Radu Blaj a scăpat de pedeapsa pentru conflict de interese
Radu Blaj, şeful adjunct al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare din cadrul Primăriei Chişinău, a pierdut definitiv procesul de judecată cu CNI, actualmente Autoritatea Naţională de Integritate. Deşi Curtea Supremă de Justiţie a decis că a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, funcţionarul nu a fost sancţionat. Radu Blaj a avizat mai multe acte referitoare la construcţia câtorva zeci de imobile proiectate de întreprinderea „ART-CONSULTGRUP”, ai cărei fondatori sunt soţia sa şi fratele său.
La începutul anului trecut, Moldova Curată a relatat despre faptul că în anii 2013 şi 2014 Radu Blaj a contrasemnat şi avizat 65 de acte pentru construcţia unor imobile proiectate de întreprinderea „ART-CONSULTGRUP”. Atunci Moldova Curată a intrat în posesia copiilor câtorva autorizaţii în care documentaţia de proiect a fost elaborată de această firmă.
Astfel, la 30 aprilie 2013, Radu Blaj, în calitate de arhitect-şef interimar, a autorizat executarea lucrărilor de construcţie a trei case de locuit individuale în cartierul locativ „Bucovina” din municipiul Chişinău. Şi în anul 2014 arhitectul a semnat o autorizaţie, a cărei documentaţie de proiect a fost elaborată de aceeaşi firmă. Este vorba despre autorizarea construcţiei unui bloc pe strada „Bariera Orhei” din sectorul Râşcani al capitalei.
La scurt timp de la publicarea materialului, Comisia Naţională de Integritate (CNI) s-a autosesizat şi a stabilit că funcţionarul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Radu Blaj a contestat în instanţă decizia. În luna iunie 2015, Judecătoria Râşcani din municipiul Chişinău a dat câştig de cauză CNI. Nici de data aceasta Blaj nu a fost de acord cu hotărârea, aşa că funcţionarul a atacat-o la Curtea de Apel Chişinău. Atunci, avocatul lui Blaj, Vladislav Roşca, motiva că “cercetând minuţios actele contrasemnate de către Radu Blaj, se constată că, acestea au fost avizate în corespundere cu atribuţiile sale de serviciu, nefiind admisă încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, deoarece beneficiarii autorizaţiilor de construcţii sunt întreprinderi, conducătorii cărora nu sunt persoane apropiate ale apelantului”.
Conflict de interese confirmat şi de CSJ
Judecătorii de la Curtea de Apel au decis că argumentele apărătorului nu sunt întemeiate şi au respins apelul, astfel menţinând decizia primei instanţe.
Radu Blaj a mers şi la Curtea Supremă de Justiţie, însă şi aici a pierdut procesul. O decizie irevocabilă a fost emisă în luna mai.
Potrivit actului CNI, pentru încălcarea admisă, Radu Blaj ar fi trebuit să fie sancţionat cu o amendă de până la 6 mii de lei, iar după ce actul de constatare a rămas în vigoare, Comisia ar fi trebuit să depună o solicitare în instanţa de judecată pentru constatarea nulităţii actelor semnate şi avizate în conflict de interese de Radu Blaj.
Funcţionarul însă a scăpat de sancţiune şi de alte procese de judecată. El a explicat pentru Moldova Curată că Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) nu l-a amendat, deoarece ar fi expirat termenul de prescripţie de la data admiterii ilegalităţii. Nici actualul ANI nu a mers în instanţă pentru a solicita anularea contractelor.
Au urmat şi alte scăpări
Acest caz nu este singurul în care Radu Blaj scapă de justiţie. În această săptămână funcţionarul a revenit la serviciu, chiar dacă are statut de învinuit într-un dosar de corupţie. El este cercetat pentru că, împreună cu alţi funcţionari de la primărie, ar fi estorcat bani de la agenţi economici în schimbul perfectării unor acte.
Radu Blaj a fost deţinut în izolatorul CNA, fiind plasat acolo la solicitarea procurorilor, apoi Judecătoria Buiucani a Capitalei a emis pe numele lui un mandat de arest la domiciliu. Ulterior, el a ajuns din nou în izolatorul CNA, iar la sfârşitul lunii august curent, Blaj fost lăsat sub control judiciar, întrucât a plătit o cauţiune de 140.000 de lei.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Posibil conflict de interese la Dumbrăvița: fiul primar...
O întreprindere care aparține fiului primarului din satul Dumbrăvița, raionul Sângerei, a câștigat timp de doi ani, adică în 2013 și 2014, șase licitații publice organizate de primărie. Valoarea totală a contractelor atribuite este de 1 217 646 de lei. Firma fiului primarului s-a angajat astfel să presteze diverse servicii - de la reparația capitală a grădiniței până la reparația drumului sau livrarea de biocombustibil. Faptul că tatăl a condus comisiile de concurs la licitațiile în care fiul a ieșit învingător a ajuns în atenția Comisiei Naționale de Integritate (CNI), care a pornit un control.
Vicepreședintele Judecătoriei Botanica nu divulgă prețu...
Vicepreședintele Judecătoriei sectorului Botanica din municipiul Chișinău, Radu Țurcanu, refuză să indice în declarațiile de avere prețul autoturismelor pe care le deține. Familia sa este proprietară a două mașini, un Mercedes Benz și o Toyota Corola, ambele fabricate în anul 2010, dar cumpărate în 2011 și 2014. Pe de o parte, judecătorul spune că a indicat o singură dată valoarea lor, în declarațiile pentru anul în care acestea au fost cumpărate, de aceea nu le indică și în alți ani. Pe de altă parte, afirmă că prețul poate fi secret comercial, de aceea nu-l divulgă.
Şi în acest an declaraţiile de avere şi de interese vor...
Deja ne-am obişnuit ca pe site-ul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) declaraţiile de avere şi de interese personale pentru anul precedent să fie făcute publice abia la sfârşitul anului. Chiar dacă actualul cadru legislativ obligă Comisia să plaseze pe pagina sa web declaraţiile în termen de 30 de zile de la primire, de fiecare dată, această întârziere este explicată de reprezentanţii CNI prin lipsa de bani alocaţi instituţiei.
