Ultimele articole
Comisia Națională de Integrtate a decis la ședința de joi, 19 iunie, să inițieze un control în privința noului ministru al Mediului, Valentina Țapiș, care este bănuită că nu și-a inclus toate veniturile și proprietățile în declarația pentru anul 2012. Controlul vine în urma unui articol publicat de Moldova Curată în luna mai, când Valentina Țapiș deținea funcția de ministru adjunct al Mediului.
Procesarea declaraţiilor de avere şi de interese personale pentru anul 2013 a început la 16 iunie. Astfel primele cinci mii de declaraţii ar putea fi publicate pe site-ul CNI deja săptămâna viitoare.
Preşedintele Curţii de Conturi (CC), Serafim Urechean, este bănuit de Comisia Naţională de Integritate (CNI) că nu ar fi indicat toate veniturile şi proprietăţile în declataţia de avere pentru anul 2012. Membrii CNI însă nu au emis o decizie finală, dosarul urmând să fie reexaminat. Serafim Urechean susţine că unii membri ai CNI nu se bazează pe fapte reale, ci ar face jocul partidelor.
La un an și jumătate de la deschiderea unei anchete penale în privința achiziționării frauduloase de către Ministerul Educației a aproape 100 de autobuze școlare, nu există nicio persoană pusă sub învinuire și nici nu a fost audiat vreun fost conducator din minister care s-a ocupat de tranzacții. Acum, Centrul Național Anticorupție (CNA), care efectuează acțiuni de anchetă, spune că până în prezent au fost audiați doar reprezentanții firmei care a livrat autobuzele.
Firma soției șefului Agenției Relații Funciare și Cadastru, Anatolie Ghilaș, a cîștigat în anii 2012 și 2013 două licitații, în urma cărora a încheiat contracte de peste 183 de milioane de lei pentru reparația drumului Rezina-Orhei-Călărași. Potrivit auditului Curții de Conturi, firma a executat lucrări la prețuri majorate și încălcând termenele de executare. Contrar acestor nereguli, Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) nu a aplicat nicio sancțiune companiei ce nu și-a onorat nici până în acest moment obligațiile contractuale.
Comisia Naţională de Integritate (CNI) s-a autosesizat în baza unui articol publicat în luna februarie pe www.moldovacurata.md şi a constatat că primarul oraşului Ialoveni, Gheorghe Caracuian, a încălcat regimul conflictului de interese. Moldova Curată a descoperit că Primăria a cumpărat pâine pentru grădiniţele din localitate de la firma condusă de ginerele primarului. Astfel, Gheorghe Caracuian urmează să fie sancţionat contravenţional, iar contractul de achiziţie a pâinii ar putea fi anulat.
Vladimir Joian, primarul comunei Alexandreni, raionul Sângerei, este bănuit de Comisia Naţională de Integritate (CNI) că ar fi încălcat regimul conflictului de interese şi al incompatibilităţii, deoarece nu a renunţat la atribuţiile de administrator de firmă. Alesul local din Alexandreni spune însă că el nu deţine nicio altă funcţie. Dacă CNI va constata încălcarea regimului conflictului de interese şi al incompatibilităţii, mandatul de primar ar putea înceta înainte de termen.
Secretarul general adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc, a pierdut şi în a doua instanţă procesul de anulare a actului de constatare a conflictului de interese, emis de Comisia Naţională de Integritate (CNI) la 6 februarie 2014.
Cinci organizaţii neguvernamentale (Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT), Centrul pentru Investigaţii Jurnalistice (CIN) şi Fundaţia Soros - Moldova (FSM)) au lansat Iniţiativa Civică pentru Integritatea în Serviciul Public, prin care îşi propun să sporească controlul asupra integrităţii persoanelor care deţin funcţii de conducere în instituţiile publice, monitorizând eficienţa mecanismului de verificare a averilor şi intereselor acestora. Evenimentul de lansare a avut loc la 27 mai 2014, în cadrul unei mese rotunde organizată de portalul Moldova Curată.
În cadrul evenimentului va fi prezentată Iniţiativa Civică pentru Integritatea în Serviciul Public, formată dintr-un grup de organizaţii neguvernamentale (API, CAPC, ADEPT, CIN, Fundația Soros-Moldova). Iniţiativa îşi propune să intensifice controlul asupra integrităţii persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică, precum şi să sporească eficienţa mecanismului de control şi verificare a averilor, proprietăţilor şi intereselor acestora.
În statele membre ale Uniunii Europene precum Polonia şi Letonia, declararea averilor de către persoanele cu funcţii de răspundere este o practică ce contribuie la responsabilizarea demnitarilor şi funcţionarilor publici. Primarul oraşului Lublin din Polonia şi directorul Consiliului Fiscal din cadrul Ministerului de Finanţe din Letonia susţin că procesul de declarare a averilor facilitează depistarea posibilelor cazuri de îmbogăţire ilicită, de conflicte de interese, de incompatibilitate, precum și descoperirea și investigarea actelor de corupţie în sectorul public. Aceste practici au fost explicate în exclusivitate pentru Moldova Curată de către cei doi oficiali.
Un control efectuat de Curtea de Conturi la Administrația de Stat a Drumurilor (ADS), subordonată Ministerului Transporturilor și Infrastucturii Drumurilor, arată că milioane de lei au fost date unor firme care ar fi câștigat licitații absolut netransparente, iar ulterior nu au executat în termen lucrările încredințate. Acest lucru i-a făcut pe inspectori să sugereze că fosta conducere a Întreprinderii a încheiat contractele în baza unor înțelegeri private și fără să verifice capacitatea companiilor de a-și onora obligațiile. De asemenea, au fost cumpărate cantități exagerate de sare tehnică pentru a fi împrăștiată pe drumuri, cu aproape 50 la sută mai mult decât se planificase, astfel că firmele care livrează sarea au încasat suplimentar peste 9 milioane de lei. La rândul lor, fostul și actualul conducător al ADS spun că unele concluzii ale inspectorilor sunt tendențioase și insistă că toate tranzacțiile au fost transparente.
Un grup de deputați a depus la Parlament un proiect de lege, cu titlu de iniţiativă legislativă, privind modificarea Codului de procedură civilă (numărul 147 din 10 aprilie 2014), al cărui scop este revenirea la practica existentă până în anul 2010, când dreptul de a reprezenta în instanță o persoană sau o instituție îl aveau nu doar avocații, ci și alte persoane.
În anul 2013 Comisia Națională de Integritate (CNI) a recepționat 110 000 de declaraţii cu privire la venituri şi proprietate și declaraţii de interese personale. Dintre acestea, a verificat doar 3 000 de declaraţii, ceea ce constituie 3 % din totalul declaraţiilor recepţionate.
Secretarul general al Aparatului președintelui susține atitudinea critică a șefului statului față de sistemul judecătoresc. Într-un interviu acordat Moldovei Curate, funcționarul explică cât de reduse sunt pârghiile instituției prezidențiale pentru a curăța sistemul judecătoresc.