PROFIL CANDIDAT: VICTOR PETROV

Alegerile guvernatorului UTA Gagauzia 13 aprilie 2023 1010



На русском языке - ЗДЕСЬ. La 30 aprilie 2023 în Autonomia Găgăuză vor avea loc alegerile pentru funcția de guvernator al regiunii. Comisia Electorală Centrală de la Comrat a înregistrat 8 candidați. Portalul MoldovaCurata.md a selectat cele mai relevante informații despre integritatea candidaților și le prezintă în cadrul rubricii „Alegerile guvernatorului UTA Gagauzia”. Informațiile au fost structurate în baza unor criterii de integritate, stabilite împreună cu organizațiile membre ale Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat (ICPC).

Integritatea în activitatea politică

Victor Petrov este în prezent deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei, ales pe circumscripția nr. 2 Comrat la alegerile din 19 septembrie 2021. El are 47 de ani și este jurist de profesie. Până a ajunge deputat, Petrov se prezenta ca om de afaceri, cu activități în domeniul turismului.

Candidează ca lider al Mișcării politice Gagauz Halk Birlii/Народный Союз Гагаузии/Uniunea Populară a Găgăuziei, formațiune constituită în iulie 2023. Petrov este susținut la aceste alegeri de deputatul socialist din Parlamentul Republicii Moldova Vasile Bolea. Asta în pofida faptului că Partidul Socialiștilor, ca formațiune, susține un alt candidat la actualele alegeri din Găgăuzia – pe Grigori Uzun.

Drept simbol electoral Victor Petrov are un logo cu mențiunea НАШ Кандидат/Candidatul nostru, care conține elemente din simbolica Fundației de caritate Centrul Comunitar Anticriză/Народный Антикризисный Штаб (НАШ). Această organizație a fost fondată de Victor Petrov în primăvara anului 2020, cu un an înainte de alegerile planificate în Adunarea Populară a Găgăuziei, la care a candidat.

Victor Petrov pledează pentru „dezvoltarea bunelor relații” cu Federația Rusă și cu alți „prieteni istorici ai poporului găgăuz - țările Uniunii economice Euroasiatice”. 

În februarie 2023, imediat după începerea războiului pornit de Federația Rusă împotriva Ucrainei, Serviciul de Informații și Securitate a emis un ordin prin care a blocat site-ul Gagauznews.md, acuzat de incitare la ură și război. Acest portal, potrivit unui site internațional de verificare a metadatelor, consultat de RISE Moldova, a fost fondat de Centrul Comunitar Anticriză.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

În declarația de avere pentru anul trecut depusă la 29 martie pe portalul Autorității Naționale de Integritate, Victor Petrov arată că familia sa deține două automobile de lux – Porsche Cayenne și Porsche Carerra, unul cumpărat în anul 2017 și altul în 2022, care valorează 80 mii de euro fiecare. Deputatul mai indică un autotursim Skoda Super produs în 2022, care costă 40 de mii de euro.

Dintre imobile, candidatul arată că deține două case, una cumpărată în 2019 și alta în 2021. O casă valorează 1,144 mln de lei, iar alta – 135 de mii de lei.

Cu toate acestea, pentru anul 2022 Victor Petrov declară drept venituri în bani doar 2100 de lei din activitatea de deputat. În schimb, soția sa a avut un venit de aproximativ 1,7 mln de lei din salariu pe tot parcursul anului 2022.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Victor Petrov a devenit cunoscut în regiune în primăvara anului 2020, odată cu lansarea Mișcării НАШ. Anterior nu a deținut funcții publice. Organizația are un portal și o pagină de Facebook, unde plasează sistematic fotografii care ilustrează o activitate intensă de donare a diferitelor produse sau bunuri către populația nevoiașă din Găgăuzia. Organizația a lansat și un proiect social - două rute de microbuz care transportă gratuit prin mun. Comrat și prin orașul Ceadâr-Lunga pensionari și alte persoane cu venituri mici. Inclusiv în postările și fotografiile plasate în luna martie 2023 – adică în campania electorală – Victor Petrov apare ca binefăcător și persoană ce are grijă de populația vulnerabilă a Găgăuziei.

Cu toate acestea, la fel ca în 2021, când am solicitat de la Petrov și de la instituțiile statului informații despre sursele de venituri ale Centrului Comunitar Anticriză, nici în acest an nu este clar care sunt sursele de finanțare ale organizației. Pe pagina web a acesteia nu sunt publicate rapoartele financiare sau alte mențiuni referitoare la sursele de venituri.

Contrar legii, НАШ nu a depus declarația fiscală pentru anul 2022 și nici rapoartele financiare la Biroul de Statistică

Biroul Național de Statistică (BNS) ne-a informat în aprilie 2023, că, „contrar prevederilor Legii contabilității și raportării financiare”, Centrul Comunitar Anticriză nu a depus raportul financiar pentru anul 2020 și nici pentru anul 2021, de aceea nu ne poate comunica nimic depre sursele de finanțare. Pentru a depune la BNS raportul situațiilor financiare pentru anul 2022 entitățile mai au răgaz până la 30 mai 2023.

Informație oferită de Biroul Național de Statistică la începutul lunii aprilie 2023

La rândul său, Serviciul Fiscal de Stat ne-a informat că Centrul Comunitar Anticriză a depus Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2020, însă în ea nu a declarat vreun venit, iar pentru 2021 organizația a indicat un venit de 148 de mii de lei. Pentru 2022 respectiv, Centrul nu a depus declarația, deși termenul a expirat la 27 martie 2023. „Suplimentar, informăm că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 86/2020 cu privire la organizațiile necomerciale, acestea sunt obligate să facă public raportul anual de activitate în cel mult 6 luni de la sfârșitul anului pentru care este întocmit. Raportul anual de activitate conține informații referitoare la activitățile desfășurate, valoarea mijloacelor financiare și a materialelor obținute și folosite, precum și alte informații relevante”, se menționează în răspunsul pe care l-am primit de la Serviciul Fiscal de Stat.

Informație oferită de Serviciul Fiscal de Stat la începutul lunii aprilie 2023 

La 9 aprilie 2023, Moldova Curată a solicitat comentarii de la Victor Petrov, la telefon și prin email, referitoare la informația primită de la Serviciul Fiscal și de la BNS, însă până la publicarea articolului nu am primit răspuns.

La alegerile din 2021 pentru funcția de deputat în Găgăuzia contracandidatul lui Victor Petrov, Vladimir Bogaciov, a solicitat excluderea lui Petrov din cursa electorală pe motiv că nu a declarat oficial veniturile Centrului Comunitar Anticriză, pe seama căruia își face campanie electorală. Curtea de Apel Comrat nu i-a satisfăcut cererea, iar Curtea Supremă a respins revendicarea.

Numele organizației НАШ, fondate de Victor Petrov, a apărut și într-o investigație jurnalistică realizată de Moldova Curată referitoare la cumpărarea, în vara anului 2020, de către Comitetul Executiv al Găgăuziei, cu bani donați de Uniunea Europeană, a două aparate de ultrasonografie, ca ajutor în pandemie. Aparatele au fost cumpărate prin negocieri directe, adică fără concurs, de la o firmă care fusese creată cu două săptămâni înainte de încheierea contractului de către un activist al organizației НАШ. Aceasta a încasat 156 000 de lei suplimentar decât dacă Executivul ar fi cumpărat aparatele direct de la distribuitorul din Chișinău. Atunci НАШ a reacționat printr-un comunicat de presă, amenințând că va da în judecată media care au publicat investigația, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Ulterior, Direcția teritorială Sud a CNA a anunțat că nu a găsit elemente de corupție în desfășurarea acestei achiziții. 

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

MoldovaCurata.md

Acest profil este realizat de Asociația Presei Independente (API), în cadrul proiectului „Despre dezinformare de la ușă la ușă”, implementat de Asociația Presei Independente (API) cu suportul IMS (International Media Support). Opiniile exprimate aparțin autorilor proiectului și nu corespund neapărat finanțatorului.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

Alegerile guvernatorului UTA Gagauzia

PROFIL CANDIDAT: NICOLAI DUDOGLO

14 aprilie 2023
903
Alegerile guvernatorului UTA Gagauzia

PROFIL CANDIDAT: SERGHEI CIMPOEȘ

13 aprilie 2023
661
Alegerile guvernatorului UTA Gagauzia

Pensionari și șomeri ar fi donat zeci de mii de lei pen...

11 mai 2023
1700
Alegerile guvernatorului UTA Gagauzia

PROFIL CANDIDAT: DMITRI CROITOR

07 aprilie 2023
665
Alegerile guvernatorului UTA Gagauzia

PROFIL CANDIDAT: SERGHEI CERNEV

15 aprilie 2023
868
Alegerile guvernatorului UTA Gagauzia

PROFIL CANDIDAT: MIHAIL FORMUZAL

12 aprilie 2023
774