Vladimir Molojen, după un an, achitat și de Curtea de Apel

Interese la vedere 5 decembrie 2016 2630
Vladimir Molojen (dreapta) alături de traducător, în ședința primei instanțe

Fostul ministru al Dezvoltării Informaționale în cadrul guvernării comuniste (2005-2008), Vladimir Molojen, care, atunci când era în funcție, aflându-se în conflict de interese, a încheiat cu firma familiei sale contracte de milioane de lei, a fost achitat și de către Curtea de Apel. Hotărârea de a respinge recursul procurorului și de a lăsa în vigoare sentința de achitare a Judecătoriei Buiucani a fost pronunțată pe 29 noiembrie, la un an de la hotărârea primei instanțe. 



Procurorul anticorupție care a reprezentat acuzarea în prima instanță, Mihai Ivanov, a cerut o condamnare de 6 ani de închisoare pentru Vladimir Molojen, care a fost cercetat pentru abuz de putere și neglijență în serviciu soldată cu urmări grave (art. 327 CP). Tot pe banca acuzaților în acest dosar au apărut și doi foști subalterni ai lui Molojen, Anatolie Gumeniuc (învinuit de neglijență în serviciu soldată cu urmări grave) și Valeriu Goncearov (învinuit de exces de putere, soldată cu urmări grave). Toți au pledat nevinovat atât în prima instanță, cât și la Curtea de Apel. 

Hotărârea motivată va fi pronunțată la 23 decembrie

Moldova Curată a scris anterior că fostul ministru a fost învinuit de faptul că a încheiat, din numele Întreprinderii de Stat Registru, care este o structură a Ministerului Dezvoltării Informaționale (acum - Ministerul Tehnologiei Informației) contracte de publicitate cu firma fiului și soției sale, „Altent-Com”. În total, statul ar fi fost prejudiciat cu peste 2 milioane de lei. Procurorii au argumentat că la încheierea acestor contracte Vladimir Molojen s-a condus de interesul personal și a comis abuz în serviciu cu urmări grave, deoarece Întreprinderea „Registru” este monopolistă pe piața perfectării actelor de indentitate și altor tipuri de documente, de aceea nu avea nevoie de servicii de publicitate.

De cealaltă parte, Molojen și colegii său au declarat că nu au făcut decât să respecte legea și că sunt nevinovați. 

Inculpații au fost achitați de către președintele judecătoriei Buiucani, Dorin Dulghier, la 9 decembrie 2015. În hotărâre, Dulghier a scris că nu există parte vătămată care ar fi suferit de pe urma acțiunilor inculpaților. 

Procuror: „Hotărârea este ilegală. Pregătim deja recursul”

Chiar dacă hotărârea Curții de Apel a fost deja pronunțată, ea urmează să fie citită, inclusiv partea motivată, într-o ședință programată pentru 23 decembrie. „Noi considerăm că hotărârea Curții de Apel este ilegală. Sunt întrunite toate elmentele infracțiunilor incriminate. Desigur că vom ataca. Recursul deja se pregătește, va fi definitivat și înaintat la momentul pronunțării și recepționării deciziei, să vedem măcar care sunt motivele”, a declarat pentru Moldova Curată Cătălin Scutelnic, procuror care a reprezentat acuzarea la Curtea de Apel. 

Avocatul inculpaților: „Este singura soluție posibilă în această speță”

De cealaltă parte, unul dintre avocații inculpaților, Vasile Nicoară, afirmă că aceasta este, în opinia sa, singura soluție posibilă în acest dosar. „Este unica soluție posibilă în această speță. În rest, toate argumentele au fost indicate atât în sentința de achitare a primei instanțe, cât și în decizia instanței de Apel. Toate probele care au fost administrate în dosar au fost examinate atent, analizate și li s-a dat o apreciere. În final evaluarea acestor probe nu i-a permis instanței de judecată să constate că persoanele care au fost acuzate au comis infracțiunea. Probele administrate nu confirmă că persoanele acuzate au comis infracțiunile respective”, susține Vasile Nicoară. 

Dosarul Molojen a avut una dintre cele mai lungi durate de examinare în istanță - în anul 2010 dosarul a fost intentat, iar la sfârșitul anului 2011 a fost trimis în instanță. Peste 4 ani a fost pronunțată sentința de achitare a primei instanțe, iar peste încă un an - hotărârea Curții de Apel. 



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

Valentin Crudu a fost repus în funcție de către Curtea...

Fostul şef al Direcţiei generale învățământ preșcolar, primar și secundar-general a Ministerului Educaţiei, demis de ministrul Maia Sandu în luna decembrie 2012, a fost repus astăzi în funcție de către Curtea de Apel Chișinău. Solicitat de Moldova Curată, Valentin Crudu a declarat că va decide cum va proceda în continuare – va cere sau nu reangajarea la minister – după ce se va consulta și cu avocatul său, aflat acum peste hotare.

04 august 2014
3228
Interese la vedere

Şef la Fisc: în situaţie de incompatibilitate, cu aface...

Şeful Inspectoratului Fiscal de la Cahul, Gheorghe Lavric, a fost găsit incompatibil de Comisia Naţională de Integritate pentru că a deţinut şi funcţia de consilier raional din 2011 până în 2015, iar după alegerile locale de anul trecut, este consilier orăşenesc. Funcţionarul, care este acţionar la două întreprinderi, nu este de acord cu decizia CNI şi a declarat că o va ataca în instanţă.

26 ianuarie 2016
2423
Interese la vedere

Doi conducători se angajau reciproc în funcții de adju...

Fostul director al Casei Republicane de Cultură şi Creaţie Artistică a Tineretului Studios, care a fost reorganizată recent în Centrul Național de Educație prin Artă, și adjunctul acestuia sunt suspectați ca ar fi ocupat simultan timp de mai mulți ani, câte două funcții incompatibile. Cei doi spun însă că nu au făcut decât să încerce să își suplimenteze veniturile și că nu au comis nimic ilegal. 

14 august 2015
2202
Interese la vedere

Primarul din Coşerniţa riscă o amendă pentru conflict d...

Primarul satului Coşerniţa din raionul Criuleni a încălcat regimul juridic al conflictului de interese angajându-şi soţia în funcţia de specialist pentru probleme funciare la primăria din sat. Constatarea aparţine Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) şi este argumentată prin faptul că alesul local şi-a menţinut soţia în această funcţie timp de şapte ani, fără a lua măsuri de soluţionare a conflictului de interese. La rândul său, primarul se consideră nevinovat şi spune că va contesta în judecată actul emis de CNI.

25 aprilie 2014
2290
Interese la vedere

CNI, acuzată că intenționează să discrediteze un demnit...

Adunarea Populară din Găgăuzia acuză Comisia Națională de Integritate (CNI) că încearcă să-l discrediteze pe președintele Adunării Populare din Găgăuzia (APG),Dmitri Constantinov.

25 iunie 2013
2286
Interese la vedere

Tudor Șoitu: „Instituțiile de stat au probleme grave de...

Vicepreședintele Curții de Conturi (CC), Tudor Șoitu, explică într-un interviu pentru Moldova Curată cât de integre sunt instituțiile de stat din R. Moldova și care sunt principalele hibe din activitatea CC.

05 iulie 2014
2321