Ultimele articole
Consilierul Președintelui Republicii Moldova în domeniul culturii, învățământului și științei, Mihail Şleahtiţchi, ar putea fi demis. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că acesta a încălcat regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţii de funcţii, atunci când, deţinând funcţia de ministru al Educaţiei, și totodată fiind fondatorul unei asociații obștești, a autorizat ca respectiva instituţie să avizeze, contra plată, planurile şi programele de formare profesională continuă pentru adulți.
În satul Grădiniţa din raionul Căuşeni, secretarul consiliului local deţine prin cumul şi funcţia de asistent social. Experţii afirmă că funcţionarul public nu are dreptul să primească alte remunerări decât din activităţi didactice, ştiinţifice sau de creaţie.
Angajații comisiilor parlamentare ar putea deține funcții în organele de administrare de la întreprinderile de stat şi de la societăţile pe acţiuni cu capital de stat, potrivit unor amendamente efectuate la legislația actuală la finele anului trecut.
Toţi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie notaţi până în prezent de Colegiul de evaluare a performanţelor judecătorilor au fost „răsplătiţi” cu calificativul „excelent”, deşi majoritatea acestor magistraţi se fac vinovaţi de condamnările Republicii Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) în ultimii şase ani.
Artemie Cătănoi, şeful Secţiei administraţie publică din cadrul Consiliului Raional Căuşeni, deţine, concomitent, două funcţii în două instituţii publice: cea de funcţionar în cadrul Aparatului preşedintelui raionului Căuşeni şi de jurist la Centrul de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Traficului de Fiinţe Umane din aceeaşi localitate. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat în acest caz incompatibilitate de funcţii.
În anul curent, Comisia Naţională de Integritate a pornit controlul pe numele a 112 persoane cu funcţii de răspundere din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale. Datele respective au fost expuse de către Anatolie Donciu, preşedintele CNI, în cadrul evenimentului Ziua uşilor deschise, organizat la 19 decembrie în incinta instituţiei.
Bugetul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) va fi de peste 4 milioane de lei în anul viitor. Preşedintele CNI susţine că bugetul instituţiei ar putea creşte în cazul în care Parlamentul va adopta unele modificări legislative care presupun mărirea numărului angajaţilor instituţiei şi majorarea salariului acestora.
Deși Centrul Național Anticorupție (fostul Centru pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției) a inițiat în ultimii ani sute de dosare penale, foarte puțini dintre inculpați prinși că au luat mită ajung după gratii. În doi ani și jumătate, doar trei persoane au fost condamnate la închisoare pentru trafic de influență. Datele se conțin într-un studiu prezentat de CNA.
Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat (ICPC) invită reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă cu tema: „Trei ani de procese de judecată cu partidele politice din R. Moldova”.
Dezbaterea publică „Înăsprirea sancţiunilor pentru demnitarii şi funcţionarii care nu-şi declară sau declară eronat veniturile, proprietăţile şi interesele personale”, eveniment organizat de Asociaţia Presei Independente (API) şi portalul web www.moldovacurata.md pe data de 27 noiembrie 2013.
În şedinţa Comisiei Naţionale de Integritate(CNI) din 21 noiembrie curent vor fi discutate declaraţiile de avere şi cele de interese personale a şapte persoane cu funcţii de răspundere din R. Moldova. Printre acestea se regăsesc doi deputaţi, trei conducători ai autorităţilor publice locale, un director adjunct al unei instituţii publice şi un poliţist.
În şedinţa din 14 noiembrie 2013, membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) vor iniţia procedurile de control pe numele a trei primari, a unui inginer cadastral de la primăria Ghidighici şi a unui funcţionar public de la Biroului Naţional de Statistică. De asemenea, vor fi expuse rezultatele controalelor averilor unui viceministru, unui procuror şi a unui şef de direcţie din cadrul primăriei municipiului Chişinău.