenţi, deoarece lista de candidaţi conţine două nume identice. Este vorba despre Gheorghe Caracuian, actualul primar, propus de Partidul Democrat din Moldova (PDM) şi un alt Gheorghe Caracuian, propus de Partidul Popular. La funcţia de primar mai aspiră actualul deputat liberal, Vladimir Cernat, Vitalie Lavric, candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Leonid Onceanu, propus de Partidul Socialiştilor şi Mihail Iliescu din partea Partidului Naţional Liberal. Sergiu Armaşu, vicecomisarul oraşului Ialoveni, a ales să intre în cursa electorală în calitate de candidat independent.
Nouă candidați aspiră la funcția de primar al orașului...
Printre candidații la funcția de primar al orașului Basarabeasca, localitate cu peste 12 mii de oameni, unul a fost inițiatorul referendumului privind orientarea politicii externe a țării spre Uniunea Vamală - candidatul Partidului Socialiștilor (PSRM), Piotr Pușcari, iar alţi sunt susținători ai acestei inițiative, între care, actualul primar, reprezentantul PCRM, Nicolai Nicolaev. Candidatul PLDM, Vasile Guzun, este vicepreședintele raionului, demis pentru că ar fi venit beat la serviciu, dar restabilit prin hotărâre judecătorească.
