Ultimele articole
In jur de 11 milioane de lei a investit ADR Sud începând cu anul 2012 într-un proiect care urma să devină loc de agrement și destinație turistică în orașul Cahul – Lacul Sărat. La lansare, se anunța că în doi ani sursa de apă minerală curativă, cu proprietăți unice, va redeveni accesibilă pentru oameni, așa cum a fost până în anii 80 ai secolului trecut. Astăzi Lacul este pe jumătate amenajat, însă în el nu există apa minerală promisă, ci apă de ploaie și crește stuf. Locul degradează cu fiecare zi. Proiectul în care s-au investit milioane de lei a fost compromis de interese, pe alocuri de corupție, și de incompetență. Deși ADR Sud a fost gestionara banilor și a proiectului, astăzi nimeni nu își asumă responsabilitatea pentru starea în care se află Lacul, iar Maria Culeșov, directoarea ADR Sud, spune că Agenția a făcut totul ce a depins de ea, dar că a fost greu, de parcă… duhurile rele s-ar fi opus. Primăria și Consiliul Raional Cahul caută acum soluții (cel puțin așa declară) să pornească lucrurile din punctul mort și să facă, totuși, Lacul, funcțional.
Mihai Olărescu, fostul președinte al raionului Cimișlia, a venit în funcția publică din mediul de afaceri, însă nu și-a neglijat firma pe care a condus-o. Când era președinte de raion, compania la care el lucrase director, ”Cătădeni Lux”, a câștigat 13 contracte de achiziții publice în valoare totală de peste un 1 550 000 de lei. Toate contractele au fost câștigate într-o singură zi – 22 septembrie 2017. În prezent, Mihai Olărescu candidează pentru funcția de primar al orașului Cimișlia din partea Partidului Democrat din Moldova (PDM).
Majoritatea deputaților amendați de Autoritatea Națională de Integritate pentru depunerea cu întârziere a declarației de avere și interese personale dau vina pe o eroare în sistemul electronic de depunere a declarațiilor, care ar fi funcționat defectuos timp de câteva zile. Cu toate acestea, nici unul dintre ei nu a contestat amenda fixată de ANI. Toți au plătit-o. Cei mai mulți, în primele trei zile, ceea ce a înjumătățit suma. Pe de altă parte, ANI spune că atunci când le-au fost intocmite procese contravenționale, parlamentarii nu au acuzat probleme de soft și au acceptat să achite amenzile.
Cancelaria de Stat a anulat trei dintre cele 8 contracte încheiate în februarie de fosta guvernare cu câteva ONG-uri pentru evaluarea politicilor publice în diferite domenii. Alte 5 contracte au fost revizuite în scădere, după ce vechea conducere a Cancelariei le plătise deja câte aproximativ 0, 6 milioane de lei. Cancelaria condusă acum de Andrei Spînu a invocat procedura netransparentă de selectare a domeniilor de expertizare, dar și de organizare a concursurilor de achiziții publice pentru adjudecarea contractelor. Astfel, ONG-ul reprezentat de Corneliu Omelian nu va mai expertiza domeniile integritate și anticorupție, iar cel condus de Sergiu Ostaf – pe cel referitor la drepturile omului. Sumele din alte contracte, încheiate cu Roman Chirca, Sergiu Ostaf și Elena Tudose/Dumitru Țîra, au fost reduse. În aceste zile la Guvern are loc rrecepționarea rapoartelor făcute de aceste ONG-uri, de către comisii speciale, care decid dacă le vor accepta sau nu.
Fostul primar al orașului Căușeni și actualul deputat democrat Grigore Repeșciuc nu se poate despărți de biroul său de primar. El a decis să-l arendeze pe durata mandatului său de parlamentar, pentru orele de întâlnire cu cetățenii. Darea în arendă a fost deja aprobată de Consiliul local. Deși Oficiul Teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat a notat deja că decizia este ilegală, Grigore Repeșciuc și-a instalat pe ușă plăcuța cu orele de audiență. Deputatul motivează că acel birou este cunoscut oamenilor, deoarece acolo a stat opt ani. Unii experți anticorupție susțin că acest caz ar trebui investigat de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), pentru a verifica dacă demnitarul încalcă sau nu regimul juridic al conflictului de interese.
Drumul până la casa în care locuiește actualul deputat Ghenadie Buza a fost construit recent din banii destinați întreținerii mai multor drumuri ale raionului Hâncești. Toamna trecută, când Ghenadie Buza încă era președinte al acestui raion, Consiliul raional a anulat o finanțare de aproape 400 de mii de lei pentru drumurile din raion, direcționând banii spre construcția străzii G. Enescu din orașul Hâncești. Pentru că această sumă nu era suficientă, o altă parte din bani a fost luată de la capitolul privatizarea unor clădiri. Ghenadie Buza a refuzat să comenteze faptele stabilite de Moldova Curată.
Nu indică valoarea bunurilor mobile și imobile în declarațiile lor de avere sau declară automobile de 8-11 mii de lei și au beneficiat de donații semnificative, de zeci de mii de lei. Este vorba despre unii dintre inspectorii de integritate din cadrul Autorității Naționale de Integritate, cei care, nemijlocit, efectuează controalele averilor și intereselor demnitarilor și funcționarilor publici.
Noul președinte al raionului Fălești, democratul Viorel Babii, are calitatea de învinuit într-un dosar penal deschis de Procuratura Anticorupție la sfârșitul anului 2017 pentru abuz de serviciu. Dosarul a fost inițiat în baza constatărilor Inspecției Financiare a Ministerului Finanțelor, care a efectuat o revizie la Întreprinderea de Stat Rețelele Electrice de Distribuție Nord Vest. Revizia a cuprins perioada 2012-2017 și a scos la iveală nereguli serioase la utilizarea banilor, în perioada în care întreprinderea de stat era condusă de Viorel Babii.
Cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare, Cancelaria de Stat a organizat 8 licitații în urma cărora 4 organizații neguvernamentale au obținut contracte de milioane de lei. Cel puțin asta reiese din datele publicate pe pagina web a Agenției Achiziții Publice pe 22 februarie 2019. Organizațiile conduse de membrii Consiliului de Integritate al ANI Sergiu Ostaf și Dumitru Țîra, de analistul economic Roman Chirca și de o persoană cu numele Andrei Bednîi vor primi în total 7 milioane de lei pentru a expertiza și evalua politicile publice. La unele concursuri a participat câte un singur ofertant.
O parte din actualii candidați socialiști și-au început, de facto, campania electorală mai devreme, înainte de înregistrarea oficială, fapt ce contravine legii. Și anume, au participat în capitală la inaugurarea terenurilor de joacă și spațiilor sportive și de agrement, construite cu bani din bugetul public. PSRM a delegat să inaugureze obiectele respective anume acele persoane care mai târziu s-au înregistrat în calitate de candidați pe circumscripțiile uninominale. Aceste acțiuni sunt calificate de unii experți în politici publice și legislație electorală drept pasibile de sancțiuni, întrucât astfel candidații și-au început campania electorală înainte de termenul prevăzut de lege.
Deputatul socialist Grigore Novac (35 de ani), despre care Partidul Socialiștilor a anunțat că va candida la alegerile parlamentare, a obținut un teren (în anul 2011) de la Primăria Stăuceni prin intermediul unui act de căsătorie fictivă. Deși deputatul neagă acest lucru, Primăria Stăuceni a informat, la solicitare, presa, că Novac a obținut terenul gratuit, în baza articolului din Codul Funciar referitor la familiile tinere. Astfel ar fi procedat și alti doi socialiști, Marina Rădvan și Vladimir Odnostalco. Acea acordare de terenuri de către Primăria Stăuceni este în prezent investigată de CNA, în cadrul unei cauze penale. Grigore Novac a donat partidului, în diferite perioade, mai mulți bani decât a declarat legal, însă spune că acestea sunt venituri obținute anterior, din munca peste hotare.
La finele lunii noiembrie curent, președintele Academiei de Științe din Moldova (AȘM), Gheorghe Duca, a anunțat că demisionează și că recurge la acest pas din cauza problemelor cu justiția, care i-ar fi afectat sănătatea. Din ultima declarație de avere și interese personale pentru anul 2017, depusă la Autoritatea Națională de Integritate (ANI), vedem că Gheorghe Duca a obținut un venit total de circa 765 mii de lei, adică în jur de circa 64 de mii de lei lunar. Aici sunt incluse veniturile din activitățile didactice și științifice realizate atât la nivel național, cât și internațional, dar și venitul obținut din pensie și indemnizații.
Consilierul socialist în Consiliul Municipal Chișinău Petru Burduja urmează să candideze la alegerile parlamentare în circumscripția nr. 30, Ciocana. El administrează SRL ”Exclusiv Media”, compania fondată de deputatul socialist Corneliu Furculiță și care a primit 1,5 mln de euro drept împrumut de la o companie înregistrată în zona offshore din Bahamas. Petru Burduja este cel care, în calitate de administrator, a mers la bancă și a ridicat 20 de milioane de lei cash din acel împrumut, care ulterior au fost dați unor membri de partid. Toate acestea le-a descoperit proiectul RISE Moldova într-o investigație publicată în anul 2016. Acum, această tranzacție este investigată de Procuratura Anticorupție, chiar dacă cei care au realizat-o susțin că totul a fost făcut perfect legal.
Deputatul socialist Oleg Lipskii, care este și vicepreședinte al Uniunii Transportatorilor și Drumarilor din Moldova, dar și asociat în cel puțin două companii de transport, este autorul mai multor inițiative legislative calificate drept problematice de către Centrul Național Anticorupție. În rapoartele de expertiză ale acestor proiecte, CNA a stabilit că a fost identificat un risc sporit de coruptibilitate, de activitate în detrimentul interesului de stat sau de atingere drepturilor fundamentale ale omului, consacrate de Constituție.