Primăria Sângera a încheiat contracte de milioane de lei cu firme fondate de primar

Interese la vedere 5 decembrie 2014 2550
Valeriu Poiată, primarul din Sângera.

Mai mult de şapte milioane de lei vor ajunge din bugetul Primăriei oraşului Sângera din municipiul Chişinău pe contul unei firme fondată de către primarul Valeriu Poiată. Firma a fost selectată în cadrul concursului de achiziţii publice pentru a efectua diferite lucrări în localitățile care fac parte din oraşul Sângera.



Primul contract major în valoare de şapte milioane  150 de mii de lei, semnat la 8 noiembrie 2013, a fost încheiat între Primăria Sângera şi firma "Agrofin-Ba" SRL după licitaţia din septembrie 2013. Firma s-a angajat să gestioneze, timp de zece ani,  serviciile publice de salubrizare a localităților Sângera, Dobrogea şi Revaca. Contractul a fost semnat de către primarul Valeriu Poiată şi administratoarea firmei, Viorica Beţivu. Potrivit Comisiei Naţionale de Integritate, care a cercetat acest caz, Valeriu Poiată a fost fondatorul acestei firme până în luna august 2013, când fondator unic a devenit SC ”F.V.I.TRAIAN-INVEST” SRL, iar administrator - Viorica Beţivu. Astfel, Valeriu Poiată a fost radiat din lista fondatorilor firmei la 28 august 2013, cu câteva zile înainte de a fi desfăşurată licitaţia publică. Aceasta a avut loc la 4 septembrie.

Alte contracte semnate în conflict de interese cu aceeași firmă

Acest contract este al patrulea semnat între Primăria Sângera şi firma ”Agrofin-Ba” SRL. În luna octombrie 2012, Primăria a achiziţionat lucrări de amenajare a teritoriului în sumă circa 47 mii de lei, în ianuarie 2013 - lucrări de deszăpezire și reabilitare a străzilor din Sângera, Dobrogea şi Revaca (50 de mii de lei), iar în decembrie 2013 a mai încheiat un contract de circa 51 de mii de lei pentru lucrări de construcție şi montare a 62 de porțiuni de gard.

Maşină cumpărată de la firma fondată de primar

Tot în anul 2013, de data aceasta în luna iulie, Primăria Sângera a cumpărat un autoturism ”Peugeot 301 Active 1.2 Vti 5MT” în valoare de circa 150 de mii de lei de la agentul economic ”Autoconcord” SRL. Potrivit Camerei Înregistrării de Stat, aceasta firmă a fost fondată în luna mai 2012 de către Nicolae Necrasov, SC ”CONS - UNIC” SRL şi SC ”F.V.I.TRAIAN-INVEST” SRL, ultima firmă având cota de participare de 92 %. Însă fondatorul firmei ”F.V.I.TRAIAN-INVEST” SRL este, cu o cotă de 100 % primarul din Sângera, Valeriu Poiată.

Comisia Naţională de Integritate (CNI) a stabilit în luna octombrie că Valeriu Poiată s-a condus de interesele personale atunci când a semnat actele juridice, administrative și contabile cu SC ”Agrofin-Ba” SRL și SC ”Autoconcord” SRL.

Primarul nu a contestat actul emis de CNI, spunând că nu a ştiut că există o lege cu privire la conflictul de interese. „Eu mă strădui să aduc în localitate servicii de calitate. Chiar dacă am avut legătură cu firmele care au câştigat aceste licitaţii, nu eu am fost acela care le-a selectat. A fost decizia membrilor Comisiei de licitaţie”, spune Valeriu Poiată.

Actul CNI va fi expediat în instanță pentru constatarea nulităţii celor cinci contracte semnate în situaţie de conflict de interese. Experta anticorupţie Mariana Kalughin spune că decizia CNI de a expedia actul în instanță este una corectă, deoarece primarul localităţii, prin metodă directă, în calitate de fondator al unei firme, dar şi prin metodă terţă, ca fost fondator al altei firme câştigătoare, a beneficiat şi mai beneficiază de sume mari de bani, alocate din bugetul public.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

Posibil conflict de interese la Primăria Măgdăcești

Primăria comunei Măgdăceşti din raionul Criuleni, a cumpărat cu 1,6 milioane de lei clădirea fostei şcoli din sat de la soțul primăriței. Edificiul se afla de mai mulți ani în paragină, dar a fost achiziționat pentru a construi acolo încă o grădiniță pentru copiii din localitate. 

22 august 2018
2732
Interese la vedere

Directorul AEE a cerut despăgubiri de un leu de la CNI...

Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Mihail Stratan, pierde deja a doua luptă cu CNI, în încercarea de a dovedi că nu s-a aflat în conflict de interese atunci când firma sa a livrat echipament instituției pe care o conduce. Atât Judecătoria sectorului Râșcani, cât și Curtea de Apel Chișinău au confirmat că actul prin care Comisia Națională de Integritate a constatat că Mihail Stratan s-a aflat în conflict de interese este bazat pe temeiuri legale. Stratan se consideră însă defăimat și a cerut despăgubiri de la CNI.

25 iulie 2016
2431
Interese la vedere

Cu venituri nedeclarate și cu un conflict de interese l...

A fost scutit de sancțiune pentru că a admis un conflict de interese, iar după doi ani a fost avansat în funcția de director al Agenției ”Moldislva”. Este vorba despre Ion Haralampov, care a arendat patru hectare de teren forestier atunci când conducea o subdiviziune teritorială din cadrul Agenției, deși legislația interzicea acest lucru.

04 decembrie 2017
2249
Interese la vedere

Judecătorul Ghenadie Eni: ”Demisia mea nu are legătură...

Magistratul Ghenadie Eni, care a demisionat din funcția de judecător și de președinte al Curții de Apel Cahul la începutul lunii iulie, spune că demisia sa nu are legătură cu acuzațiile care i-au fost aduse referitoare la primirea unui teren pentru construcție de la Primăria Cahul. ”La 29 aprilie am împlinit 50 de ani. Asta e vârsta de pensionare pentru un judecător. Am decis să mă pensionez, dar să practic dreptul în continuare. Chiar ieri am depus cerere să fiu admis în profesia de avocat”, a spus Ghenadie Eni pentru Moldova Curată. 

16 iulie 2015
2945
Interese la vedere

Preşedintele raionului Ungheni ar putea fi cercetat pen...

În vara anului 2012, familia preşedintelui raionului Ungheni s-a deplasat în Lituania cu maşina de serviciu. Constatarea aparţine Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), după ce membrii acestei instituţii au verificat veridicitatea faptelor relatate în materialul: „La Ungheni, talentele sunt selectate pe criterii de rudenie?”.

28 ianuarie 2014
2818
Interese la vedere

Mama este şefa fiicei

Această situaţie se întâmplă în cadrul Direcţiei pentru Statistică (DS) din raionul Ocniţa, unde mama este conducătoarea direcţiei, iar fiica sa este specialist principal în cadrul instituţiei. Experţii susţin că ambele funcţionare au încălcat regimul conflictului de interese.

27 februarie 2014
2453