PROFIL CANDIDAT: SERGHEI CERNEV
Varianta în limba rusă - aici. La 30 aprilie 2023 în Autonomia Găgăuză vor avea loc alegerile pentru funcția de guvernator al regiunii. Comisia Electorală Centrală de la Comrat a înregistrat 8 candidați. Portalul MoldovaCurata.md a selectat cele mai relevante informații despre integritatea candidaților și le prezintă în cadrul rubricii „Alegerile guvernatorului UTA Gagauzia”. Informațiile au fost structurate în baza unor criterii de integritate, stabilite împreună cu organizațiile membre ale Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat (ICPC).
Integritatea în activitatea politică
Serghei Cernev are 57 de ani și este jurist de meserie, însă în prezent nu este angajat în câmpul muncii, așa cum se arată în datele biografice prezentate la Comisia Electorală Centrală de la Comrat. Locuiește la Vulcănești. Între anii 2006 și 2013 a fost președinte al raionului Vulcănești, fiind numit, apoi demis, din această funcție de fostul guvernator al autonomiei găgăuze, Mihail Formuzal. În autonomie, președinții de raioane nu sunt aleși, ci sunt numiți de către bașcan.
Cernev a fost de trei ori și deputat în Adunarea Populară a autonomiei găgăuze, ultima dată între anii 2018 – 2021.
La actualele alegeri candidează independent. Promovează o politică a concilierii, spunând că prioritară pentru Găgăuzia în acest moment trebuie să fie creșterea economică și nu retorica împotriva puterii centrale.
„Chișinăul nu ne-a fost dușman niciodată și nici nu va fi. Noi înșine ni-l facem dușman prin declarațiile pe care le facem. Trebuie să avem un dialog și Chișinăul are o poziție de dialog față de noi. Nu Chișinăul este vinovat că la noi cineva a venit și a furat grâul, că au fost fraudate granturile europene. Noi înșine căutăm confruntare cu Chișinăul, din cauza unor politicieni care au furat, în interesele lor, și acum folosesc Găgăuzia ca să nu răspundă pentru ce au făcut”, a spus Serghei Cernev la una dintre dezbaterile electorale din aprilie 2023 la postul public de televiziune de la Comrat.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
Serghei Cernev spune că în ultimii doi ani nu a avut nici un venit, întrucât nu este angajat în câmpul muncii. În anul 2019 a fost concediat din funcția de șef al Secției de calificare a conducătorilor auto Comrat a Agenției Servicii Publice (МРЭО Комрат). În declarația de avere depusă pentru ultimii doi ani la Comisia Electorală Centrală candidatul indică un venit de 51 de mii de lei de la ASP. Solicitat de Moldova Curată, Serghei Cernev a spus că probabil este o greșeală, întrucât nu a avut venituri în această perioadă, fiind în proces de judecată cu ASP pentru restabilirea în funcție.
Potrivit aceleiași declarații, soția sa a avut în ultimii doi ani un venit de 400 000 de lei de la Agenția Servicii Publice și alte 36 000 de lei de la Biblioteca Publică Centrală. Cernev deține o casă de 178 mp, a cărei construcție declară că a finalizat-o în anul 2018.
În declarație candidatul mai arată că deține două autoturisme – un Geep Grand Cherokee produs în 1993, dar procurat în 2014, și o Skoda Octavia produsă în 2014, dar cumpărată în 2019. Mai deține două remorci, un camion și un autobuz produse înainte de anul 2000.
Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid
În luna noiembrie 2019, prin ordinul directorului Agenției Servicii Publice Mircea Eșanu, Serghei Cernev a fost concediat din funcția de șef al Secției de calificare a conducătorilor auto Comrat a Agenției Servicii Publice. Cernev a atacat ordinul în instanță, litigiul fiind încă nefinalizat.
„Am fost concediat ilegal, în timpul concediului de boală, am fost pedepsit de două ori pentru aceeași încălcare. Concedierea a fost, de fapt, o comandă politică. Ne trimit cu această plângere de la o instanță la alta. Acum ni s-a argumentat că plângerea trebuie depusă la Chișinău, acolo unde se află sediul ASP. Am depus și procesul încă nu e încheiat. Dar sunt sigur că decizia care va urma va fi în folosul meu pentru că totul, de la început până la sfârșit, este ilegal”, a declarat Serghei Cernev pentru Moldova Curată.
În activitatea sa de deputat, Cernev a folosit de multe ori tribuna Adunării Populare pentru a aduce critici modului cum este administrată Găgăuzia de către Comitetul Executiv. În anul 2020 a făcut parte din Comisia specială pentru controlul fondului de rezervă, constituită în cadrul Adunării Populare. Comisia urma să investigheze semnalele privind dispariția grâului din fondul de rezervă al Găgăuziei. La una dintre ședințele Adunării Populare, a făcut declarații în care a susținut că poliția din autonomie ar fi protejat furturile și ar fi împiedicat comisia să-și exercite atribuțiile. Potrivit portalului Gagauzyeri.com, care publică video de la acea ședință, Serghei cernev a spus: „Noi am făcut un raport referitor la rezerva de grâu. Grâul e furat. Din 2304 tone de grâu la unul dintre depozite au rămas 324 de tone, iar în altul – 120 de tone. Poliția, în loc să ne ajute în investigații, s-a poziționat în apărarea celor care au furat”.
Cazier judiciar
Serghei Cernev este cunoscut pentru declarațiile sale anticorupție și împotriva actualei conduceri a Executivului găgăuz, fapt ce i-a adus mai multe procese de judecată pentru calomnie.
În anul 2020 el a fost amendat cu 4 mii de lei de către poliție pentru „răspândirea intenționată a informației mincinoase despre furturi și escrocherii, prin care a lezat onoarea, demnitatea și reputația profesională a conducătoarei autonomiei găgăuze Irina Vlah”.
Serghei Cernev a contestat amenda în judecată, iar la 17 noiembrie 2022 Judecătoria Comrat a anulat procesul-verbal de aplicare a amenzii. Irina Vlah, prin avocatul său, a contestat această hotărâre, iar la 13 martie 2023 Curtea de Apel Comrat a anulat-o, trimițând litigiul înapoi la Judecătoria Comrat pentru a fi examinat de un alt complet de judecători. Astfel, examinarea contestației depuse de Serghei Cernev va fi reluată.
Serghei Cernev este cunoscut, de asemenea, prin conflictul său cu fostul bascan Mihail Formuzal, cu care anterior a fost aliat. În luna mai 2014, după ce fusese demis de Formuzal din funcția de președinte al raionului Vulcănești, Cernev a spart pneurile mașinii lui Formuzal, care venise în satul Etulia, r. Vulcănești, la o întâlnire electorală. Cernev a declarat atunci, la o conferință de presă susținută la Chișinău, că l-a ajutat astfel pe Formuzal să se întoarcă pe jos de la întâlnirea electorală din Etulia, întrucât acesta ar fi promis că dacă nu adună 500 de oameni la acea întâlnire, va pleca înapoi la Comrat pe jos: „La 18 mai la Etulia s-au adunat 15 oameni. Mi-am amintit disputa cu Formuzal din februarie 2018, când el a spus fără echivoc că va aduna ușor de la 500 la 1000 de oameni la Etulia, iar dacă nu adună, cică va pleca înapoi pe jos. Deci, l-am ajutat să-și țină promisiunea”. Pe numele lui atunci a fost pornită o cauză administrativă, însă la scurt timp aceasta a fost casată.
MoldovaCurata.md
Acest profil este realizat de Asociația Presei Independente (API), în cadrul proiectului „Despre dezinformare de la ușă la ușă”, implementat de API cu suportul IMS (International Media Support). Opiniile exprimate aparțin autorilor proiectului și nu corespund neapărat cu opinia finanțatorului.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Aici așteptăm comentariul tău!