Ultimele articole
Până la 14 iunie curent, pe site-ul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) sunt publicate circa şase mii de declaraţii ale demnitarilor şi funcţionarilor publici. Printre acestea se regăsesc și declarațiile de avere pentru anul 2012 ale celor şase judecători de la Judecătoria Ialoveni.
Salariile modeste pe care le ridică judecătorii contrastează izbitor cu vilele luxoase și limuzinele pe care le au și le conduc aceștia. Presa a scris în ultimul timp despre mai mulți magistrați care, deși indică venituri anuale de câteva zeci de mii de lei, dețin în proprietate case și mașini de milioane. Cu toate acestea, deocamdată niciunul dintre ei nu a fost sancționat pentru că averile lor nu corespund veniturilor obținute. Comisia Națională de Integritate afirmă că astfel de cazuri sunt greu de demonstrat.
În primăria satului Cuizăuca, raionul Rezina, cuvântul „familie” are o însemnătate aparte. Și asta deoarece fratele și sora dețin funcțiile de primar și, respectiv, de contabil-șef în aceeași instituție publică. Deși situația respectivă există de doi ani în primăria de la Cuizăuca, reprezentanții Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat susțin că nu au știut despre acest fapt, însă afirmă este vorba de un conflict de interese, fiindcă ambele persoane dețin funcții de răspundere în primăria din localitate.
Centrul Național de Integritate (CNI) a depistat existența conflictului de interese în acțiunile a doi demnitari publici. Este vorba despre ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, și directorul SA „Termocom”, Mihai Cernei.
Noul apartament cu trei camere al lui Mihai Ghimpu, situat pe strada Serghei Lazo din centrul municipiului Chişinău, nu este menţionat în declaraţia de avere a deputatului pentru anul 2012. Acest lucru este tratat diferit la CNI. În timp ce vicepreşedintele CNI, Victor Strătilă, declară că instituția examinează acest caz, preşedintele Anatolie Donciu afirmă că procesul de verificare a datelor despre apartamentul lui Ghimpu nici nu a început.
Copiii din clasele primare de la gimnaziul din satul Ignăţei, Rezina şi cei de la grădiniţa din aceeaşi localitate sunt hrăniţi cu lapte şi pâine de la întreprinderea ce aparţine şefei grădiniţei, Natalia Balan, ea fiind şi soţia primarului satului Ion Balan. Pe acest caz, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat procedura de control pentru a cerceta dacă la mijloc este vorba de un conflict de interese.
Conflict de interese la Edineț. Directorul şi contabila întreprinderii municipale „Apă Canal” din Edineţ au fost condamnați de Curtea de Apel Bălți la 9 și, respectiv, 8 ani de închisoare, după ce au prejudiciat bugetul companiei cu aproape jumătate de milion de lei.
De aproape doi ani, primăria comunei Horodişte din raionul Rezina este condusă de soţii Dorel şi Vera Iurcu. În timp ce unii specialişti confirmă existenţa unui conflict de interese în această primărie, alţii consideră, însă, că situaţia creată în localitatea respectivă nu încalcă nici o prevedere legală.
Majoritatea participanților la sondajul de pe Moldovacurata.md consideră că pedeapsa care prevede o amendă maximă de 6000 de lei pentru nedeclararea conflictului de interese de către un funcționar public, prevăzută în legislație, este prea mică.
Președintele Comisiei Naționale de Integritate (CNI), Anatolie Donciu, autoritatea care verifică declarațiile de avere și de interese ale demnitarilor, și-a plasat în sfârșit propriile declarații de avere și de proprietate pe site-ul instituției pe care o conduce.
Chiar dacă salariile de funcţionari sunt mai mult decât modeste, mai mulţi foşti miniştri şi angajaţi ai Primăriei capitalei au reuşit să se pricopsească în ultimii ani cu case luxoase în unul dintre cele mai scumpe şi prestigioase cartiere locative ale capitalei.
Președintele Judecătoriei Botanica Ion Druță locuiește într-un cartier de elită din sectorul Centru al capitalei unde și-a construit o vilă cu două etaje și mansardă. Casa a fost estimată de experții imobiliari la patru milioane de lei. Accesul spre locuință este limitat, fiind instalată o barieră la o distanță de aproximativ 500 de metri de locuință.