Tot mai mulți demnitari uită să-și declare toate bunurile și cer permisiunea CNI să depună declarații repetat

Interese la vedere 19 aprilie 2015 2100
Ruxanda Glavan înainte de una dintre ședințele Guvernului

După ce a expirat termenul de depunere a declarațiilor de avere și interese pentru anul 2014, adică după data de 31 martie, Comisia Națională de Integritate (CNI) a început să primească cereri în care funcționarii solicită permisiunea de a corecta declarațiile depuse, motivând că au comis erori din neatenție. Până la 16 aprilie CNI a recepționat 70 astfel de cereri. După mai multe discuții, Comisia a decis să nu accepte depunerea repetată a declarațiilor. 



Ministrul Muncii susține că a indicat acelaşi număr pentru două maşini 

CNI în ședință

Una dintre persoanele cu funcții de răspundere care au cerut permisiunea de a completa declarația este ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ruxanda Glavan. Solicitată de Moldova Curată, ea a declarat că a comis o greșeală tehnică. ”Am declarat două mașini: a mea și a soțului cu același număr de înmatriculare. De aceea am făcut rectificarea necesară”, a spus Ruxanda Glavan.

Nu se ştie deocamdată câte maşini a declarat Ruxanda Glavan că deținea în anul 2014, întrucât declaraţia sa de avere încă nu a fost făcută publică. În 2013 însă ea avea 3 maşini: Lexus, Toyota Yaris şi Toyota Corolla. Curios este faptul că ministrul arată că ar fi cumpărat autoturismul de lux Lexus cu 22 de mii de lei, adică cu ceva mai mult de 1000 de euro. Mașina a fost cumpărată în 2013 și a fost fabricată în 2005. 

Viceprimarul orașului Nisporeni: ”S-a întâmplat din neatenție”

O cerere de rectificare a declarației a depus la CNI și viceprimarul orașului Nisporeni, Victor Tulbure. El a declarat pentru Moldova Curată că a uitat să indice în document faptul că în anul 2013 a vândut un apartament. ”S-a întâmplat din neatenție. Pe urmă am mai verificat și am văzut că nu am indicat că am înstrăinat apartamentul”, a explicat Victor Tulbure. Cu toate acestea, viceprimarul de Nisporeni se arată convins de faptul că a procedat corect pentru că a operat modificarea până la 31 martie, deși legislația stabilește că poate fi depusă o singură declarație, fără posibilitatea de completare sau de depunere repetată. 

CNI spune: ”NU”

În ședința din 16 aprilie, CNI a discutat această problemă și a decis că nu va accepta declarațiile depuse repetat, adică completate. Conform legislației, funcționarii mai pot face completări în termen de 5 zile de la depunerea declarațiilor la colector. Din moment ce au ajuns la CNI, nu se mai poate interveni în ele. 

Astfel, CNI a decis că cererile referitoare la completarea declarațiilor vor fi recepționate și înregistrate într-un registru special. Totodată, cei au care au trimis declarațiile rectificate le vor primi înapoi de la CNI. Totodată în răspunsul expediat le va fi explicat faptul că declarațiile depuse la CNI nu pot fi modificate.

Președintele CNI, Anatolie Donciu, a propus ca atunci când va fi pornit vreun control, aceste cereri să fie luate în considerare, astfel încât abaterile de la lege depistate să nu fie considerate ca fiind comise intenționat. Propunerea a fost susținută de membrul CNI, Leonid Morari. ”Nu putem spune că se va ține cont, pentru că suntem 5 persoane (membri ai CNI - n.r.), 3 țin cont, 2 – nu, sau invers. Faptul depunerii unei asemenea cereri deja exclude intenția. Pentru că funcționarul astăzi a depus declarația, peste 2-3 săptămâni și-a găsit greșeala și se adresează la noi. Eu văd aici că el neintenționat a comis greșeala”, a subliniat Leonid Morari.

Galina Bostan: Funcționarii ”uituci” nu ar trebui menajați

În opinia directorului Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, Galina Bostan, funcționarii publici nu ar trebui să beneficieze de indulgență din partea CNI în ce privește depunerea declarațiilor de venit sau de interese: ”Eu nu găsesc pentru ei nicio justificare că nu au completat corect, că nu știu cum să completeze, că au greșit. Nu există justificări pentru asta. Noi, ab initio (de la început),  presupunem că  este vorba despre persoane care știu să aplice legea. În momentul în care el nu este capabil să completeze corect o declarație, mă întreb cum își îndeplinește atribuțiile de serviciu.”

Totodată, expertul susține că depunerea la CNI a cererilor de modificare nu ar trebui luată ca o circumstanță atenuantă, în cazul descoperirii unor abateri de la lege. ”Asta ar însemna că noi de fiecare dată ar trebui să interpretăm legea în folosul funcționarilor publici, iar în situația dată, nu cred că este cazul”, conchide Galina Bostan.

Natalia Enache

Experta anticorupție Galina Bostan



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

De la stat, la privat. Ce a lăsat în urmă este verifica...

Fostul director al Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), Vitalie Panurco, s-a angajat, după ce a plecat din funcția publică, la sfârșitul anului 2013, la una dintre firmele care în ultimii ani a câștigat cele mai multe licitații pentru reparația drumurilor. Acest lucru li s-a părut suspect auditorilor Curții de Conturi. Ei au cerut Comisiei Naționale de Integritate (CNI) să verifice dacă Vitalie Panurco s-a aflat sau nu în conflict de interese atunci când, fiind director la ASD, a semnat cu firma contractele privind reparația drumurilor. 

02 octombrie 2014
2286
Interese la vedere

Divorţ, de ochii legii

Secretara consiliului local din satul Temeleuţi din raionul Călaraşi a divorţat de soţul său, doar pentru a rezolva un conflict de interese. Şi asta după ce cumnatul său, fratele soţului, a devenit primar.

10 octombrie 2013
2195
Interese la vedere

Viceprimarul capitalei Nistor Grozavu, verificat pentru...

După ce acum trei săptămâni a constatat că viceprimarul municipiului Chişinău, Nistor Grozavu, se află în conflict de interese, întrucât soţia sa este angajată într-o direcţie a Primăriei, la scurt timp Comisia Națională de Integritate (CNI) a fost pornit un nou control. De această dată, CNI va verifica dacă Nistor Grozavu s-a aflat în conflict de interese atunci când a luat o decizie în privinţa firmei fiului său. Viceprimarul respinge acuzaţiile şi spune că ar fi vorba despre o comandă politică.

20 octombrie 2015
2111
Interese la vedere

Ziarul Național: Demnitarii din „Poieniţa veselă”

Arendă //  Peste 11 mii de hectare de pădure din proprietatea statului au fost date în arendă pentru 49 de ani unor demnitari și oameni de afaceri

18 noiembrie 2013
2952
Interese la vedere

Interesele deschise și cele ascunse ale președintelui i...

Președintele interimar al Companiei ”Teleradio Găgăuzia”, Stepan Piron, ales în această funcție în luna septembrie anul trecut, se află de facto, în incompatibilitate de funcții. Legea cu privire la radio și televiziunea Gagăuziei prevede că președintele Companiei publice regionale nu poate fi conducător, fondator sau investitor al unei companii private în domeniul media. Stepan Piron însă a fost până nu demult proprietarul unei rețele de televiziuni prin cablu din regiune, care acum este trecută în acte pe numele fiului său. Acest fapt a generat un conflict la Companie și chiar o acțiune în judecată privind anularea concursului de alegere în funcție. Litigiul încă nu este consumat, astfel că Stepan Piron își exercită în prezent atribuțiile de președinte interimar. 

12 mai 2015
2287
Interese la vedere

Directoare cu trei rude în subordine, declarată în conf...

Directoarea gimnaziului din satul Rădeni, raionul Călărași, ar putea fi pusă în situația să-și concedieze soțul, fiica și fratele pe care i-a angajat în instituție anul trecut. Comisia Națională de Integritate (CNI) a constatat că ea s-a aflat în conflict de interese, de aceea ordinele de angajare urmează să fie anulate. La rândul său, Vera Cigulea susține că s-a condus de Codul Muncii și și-a angajat rudele în condiții legale. 

04 februarie 2016
2265