Ultimele articole
Specialista în comunicare a Asociației Promo-Lex, Tatiana Pașcovschi și Dumitru Ţâra, fondatorul trustului media Realitatea, vor face parte din Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate și vor reprezenta societatea civilă. Ei au fost aleși în bază de concurs dintr-un total de 7 candidați, de către o Comisie formată de Ministerul Justiției, din care au făcut parte reprezentanți ai Ministerului, ai Uniunii Avocaților și ai societății civile. Tatiana Pașcovschi a acumulat 24 de puncte, iar Dumitru Țâra 26 de puncte. Candidații au fost apreciați în baza CV-ului depus, al scrisorii de motivare și a interviului, care a cuprins 6 întrebări.
„La adoptarea în prima lectură a proiectelor de lege privind amnistia fiscală și a capitalurilor au fost încălcate atât procedurile de consultări publice, cât și cele de elaborare a actelor legislative”, a declarat Nadejda Hriptievschi, expertă a Centrului de Resurse Juridice la o masă rotundă desfășurată la 22 decembrie.
Instrumentul pe care l-au ales autoritățile pentru a aduce capital în țară - aministia fiscală și amnistia de capital - este total inadecvat scopului propus, de aceea solicităm retragerea acestui proiect, întrucât el implică riscuri majore pentru economie, a declarat directorul executiv al Organizației Expert-Grup, Adrian Lupușor, despre proiectul de lege referitor la amnistie votat deja în prima lectură. În cadrul unei mesei rotunde organizate la 22 decembrie de către Asociația Presei Independente și portalul Moldova Curată, expertul a numit 7 riscuri care reprezintă argumente solide în favoarea retragerii proiectului.
Dacă proiectul privind amnistia fiscală şi cel de modificare a Legii privind Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) vor fi votate în a doua lectură, ANI va fi ”mutilată”, iar cazurile de corupţie în sistemul public se vor perpetua. La această concluzie au ajuns experţii care au participat la masa rotundă ”Legea privind liberalizarea capitalului: efecte economice şi fiscale versus pericole de subminare a eforturilor anticorupţie”, organizată la 22 decembrie 2016 de Asociaţia Presei Independente (API) şi portalul www.moldovacurata.md. Ei au analizat potenţialele consecinţe ale eventualei adoptări a celor două proiecte asupra sistemului naţional de integritate.
Fondatorul și managerul general al trustului de presă Realitatea, Dumitru Țâra, președintele centrului de Resurse Juridice Vladislav Gribincea și specialista în comunicare a Asociației Promo-Lex Tatiana Pașcovschi sunt trei dintre cele 7 persoane care candidează din partea societății civile la funcția de membru al Consiliului de Integritate. De asemenea, în concurs s-au înscris jurista Carolina Macovețchi, lector universitar, avocatul Valentin Găină, jurista Oxana Novicov, lector universitar, și profesoara de limba engleză Tatiana Gogu.
Directorul Agenției Achiziții Publice, Ruslan Malai, a declarat în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată că instituția pe care o conduce va rămâne fără mai multe atribuții, din 1 ianuarie 2017, potrivit unor modificări operate de Parlament la noua Lege privind achizițiile publice.
Asociaţia Presei Independente (API) şi portalul www.moldovacurata.md vă invită la masa rotundă „Legea privind liberalizarea capitalului: efecte economice și fiscale vs pericole de subminare a eforturilor anticorupție”, care va avea loc joi, 22 decembrie 2016, în sala de conferinţe a Hotelului „Jazz”.
Patru organizații ale societății civile din România, Expert Forum (EFOR), Freedom House-România, Grupul de Dialog Social (GDS) și Centrul Român de Politici Europene au pregătit o petiție către președintele Klaus Johannis, primul ministru Dacian Cioloș și către liderii celor mai mari formațiuni politice Liviu Dragnea și Nicușor Dan. Organizațiile le solicită să ia „măsuri adecvate”, inclusiv să suspende finanțarea prin împrumutul de sprijin bugetar (și alte formule de asistență financiară) a Republicii Moldova, dacă Parlamentul de la Chișinău va adopta legea numită "pentru liberalizarea capitalului și stimularea fiscală".
Iniţiativele legislative privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală, înaintate de un grup de deputaţi democraţi, au fost votate în prima lectură, astăzi, 16 decembrie 2016, în pofida apelurilor societăţii civile, care au solicitat deputaţilor cel puţin să amâne examinarea. În timp ce unii parlamentari din opoziţie argumentau că cele două iniţiative ascund interese majore şi nu au fost consultate cu societatea civilă şi cu partenerii externi, deputaţii democraţi au insistat că iniţiativele vor aduce mai multă claritate şi precizie în averile celor care încă nu şi le-au declarat.
„Nu legalizaţi corupţia!” „Nu legalizaţi banii furaţi!” „Nu amnistiei fiscale!”. Acesta sunt câteva mesaje care au fost transmise la un flashmob organizat în dimineaţa zilei de vineri, 16 decembrie, de către câţiva reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi reprezentanţi ai unor formaţiuni politice. Manifestanţii au protestat în faţa Parlamentului, înainte de şedinţa în plen, faţă de adoptarea unor iniţiative legislative care prevăd liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală.
Nici nu a reuşit Autoritatea Naţională (ANI) de Integritate să devină funcţională pentru a putea sancţiona funcţionarii şi demnitarii care admit falsuri intenţionate în declaraţiile de avere, că aleşii poporului se grăbesc să voteze iniţiativa legislativă de amnistiere fiscală. La numai câteva zile de la înregistrarea în Legislativ, acest proiect de lege este inclus pe agenda şedinţei Parlamentului din 16 decembrie curent. Experţii spun că aceasta ar fi o iniţiativă special gândită pentru funcţionarii care ar fi dobândit bunuri în mod ilicit.
La doar două zile de când Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Legislativului a anunţat că pentru funcţia de membru în Consiliul de Integritate al ANI au depus dosarele două persoane, Parlamentul și-a selectat reprezentantul în această structură. Este vorba de Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CreDO). Unii deputați afirmă însă că celălalt candidat nu ar fi trebuit admis la concurs, deoarece ar fi membru al Partidului Democrat.
Autoritatea Națională de Integritate nu îi va putea verifica și nici sancționa pe funcționarii care vor profita de eventuala lege a ”liberalizării capitalului”, chiar dacă au tăinuit până acum bunuri și averi. Proiectele de lege promovate de un grup de deputați ai Partidului Democrat, între care și președintele Parlamentului, Andrian Candu, prevăd modificarea legislației referitoare la ANI, care a intrat recent în vigoare, la 1 august 2016, și care nu a reușit să fie aplicată pe deplin.
Trei judecători ai Curții de Apel Chișinău - Domnica Manole, Sergiu Arnăut și Gheorghe Crețu (ultimul - deja trecut în avocatură) - ar putea fi obligați de către instanță să achite statului suma de 787 886 de lei, care reprezintă valoarea prejudiciului pe care statul l-a plătit unei companii într-o cazuă judecată inclusiv de către Curtea de Apel Chișinău. Împotriva acestor magistrați Procuratura Anticorupție a pornit o procedură de regres la începutul anului 2016.