Ultimele articole
După ce în luna iunie Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat faptul că Vladimir Maiduc, şeful Serviciului securitate internă şi combatere a corupţiei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), deţine o funcţie publică, tot el fiind şi proprietarul unor firme, i-a venit rândul unui alt şef de la MAI să fie cercetat de Comisie. Recent, CNI a constatat că Vladimir Ţurcan, şeful Direcţiei generale analiză, monitorizare şi evaluarea politicilor de la MAI, administrează câteva afaceri, pe care nu le-a menţionat în declaraţie sa de avere pentru anul 2012. Vladimir Ţurcan afirmă, însă, că actul de constatare emis de CNI conţine nişte aberaţii, care nu fac altceva decât să-l discrediteze.
La 23 iulie curent, Comisia Naţională de Integritate (CNI) s-a sesizat din oficiu în privinţa eventualei încălcări a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţilor de către Eduard Bănăruc, secretar general adjunct al Guvernului. Potrivit point.md, care face trimitere la agenţia Omega, Eduard Bănăruc nu a inclus în declaraţia de avere pentru anul 2012 un apartament deţinut în oraşul Chişinău, locuinţă ce ar fi situată în centrul oraşului, pe strada A. Puşkin. La 25 iulie, CNI a iniţiat procedura de control din oficiu privind veridicitatea datelor incluse în declaraţia de venituri şi proprietate pentru anul 2012 a lui Bănăruc.
Președintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a ajuns în vizorul Comisiei Naționale de Integritate (CNI). Acum o săptămână, CNI a inițiat o procedură de control cu privire la încălcarea regimului juridic privind declararea veniturilor și proprietății de către Ciocan, acuzat anterior de presă că ar fi tăinuit o casă de vacanță pe care o are în România și cota de acțiuni într-o companie deschisă la București. Ciocan afirmă că are inima împăcată, pentru că a indicat în declarația sa de venit tot ce deține.
Secretarul adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc, vizat în câteva anchete ale Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), a inclus în declaraţia pe venit pentru anul 2012 şi cadourile de nuntă în valoare de 30 600 de dolari, primite împreună cu soţia sa.
Mihail Moldovanu, liberalul care nu s-a mai numărat printre vicepremierii din noua coaliție de guvernare proeuropeană, a revenit în funcția pe care o deținea anterior – cea de șef al Direcției sănătate din municipiul Chișinău.
După ce Comisia Națională de Integritate (CNI) a întârziat să publice pe pagina sa web declarațiile de avere și de interese ale demnitarilor și funcționarilor în termenele stabilite, nici acum cei interesați nu pot accesa documentele menționate.
Circa 27 de mii de funcționari din Statele Unite ale Americii depun declarațiile de avere, iar proprietățile a circa o mie dintre aceștia, nominalizați de președintele Barack Obama, sunt verificate de Oficiul de Etică Guvernamentală.
Comisia Națională de Integritate (CNI) a decis astăzi inițierea unei proceduri de control în cazul liderului Partidul Liberal, Mihai Ghimpu, care nu și-a trecut în declarația de avere un apartament procurat încă la sfârșitul anului 2011 în centrul capitalei.
Câţiva magistraţi de la Curţile de Apel (CA) Chişinău, Comrat şi Bălţi menţionează în declaraţiile lor de avere pentru anul 2012, publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, că bunurile imobile şi terenurile care le aparţin nu au valoare cadastrală. Specialiştii afirmă, însă, că un imobil sau un teren nu are valoare doar în cazul când proprietarul nu le-a înregistrat intenţionat la oficiul cadastral, pentru a se eschiva de la plata impozitelor.
La câteva luni de la numirea în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău a lui Ion Pleșca, fiica studentă a acestuia a devenit proprietara unui depozit de fructe și legume din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni.
Declarația de avere pentru anul 2012 a președintelui Nicolae Timofti a fost publicată astăzi pe site-ul Comisiei Naționale de Integritate. Din document aflăm că președintele are un depozit de 254 de mii de lei la Banca de Economii pentru care a primit dobândă de 9 314 lei în anul trecut, iar indemnizația care i-a fost achitată atunci când a părăsit funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii în favoarea celei de șef de stat a fost de 325 500 de lei.
Funcționarii care nu și-au declarat averile vor răspunde în fața instanței. Comisia Națională de Integritate a acționat în judecată 80 de funcționari care nu și-au prezentat declarațiile de avere și interese în termenii stabiliți de legislație. În listă sunt incluși primari, viceprimari, directori de școli și de spitale din întreaga republică, dar și aleșii locali din Găgăuzia în frunte cu președintele Adunării Populare, Dmitri Constantinov.
Comisia Naţională de Integritate (CNI) a făcut publică doar declaraţia de interese personale a preşedintelui R. Moldova Nicolae Timofti. În document, preşedintele indică un venit de 21 202 de lei pe care i-a obţinut de la Consiliul Superior al Magistraturii în 2012 până a fi ales de Parlament în funcţia supremă din stat. Salariul său în calitate de preşedinte a constituit 115 335 lei în anul trecut.