Primar cu dosare penale, în conflict cu o firmă concurentă
Primarul satului Trifăuți, raionul Soroca, Gheorghe Todireanu, este cercetat penal pentru fals în declaraţii şi pentru practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, după ce a fost verificat doi ani la rând de Comisia Națională de Integritate (CNI). În ambele cazuri, în 2014 şi în 2015, Comisia a descoperit bunuri nedeclarate. Potrivit ultimului act de constatatre al CNI, primarul nu a declarat 22 de terenuri agricole, cu o suprafață totală de aproape 19 hectare. Totuși, Gheorghe Todireanu a indicat cea mai mare parte a terenurilor pe care le deține - peste 100 de hectare. El a ajuns în vizorul CNI în urma unui conflict cu o firmă agricolă care arendează terenuri în aceeași localitate.
O diferenţă de aproape 360 de mii de lei între venituri şi proprietăţile achiziţionate
CNI a constatat o diferență vădită, care nu poate fi justificată, între veniturile și proprietățile achiziționate pe parcursul anului 2013, de aproape 360 de mii de lei. Primarul a declarat un venit anual de 59044,49 lei. Diferența depășește de 12 ori șase salarii minime, ce constituie suma de 29522 lei, se arată în actul de constatare al CNI.
Primarul Gheorghe Todireanu a atacat actul în instanță, dar Judecătoria Soroca i-a respins cererea şi a lăsat în vigoare decizia Comisiei. În prezent, cauza se află pe rol la Curtea de Apel Bălţi.
«Primarul face abuz de funcţia pe care o ocupă»
Solicitarea de a verifica veniturile și proprietățile primarului Gheorghe Todireanu a fost depusă la CNI de către un agent comercial, SA ”Alfa-Nistru” din Soroca. Semnatarii a afirmat că primarul de la Trifăuți acționează în mod abuziv și profită de funcția sa publică pentru a intra în posesia a cât mai multe terenuri. Într-o scrisoare expediată pe adresa portalului Moldova Curată, reprezentanții SA «Alfa-Nistru» susțin că primarul cumpără loturile pe numele său și al soției, dar acestea sunt prelucrate de firma ”Trifăuți-Agro”, condusă de Ion Focșa, care îi este cumnat, adică fratele soției. În realitate, mai afirmă autorii scrisorii, firma i-ar aparține primarului.
Potrivit aceluiași mesaj, Gheorghe Todireanu îngrădește accesul reprezentanților SA «Alfa-Nistru» la câteva loturi cumpărate de la locuitorii satului Trifăuți. Primarul ar fi înregistrat în mod abuziv contracte de arendă a acestor terenuri și nu i-ar permite proprietarului de drept să aibă acces la ele. ”Întreprinderea noastră a trimis tehnică să înceapă boronitul, aratul, și el a pus și ”Niva” în ogor, ca să nu intre. El este un concurent neloial, dreptul nostru de proprietate este îngrădit”, se arată în scrisoare.
Reprezentanții SA «Alfa-Nistru» mai afirmă că unele contracte de arendă a terenurilor cu suprafața de până la 3 hectare nu au fost înregistrate în baza de date de la Cadastru, iar acest lucru s-a aflat abia după ce ei au cumpărat aceste loturi.
Cercetat pentru fals în declaraţii şi activitate de întreprinzător ilegală
Pe numele lui Gheorghe Todireanu au fost inițiate mai multe cauze penale, dar care nu au ajuns deocamdată în instanță. O cauză penală a fost iniţiată de Direcţia de urmărire penală a Inspectoratului General de Poliţie, în baza art.352/1 Cod Penal, pentru fals în declaraţii, iar două dosare – de către direcţia teritorială Nord a Centrul Naţional Anticorupţie. Dintre acestea, unul a fost deschis pentru fals în declaraţii, iar al doilea, în baza articolului 241 alin. (2) lit. f) Cod penal - practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari. Primarul Gheorghe Todireanu riscă astfel să fie sancţionat cu o amendă de până la 60 de mii de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
Primarul nu vorbeşte cu presa
Solicitat de Moldova Curată să comenteze această situaţie, Gheorghe Todireanu a evitat să dea un răspuns. Deşi a fost sunat de mai multe ori, primarul închidea telefonul când afla despre ce vrem să îl întrebăm, apoi nu mai răspundea. La fel a făcut şi administratorul companiei „Trifăuţi-Agro”, Ion Focşa. Anterior, Gheorghe Todireanu a comentat în presă că punerea sa sub urmărire penală ar avea la bază o comandă politică.
Gheorghe Todireanu a obținut al doilea mandat în luna iunie 2014, când a candidat din partea Partidului Liberal Democrat. Primul mandat de primar, la alegerile din 2011, l-a obținut ca reprezentant al Partidului Comuniștilor.
În ultima declaraţie de venituri şi proprietăţi, Todireanu a indicat că deţine împreună cu soţia peste 100 de terenuri agricole, o casă cu o suprafaţă de 120 m. p. şi trei automobile. Totodată, pe lângă venitul obţinut din salariul de primar, de peste 62 de mii de lei anual, Gheorghe Todireanu mai indică pentru 2014 un venit similar, de aproape 62 de mii de lei din vânzarea produselor agricole, iar soţia sa a avut un venit de exact 100 de mii de lei din arenda terenurilor agricole.
Natalia Enache
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Relaţii de familie la AGEPI: fosta directoare şi-a anga...
Lilia Bolocan, fosta directoare a Agenției Naționale pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) şi-a angajat rudele în instituţia pe care a condus-o timp de şase ani. Ea şi-a adus la AGEPI două surori şi un cumnat, dar spune că nu a încălcat nicio lege.
Fiul și soția – în subordinea directorului de la ”Pădur...
Directorul rezervației naturale ”Pădurea Domnească”, Valeriu Țarigradschi, ar putea fi cercetat de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Generală pentru că îi are în subordine pe soția și fiul său și pentru utilizarea unui automobil de serviciu în interes personal. Soția sa, Sofia Țarigradschi, este pădurar, iar fiul său, Marian Țarigradschi, este șef al punctului turistic „Cantonul nr. 1”, sectorul Balatina. Cazul directorului de la Pădurea Domnească a fost examinat la CNI în 3 ședințe, până a fi luată această decizie, la ședința din 23 iunie. Membrii CNI au constatat o situație de conflict de interese.
Conflictul de interese admis de Gheorghe Duca a fost co...
Instanţa de apel a decis că preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), Gheorghe Duca, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese atunci când a transmis în gestiunea Universităţii Academiei, condusă de soţia sa, peste 100 de hectare de teren, un bloc administrativ şi o cafenea. Decizia instanţei de apel vine după ce, cu doi ani în urmă, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a stabilit că oficialul nu şi-a declarat interesele personale în acest caz, dar nici nu a soluţionat conflictul de interese în termen de trei zile, aşa cum prevedea legea. Atunci, Gheorghe Duca a atacat în judecată actul CNI, însă a pierdut cauza.
Primarul orașului Ungheni şi Silvia Volosatâi vor fi ve...
La ședința de astăzi, Comisia Națională de Integritate (CNI) a decis să inițieze două controale în baza articolelor publicate pe Moldova Curată. Astfel, primarul orașului Ungheni, Alexandru Ambros, este bănuit de conflict de interese, iar șefa Secției investiţii capitale şi administrarea proprietăţii publice din cadrul Ministerului Sănătății, Silvia Volosatâi, va fi verificată pentru a se vedea dacă și-a declarat toate veniturile și proprietățile.
Decizie controversată a CNI: Un fost primar și-a angaja...
Fostul primar al orașului Orhei și actualul șef al Inspectoratului Fiscal de Stat Orhei, Vitalie Colun, a admis două situații de conflict de interese, ambele constatate de Comisia Naționalăde Integritate (CNI), însă a rămas nepedepsit. Fostul ales local a închiriat mașina fratelui său și l-a angajat ca șofer pe tatăl său. CNI a constatat conflictul, dar a clasat cauza, întrucât a luat expirarea contractelor drept o «soluționare» a situației de conflict de interese. Experta anticorupție Mariana Kalughin spune însă că hotărârea este confuză, deoarece un conflict constatat nu poate fi considerat soluționat, iar fostul primar ar trebui penalizat, în opinia sa, pentru abuz în serviciu.
