Ultimele articole
Comisia Națională de Integritate (CNI) a decis astăzi inițierea unei proceduri de control în cazul liderului Partidul Liberal, Mihai Ghimpu, care nu și-a trecut în declarația de avere un apartament procurat încă la sfârșitul anului 2011 în centrul capitalei.
Câţiva magistraţi de la Curţile de Apel (CA) Chişinău, Comrat şi Bălţi menţionează în declaraţiile lor de avere pentru anul 2012, publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, că bunurile imobile şi terenurile care le aparţin nu au valoare cadastrală. Specialiştii afirmă, însă, că un imobil sau un teren nu are valoare doar în cazul când proprietarul nu le-a înregistrat intenţionat la oficiul cadastral, pentru a se eschiva de la plata impozitelor.
La câteva luni de la numirea în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău a lui Ion Pleșca, fiica studentă a acestuia a devenit proprietara unui depozit de fructe și legume din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni.
Declarația de avere pentru anul 2012 a președintelui Nicolae Timofti a fost publicată astăzi pe site-ul Comisiei Naționale de Integritate. Din document aflăm că președintele are un depozit de 254 de mii de lei la Banca de Economii pentru care a primit dobândă de 9 314 lei în anul trecut, iar indemnizația care i-a fost achitată atunci când a părăsit funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii în favoarea celei de șef de stat a fost de 325 500 de lei.
Funcționarii care nu și-au declarat averile vor răspunde în fața instanței. Comisia Națională de Integritate a acționat în judecată 80 de funcționari care nu și-au prezentat declarațiile de avere și interese în termenii stabiliți de legislație. În listă sunt incluși primari, viceprimari, directori de școli și de spitale din întreaga republică, dar și aleșii locali din Găgăuzia în frunte cu președintele Adunării Populare, Dmitri Constantinov.
Comisia Naţională de Integritate (CNI) a făcut publică doar declaraţia de interese personale a preşedintelui R. Moldova Nicolae Timofti. În document, preşedintele indică un venit de 21 202 de lei pe care i-a obţinut de la Consiliul Superior al Magistraturii în 2012 până a fi ales de Parlament în funcţia supremă din stat. Salariul său în calitate de preşedinte a constituit 115 335 lei în anul trecut.
Până la 14 iunie curent, pe site-ul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) sunt publicate circa şase mii de declaraţii ale demnitarilor şi funcţionarilor publici. Printre acestea se regăsesc și declarațiile de avere pentru anul 2012 ale celor şase judecători de la Judecătoria Ialoveni.
Salariile modeste pe care le ridică judecătorii contrastează izbitor cu vilele luxoase și limuzinele pe care le au și le conduc aceștia. Presa a scris în ultimul timp despre mai mulți magistrați care, deși indică venituri anuale de câteva zeci de mii de lei, dețin în proprietate case și mașini de milioane. Cu toate acestea, deocamdată niciunul dintre ei nu a fost sancționat pentru că averile lor nu corespund veniturilor obținute. Comisia Națională de Integritate afirmă că astfel de cazuri sunt greu de demonstrat.
În primăria satului Cuizăuca, raionul Rezina, cuvântul „familie” are o însemnătate aparte. Și asta deoarece fratele și sora dețin funcțiile de primar și, respectiv, de contabil-șef în aceeași instituție publică. Deși situația respectivă există de doi ani în primăria de la Cuizăuca, reprezentanții Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat susțin că nu au știut despre acest fapt, însă afirmă este vorba de un conflict de interese, fiindcă ambele persoane dețin funcții de răspundere în primăria din localitate.
Centrul Național de Integritate (CNI) a depistat existența conflictului de interese în acțiunile a doi demnitari publici. Este vorba despre ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, și directorul SA „Termocom”, Mihai Cernei.
Noul apartament cu trei camere al lui Mihai Ghimpu, situat pe strada Serghei Lazo din centrul municipiului Chişinău, nu este menţionat în declaraţia de avere a deputatului pentru anul 2012. Acest lucru este tratat diferit la CNI. În timp ce vicepreşedintele CNI, Victor Strătilă, declară că instituția examinează acest caz, preşedintele Anatolie Donciu afirmă că procesul de verificare a datelor despre apartamentul lui Ghimpu nici nu a început.
Copiii din clasele primare de la gimnaziul din satul Ignăţei, Rezina şi cei de la grădiniţa din aceeaşi localitate sunt hrăniţi cu lapte şi pâine de la întreprinderea ce aparţine şefei grădiniţei, Natalia Balan, ea fiind şi soţia primarului satului Ion Balan. Pe acest caz, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat procedura de control pentru a cerceta dacă la mijloc este vorba de un conflict de interese.
Conflict de interese la Edineț. Directorul şi contabila întreprinderii municipale „Apă Canal” din Edineţ au fost condamnați de Curtea de Apel Bălți la 9 și, respectiv, 8 ani de închisoare, după ce au prejudiciat bugetul companiei cu aproape jumătate de milion de lei.
De aproape doi ani, primăria comunei Horodişte din raionul Rezina este condusă de soţii Dorel şi Vera Iurcu. În timp ce unii specialişti confirmă existenţa unui conflict de interese în această primărie, alţii consideră, însă, că situaţia creată în localitatea respectivă nu încalcă nici o prevedere legală.