Ultimele articole
După ce a fost aleasă judecătoare la Curtea Constituțională a Republicii Moldova, Victoria Iftodi a renunțat la calitatea de membră a Consiliului de Integritate (CI) din cadrul Autorității Naționale de Integritate (ANI), iar acum Ministerul Justiției caută o altă candidatură care ar reprezenta Executivul în această entitate anticorupție.
Comisia Națională de Integritate (CNI) nu mai există din luna august anul trecut, însă membrii ei continuă să ridice salarii, deși, practic, nu au nicio activitate. Majoritatea din cei 5 membri cu care am discutat au răspuns evaziv la întrebarea cu ce s-au ocupat în aceste luni în care au fost remunerați ca și pe vremea când examinau cazuri și participau la ședințele săptămânale. Pe de altă parte, legea prevede că ei rămân în funcții până la crearea noii Autorități Naționale de Integritate.
Procurorul sectorului Buiucani al capitalei, Igor Demciucin, a câştigat la Curtea Supremă de Justiţie litigiul împotriva Autorităţii Naţionale de Integritate, succesoarea Comisiei Naţionale de Integritate (CNI). Instituţia a fost obligată să-i plătească procurorului un prejudiciu moral de 5 mii de lei, pentru că nu ar fi avut dreptate atunci când a constatat că omul legii a inclus date false în declaraţia de avere. Procurorul s-a plâns în instanţă că CNI i-ar fi lezat grav onoarea şi demnitatea şi a cerut de la actuala ANI un prejudiciu moral de 300 de mii de lei. Magistraţii au redus suma la 5 mii de lei.
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a recepționat acum două zile sistemul electronic de depunere online a declarațiilor de venituri și interese personale, „e-integritate”, care ar urma să fie pus în aplicare începând cu anul viitor. Sistemul a costat peste 2,162 milioane de lei, bani achitați dintr-un credit acordat de Banca Mondială, în cadrul proiectului „e-transformare a Guvernării”, administrat de instituția publică Centrul de Guvernare Electronică.
În ultimele 10 luni, perioadă în care Autoritatea Națională de Integritate este în proces de formare, secretariatul, care este cel al fostei CNI, continuă să primească sesizări și solicitări de controale. Potrivit serviciului de presă al ANI, cel puțin 84 de sesizări de anul trecut așteaptă să fie examinate de viitorii inspectori de integritate, la care se adaugă peste 100 de sesizări depuse în acest an.
Firma familiei deputatului Ion Balan a câştigat recent un concurs public prin care va livra produse alimentare Departamentului dotări din cadrul Ministerului Apărării, contractul având valoarea totală de 110 mii de lei. Firma activează în domeniul agriculturii, iar doi ani în urmă, asociată cu alte câteva întreprinderi din localitate, inclusiv ale rudelor sale, a beneficiat de subvenţii de la stat în valoare de 350 de mii de dolari, bani care au fost investiţi în construirea unui depozit frigorific în satul Lingura din raionul Cantemir, localitatea de baştină a deputatului. Ion Balan spune că nu a influențat în nici un fel aceste tranzacții și s-a arătat revoltat că l-am întrebat despre ele.
Chiar dacă a fost extins cu zece zile termenul pentru concursul la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ale Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI), nu au mai fost depuse alte dosare. Astfel, în concurs rămân cei patru candidaţi care s-au înscris anterior.
Doi dintre cei 19 membri ai Guvernului Filip care au semnat declarații de integritate la învestire se află acum în arest, bănuiți de fapte de corupție. Totuși, în acele declarații pe propria răspundere ei au afirmat că nu au comis nimic ilegal, nu s-au aflat în conflicte de interese și nu vor accepta nici un fel de sugestii sau influențe în activitatea lor. Moldova Curată a analizat situația actuala a fiecărui semnatar ale acelor declarații (care au doar valoare morală, nicidecum juridică), la mai mult de un an de la depunere.
Jurnaliștii au atras atenția asupra faptului că o bună parte a informației de interes public este ”cerșită”, prin intermediul solicitărilor în scris, de la autorități, care, de fapt, ar trebui să le facă publice din oficiu. ”Pentru a afla informații despre averile deputaților, despre bunurile pe care le dețin, de ce trebuie să scrii atâtea scrisori, dacă ar fi mai simplu să accesezi asta on-line?”, l-a întrebat pe Andrian Candu unul dintre jurnaliști, care stătea într-o cușcă improvizată, adusă acolo pentru a arăta, simbolic, îngrădirea accesului la informație în Republica Moldova.
La funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI) s-au înscris patru candidaţi, toţi jurişti de profesie. Numele lor au fost anunţate la şedinţa Consiliului de Integritate (CI) din 4 mai curent. Trei dintre candidaţi sunt angajaţi ai fostei Comisii Naţionale de Integritate (CNI): Anatolie Donciu şi Victor Strătilă, preşedintele în exerciţiu şi vicepreşedintele în exerciţiu al ANI; Lilian Chişcă, şeful Direcţiei control, venituri şi proprietate din cadrul aceleiaşi instituţii. Singurul candidat din afara instituţiei este Teodor Cîrnaţ, actual membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). La sfârşitul şedinţei CI, majoritatea membrilor au decis prelungirea concursului până pe 15 mai 2017, motivând că potenţialii candidaţi au avut puţin timp la dispoziţie pentru perfectarea dosarului.
Doar două persoane şi-au depus dosarele pentru a participa la concursul de selectare a preşedintelui şi vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI), chiar dacă astăzi este ultima zi de înregistrare în concurs. Reprezentanţii ANI nu divulgă însă numele candidaţilor.
Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație (FNSAA) „Agroindsind”, Sergiu Bernevec, a fost condamnat marți, 2 mai 2017, la 9 ani de închisoare cu executare pentru abuz de serviciu și delapidarea averii străine. Adjunctul acestuia, Sergiu Boța, a fost condamnat și el la 8 ani de închisoare cu executare, pentru un singur capăt de acuzare - delapidarea averii străine. Cei doi nu au fost însă încarcerați, deoarece sentința, dată de prima instanță, nu este executorie, urmând ca un titlu executoriu să fie emis după decizia Curții de Apel în acest proces.
Integritatea în serviciul public rămâne o valoare declarată, și nu una asigurată, este de părere Mariana Kalughin, expertă în domeniul anticorupție și integritate din cadrul Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției.