Ultimele articole
Curtea de Apel Chișinău a decis ieri, în procesul de judecată intentat președintelui Igor Dodon de către fotoreporterul Constantin Grigoriță, că șeful statului nu poate beneficia de imunitatea acordată de lege în cazurile când litigiul vizează accesul la informații de interes public. Constantin Grigoriță, membru al Asociației Presei Independente (API), l-a acționat în judecată pe Igor Dodon pentru îngrădirea accesului la conferințele de presă organizate de Președinție. Prima instanță a considerat că șeful statului are imunitate și nu poate fi acționat în judecată, așa că a respins cererea jurnalistului. Instanța de apel a calificat ca neîntemeiată decizia magistraților de la Judecătoria Chișinău și a notat că jurnalistul nu contestă opiniile exprimate de către Preşedintele ţării, ci contestă îngrădirea neîntemeiată a accesului la informaţie, chestiune care nu se încadrează în imunitatea respectivă.
La începutul lunii octombrie 2017, magistrații de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) au emis o decizie irevocabilă prin care au obligat Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” să ofere Asociaţiei Presei Independente (API) informații referitoare la concursurile de achiziții desfășurate pe parcursul anilor 2014-2016. Deși a trecut deja o lună, termen în care urma să furnizeze informația solicitată, „Poșta Moldovei” nu s-a conformat. În timp ce jurista întreprinderii afirmă că nu a primit încă decizia instanței, avocatul API susține că „Poșta Moldovei” ar putea fi obligată să execute în mod silit această decizie, totodată fiind sancționată contravențional pentru neexecutare.
Întrebare: La 4 octombrie a.c., Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a emis o decizie irevocabilă prin care obligă Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” să ofere Asociației Presei Independente (API) informații despre firmele care au prestat servicii de construcție, renovare, reabilitare şi modernizare a oficiilor poștale din țară, dar și despre sumele cheltuite în acest scop în perioada ianuarie 2014 - martie 2016. Deja a trecut mai mult de o lună de la emiterea hotărârii CSJ, iar Î.S. „Poșta Moldovei” așa și nu a oferit informația solicitată. Ce trebuie să mai întreprindă API pentru a determina entitatea respectivă să se conformeze deciziei CSJ?
Întrebare: Sunt reprezentantă a unui ONG care acorda suport persoanelor cu dizabilități din orașul Criuleni. Am solicitat informații de la Spitalul raional Criuleni referitoare la serviciile care au fost acordate unei persoane cu dizabilități severe de vedere. Persoana respectivă a fost transportată din satul Mășcăuți la Spital din Criuleni, cu ambulanța, pe timp de noapte, pentru examinare psihiatrică și narcologică, deoarece a devenit agresivă, violentă cu familia și cu cei din jur. Deși până acum nu a fost la evidența spitalului de psihiatrie, există bănuieli că aceasta suferă și de anumite dereglări psihice. În aceeași noapte, la scurt timp după ce a fost adusă la spital, ea a fost trimisă acasă fără a fi însoțită de cineva, fără transport etc. Persoana respectivă este în continuare agresivă.
Vizat într-o anchetă a portalului Moldova Curată, Anatol Mămăligă, secretarul de stat la Ministerul Sănătății, Protecției Sociale și Familiei, pleacă din funcția publică. Odată cu plecarea, se va soluționa și conflictul de interese în care Mămăligă se află în raport cu șefa sa, ministra Stela Grigoraș, care îi este parteneră de afaceri și cumătră.
Procuratura Anticorupție l-a pus sub acuzare pe judecătorul Curții de Apel Chișinău Sergiu Arnăut (58 de ani), cercetat într-un dosar de corupere pasivă și trafic de influență. Informația a fost confirmată pentru Moldova Curată de șeful Procuraturii Anticorupție Viorel Morari. Dosarul a fost deschis în baza unui denunț al unei persoane, care a afirmat că Arnăut ar fi pretins o sumă de câteva mii de euro pentru a anula decizia primei instanțe și a emite o sentință mai blândă într-un dosar penal.
Dumitru Visterniceanu, unul dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii aflat la final de mandat, a vorbit în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată despre transparența concursului pentru funcțiile de membri ai CSM și despre tăierea finanțării europene pentru reformele în sectorul justiției din Republica Moldova. El susține că CV-urile candidaților ar fi putut fi publicate mai devreme și că nu a fost niciun motiv ca să nu fie făcute publice din timp.
Întrebare: As vrea să știu dacă instituțiile de drept/control - Poliția, Procuratura anticorupție, Centrul Național Anticorupție etc. examinează petițiile anonime? Cunosc persoane care ar vrea să sesizeze organele de drept despre anumite abuzuri, ilegalități dar le este frică să o facă.
Peste 30 de persoane, elevi de la câteva licee și gimnazii din raionul Drochia, profesori, asistenți sociali, jurnaliști, reprezentanți ai ONG-urilor locale, au participat la întâlnirea tematică “Accesul la informație și transparența în procesul decizional pe înțelesul tuturor”, desfășurat la 12 octombrie a.c., în satul Țarigrad, raionul Drochia. Evenimentul a fost organizat de API și portalul MoldovaCurata.md, în parteneriat cu ziarul „Glia drochiană”, în cadrul campaniei de informare și încurajare a implicării civice „Fii cu ochii pe autorități!”
Portalul unic al instanțelor de judecată continuă să fie ineficient atunci când jurnaliștii, avocații, dar și justițiabilii încearcă să caute hotărâri ale instanțelor după numele părților. De aproape un an acest instrument de căutare a fost exclus, invocându-se protejarea datelor cu caracter personal. Deși autoritățile au promis că vor găsi soluții, problema rămâne nerezolvată, iar cel mai mult au de suferit jurnaliștii de investigație, care nu pot lucra cu decizii de judecată în care sunt ascunse numele părților, acestea fiind înlocuite cu semne XXX sau YYY. Săptămâna viitoare, CSM intenționează să adopte un Regulament care va impune condiții noi de publicare a deciziițor de judecată pe portalul unic al instanțelor de judecată, document care nu a fost consultat cu societatea civilă.
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a emis o decizie irevocabilă prin care obligă Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” să ofere Asociaţiei Presei Independente (API) informații referitoare la concursurile de achiziții desfășurate pe parcursul anilor 2014-2016.
Întrebare: Sunt jurnalistă la un post regional de televiziune. Deseori solicităm informații de la instituțiile statului prin e-mail, iar funcționarii ne cer scrisori oficiale, cu semnătură și ștampilă, chiar dacă vrem să obținem o informație simplă, obișnuită. Cum să procedăm în astfel de situații?
Eugenia Ceban, consilieră pe lista socialiștilor, pledează în Consiliul Municipal Chișinău (CMC) pentru susținerea categoriilor sociale cu venituri mici: fie că sunt angajați în sistemul bugetar, fie că sunt persoane în etate care trăiesc din pensii mizere. Consiliera locuiește într-o casă nouă și modernă situată în localitatea Tohatin, municipiul Chișinău, care a fost ridicată în doar trei ani.
Circa 170 de judecători de la instanțele de fond şi de apel din Republica Moldova au indicat în declaraţiile lor de avere şi interese personale pentru anul 2016 împrumuturi de zeci sau sute de mii de lei, zeci de mii de euro sau lire sterline de la bănci şi rude. Împrumuturile au fost luate chiar dacă în ultimii ani salariile magistraţilor au crescut considerabil, comparativ cu cele ale altor bugetari, bunăoară medici sau profesori. Cel puţin opt dintre aceştia, cu datorii de sute de mii de lei, se angajează, spre deosebire de ceilalţi, să întoarcă banii în câțiva ani. Dacă e să raportăm la veniturile familiilor unora dintre ei, rambursarea datoriilor i-ar putea lăsa fără economiile adunate din salarii, pensii sau alte venituri legale. Au contractat credite și magistrați care dețin locuințe şi mașini scumpe. Constatările au fost făcute după ce am analizat cele 418 declaraţii de avere ale judecătorilor pentru anul trecut. Unii experţi subliniază că dependența magistraţilor de anumiți creditori trebuie privită ca factor de risc pentru sistem. Ei admit că unele din aceste împrumuturi de la persoane fizice pot fi privite ca forme quasi-legale de justificare a unor venituri ce ar fi fost obținute ilegal. Şi în cazul împrumuturilor de la persoane fizice, dar şi în cazul creditelor de la bănci, situaţia ar trebui monitorizată de Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) ca să nu existe riscul ca unii creditori să influențeze examinarea unor dosare şi luarea unor decizii în favoarea lor.